
A fost promisiunea oamenilor de afaceri care fac parte din Asociația „Piatra Brută” față de câmpulungeni, față de noua Administrație Locală de care s-au achitat cu brio. Și, primul pas, a fost făcut de Ziua României, pe 1 Decembrie, când un tricolor de dimensiuni mari a tronat pe tot parcursul zilei peste drum de Primărie. A urmat apoi, arborarea drapelului Uniunii Europene, pe 9 mai și a culminat ieri, cu ocazia Zilelor Municipiului Câmpulung, chiar dacă acestea s-au amânat cu arborarea steagului cu stema Câmpulungului, altfel spus, steagul Muscelului.
Este iată, un semn că mai sunt oameni de afaceri cărora le pasă de Câmpulung și care sunt gata să bage mâna în buzunar pentru a demonstra acest lucru. Sunt gesturi mici dar care au mare însemnătate pentru cine are ochi să vadă. ” Astăzi, am finalizat un proiect demarat de Asociația „Piatra Brută” începând cu 1 decembrie. Ne-am dorit să punctăm în centrul municipiului Câmpulung prin amplasarea a acestor drapele evenimentele importante precum Ziua României, Ziua Europei și acum Zilele Municipiului Câmpulung. Ne dorim ca această acțiune a noastră să rămână ca un semn de prosperitate și bună înțelegere a tuturor câmpulungenilor”, a declarat un membru al acestei Asociații.