0 0
Read Time:1 Minute, 50 Second

Duminică, 18 august,  edilul din Lerești, Marian Toader va fi socru mare. Fiul său, Octavian se căsătorește cu aleasa inimii lui, Alina. Nași de cununie le va fi ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu și  soțul acesteia, Mihai Oprescu-director ITM București dar și Denisa și Marius Anghelescu.

Așadar, se așteaptă să sosească la nuntă, invitați de soi, nume grele din PSD Argeș dar și de la nivel național precum și de la alte partide dar și întreaga comună pentru că edilul Toader a știut să-și conserve prietenii și să-și lărgească aria cunoscuților prin felul lui sincer și prietenos.

Este un om pe care te poți baza și care prin felul lui de a fi, îți căștigă repede încrederea. Tocmai de aceea este foarte iubit și respectat în comuna sa și nu numai. Circulă zvonul, că unul dintre invitații de vază, va fi chiar prim ministrul Marcel Ciolacu care iată că a căpătat rădăcini muscelene prin fiul său care s-a căsătorit cu colegă de-a sa de facultate, a cărei familie se trage din satul Cotești.

Așadar,  acesta are toate motivele să onoreze invitația nașilor dar și a edilului de a participa la acest eveniment important pentru familia edilului Marian Toader.

Cei doi miri vor încheia căsătoria civilă la Primăria Larești, la ora 12.00, care va fi oficiată evident, de socrul mare, primarul Marian Toader iar la ora 16.00,  întreg alaiul se va muta la Biserica Sfântul Nicolae „Popa Savu”, din Câmpulung, acolo unde se vor cununa religios cei doi tineri.

Marea petrecere va fi găzduită de Restaurantul Ciobănașu’ , din Câmpulung unde oaspeții se vor distra pe cinste, vor asculta muzică bună, vor dansa dar cu siguranță că se  vor încinge și în sârbe și hore , iar de bucate nici că se pune problema pentru că vor fi din belșug, la fel și băuturi fine, pe alese și pentru toate gusturile.

În mare, va fi o petrecere pur românească, așa cum îi place edilului Toader să sărbătorească. Așadar, felicităm și noi  familia edilului Marian Toader  șil le urăm „Să le trăiască copiii!” iar tinerilor miri le dorim „Casa de piatră”, să fie fericiți împreună și să se bucure de fiecare zi!  T.P

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %