0 0
Read Time:5 Minute, 4 Second

Am ajuns s-o vedem și p-asta! Cenzură în toată regula impusă de nimeni alta decât, primarul Elena Lasconi,  cea care a abandonat Primăria și pe câmpulungeni de aprope 10 luni pentru o „Fata Morgana”, așa cum se va dovedi funcția de președinte al României.

Prin noul Regulament de organizare și funcționare al Consiliului Local, aceasta vroia să se asigure probabil, că la întoarcerea la Primăria Câmpulung va fi liniște în Consiliul Local și totul va fi ca în mandatul trecut, adică va supune la vot tot ce-i dorește inimioara și consilierii nu trebuie decât să ridice mâna.

Și, cum putea face acest lucru, decât luându-le dreptul la libera exprimare celor din Opoziție dar și cetățenilor din Câmpulungeni care-și doresc să participe la ședințele de Consiliu Local care sunt libere. Dacă nu mai există locuri libere în sală, sunt respinși, adică ceva de genul: „Ne pare rău, ați fost admis dar nu mai avem locuri!”.

Și pentru a-i reduce la tăcere, cei din aparatulde specialitate al primarului au mermelit vechiul Regulament cu Ordinul 25 și au  creat un nou Regulament dar cu reguli impuse de ei, care nu au nicio legătură cu democrația câștigată în 1989.

Ca să ne înțelegem, acest Regulament este făcut în ciuda consilierilor din Opoziție, căci nu se speria Lasconi de „zidul tăcerii” useriste, nici pomeneală!  Ea vrea să-i reducă la tăcere pe „gălăgioșii” din Opoziție care de fiecare dată,  au venit cu lecțiile pregătite și  i-au făcut viața amară, viceprimarului Vlădău, rămas singur să scoată castanele din foc băgate cu grație de șefa lui.

Vă dați seama cât tupeu are Lasconi? Ea care se autointitula „mama transparenței”, „cinstita” pământului, cea care nu minte și  care le-a promis câmpulungenilor că dacă o vor vota, ușa Primăriei va fi deschisă pentru ei, ce face?

Tocmai lor, le bagă „embargo” la participarea la ședințele de Consiliu Local care sunt PUBLICE! Ați mai pomenit așa ceva?

Ea, probabil, a marjat pe faptul că Regulamentul va fi votat pe „orbește” așa cum se obișnuia în legislatura trecută însă și de această dată, Opoziția, și-a făcut treaba și după ce a luat la puricat tot Regulamentul, le-a atras atenția celor din Executiv că îngrădește dreptul la  liberă exprimare și  nu vor permite acest lucru așa încât, au cerut să respecte legea.

Și, cel mai vehement a fost Bogdan David care evident, nu a rămas impasibil la încălcarea unor drepturi și libertăți. Și, dacă nu ar fi fost vigilenți, de la viitoare ședință,  cei din Opoziție mai aveau voie să vorbească doar 3 minute. Atât le mai îngăduia Lasconi!  Așa înțelege ea democrația! Tatiana PETRESCU

 Bogdan David, consilier local PSD: „Vreau să vă spun că acest Regulament este unul făcut împotriva cetățenilor din Câmpulung. El nu vine decât să facă niște îngrădiri de-ale consilierilor locali sau ale cetățenilor municipiului Câmpulung. Încercați cumva, să fugiți de oameni, ceea ce nu vă v-a ajuta pe termen lung și foarte scurt, și o vedeți că o parte dintre dumneavoastră o să vă regăsiți peste câteva luni, la alt partid și nu o să mai aveți aceeași majoritate și o să vă loviți de acest Regulament.

Este absolut anormal, în loc să veniți să vă pregătiți și să veniți să ne răspundeți la niște dezbateri corecte și concret pe fiecare subiect, căutați doar niște pârghii doar în a ne împiedica să vorbim și să discutăm pe aceste materiale.

Eu vă spun că nu o să reușiți și o să ne spunem punctul de vedere în continuare!

Vreau să vă întreb, cum puteți să veniți să ne spuneți să discutăm 3 minute pe dezbaterea taxelor și impozitelor de pe bugetul local? Cum putem să discutăm 3 minute pe bugetul care se va face anul viitor? Pe investiții pe care le faceți și spuneți că le aveți în derulare la care numai  la devizul de lucrări se pot genera discuții de 10 minute?

Legat de Ordinul 25, se spune foarte clar: „consilierii locali participă la dezbateri în ordinea înscrierilor la cuvânt „. Nu scrie niciunde „3 minute!” Lăsați acest Regulament, conform Ordinului 25 și nu-l modificați că nu vă convine acum, că s-ar putea ca pe viitor, să vă loviți de el!

Nu am venit aici să vă spunem că noi suntem cei mai deștepți, că le știm pe toate! Dar, s-a dovedit că taxele le-ați încasat și e posibil, să le încasați în continuare, pe o HCL abrogată.

E normal că nu avem niciun dialog și nu vorbesc de dumneavoastră, consilierii locali usr, vorbesc de aparatul de specialitate al primarului și uitați-vă că toți cei care au început acum 6 luni în aparatul acesta de specialitate al primarului au cam dispărut.

A mai rămas doamna secretar  care îi aparați.  Restul  din cei cu care discutam, au dispărut și fug pentru că sunt puși în situații ingrate în momentul de față. Eu nu am venit aici să vă spun  că sunt 20 sau 30 de greșeli de fond! Sunt multe greșeli și multe modificări.

Dar, nu ați modificat Regulamentul din 2020 pe care l-ați făcut dumneavoastră cu ăsta din 2024 decât pe niște îngrădiri! Nu ați încercat decât să ne luați niște drepturi și nu numai nouă, inclusiv, cetățenilor din Câmpulung care vor să vină la ședințele de Consiliu și sunt primiți numai dacă au locuri, că altfel, nu au ce să caute. Domnilor, nu este în regulă!

Eu vă spun că oricine din Câmpulung poate veni la ședințe pentru că sunt publice. O să fie din ce în ce mai multe nemulțumiri și o să vedeți că o să afundați în niște probleme pe care nu o să le mai puteți duce la capăt.

În loc să îmbunătățim activitatea, nu facem altceva decâr să ne afundăm și ne mirăm de ce au plecat 25 de oameni din Primărie în ultimii 4 ani? Din cauza asta au plecat și au plecat cei buni! O să vedeți că nu puteți să aduceți înapoi, oameni la fel de buni pentru că nu aveți nici timp să-i pregătiți”

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %