La sfârșitul lunii trecute,  Ionuț Emil B., din Stoenești a ajuns să fie arestat la domiciliu după un chef între rude. După mai multe pahare, cei doi bărbați au început să se certe și până la bătaie nu a fost decât un pas. Conflictul a degenerat atunci când agresorul, l- a atacat pe prietenul de pahar , mai precis pe Ovidiu B. cu un cuțit, producându-i multiple răni în urma cărora acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii legii au întocmit pe numele agresorului dosar penal iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au decis că acesta i-a pus în pericol viața victimei și în concluzie încadrarea a fost de tentativă de omor, fapt pentru care au decis măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile începând cu data de 28 noiembrie până pe 27 decembrie 2021.


Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii trecute, atunci când cei doi bărbați s-au întâlnit în casa unei rude pentru a petrece. Totul a decurs normal până la un moment dat când Ionuț Emil B. a început să se certe cu Ovidiu B. Și cum până la bătaie nu a fost nevoie decât de câteva secunde, inevitabilul s-a întâmplat și cei doi bărabați chiar dacă erau rude, au uitat de acest lucru și și-au cărat la pumni și picioare până au obosit. Numai că Ionuț Emil B. s-a înfierbântat prea tare și pentru a-și arăta mușchii, a scos cuțitul și fără să mai gândească consecințele faptelor sale l-a atacat pe cel care-i fusese până atunci prieten de pahar. Cum Ovidiu nu se aștepta la așa ceva, evident că nu a ripostat așa că a încasat loviturile de cuțit sub ochii încremeniți ai celuilalt  bărbat care atunci când l-a văzut plin de sânge pe Ovidiu nu a mai stat pe gânduri și a sunat la 112 pentru a cere ajutor. În scurt timp, au sosit la fața locului o ambulanță dar și judiciariștii câmpulungeni care au demarat o anchetă pentru a afla cum s-a declanșat conflictul dintre cei doi bărbați și mai ales, cine se face vinovat de producerea lui.  Pe numele lui Ionuț Emil B., a fost întocmit dosar penal, iar încadrarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cei care au instrumentat cazul, a fost cea de tentativă de omor.
Iată decizia magistraților Tribunalului Argeș, în ceea ce privește starea inculpatului Ionuț Emil B. :
“În temeiul art. 227 alin. 1 C.proc.pen., respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş de arestare preventivă a inculpatului B. IONUȚ EMIL. În temeiul art. 227 alin. 2 C.proc.pen., ia față de inculpatul B. IONUȚ EMIL măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28.11.2021 şi până la data de 27.12.2021, inclusiv. În temeiul art. 221. alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului B. IONUȚ EMIL obligaţia de a nu părăsi imobilul unde va executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, respectiv municipiul Câmpulung, pe durata măsurii preventive, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
În temeiul art. 221 alin.2 C.proc.pen., impune inculpatului B. IONUȚ EMIL pe durata arestului la domiciliu următoarele obligaţii: -să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; -să nu comunice cu persoana vătămată B. Ovidiu și nici cu martorul B. Marian. În temeiul art. 227 alin. 1 C.proc.pen., dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului B. IONUȚ EMIL, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză”