Ziua României va fi sărbătorită așa cum se cuvine și la Câmpulung unde Administrația Locală în frunte cu edilul Elena Lăsconi le-au pregătit câmpulungenilor porții mici de patriotism și recunoștință, fasole cu cârnați, dar și distracție și voie bună începând cu ora 17.00 când odată cu aprinderea iluminatului de Sărbători va fi deschis și patinoarul mobil montat în Piața Primăriei special pentru aceste sărbători de iarnă. Din păcate, pandemia, le va știrbi multora dintre câmpulungeni să guște din plin aceste bucurii și surprize întrucât se impun regulile bine știute de noi toți: certificatul verde. Așa încât, atât la fasole cât și la patinaj în aer liber cei care nu sunt vaccinați sunt nevoiți să stea pe margine și doar să admire. Știu, nu este normal să se întâmple așa ceva mai ales azi de ziua noastră, a tuturor românilor care ar trebui să ne unească și mai mult. Dar știți vorba aia: „Una-i dorința, alta-i putința!”. Cum românul este inventiv, nu ne îndoim că și  restul câmpulungenilor care nu sunt vaccinați vor găsi alte metode să sărbătorească ziua noastră, a românilor! Așadar, urăm și noi din tot sufletul LA MULI ANI, ROMÂNIA!, LA MULȚI ANI, ROMÂNI, ORIUNDE VĂ AFLAȚI! SĂ FIȚI SĂNĂTOȘI, BUNI ȘI …UNIȚI!