0 0
Read Time:2 Minute, 37 Second

Cărţile de identitate se vor schimba în România începând cu vara acestui an. Posesorii noului act vor avea beneficii semnificative în faţa buletinului actual.

Deja, miercuri, Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru facilitarea implementării noului document prin care a fst stabilită printre altele, forma și conținutul cărții electronice de identitate, a cărții de identitate simplă, precum și a cărții de identitate provizorii. Orice persoană din România va putea opta pentru oricare dintre cele trei, la scurt timp după ce se va asigura infrastructura tehnică necesară emiterii lor. Confrom playtech.ro, există însă o mențiune importantă, doar cu ajutorul noi cărți electronice de identitate vei putea călători în UE, buletinul actual nu va mai putea fi folosit. „Noua carte de identitate electronică, pe care cetățenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document și va conține elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanția că identitatea nu le poate fi furată, iar instituțiilor publice sau private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document”, a declarat miercuri Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Potrivit proiectului de HG, cartea de identitate se va emite în sistem informatizat, va fi de tip cartelă, tipărită pe o singură faţă, cu dimensiunile lungimea – 105 mm; lăţimea – 74 mm și grosimea – 0,7 mm şi va cuprinde următoarele elemente: ● denumirea statului; ● denumirea documentului; ● seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din 6 cifre; ● denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente; ● termenul de valabilitate; ● fotografia titularului; ● codul numeric personal; ● numele de familie şi prenumele; ● cetăţenia; ● locul naşterii; ● sexul; ● domiciliul.
Noua carte electronică de identitate va conține informații înscrise cu privire la: A. Față ● denumirea statului emitent; ● tipul documentului; ● numele de familie; ● prenumele; ● genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin); ● cetățenia; ● data nașterii; ● codul numeric personal (C.N.P.); ● numărul documentului; ● data expirării valabilității; ● semnătura olografă a titularului; ● imaginea facială a titularului. B. Verso: ● domiciliul; ● data emiterii și autoritatea emitentă; ● zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ); ● Zonă Cip.
Cartea electronică de identitate românească conține toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație. Printre datele care vor fi incluse pe cipul din cartea electronică de identitate se numără: datele din formatul tipărit, care se stabilesc prin norme metodologice.
În prezent datele tipărite sunt: numele și prenumele, CNP-ul, cetățenia, locul nașterii, adresa de domiciliu, imaginea facială; un certificat digital pentru autentificare emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne; un certificat digital pentru semnătură electronică emis și înscris de Ministerul Afacerilor Interne şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, astfel cum acestea sunt definite de legislația în domeniu; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %