Artistul plastic Laura Bunescu -

Read Time:14 Minute, 12 Second

Artistul plastic Laura Bunescu : „Consider că şansa este poarta aceea deschisă de împărăţia divină la care tu baţi, lupţi, te chinui să intri. Dacă nu ţi se deschide, poţi rămâne acolo mult şi bine”
Artistul plastic Laura Bunescu a fost cea care de această dată a acceptat invitaţia noastră de a fi luată la întrebări pentru a o descoperi „dincolo de aparenţe”. În urma discuţiei, am descoperit un om minunat, frumos atât pe afară cât şi pe dinăuntru, cald, altruist şi cu o filozofie de viaţă pe care atr trebui s-o avem mulţi dintre noi. Spun asta pentru că Laura Bunescu dincolo de tot ceea ce pare a fi ea este un artist care a reuşit să treacă dincolo de bariera care desparte banul de suflet. A realizat că banul nu este primordial într-o existenţă şi că Dumnezeu şi credinţa în el este tot ceea trebuie să fie esenţial pentru un om. A trecut testul supravieţuirii şi, aşa cum ea însăşi a declarat nu-i mai este frică de sărăcie. Viaţa a făcut-o să fie un om puternic, de fapt am putea spune că Laura Bunescu poate întruchipa cu brio portretul „femeia-bărbat” învăţată să lupte pentru a supravieţui. Sau altfel spus că este o „mână de fier într-o mănuşă de catifea” dat fiind sufletul de artist care sălăşuieşte în ea. Şi, la fel ca toţi artiştii şi ea este o boemă care chiar dacă uneori visează ca un artist este cât se poate de realistă atunci când este vorba de viaţa reală pe care o tratează cu mare atenţie şi deschidere. Dornică de a-şi depăşi limitele, Laura Bunescu nu s-a oprit din căutări până ce nu şi-a găsit menirea. Apropierea de Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă şi să-şi accepte semenii, calităţile şi defectele, lucru care a făcut din ea un om minunat pe care să ţi-l doreşti aproape.Dar, pentru a afla mai multe despre ea, vă invităm să citiţi interviul de mai jos. Vă asigurăm că nu veţi regreta. Tatiana PETRESCU

Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră?(Daţi-mi exemplu trei astfel de momente.)

Un moment emoţionant a fost pentru mine atunci când am mers în Poiana Braşov să dau examen pentru instructor de schi.Fiind vorba de o îmbinare a cunoştinţelor şi a sportului, am privit cam superficial fenomenul crezând că am şanse mari. Dar m-am izbit de nişte lucruri la care nu mă aşteptam pentru că am dat examen la istorie, georgrafie şi economie politică în limbile franceză şi engleză. Întrucât având atestat şi pe franceză şi pe engleză aveam mai multe şanse de a fi acceptată în echipa de instructori de schi unde nu se pătrundea uşor. Pentru acest lucru, trebuia să vii cu un bagaj mai bogat de cunoştinţe pentru a convinge. Fiind dintr-o familie de intelectuali care m-a susţinut şi ajutat, în special tatăl meu care mi-a făcut o ordine în gândire vizavi de subiectele de economie politică şi por spune că datorită lui, am reuşit la acel examen care pentru mine, la vremea respectivă, a fost o mare victorie. Erau câţiva instructori de schi la nivel naţional şi pentru mine care veneam din Câmpulung, a fost o mare reuşită.O altă mare reuşită a fost când am publicat cărţile tatălui meu care a scris trei cărţi, din care am reuşit să public doar două, pentru că mi-am dorit foarte mult să se bucure în timpul vieţii de reuşita muncii lui. A muncit 25 de ani la editarea lor bătând la maşină cu un deget pentru că nu avea dexteritatea necesară. A ales să facă singur acest lucru pentru că dactilografele pe care le-a abordat şi cu care a încercat să redacteze această carte făceau greşeli gramaticale întrucât nu cunoşteau termenii de specialitate în Psihologie şi o singură vocală sau literă schimba complet sensul cuvântului. Asta a fost o altă reuşită când fiind considerat reacţionar şi anticomunist, totuşi am reuşit să-i procur o maşină de scris pentru că sistemul de atunci se ferea.Când am reuşit acest lucru printr-o prietenă din Braşov îmi amintesc că a avut atâta bucurie şi fericire încât momentul a fost impresionant. Atunci când şi-a văzut maşina de scris în sacoşă a fugit pur şi simplu şi abia am reuşit să-mi iau la revedere de la acea prietenă de la 20 de metri. Era ca un copil care primise o jucărie pe care şi-o dorise mult, şi-i era frică că i-o iei înapoi. Al treilea moment emoţionant a fost când după Revoluţie, prin martie 1990, când am plecat în Italia. Am ajuns în Florenţa şi a fost o încântare să mă trezesc în mijlocul unui centru cultural inestimabil. Ţinând legătura cu această Italie, am ajuns printr-o relaţie să-l cunosc pe Franco Mesina care era profesor la Universitatea de Belle Arte din Florenţa. Curiozitatea m-a împins să merg să vizitez această instituţie şi am vizitat şi multe ateliere unde se lucrau ramele sculptate pentru tablourile mai fastuoase. Am nimerit într-un atelier unde se făcea gravura pe sticlă.Fascinată de ceea ce am văzut, mi-am dorit să mă întorc aici pentru a lucra cu ei câteva zile. Nu era uşor să te accepte. Aici am făcut primul pas în ceea ce fac astăzi.
Până în 1989, aţi avut vreo aplecare către artă?
L-am moştenit pe tatăl meu care desena foarte frumos şi care a decorat Liceul Pedagogic cu portretele marilor pedagogi. Am început să pictez prin clasa a cincea când profesoara mea, doamna Ligia Irimescu mi-a fost îndrumător, un om deosebit, un bun pedagog care a reuşit să-mi capteze atenţia şi să-mi transmită dragostea pentru pictură, pentru frumos. Mi-a plăcut pentru că era foarte frumoasă, finuţă, bună şi aşa am acceptat ceea ce ea îmi preda.Ea a avut un rol decisiv în apropierea mea către artă şi pentru mine rămâne un om de suflet.
Când v-aţi dat seama că puteţi să faceţi şi altceva în afară de pictură?
M-au fascinat lucrurile noi şi pentru că am abordat desenul şi pictura mi-am propus să încerc şi altceva.
Stăteam şi mă gândeam dacă aţi făcut acest lucru şi din raţiuni financiare?
Acum da, trăiesc de pe urma acestor lucrări şi pot spune că trăiesc foarte prost. Nu trăiesc prost pentru că trăiesc din artă ci pentru că sunt fenomene normale sau paranormale care mă blochează aici, în acest oraş şi mă fac să nu pot pleca pentru a-mi putea etala aceste valori la care am lucrat mult. Este unul unul dintre lucrurile care mă torturează dar pe care îl accept pentru că trebuie să accept şi partea bună a acestor lucruri nefaste. De ce? Dacă aş ieşi, sigur posibilităţile mele materiale şi încununarea muncii mele ar fi în echilibru cu satisfacţia materială. Fiind blocată aici, în virtutea faptului că neavând foarte mulţi bani nici tentaţiile nu sunt mari. Acest lucru m-a ajutat să intru mai mult în profunzimea lucrurilor şi să sap mai tare şi să mă duc spre culmi pe care nu ştiu dacă le-aş fi atins dacă aş fi avut bani. Vreau să spun că tentaţiile m-ar fi derutat.Mă bucur că aduc fericire oamenilor, că le bucur privirea şi sufletul.Nu mă mai gândesc la partea materială pentru că toate acestea acoperă lipsurile.Am reuşit să înţeleg, e adevărat, nu mi-a fost uşor pentru că am trăit perioada când muncind în sectoare mai grele aveam şi mai mulţi bani. De altfel nici nu aş fi putut să întreţin două familii cu trei tineri.Vă spuneam că am reuşit să trăiesc din foarte puţin.Mi-am permis să fac un test. L-am testat pe Dumnezeu care se zice „are grijă şi de păsările cerului”. Oamenii au o percepţie eronată despre mine în sensul că dacă sunt artist şi abordez arta vestimentară puţin mai altfel şi mă îmbrac mai excentric au impresia că stau pe saci de bani.Nu este adevărat. Au fost perioade când am avut bani puţini.Nu-mi este teamă de foame.Am învins frica de sărăcie, de a nu avea. Sunt un om bogat pentru că pot să trăiesc din mai nimic.Cred că o mare reuşită a vieţii mele a fost faptul că am reuşit să-mi înving frica sau fricile, iar mama mea m-a ajutat foarte mult.
Ce fel de om sunteţi?
Pentru mine nu a muncit nimeni, niciodată în viaţa asta.Am fost căsătorită cu tatăl fiicei mele dar nu am reuşit să stau mai mult de doi ani, pentru că au fost probleme care m-au determinat să renunţ. Pentru că am avut o încărcătură în spate: părinţii, fiica, fratele meu cred că nimeni nu ar fi dorit să se înhame la o aşa căruţă şi asta pentru că omul, în general, este egoist. Altruismul este o calitate rară. L-am moştenit de la tatăl meu de la care am învăţat că „este bine să faci bine şi să-l arunci în mare”, deci dacă ai făcut bine, nu cere nimic în schimb şi nu te lăuda pentru că-l faci pentru sufletul tău.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Atâta timp cât pe oameni îi iau aşa cum sunt, nu ştiu dacă ar fi cazul să spun eu ce mă deranjează la e. Eu nu vreau să schimb pe nimeni. Mă lupt să-i înţeleg pe oameni aşa cum sunt.Am stat lângă oameni deosebiţi de la care am încercat să iau ce au mai bun. Ceea ce mă deranjează este faptul că am intrat în mileniul trei şi nu facem dovada valorii pe care am acumulat-o în cei două mii de ani de existenţă. Facem caz c-am progresat, dar progresul în esenţă este nul pentru că ne comportăm ca nişte sălbatici. Societatea nu face nimic în sensul educării omului.Eu cred că există două căi pentru a educa omul: stimulentul pentru cei buni şi represiunea pentru cei răi.
Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră care ar fi acel lucru?
Ar fi multe lucruri de schimbat pentru că şi eu sunt un simplu om. Aş vrea să pot cunoaşte mai mult şi mai multe dar, din nefericire, timpul nu-mi permite.Nu pot studia şi teoria şi practica în acelaşi timp la nivelul la care aş vrea să merg. Mi-aş fi dorit să pot muncii mai mult. Mie timpul nu-mi ajunge.Sunt iubitoare de animale pentru că oamenii m-au dezamăgit mereu.Nu suport oamenii puturoşi, trântorii şi căpuşele şi poate de aceea nu am reuşit să găsesc pe cineva cu care să-mi împart viaţa.
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero aţi face acelaşi lucru?
Nu. Am investit prea mult timp în viaţa aceasta cu activităţile sportive. Aş acorda mai mult timp adevărului dacă ar fi s-o iau de la capăt.Nu spun că nu am citit, dar poate nu am citit suficient. Iisus a spus aşa:”Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!”, adică Dumnezeu ne-a dat viaţă, adevărul înseamnă cunoaştere şi cunoaşterea ne ajută să găsim calea. Am reuşit să înţeleg lucrurile astea puţin cam târziu.
Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte de-ale dumneavoastră
La calităţi pot trece o dăruire extraordinară pentru cei din jur, un altruism pe care aşa cum v-am spus, l-am preluat de la tatăl meu şi pe care-l vreau să-l continui iar ca defecte, faptul că nu pot să fiu punctuală.Ştiu că este o chestie de onoare şi de respect pentru tine şi cei din jur dar asta este.Uneori mă enervez foarte tare şi mai „scap” caii.
Credeţi în legea compensaţiei? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Da. Există întotdeauna un echilibru şi asta este o dovadă a existenţei divine.Şi eu am înţeles acest echilibru pentru că micile inadvertenţe şi greşeli pe care le-am făcut s-au întors cu un revers al medaliei şi am făcut din plăţi. Cred cu foarte multă putere în legea echilibrului şi chiar mă bucur că am înţeles lucrul ăsta pentru că-mi este mult mai uşor să accept lucrurile care mi se întâmplă şi asta pentru că nici eu nu am fost cum trebuie la un moment dat.
Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construieşti o casă, să faci un copil şi să sădeşti un pom. Dumneavoastră cam ce aţi mai avea de făcut pentru a fi împlinită?
Din punctul ăsta de vedere sunt un om împlinit pentru că am sădit foarte mulţi pomi, am un copil, am construit o casă pe un teren pe care l-am cumpărat şi mai doresc să construiesc încă una în viitorul apropiat şi voi reuşi.
