
Pe modelul lui Băse: „Adio PD, adio PDL! Noi, azi ne-am despartit definitiv. Luați-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu”, așa și-a luat rămas bun azi și Elena Lasconi de la USR și România. Și, mai putem continua noi: „Câmpulung, așteaptăm, că vin!”.
Așadar, cel mai „pesimist scenariu” s-a transformat pentru Lasconi în „HOME, SWEET HOME!”.
Păi, unde este mai bine ca acasă? După ce USR a devenit o „povară” pentru Lasconi, aceasta își îndreaptă acum privirea și pașii spre Câmpulung, acolo, unde din nefericire pentru ea, o așteaptă doar dezastrul lăsat în urmă.
Cel mai grav este că furia celor 9000 de aplaudaci pe care i-a părăsit acum un an de zile este mai grea decât demisia din USR pentru că vorba aia, partide mai găsești dar, aplaudaci pe care să-i mai păcălești, ba.
Acum, urmează să vedem unde se va „cuibării” Lasconi, și cu siguranță, PNL îi face cu ochiul! Dar, să lăsăm lucrurile să se așeze și apoi, vom vedea care vor fi reacțiile lui ei. Dar, tare mă tem să nu se transforme în Lăpușneanu căci are toate datele! T.P
„Decizia vine în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României. A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
Average Rating