0
0
Unul dintre invitații rubricii ziarului nostru de Monden, a fost profesorul de atletism din cadrul Liceului Național cu Program de Atletism, Costel Ionescu cel care de peste 4 decenii și jumătate, s-a identificat practic cu pista de alergări a liceului, acolo unde de pe margine, și-a urmărit și îndrumat cu tenacitate elevii pe care i-a descoperit, pregătit și șlefuit cu profesionalism și dragoste făcând din ei adevărați campioni. Cei care-l cunosc, știu cu siguranță că ”domn profesor Ionescu”, așa cum i se zicea în școală este unul dintre oamenii pe care ți dorești să-i ai aproape pentru că este tipul de om care nu a uitat să fie OM, este bun ca pâinea caldă, darnic, iertător, mereu gata să-ți sară în ajutor, perfecționist, dur atunci când numai nevoia i-o cere, și dacă ar fi să folosim o licență poetică am putea spune despre el că este o ”mână forte într-o mănușă de catifea”.Din mâna lui, atunci când și-a scos-o din mănușă au ieșit campioni pe care domnia sa le-a cam uitat numărul. Însă, niciodată nu va uita sacrificiile făcute pentru a ajunge aici, unde s-a simțit bine pentru că făcea ceea ce-i plăcea cel mai mult: să scoată campioni pe bandă rulantă. A avut norocul să aibă lângă el o femeie deosebită și ea creatoare de campioni pe bandă cu care este în tandem atât acasă cât și pe pista de alergări. După 4 decenii și jumătate, domn profesor a părăsit pista de alergări și privește cu nostalgie la ceea ce a lăsat în urmă . Proaspăt pensionar, acesta are timpul suficient să se răsfețe, să citească mai mult, să se odihnească și să urmărească cu interes evoluția foștilor săi sportivi care acum ascultă comanda altui antrenor. Toată viața și-a dorit să scrie o carte despre Liceul Național de Atletism și acum are ocazia să-și împlinească dorința. Este un om împlinit, nu are niciun regret doar poate a trecerii anilor prea repede și nu mai vrea decât să fie sănătos și să se bucure de tot ceea ce-i va oferi viața de acum încolo. Dar pentru a-l cunoaște mai bine, vă lăsăm să citiți interviul de mai jos. Este unul edificator.Tatiana PETRESCU
1. Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră?(Daţi-mi exemplu trei astfel de momente)
Au fost mai multe momente emoționante în viața mea și cred că în fiecare etapă a vieții am avut parte de astfel de evenimente. Mă refer la viața școlară (primul meu contact cu școala), cu activitățile sportive din tinerețe(căpitan al echipei naționale de atletism a României la întâlnirile atletice din 1971) și apoi la tot ce am reușit pe parcursul carierei profesionale.
2. Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum?
Dezamăgiri am avut ca orice om, dar nu atât de mari încât să-mi marcheze viața. Am reușit să trec peste ele cu multă nonșalanță astfel încât pot spune acum că au fost experiențe ale vieții care m-au călit și mi-au dat puterea de a merge mai departe. De altfel, am învățat că pentru a nu fi dezamăgit niciodată nu trebuie să-ți faci speranțe mari.
3. Când aţi fost cel mai fericit?
Întotdeauna când reușeam ceea ce-mi propuneam fie pe plan personal, profesional sau familial.Se spune că viața este făcută din clipe mici de fericire pe care uneori le trăim dar de care nici nu avem habar și trecem nepăsători fără să le apreciem și asta poate că uneori credem că ni se cuvine această fericire.Important este să putem să realizăm un echilibru între fericire și nefericire și dacă putem să înclinăm balanța către fericire s-o facem fără frica unui tribut.
4. Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Absolut nimic pentru că am învățat să-i cunosc pe cei cu care lucrez ca să pot știi la ce să mă aștept din partea fiecăruia. Cel mai bine este să-l accepți pe cel de lângă tine cu bune și cu rele și să nu încerci să-i impui regulile tale crezând că faci un lucru bun. Dacă poți să-l corijezi uneori și să-l canalizezi către o direcție bună este bine dacă nu, este bine să renunți pentru că nu-i așa: ” Binele cu forța nu se face”.
5. Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră care ar fi acel lucru?
Nu cred că mi-ar fi bine altfel. Mă simt foarte bine în pielea mea, sunt împăcat cu persoana mea. Nu aș vedea de ce aș vrea să-mi schimb ceva la mine. Eventual, poate, vârsta. Mi-ar plăcea să mai am 20-30 de ani. Cine nu ar vrea să dea ceasul…înapoi?Dar, din păcate, nu se poate, așa că mă mulțumesc cu ce am.
6.Ce ați apreciat cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Întotdeauna am apreciat profesionalismul, loialitatea, prietenia, spiritul de sacrificiu și mai ales, recunoștința.
7.Dacă ar fi s-o luaţi de la zero aţi face acelaşi lucru?
