0 0
Read Time:2 Minute, 10 Second

Dacă n-ar fi de râs, ar fi de plâns!!!!
Provocare lansată de primarul Lăsconi câmpulungenilor!
Îmi dați un leu și eu fac din el 400?

Mai știți sloganul vehiculat pe vremuri: „Dați un leu pentru Ateneu! „prin care se încerca reabilitarea cu bani donați de populația României a Ateneului Român? Ei bine, primarul Lăsconi, schimbă paradigma și le cere câmpulungenilor un leu pentru ca mai apoi, să le dea înapoi, 400 lei, bani care vor merge spre creșterea calității vieții cetățenilor prin crearea locurilor de muncă în Primăria Câmpulung. Așa motivează ea angajarea „meseriașilor”, evident pe bani grei, în Primăria Câmpulung dacă vrem …PROGRES. Minune mare, dragi câmpulungeni! Dintr-un leu doamna face 400. Mai că o să începem să ne închinăm atunci când o s-o vedem pentru că numai Iisus a putut face asemenea minuni și vă reamintesc aici ” înmulțirea pâinilor și a peștilor”, denumirea sub care sunt cunoscute două dintre minunile lui. Încă o aberație a doamnei primar aruncată în dezbaterea online a bugetului Primăriei Câmpulung, care a avut loc ieri. Tatiana PETRESCU

” Partea din mine realistă, spune că o să-l dublăm dar la cât muncim aici cu toții, eu sunt absolut sigură că o triplăm bugetul Câmpulungului. Și atunci, vă întreb: dacă aș veni la dumneavoastră și v-aș spune că dintr-un leu vă fac 400 într-un an, un an și jumătate , mi-ați oferi acel leu? Asta înseamnă locurile de muncă nou create. O cheltuială de 50.000 de euro pentru a aduce un plus de 400 de ori mai mare. Dacă vorbim doar de dublarea bugetului Câmpulungului. Asta îmi doresc foarte mult: să aducem plus valoare și nu vorbesc aici despre locuri de muncă nou create ca până acum: pe pile, relații, cumetrii, pentru a aduce zero plus valoare sau chiar cu minus pentru că avem și exemple de …cu minus. Vorbesc aici de oameni dedicați care să aducă plus valoare Câmpulungului. Încă o dată: 1 leu-400 lei-asta înseamnă crearea acestor locuri de muncă care au fost atât de trâmbițate și prin care imaginea Primăriei și nu vorbesc de a mea pentru că aici reprezint o instituție, a fost terfelită în condițiile în care această organigramă despre care vorbim a trecut prin Consiliul Local, a fost votată de majoritatea consilierilor locali. Ce vreau să vă asigur dragi câmpulungeni este că sunt aici cu tot sufletul și indiferent cât de multe plângeri voi avea, pentru că deja am foarte multe, din toate direcțiile, nu vă vă puteți imagina! Indiferent cât de multe piedici îmi vor pune, nu mă voi lăsa!”,a declarat aceasta.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %