Azi, cel care a acceptat invitaţia noastră de a-şi deschide “cutia cu amintiri” în cadrul rubricii de Monden este fostul primar comunei Stâlpeni, Ion Popa al cărui destin s-a schimbat radical la începutul anilor 2000 când a câștigat fotoliul de edil al comunei. Dragostea pentru semeni l-a călăuzit în viaţă şi i-a “săpat” drumul către o profesie pentru care a făcut o pasiune nebună. Medicina a fost cea care i-a dat un rost în viaţă alături de soţia sa pe care o consideră “cel mai bun dar dat de Dumnezeu”. Chiar dacă în aparenţă, Ion Popa pare un om calm, și-a trăit viaţa la intensitate maximă şi nu are niciun regret. Se consideră un om împlinit, nici bogat dar nici sărac care are alături o familie frumoasă şi iubitoare alături de care a trăit clipe minunate. De-o modestie ieşită din comun, Ion Popa nu a uitat să fie OM şi acest lucru l-a făcut respectat
şi iubit în urbea sa şi, nu numai. Tatiana PETRESCU

-Este un romantic incurabil
– Zodia: Vărsător
– Detestă lăcomia
– Pasiuni: sportul,muzica, florile, natura, călătoriile
– A furat meserie de la medici străluciţi
– Şi-a iubit meseria şi, şi-a făcut din ea un crez
– Chiar dacă nu mai profesează, are întotdeauna în geanta sa ustensile medicale de care se foloseşte ori de câte ori i se cere
– Crede în Dumnezeu şi nu este superstiţios
– Mâncăruri preferate: legumele, salatele,consumă foarte rar carne, ardei umplut dar
nu se dă în lături de la a mânca sarmale
– Este un familist convins
 – Consideră că nevasta şi soţul sunt daruri de la Dumnezeu pe care ţi le dă după
sufletul tău.
 – Cea mai arzătoare dorinţă a fost să-şi găsească omul potrivit lângă care să trăiască

Un copil zburdalnic

“Am fost un copil zburdalnic conform celor povestite de tatăl meu şi de vecini atunci când venea vorba de copilăria noastră.Îmi spuneau că atunci când eram foarte mic, făceau glume pe seama mea şi-mi dădeau să mănânc câte o bucăţică de ceapă spunându-mi că este brânză. Cum
eu nu ştiam despre ce este vorba, mâncam şi apoi, mă strâmbam. După ce se săturau de râs îmi dădeau apa pentru a mai atenua din gust. Această fază a fost un motiv de râs o lungă perioadă atunci când ne întâlneam cu naşii noştri sau cu întreaga familie. Legat de naşii mei îmi mai amintesc un moment tare frumos: ei şi-au dorit foarte mult să mă înfieze pentru că nu au avut
copii. Pentru a mă obişnui cu ei, mă mai luau să dorm la ei. Fiind foarte mic, la început, mă încânta ideea dar pe la miezul nopţii, mă trezeam şi le ceream să mă aducă acasă. Cum nu aveau soluţie pentru că mă puneam pe-un plâns din care nu mă opream până ce nu-i vedeam pe mama şi pe tata, mă aduceau acasă de fiecare dată.”

Avion cu …belea

“La părinţi, am fost 3 copii:două fete şi un băiat. Eu fiind cel mai mic, am fost foarte iubit, răsfăţat și protejat de întreaga famile.Ba, îmi amintesc că atunci când mai făceam şotii erau certate surorile mele pentru că nu aveau grijă de mine.Legat de acest aspect îmi amintesc de o întâmplare din copilărie care s-a finalizat cu rănirea mea.Lăsaţi singuri de părinţi, ne jucam împreună. Cum nu erau jucării ca acum, inventam propriul nostru univers. De exemplu, ne jucam în nisip cu cioburi de geam, sau străchini sparte pe care le strângem.Eu adunasem foarte
multe cioburi, îmi umplusem braţele şi la un moment, a apărut pe cer un avion. Curios, m-am uitat după el, m-am împiedicat în nişte bolovani şi am căzut cu faţa în acele cioburi şi mi-am tăiat buza inferioară atât de rău încât mi se vedeau gingiile.”