O vorbă spune că „A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de acord cu acest lucru?
Da, sunt întrutotul de acord, numai că eu am văzut în viaţa asta pe unde am umblat că „domnii”adevăraţi sunt aceia care sunt oameni adevăraţi care muncesc mai mulţi decât alţii. „Domnia ” la noi se confundă cu banul. Nu, banii nu definesc domnia cuiva.Un domn este cel care munceşte mai mulţi decât alţii, care se implică şi poartă responsabilitatea celor care sunt ca nivel valoric uman sub el şi care au desigur, şi satisfacţia materială. Dar eu am întâlnit domni care înainte de acest lucru erau…OAMENI. Deci, domnii nu sunt cei cu bani ci cu ….omenie. Împărăţia divină îl pedepseşte pe om în două feluri: îi dă posibilitatea să câştige bani prin căi mai puţin ortodoxe şi-i aruncă în desfrâu şi pe alţii îi face avari. Am cunoscut oameni care stăteau pe saci de mii de euro dar le era frică să cheltuiască un euro. Banii care distrug, nu mi-i doresc niciodată.
Cât de important este să ai „cei 7 ani de acasă?”
Foarte important, dar cred că mai important este să alege lucrurile bune şi liberul arbitru să te ducă spre partea binelui şi să te autoeduci luând exemplele pozitive de la cei din jurul tău şi să accepţi lucrurile mai puţin bune care se întâmplă în viaţa ta. Cei 7 ani de acasă, din nefericire pentru unii dintre noi care au avut neşansa să trăiască într-o familie cu probleme, nu-i au şi totuşi, observ şi am exemple nenumărate de unii care sunt mai OAMENI decât cei care au primit o educaţie aleasă acasă.
Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Pentru a ajunge la succes, trebuie forţă interioară.Un succes îl poi simţi după o perioadă îndelungată de investiţii în tine, de renunţări şi de sacrificii, de scrăşnirea dinţilor uneori.Sigur, că pentru un succes este nevoie şi de şansă. Nu putem elimina şansa, pentru că sunt oameni care muncesc foarte mult dar nu au şansa să puncteze.Eu nu pot spune că şansa m-a ocolit.Dacă am ajuns aici, unde am ajuns este şi datorită şansei. Am întâlnit oameni care au muncit mai mult decât mine dar şansa nu le-a permis să depăşească o anumită barieră.Ca şi în sport, mulţi încearcă performanţă. Unii reuşesc, alţii nu. Consider că şansa este poarta aceea deschisă de împărăţia divină la care tu baţi, lupţi, te chinui să intri.Dacă nu ţi se deschide, poţi rămâne acolo mult şi bine. Noi facem o mare greşeală când ne atribuim nouă chiar tot ceea ce reuşim.Fără sprijin divin, nu poţi reuşi. De aceea se spune: „Nimic fără Dumnezeu”.
Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Este greu de răspuns la întrebarea asta.Păi, nu avem politicieni. Este o mascaradă. Asistăm la un teatru pentru deficienţi. Atâta timp cât în ţara asta nu se schimbă ceva în binele poporului, despre ce vorbim? Unde este democraţia?Dacă lipseşte această esenţă ce rost are să discutăm?Politicienii noştri nu au grijă absolut deloc de cei care i-au ales.
Ce vă face fericită?
Faptul că îmi doresc să ajung într-un punct în ascensiunea mea profesională şi lupt foarte greu pentru acest lucru, atingerea acestui deziderat mă face fericită.Am avut multe momente de fericire şi mă hrănesc din acestă fericire pe care mi-am clădit-o singură.Mă bucur că fericirea mea nu s-a clădit pe cocoaşa şi pe spinarea nimănui. Am înţeles că detaşarea de partea materială poate fi o fericire.
Care au fost şi sunt lucrurile esenţiale din viaţa dumneavostră?
Faptul că sunt un om care nu supără alţi oameni.
Când sunteţi obosită, ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Obosită nu sunt niciodată.Am atâtea lucruri de făcut şi îmi doresc să fac atât de multe încât nu am cum să fiu obosită.Dorm foarte puţin, cam 5-6 ore pe noapte.Când simt că nu mai pot, mă joc cu animalele, sunt crescătoare de lupi şi mai am și vreo 7 pisici.