Sub deviza” Împreună învingem pandemia! „, edilul comunei Lerești, Marian Toader a fost sâmbătă, puterea exemplului pentru concetățenii săi, vaccinându-se cu doza III, în dorința de a-i convinge pe câți mai mulți dintre aceștia să se protejeze împotriva infectării cu covid și cum altfel decât, vaccinându-se. Și, pentru a le ușura accesul către un centru de vaccinare, edilul Toader a continuat și sâmbătă trecută organizararea caravanei vaccinării în incinta Căminului Cultural Sarmiza Alimănișteanu din satul Voinești. Și, s-a dovedit că a fost un lucru extraordinar care s-a finalizat cu un succes așteptat întrucât foarte mulți locuitori ai comunei au venit să se vaccineze, chiar dacă au avut ce-i drept, de așteptat câteva minute pană să le vină rândul. Așadar, sâmbătă, s-au imunizat la centru de vaccinare din Voinești 197 de persoane dintre care 125 s-au vaccinat cu Johnson&Johnson și 72 cu Pfizer.
Read Time:45 Second
S-ar putea să-ți placă și
Posted On : septembrie 23, 2024
Posted On : iulie 28, 2024
Posted On : august 24, 2024