Felcerul satului-un model de urmat

“Am avut noroc cu un asistent din sat care practic, m-a determinat să-mi aleg cariera mai târziu şi care a fost un model permanent pentru mine. El a fost cel care mi-a acordat primul ajutor, m-a cusut şi nu am avut nicio problemă, nu am făcut infecţie şi rana s-a cicatrizat foarte
frumos.Atunci a fost o întreagă nebunie iar surorile mele au ieşit foarte “cocoloşite” mai ales din partea mamei, pentru că tata se afla la muncă.De fapt, singurul vinovat eram eu că am fost căscat.Dar, vreau să spun că acel om era într-adevăr un meseriaş, ţinându-se cont de condiţiile şi aparatura de atunci.”

O zi întreagă “aninat” în cireş

“Normal că mă duceam la furat de cireşe, mere, prune, porumb, tot ce se putea fura. Aveam o gaşcă de băieţi iar satul nostru, Slănic din Aninoasa nu era un sat mare. Pe coasta Morii, la o
familie care se numea Olga Nastacenco, o rusoaică ce moştenea averea unui fost moşier existau cireşi de mai, care se coceau primii.Ei bine, an de an, dădeam “iama” în cireşii ei şi-mi amintesc că odată ne-a prins şi am stat în cireş o zi întreagă pentru că ea ne-a păzit la rădăcina lui şi nu am putut coborî decât atunci când a plecat. Culmea ironiei era faptul că în gaşca noastră, se afla şi fiul ei care era mai mare decât noi şi care-i tot spunea să plece să ne lase în pace. Dar, ţi-ai găsit.Ea continua să ne aştepte cu un bâţ cu mărăcini pe el pentru a ne “altoi”.Până la urmă, a trebuit să renunţe şi a plecat acasă iar noi am coborât din cireş ghiftuiţi de atâtea cireşe mâncate. Tot în gaşcă, mergeam la pescuit în apa Slănicului care era mică.Cu scăldatul stăteam mai prost pentru că trebuia să ajungem în Berevoeşti unde era
apa mai mare şi aveam mult de mers pe jos dar chiar şi aşa, ne duceam.”

Concurs de muls vacile

“Fiind la ţară, mai toată copilăria mi-am petrecut-o pe izlaz, cu vacile.Acolo, ne strângeam toţi copiii din sat şi-mi amintesc că între noi era în permanenţă o întrecere în cine satură cât mai repede vaca sau cine umple cât mai repede o sticlă cu lapte muls de la vaca sa pentru că ne apuca foamea stând toată ziua pe izlaz. Aveam mâncare de acasă, dar o terminam imediat ce
ajungeam pe izlaz şi până seara când trebuia să ne întoarcem acasă ni se făcea foame. Sau mai făceam întrecere la pescuit. De fumat cred că m-am apucat pe la vreo 7 ani.Tatăl meu fuma ţigări Bucegi şi-i furam din pachet câte o ţigară, două pentru a nu-şi da seama.În rest, fumam ţigări
din frunze de nuc, din curpeni.Îmi amintesc că băieţii mai mari decât noi “rodaţi” în ale fumatului băgau în ţigară, catran de la chibrit şi-ţi dădeau să tragi amuzându-se copios atunci când îţi exploda ţigara în faţă.Ba, mai mult, îmi amintesc că fetele mai mari decât mine care acum sunt adevărate doamne mă luau cu ele şi mă învăţau să fumez.”

La furat de cai şi de…. măgari

“Atunci când m-am mai mărit, împreună cu băieţii, furam caii pe care-i găseam pe câmp, la păscut şi-i călăream până ce-i oboseam după care le dădeam drumul. Ni-i prindea unul dintre băieţii mai mari care ni-i dădea nouă apoi.Îmi amintesc că odată, am intrat prin nişte pruni, nu m-am ferit şi am căzut de pe cal şi mi-am pierdut cunoştinţa. Pe vremea mea, măgarul era animalul sărăciei. În sat, la noi, exista un bărbat cam simpluţ care avea un măgar şi noi îl porecleam “Niţă
Blegu”.Într-o zi, l-am pândit, i-am luat măgarul şi l-am călărit toată ziua iar seara i l-am
adus acasă.”

Atenţie, la porc!

“O altă întâmplare frumoasă de care-mi aduc aminte cu plăcere a fost atunci când mama avea de făcut fân la grădini mai departe de casă i pentru că trebuia să rămână cineva şi acasă, mă lăsa pe
mine.Îmi amintesc că în aceea perioadă, avea gâsca pusă la clocit şi atunci când a plecat mi-a spus să am grijă de ea să nu intre porcul la ea. Am uitat de ea luat fiind cu joaca şi când mi-am adus aminte de ea era deja prea târziu. Am văzut-o în curte, se ridicase de pe ouă şi porcul îi mâncase toate ouăle.Când s-a întors mama acasă şi a văzut grozăvia mi-a tras o bătaie zdravănă.”

Prima dragoste, Luminiţa

“M-am îndrăgostit pentru prima dată atunci când eram prin clasa a IV-a de o colegă din clasa mea pe care o chema Luminiţa. Mi se părea foarte frumoasă.Ştia că-mi place de ea şi eram tot
timpul împreună şi împărţeam totul. Uneori ne mutam împreună în bancă atunci când nu era învţătoarea în clasă. Era o fată care provenea dintr-o familie bună, era cuminte şi aşa cum am mai spus, foarte frumoasă. Apoi, m-am îndrăgostit de o altă colegă, care era vecină cu mine. De fapt, prima dragoste a mea a plecat de la un unchi de-al meu care plecase ca ambasador în Albania şi-şi luase o nevastă foarte frumosă. Ei bine, Luminiţa, semăna în închipuirea mea de copil cu acea femeie care mi se părea mie, foarte frumoasă.”

A vrut să se facă învăţător

“Am terminat liceul, la Real. Primii doi ani de liceu i-am făcut la Liceul nr.2 din Olga Bancic.Iniţial, eu am dat la Liceul Pedagogic împreună cu alte 3 colege de clasă. Fiind un copil bun la învăţătură eram ferm convins că voi intra aici.Din păcate, am căzut toţi cu brio iar eu am fost primul sub linie cu media 7.20. Spre surprinderea mea, fetele care se pregătiseră încă din clasa a VII-a pentru intarea la liceu au luat note mai mici decât mine. Îmi amintesc o întâmplare hazlie legat de acest examen la liceu care includea şi o vizită medicală eliminatorie. Cum eu aveam o constituţie mai firavă, ţin minte că am avut mari emoţii pentru că trebuia să ai o anumită greutate. Pentru a fi sigur că nu mă vor respinge, înaintea vizitei medicale am mâncat două gogoşi, şi am băut două sucuri ca să fiu oleacă mai greu la cântar. Din fericire, am trecut cu brio proba. După afişarea rezultatelor, m-am întors acasă supărat şi cum trebuia să mă orientez pentru alt liceu, mama mi-a spus să mă duc la UMM,la Şcoala de Meserii, acolo unde dădeau toţi. Nici nu am vrut să aud de aşa ceva, aşa că am avut mari discuţii pe această temă, mai ales, cu mama. Între timp, mai mă consultam şi cu colegele mele care două dintre ele au ales să meargă la Dinicu Golescu iar eu cu o altă colegă care acum, este profesoară de sport am ales să mergem la Liceul nr.2. “

La liceu-trai neneacă, nu glumă

“Când am început şcoala în toamnă, am intrat într-un anturaj dubios care putea să mă termine definitiv.Venit de la ţară, impactul cu viaţa de la oraş a fost puternic. Stăteam în gazdă împreună cu o soră de-a mea dar nu mă mai putea stăpânii. Anturajul mă copleşise, nu mai mergeam
la şcoală, aveam alte preocupări, ţin minte că mă apucasem de furat pepeni din piaţă. Scăpasem din frâu. Îmi amintesc că diriginta a trimis acasă notele mele din primul trimestru şi pentru mama a fost un şoc.Când m-am dus acasă după scrisoarea aia a fost cea mai urâtă întâlnire a mea cu
mama. Am clacat primele două trimestre apoi, mi-am revenit şi mi-am văzut de
şcoală.”

