„Prietenii” din POL și proaspătul administrator public pun șaua pe Vlădescu
Și-l obligă să facă bani și din piatră seacă
Stabilirea redevenței în valoare de 31.000 lei către Consiliul Local de către SC Piețe Servicii Comunitare Muscel SRL aflată în administrarea lui Ionel Vlădescu a produs o oarecare nemulțumire, în rândul consilierilor locali ce s-au adunat marți în cadrul unei ședințe extraordinare. Cel care a făcut o radiografie a activității economice a lui Vlădescu a fost culmea, unul dintre prietenii săi aflat acum în sânul unui partid care a produs cea mai mare surpriză a alegerilor locale din 2020, și ne referim aici, la Partidul Oamenilor Muncii, nimeni altul decât…Dan Șain care s-a arătat nemulțumit de această sumă și asta pentru că el consideră că …Vlădescu poate mai mult!!! Așa că, pentru a evita o capcană….financiară, Dan Șain, propune ca redevență să fie 15% din încasări dar nu mai mică de 31.000 lei pentru ca astfel, Vlădescu să muncească pentru a face mai mulți bani că doar zestrea primită îl ajută. Cea care i-a ținut isonul, și care ne-a surprins cu aerele de vătaf căpătate odată cu funcția de administrator public al Câmpulungului, a fost Ioana Marcu- corporatista care vine și ne dă lecții de economie și management în condițiile în care ea nu a administrat în viața ei o firmă proprie care să-i demonstreze abilitățile. Dar, ce să vezi, ea dă lecții la alții. Declarația ei poate fi numită cu ușurință „declarația săptămânii” și suntem siguri că nu va rămâne fără ecou și asta pentru că este foarte periculoasă. Numai că avântul lor a fost fost stopat de Constantin Ivan care fiind un om rodat în administrarea patrimoniului și adept al sintagmei
” Mai întâi, dă-i omului ce-i trebuie pentru a muncii eficient și apoi, cere-i performanță!” , le-a propus ca această mărire de redevență să se producă după reabilitarea Pieței Centrale, lucru acceptat de toată lumea. Acest lucru i s-a părut ok și edilului Lăsconi care a fost de acord cu propunerea lui Ivan. Așa că, a rămas ca Vlădescu să direcționeze către bugetul local cei 31.000 lei. „O nimca toată”, cum ar spune Ioana Marcu-specialista de serviciu a doamnei primar Lăsconi. Tatiana PETRESCU
Conslierul local POL, Dan Șain: „Mie nu mi se pare suficient. Dacă punem suma de 31.000 lei redevență este posibil ca profitul societății să se diminueze. Eu propun să punem un procent din cifra de afaceri, din încasări dar nu mai puțin de 31.000 lei și aș propune 15% astfel încât să obligăm această societate să fie cât mai performantă poate și prin reorganizarea organigramei, nu știu!!. Managerul de acolo trebuie să găsească soluții ca proprietarului, adică Consiliului Local, să-i aducă un profit mai mare din exploatarea acelor active. Așadar, eu propun un procent din încasări. Asta ține de performanța societății comerciale. În anii precedenți, societatea, a avut și 200.000 lei profit.Or, la 200.000 lei profit, este ok ca redevența să fie mai mică pentru că a avut profit și el a venit la bugetul local. Dar, parcă, mi se pare cam puțin 31.000 lei!!! Am urmărit activele și este adevărat că din sala Pieței Centrale nu putem spera mare lucru dar de pe urma magazinelor care sunt închiriate, de pe urma târgului de produse agroalimentare de la Olga Bancic ar putea face mai mult profit. Eu vreau doar să creștem puțin, eficiența acestei societăți. Haideți să nu cădem într-o capcană.Profitul firmei a fost minim 45.000 lei dacă punem o sumă de 31.000 lei s-ar putea să se diminueze profitul și atât!!! Dacă punem un procent, îl obligăm să fie mai eficient, adică înseamnă că poate fi mai bine”.
Consilier local PSD Constantin Ivan: ” Întotdeauna veniturile societății au venit din creșterea tarifelor și a prețurilor care au împovărat până la urmă consumatorul. Ce spune domnul Șain ar fi de acceptat însă, la momentul în care Piața va fi reabilitată, reorganizată, vom putea emite niște pretenții de majorare și de eficientizare a acestor venituri din care să rezulte și o redevență mai mare. Este bună propunerea însă în condițiile pe care le avem noi în desfășurarea activității Pieței Mari nu permit o asemenea formă de creșteri din care să rezulte și o redevență mai mare”.
Primar Elena Valerica Lăsconi: „Deci, dumneavoastră ziceți ca în momentul în care noi avem reabilitată Piața să rediscutăm în Consiliu Local mărirea redevenței!!!! Mie, mi se pare fair treaba asta!”
” Trebuie să nu mai cocoloșim oamenii pe care îi avem în subordine!!!!”
Administrator public Ioana Marcu: „Un singur lucru aș vrea să mai adaug: din punct de vedere economic, Piața, este poziționată în centrul Câmpulungului. Are o suprafață enormă și 31.000 lei este…nimic. Orice om cu o abilitate minimă de gestionare a resursei și de știință economică poate să facă banii ăștia. Nu este o sumă extraordinară. Trebuie să nu mai cocoloșim oamenii pe care îi avem în subordine!!!! Cei de la Piețe, au o resursă strategică în centrul orașului, s-o gestioneze și să facă bani cu ea!”.