Cu siguranță aș face aceleași alegeri dacă ne referim la profesie, pentru că am ales să fac ceea ce mi-a plăcut, mi-a adus foarte multe satisfacții și nu m-am plictisit. Este important ca ceea ce faci să faci din pasiune și nu din obligație. Nici nu vreau să-mi imaginez viața celor care practică o meserie forațați de împrejurări.Să trăiești zilnic chinul de a merge la muncă obligat.La un moment dat ești incapabil să-ți depășești condiția și ajungi să devii un robot care numai execută.
8. Când v-a fost cel mai greu?
Atunci când mi-au murit părinții. A fost cumplit pentru că am realizat că am rămas singur. Cred că pierdea cuiva drag este pentru oricine un moment depășit cu greu, mai ales a părinților pe care nu-i poți înlocui cu nimeni și nimic. Atunci când îi avem nici nu realizăm ce comoară deținem. De-abia atunci când ei nu mai sunt ne dăm seama de ceea ce am pierdut. De aceea, cei care mai au privilegiul unor părinți în viață, să-i respecte, să-i aprecieze și să aibă grijă de ei.
9. Sunteți proaspăt pensionar. Cum vă vedeți în această nouă postură?
Recunosc că îmi este greu. Toată viața mea a fost o cursă și iată-mă ajuns la finalul ei. Este greu să știi că nu vei mai avea emoțiile concursurilor, că nu mai ești în spatele sportivilor tăi să-i încurajezi. Acum am mai mult timp liber și îmi doresc să scriu o carte despre Istoria Liceului Național cu Program de Atletism cu care aproape mă identific și în care să apară date privind sportivi, rezultate sportive, profesori care au activat în cadrul școlii.
10. Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte de-ale dumneavoastră
Aș prefera ca despre calitățile mele să las pe cei de lângă mine să vorbească pentru că așa mi se pare corect.Nu-mi place să mă laud, să mă împăunez. La defecte, mă pot pronunța pentru că mi le asum și încerc încă, să mi le corectez. Uneori sunt tare pripit și sunt foarte îngăduitor, sunt poate prea perfecționist.
11.Credeţi în legea compensaţiei? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Da. Foarte multe dintre recordurile mele la antrenamente au fost urmate la un interval scurt de timp de perioade de rateuri datorate unor diverse situații(accidentări, îmbolnăviri).Asta dacă ar trebui să mă refer doar la viața sportivă. La fel mi se întâmplă și în plan profesional unde sunt perioade în care îmi merge foarte bine dar care vin să compenseze pierderi anterioare. În viață nu poți doar să pierzi sau să câștigi. Trebuie să fie un echilibru și important este să înțelegi acest lucru și să-l respecți.
12. Atunci când sunteţi obosit ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Dacă este vorba de oboseală fizică singurul remediu este somnul. Dacă este vorba de una psihică încerc să citesc, să ascult muzică, să mă detașez de tot ceea ce este în jurul meu și să mă concentrez pe amintiri frumoase, drage sufletului meu.
13. Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construieşti o casă, să faci un copil şi să sădeşti un pom. Dumneavoastră cam ce aţi mai avea de făcut pentru a fi împlinit?
De construit case nu am construit pentru că am una, copii am iar de sădit pomii am sădit sute în timpul școlii în cadrul activităților școlare. În concluzie, pot spune că sunt un om împlinit, mai ales, că profesia mea mi-a dat mari satisfacții.
14.Sunteţi un tip darnic? Dar iertător?
Consider că sunt un tip foarte iertător pentru că nu-mi place să-mi încarc sufletul cu energie negativă care s-ar răsfrânge apoi, asupra mea.Cât despre dărnicie las pe cei de lângă mine să aprecieze acest lucru.
15.Dacă ar fi să vă caracterizaţi în câteva cuvinte ce aţi spune despre dumneavoastră: că sunteţi un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiţi?
Mă consider un om modern care se adaptează foarte ușor oricărei situații dar nu pot spune că nu apreciez lucrurile bune din trecut pe care consider utile și astăzi. Încerc să păstrez cât mai mult din trecut fără a fi considerat un …învechit. Cu toate de multe ori îmi este foarte greu. Dar, întotdeauan am fost deschis noului și am încercat să fac un echilibru între nou și …vechi și să aleg varianta optimă.
16. Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea v-aţi dorit mereu?
Profesia pe care mi-am ales-o a venit firesc ca o continuare a activității pe care o desfășuram pe teren. Numai că s-a schimbat puțin ordinea, acum nu mai eram eu cel care mă pregăteam să obțin rezultate sportive ci doar cel de pe margine, care urmărea performanța. Am simțit că fac exact ceea ce mă caracterizează și nu-mi pare rău nicio secundă că am ales această profesie pentru că mă definește și împlinește.Este o mândrie să poți descoperi și pregăti campioni ai României la atletism, un sport pe care îl iubesc și respect și care de-a lungul anilor mi-a dat atâtea satisfacții.
17. Tânjiţi după ceva?
În profesia mea, mereu am tânjit după ceva nou. Am căutat să mă perfecționez cât mai mult și același lucru l-am cerut și elevilor mei dacă vor performanță.
