0 0
Read Time:3 Minute, 39 Second

Ieri, PSD Câmpulung și-a lansat candidatul la fotoliul de primar al Câmpulungului. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, senatorii  Mariana Stocheci și  Ovidiu Puiu precum și deputații Remus Mihalcea și  Nicolae Pavelescu. Așadar,  după Norris Măgeanu, împotriva lui Elena Lasconi s-a mai alăturat un alt combatant care va încerca să-i convingă pe câmpulungeni că Elena Lasconi nu merită un al doilea mandat. Georgel Mădulărea  vrea să-i convingă pe câmpulungeni  că  un primar PSD care are în spate o echipă mare și bine sudată poate să-l ajute pentru a dezvolta Câmpulungul și a face ca lucrurile bune să se întâmple și aici. Cei 4 ani de stagnare oferiți de Elena Lasconi pot fi șterși cu investiții și măsuri care să le redea încrederea câmpulungenilor că totul este posibil dacă  vrei să muncești serios și să mobilizezi forțe care pot aduce schimbarea pe care cu toții ne-o dorim. Este timp să se întâmple și ceva bun la Câmpulung și asta depinde de votul din 9 iunie, unde câmpulungenii trebuie să gândească dacă își doresc sau nu acest lucru. Dacă o vor în continuare pe Elena Lasconi, nu au decât s-o voteze și apoi, să meargă în parc și să joace table cu ea, pentru că doar atât poate! Ba, mai poate să mintă frumos, să jignească contracandidații și inteligența multora dintre noi care ne-am prins că dincolo de vorbe, zâmbete, panseluțe, trotuare și lacrimi, „împăratul este gol”.  Așadar, începe lupta! Tatiana PETRESCU

Georgel Mădulărea: „Îmi doresc  ca PSD să dea primarul la Câmpulung!”

Georgel Mădulărea: ” Sunt onorat să fiu candidatul PSD,cel mai are partid din România. Așa cum știți, acum un an de zile am continuat  munca  doamnei ministru, Simona Bucura Oprescu care a acceptat să fie atunci, președintele Organizației Locale PSD. Am încercat să fac tot ceea ce ține de mine și echipa mea ca lucrurile să meargă bine la Câmpulung.

Azi,organizația a decis ca eu să fiu candidatul la funcția de primar al Câmpulungului și le mulțumesc de încrederea pe care care au avut-o în mine.Le promit că voi face tot ceea ce ține de mine ca municipiul Câmpulung să mă aibă primar.

Cunosc foarte bine problemele Câmpulungului, aici m-am născut, aici am muncit și aici trăiesc.Sunt zilnic în oraș, văd care sunt problemele Câmpulungului la momentul ăsta.

După cum știți, cel mai important obiectiv al Câmpulungului – Bulevardul Pardon, de 4 ani, stă blocat. Din această cauză, circulația este un haos, fiecare circulă pe unde poate și parchează pe unde poate și în acest sens, eu cred că ar trebui imediat deblocat și dat drumul la circulație.

Sunt foarte multe lucruri care la Câmpulung nu stau bine și cu toate acestea, noi pe FB sau în emisiunile tv la care doamna primar participă suntem prezentați că „suntem cel mai frumos oraș, cel mai dezvoltat”. A venit la Câmpulung un prieten care cunoștea foarte bine orașul și când a văzut cum arată mi-a spus: „Băi, la modul cum doamna primar prezintă orașul, am crezut că sunteți un fel de „micul Paris”, și când colo, timp de 4 ani nu s-a făcut nimic la Câmpulung”.

S-au făcut trei parcuri care stau să fie deschise și cam atât!

Eu cred că pot mult mai mult, pentru că PSD a dovedit că poate, și cu sprijinul Consiliului Județean, noi vom putea mișca lucrurile aici.

Eu nu zic că doamna primar nu a vrut să facă.A vrut dar din punctul meu de vedere, cred că este singură și nu poate să facă mai nimic, și asta pentru că dânsa a ales să fie singură. Tot ceea ce s-a întâmplat în Câmpulung, toate aceste proiecte pe care le avem  blocate, sunt așa pentru că nu a colaborat cu o echipă, doar mimează acest lucru.

Dânsa s-a certat cu Prefectura și Consiliul Județean. La Guvernare când USR a fost, s-a dovedit că într-un an de zile, ne-au dus în cap și a trebuit să vină PSD pentru a pune lucrurile în mișcare.

Eu cred că un primar PSD la Câmpulung și vedeți că avem cea mai mare echipă are toate posibilitățile să dezvolte orașul. Îmi doresc  ca PSD să dea primarul la Câmpulung!”, a declarat acesta.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %