0
0
Prof. Doina Rusu: ” Am iubit sportul de mică şi m-am dedicat lui fără niciun regret întrucât am considerat că prima sută de metri garduri câştigată a fost poate, drumul spre marea performanţă” „
Bucurie imensă în sufletul antrenoarei de atletism ce activează în cadrul Liceului cu Program Sportiv din Câmpulung, prof. Doina Rusu după ce Consiliul Federației Române de Atletism a aprobat acordarea acesteia a titlului de „antrenor emerit de atletism”.
Această distincție vine după o muncă asiduă depusă în slujba în sportului care a consacrat-o atât ca sportivă cât și ca antrenoare: astletismul.
Au fost 50 de ani dedicați în întregime sportului și performanței, în descoperirea tinerelor talente pe care le-a șlefuit și le-a transformat în adevărate diamente de 24 k. Și să nu credeți că este ușor.
Sportul i-a dat totul iar ea i-a dat la rândul ei, totul. Pentru a ajunge pe cele mai înalte culmi ale performanței, îți trebuie tărie de caracter, perseverență, talent, seriozitate și foarte multă muncă. În sportul de performanță la fel ca și în viață, nimic nu este ușor. Și cei care au făcut ori fac acest lucru știu la ce mă refer.
Ei bine, pentru profesoara Doina Rusu atletismul a fost un mod de viață. I-a plăcut să fie o învingătoare și a reușit atât ca sportivă cât și ca antrenoare iar prin mâna ei au trecut zeci de mii de sportivi care grație ei, au ajuns să atingă mare performanță și să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor la competiții naționale, europene și mondiale.
Rezultatele sportivilor săi avute de-a lungul celor 50 de ani în acest sport au propulsat-o către acest titlu râvnit de foarte mulți omologi indiferent de sport, acela de antrenor emerit. Întrebată cu mulți ani în urmă atunci când a aceasta a răspuns pozitiv la invitația ziarului nostru de a face un interviu, când și-a dat seama că are aptitudinile necesare pentru a face sport aceasta ne-a răspuns astfel: „Am fost un copil năzdrăvan, foarte activ. Îmi plăcea absolut tot ce era legat de mişcare.Eu m-am născut la ţară şi am colindat toate dealurile şi pădurile. Înainte de a merge la şcoală, iniţiam şi participam la anumite jocuri care acum aş putea să le consider jocuri sportive. Pe atunci, nu realizam acest lucru.
Împreună cu alţi copii ne luam la întrecere în cine aruncă mai departe un obiect, cine ajunge primul la un anumit punct. Îmi plăcea să organizez diferite serbări. Ne adunam toţi copiii de pe uliţă şi fiecare spunea ceva la care se pricepea el mai bine.
Premiul era întotdeauna un cornet plin cu zarzăre şi bănuţi din frunze de salcie. Întotdeauna eram câştigătoare. Mi-a plăcut să învăţ, nu eram o tocilară ci m-am bazat tot timpul pe o memorie foarte bună. Cred că mi-am moştenit părinţii. Regula casei era să fii un copil premiant şi eu am respectat-o mult timp „. La întrebarea cine a descoperit-o , aceasta ne-a răspuns:
” Am fost descoperită de un învăţător care preda în şcoala noastră, Educaţia fizică. El a văzut că la toate întrecerile ieşeam prima şi, şi-a dat seama că am potenţial. Întâmplarea a făcut ca pe Stadionul Municipal să se organizeze un concurs de tetratlon la care am participat şi am câştigat toate probele.
Apoi, au venit profesorii acasă la părinţii mei şi le-au spus că am posibilitatea să mă realizez prin sport. Cum eu învăţam foarte bine şi eram premiantă, mama nu prea a fost de acord cu acest lucru şi singura ei întrebare atunci a fost: „Dacă o să mai iau premiul I?”, pentru că pe ea, asta o interesa.
În clasa a VIII-a, m-am transferat la Şcoala Medie nr 2 şi de atunci m-am dedicat în egală măsură şi sportului dar şi şcolii.Aş fi putut face oricare altă facultate dar mi-am ales I.E.F.S-ul şi nu regret niciun moment că am făcut această alegere „.
Despre proba care a consacrat-o, 100 metri garduri, aceasta ne-a declarat la acel moment următoarele: ” Atunci când am început sportul de performanţă, în grupa mea era nevoie de cineva pentru proba de 100 metri garduri. Profesoara mea mi-a spus să încerc pentru că aveam un concurs internaţional. Am făcut această probă şi am câştigat. De atunci, am rămas la această probă unde de-a lungul anilor, la nivel naţional, am reuşit mereu să fiu în primii trei.” Acum, după mulți ani de la primii pași făcuți în atletism, Doina Rusu a recunoscut că „a iubit sportul de mică şi s-a dedicat lui fără niciun regret întrucât a considerat că prima sută de metri garduri câştigată a fost poate, drumul spre marea performanţă” Nu s-a înşelat şi iat-o astăzi peste ani, o femeie împlinită din toate punctele de vedere. O felicităm și noi pe proaspăta antrenoare emerită și îi dorim succes în continuare pentru că mai are multe de spus în atletism. Tatiana PETRESCU