Medicina-o opţiune

“După terminarea liceului, am dat la Chimie alimentară industrială, din cadrul Politehnicii Bucureşti la indicaţia surorii mele. Am picat din cauza Chimiei unde mi-a venit o problemă cu 3 subpuncte. Nu prea o stăpâneam şi mă bazam mai mult pe partea teoretică.Cum nu am făcut aici,nu m-am mai prezentat la cel de-al doilea examen pentru că nu avea rost. Lângă mine se afla un băiat care de 3 ani,se pregătea să dea la Medicină.Între timp, sora mea intrase la Şcoala Tehnică Sanitară
şi mi-a spus să dau aici pentru a scăpa de încorporare. Tipul ăsta mi-a fragmentat materia şi m-a învăţat cum să memorez. În fiecare seară, venea şi mă asculta. Am dat examen la Şcoala Tehnică Sanitară şi am intrat fără probleme. Pasiunea pentru medicină s-a dezvoltat în timp şi,mi-am ales”Igiena”.

De la o durere de măsea la ….căsătorie

“Pe soţia mea am cunoscut-o la cabinetul stomatologic unde venise pentru că avea probleme la o măsea. Am văzut-o şi mi-a atras atenţia. Am întrebat pe şeful meu cine este şi mi-a spus să-mi văd de treabă că-i fată la locul ei. Între timp, ea a dat la facultate, la ASE şi, într-un fel mă rugam să nu ia pentru a putea fi împreună. Spre norocul meu, nu a luat şi aşa am stabilit ca în anul următor să dăm amândoi: ea la ASE şi eu la Medicină.Dar, tot s-a mutat la Bucureşti pentru că-şi găsise de muncă şi făcea facultatea la F.F. Eu rămăsesem la Stâlpeni şi ne-am întâlnit timp de doi ani până ce ne-am căsătorit. Dar aşa cum era de aşteptat la o fată frumoasă se uită foarte mulţi. Ea tot îmi spunea că se ţine unul de capul ei şi acest lucru mă cam “rodea”. Mă sâcâia să-i caut serviciu la Stâlpeni pentru a putea fi împreună. Şeful meu mă tot şicana şi-mi zicea s-o las pe Nuţica în pace că o să se mărite. Atunci m-am enervat şi i-am spus că vreau să mă învoiască pentru a doua zi că plec la Bucureşti că mi-e dor de ea. Mi-a spus că nu mă învoieşte şi că mă pune absent. Nici că-mi păsa şi am plecat fără să-i spun ei că vin la Bucureşti pentru a vedea dacă vine cu cineva acasă. Cum am ajuns, m-am aşezat la o masă într-un bar care se afla peste
drum de blocul ei ca să o pot vedea. Nu am văzut-o când a intrat ci, când a ieşit. Ea vroia să vină la Stâlpeni ca să stăm de vorbă. Am plecat după ea să văd ce face. Când a vrut să ia troleibuzul către gară am tras-o puţin de mână. S-a speriat şi când m-a văzut s-a liniştit. Nu a mai fost nevoie
să plece şi am stat de vorbă despre ce vom face. Cum nu mai puteam sta unul fără altul ne-am hotărât să ne căsătorim.I-am găsit serviciu în Stâlpeni imediat şi lucrurile s-au liniştit pentru amândoi. Am făcut căsătoria civilă pe 18 decembrie 1976 şi cununia religioasă
pe 3 iulie în acelaşi an şi suntem împreună şi astăzi, avem doi copii minunaţi: o fată şi un băiat de care ne mândrim şi 3 nepoţi care ne-au făcut nişte bunici fericiţi.”