18. O vorbă spune că „A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de acord cu acest lucru?
Da, întrutotul.Din păcate, în ziua de astăzi nu prea se mai ține cont de acest lucru și asta pentru că DOMNIA chiar dacă este trecătoare, nu are nimic de a face cu… OMENIA care trebuie să rămână, să ne caracterizeze. De altfel, și din această cauză așazișii domni din ziua de azi sunt de carton, cu alte cuvinte …goi pe dinăuntru, răi, avari, nesimțiți și fără caracter.
19. Cât de important este să ai „cei 7 ani de acasă?”
Foarte important. Fără ei sunt cei care din întâmplare ajung domnii astăzi și care uită de unde au plecat. Sunt superficiali și le este imposibil să înțeleagă lucruri ca bunul simț, respect, bunăvoință, omenie pentru că au sărit această etapă.Au plecat în viață cu un handicap greu de recuperat. Cei care au primit această educație de la părinți, nu vor ajunge niciodată în situația de a fi proști, ipocriți, mitocani, lipsiți de fair play, gata oricând să calce pe cadavre pentru a se căpătui și mă opresc aici pentru a nu fi prea rău.
20. Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Succesul presupune mereu o etapă mai mare sau mai mică la șansă pe care trebuie s-o fructifici. Nu degeaba se spune că „dacă ai pierdut trenul, ai ratat șansa”. De asemenea, nu contest că succesul vine mereu după foarte multă muncă dar nici că șansa face parte din ..succes.
21. Oamenii puternici cred că destinul ţi-l faci singur. Credeţi în destin sau în voinţa proprie?
Sunt două lucruri care se intercalează.Voința proprie este inclusă în destin.
22. Mai aveţi prieteni din copilărie?Dar duşmani, oameni cu care nu vă înţelegeţi oricât aţi încerca?
Da, mai am prieteni din școala generală și liceu cu care țin legătura chiar dacă fiecare și-a urmat cursul vieții și suntem despărțiți de sute de kilometri.Dușmani nu știu să am, dar cu siguranță nu pot fi pe placul tuturor, și apoi, ce ar fi viața fără dușmani? Ne-am plictisi cumplit.
23. Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Concepția despre modul cum se face politică, adică să reprezinte mai întâi interesele celor care i-au votat și mai apoi, ale lor, așa cum se întâmplă la noi, astăzi.
24. Cu cine ați fost și sunteți sunteţi în concurenţă?
Întotdeauna, numai cu mine
25.V-aţi pierdut vreodată încredrea în prieteni?
Nu, întotdeauna am avut încredere în ei dar nu pot să spun că am apelat prea des la ajutorul lor pentru că am încercat să-mi rezolv singur problemele.
27.Care au fost şi sunt lucrurile esenţiale din viaţa dumneavoastră?
Am să încep cu rezultatele mele ca sportiv care au culminat cu obținerea locului 8 la Jocurile Olimpice de iarnă din 1976 de la Innsbruck, nașterea fetițelor mele și realizările pe plan profesional constând în sute de medalii obținute la CN, CE, CM.
28.Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din ţara noastră?
Un singur cuvânt: CIRC.
30.Povestiţi-ne o întâmplare haioasă din copilărie care s-a lăsat cu bătaie
Atunci când eram prin clasa a VII-a, se întâmpla prin 1965, clasa mea avea meci de fotbal cu o clasă paralelă.Știam că la ora 13.00, trebuia să fiu la masă că mă aștepta tata. Meciul s-a prelungit și am întâziat. Atunci când am venit acasă, numai bine nu mi-a fost. De atunci nu-mi amintesc să mai fi întârziat vreodată. A fost o lecție pe care mi-am însușit-o.
32. Ce a fost dominant în viaţa dumneavoastră: munca sau familia?
Este greu de dat un răspuns tranșant, însă acum când mă uit în spate cred că prima alternativă a fost prioritară.
33. A fost vreun moment când viaţa dumneavoastră putea să se schimbe radical?
Bineînțeles, și unul a fost în 1974, când puteam să-mi aleg un alt oraș la repartiția guvernamentală după terminarea facultății.Apoi, în anii următori când puteam să-mi schimb specializarea sportivă care mă ducea automat spre alt traseu al vieții.
34. Dacă ar fi să mulțumiți cuiva pentru ceea ce sunteți astăzi, cui ați face acest lucru?
În primul rând părinților mei care au știut să mă încurajeze mereu în ceea ce am făcut și apoi, bunului Dumnezeu care a fost darnic cu mine.
35. Vă plac banii, alergați după ei?
Îmi plac în măsura în care îmi pot oferi un trai decent fără excese. Niciodată nu am alegat după ei și cred că nici nu aduc fericire.
36. Vă place să gătiți, să stați în bucătărie?
Da, îmi place și chiar îmi petrec mult timp în bucătărie. Mai mult, urmăresc și emisiunile de profil. Știu să gătesc orice, în afară de dulciuri.
