0 0
Read Time:3 Minute, 2 Second

Comuna Poienarii de Muscel a cunoscut, în ultima perioadă, o dezvoltare continuă.Și acest lucru s-a datorat în primul rând, capacității de înţelegere a celor din administraţia locală, care au realizat că, dacă nu dezvoltă o infrastructură modernă, drumul comunei către prosperitate este din ce în ce mai anevoios. Ion Banzea a înţeleles, în tot acest timp de când este primar, ce trebuie să facă pentru a aduce un aer prosper în localitatea sa, având la bază experienţa de fost viceprimar, unde şi-a făcut să zicem ucenicia în administraţie. De altfel, de când se afla la cârma comunei acesta a renunţat la cuvintele „dacă” şi „parcă” sau „poate”. Pentru el nu există decât „da” sau „nu”. Este omul acţiunii şi acest lucru s-a văzut şi se vede cu ochiul liber plimbându-te prin comună. Este unul dintre edilii care stă bine la fapte, nu la vorbe şi care nu a ezitat să-şi suflece mânecile şi să muncească cot la cot cu angajaţii Primăriei atunci când i se părea lui că lucrurile nu merg aşa cum ar fi trebuit. Proiectele finalizate în acest timp în comună pentru îmbunătățirea confortului concetățenilor săi dar și pentru înfrumusețarea localității au demonstrat că Ion Banzea este un bun gospodar, cu simț civic dezvoltat dar și cu respect pentru cei care l-au votat. Acum,după ce s-a terminat lupta politică, primarul se poate declara mulțumit de ceea ce le-a oferit concetățenilor săi pentru că chiar dacă nu le-a promis „marea cu sarea” așa cum se obișnuiește în campaniile politice a reușit să facă câte puțin din toate. Cum anii 2019 și 2020 au fost unii dintre cei mai prolifici pentru Administraţia Locală din Poienarii de Muscel şi asta pentru că a fost beneficiara a trei proiecte, dintre care două cu finanţare guvernamentală, prin PNDL II în valoare de 1,5 milioane lei și ne referim aici la construirea unui Dispensar Medical şi captarea unui izvor de pe Valea Iederii, ambele cu finanţare pe PNDL II, se pare că anul 2021, stă cam sub semnul întrebării în ceea ce privește investițiile și asta pentru că edilul nu are conturat un buget încă pentru așa ceva. Așa că, până va face rost de bani, edilul Banzea, s-a axat pe curățenia de primăvară care de ce nu, trebuie să recunoaștem, este una foarte importantă pentru imaginea comunei. „În această perioadă, ne-am ocupat de probleme strict gospodărești și să nu credeți că este ceva ușor. Pentru că vremea a fost mai mult ploioasă, iarba și vegetația a crescut foarte mult, așa că am s-a trecut la curățatrea vegetației pe domeniul public, s-au făcut decolmatări de șanțuri, și cât de curând, vom cosi iarba de pe marginea șoselelor. În ceea ce privește investițiile serioase, am vrea să continuă asfaltarea drumului din Valea Îndărăt pe care l-am început anul trecut, și la care mai avem de turnat un strat de asfalt dar din păcate, nu avem suficienți bani la buget ca să-l finalizăm pentru a putea să facem recepția. La ora actuală, suntem pe ultimii pași în ceea ce privește achiziționarea unui tractor și, mai trebuie doar să semnăm contractul cu AFIR -ul. De asemenea a trebuit să refacem un gard pe izlazul comunal, am încercat să mai reparăm drumurile care nu sunt asfaltate în care se formaseră găuri ori s-a lăsat terenul și a produs denivelări și am pus piatră de calcar pentru a se putea circula pe ele. În linii mari, prestăm munci de primăvară, deocamdată. Nu avem investiții mari pentru că nu avem nici buget de investiții”, a declarat edilul Banzea. Tatiana PETRESCU

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %