
Un tânăr din comuna Bughea de Jos riscă 15 ani de închisoare, în Germania, după ce împreună cu un complice a comis o tâlhărie. Pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare și va fi predat autorităților străine.
Dacă va fi condamnat, își va executa pedeapsa în România.
Miercuri, 9 aprilie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Pitești, valabil pentru 30 de zile urmând ca în scurt timp, să se demareze procedurile de extrădare.
După ce va fi cercetat și judecat, dacă va fi condamnat, bărbatul va ajunge în România pentru a-și ispăși pedeapsa într-o închisoare din țara noastră.
În iunie 2024, în timp ce se afla în Germania, Nicolae Robert C.(30 ani), din Bughea de Jos a comis o tâlhărie împreună cu un complice. Suspecții au bătut alți doi bărbați cărora le-au furat banii și un scuter. La scut timp după comiterea faptei, argeșeanul a revenit în țară. Cum nu putea fi găsit pentru a fi cercetat și audiat, Judecătoria Ellwangen, din Germania, a emis pe numele său un mandat de arestare europeană.
Polițiștii argeșeni l-au găsit și l-au reținut, numai că în ianuarie 2025, Curtea de Apel Pitești a dispus măsura controlului judiciar împotriva bărbatului după ce s-a constatat că Nicolae Robert C. este judecat pentru infracțiuni la regimul silvic la Judecătoria Câmpulung.
În februarie 2025, tot Curtea de Apel Pitești a admis cererea de arestare preventivă a bărbatului în vederea predării.
La proces, inculpatul aprecizat că ” nu este de acord să fie predat către autorităţile judiciare din Germania, conform mandatului european de arestare emis de către acestea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată în concurs cu vătămarea corporală periculoasă,pedepsite cu închisoarea de maxim 15 ani , fapte ce au corespondent în legislația penală română”. Acesta a solicitat asistenţă juridică pe teritoriul statului german, cât şi serviciile unui interpret, în cazul extrădării .
Judecătorii au autorizat predarea lui ”sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate , persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteias”.
Mai mult, predarea a fost aprobată a avea loc abia după ce procesul de la Câmpulung se încheie, de aceea procedurile au durat până în aprilie.
Miercuri 9 aprilie polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Pitești, valabil pentru 30 de zile. Astfel, vor începe procedurile de extrădare. După ce va fi cercetat și judecat, dacă va fi condamnat, argeșeanul se va întoarce în țară, dar nu acasă ci într-o închisoare din România, au precizat colegii de la ziarul Curierul zilei,
Average Rating