Acum că a venit data scadenței pentru Elena Lasconi care culmea, își mai dorește încă un mandat la Primăria Câmpulung pentru că nu i-au ajuns 4 ani de dezastru. Aceasta a început să plătească pe rând facturile nepriceperii sale sau cred că mai bine al „profesionalismului” cu care aproape ne-a ruinat ca municipiu reducându-ne la stadiul de comună dintr-un colț sărac al Moldovei.
Timp de 4 ani, ne-a „bombardat” cu investiții și dotări gen „avioane”, „ozn-uri”, s-a umflat în pene că „ea a venit la Câmpulung pentru a face performanță” dar a livrat în schimb, numai rateuri, minciuni cu duiumul și promisiuni deșarte.
Celor care și-a pus speranța în ea, nici acum nu le vină să creadă că totul a fost butaforie și că atât pe ei cât și pe restul câmpulungenilor care nu au votat-o i-a mințit cu zâmbetul pe buze fără să clipească.
Ne-a promis că „va dărâma munții”, că nu va face nici în ruptul capului ce au făcut antrepredecesorii săi în administrație, că nu va arunca banii pe hârțogării așa cum îi imputa edilului Țăroiu, dar acum, se laudă cu proiectele lăsate de el pe hârtie, ba mai mult, și le-a însușit fără măcar să aibă bunul simț să-i recunoască munca, pentru că toate proiectele pe GAL pentru care avea finanțările asigurate, doamna nici măcar nu a putut să le termine așa încât, le plătim acum din banii noștri.
Ce să mai vorbim de blocul social din Grui la care trebuia doar să dea drumul lucrării și acum este în „stand by”, nu se știe până când, de iluminatul stradal care este tot un proiect cap-coadă al edilului Țăroiu cu care a dat chix.
Și aici, în stilu-i mârlănesc, a încercat să-și acopere neputința și evident, să dea vina pe toată lumea și disperarea că a fost prinsă din nou, a determinat-o să scrie pe contul său de socializare că se încearcă de către ISC blocarea recepției altor lucrări și, evident, să strige hoții, fără să știe că vom pune mâna pe actele doveditoare care o vor îngropa.
În sfârșit, adevărul a ieșit la iveală și să o vedem acum ce minciuni mai scornește pentru a-și spăla rușinea.
Iată așadar, încă o dovadă că Elena Lasconi a mințit frumos pentru a da bine la tv. Și, pentru că de fiecare dată, „vinovații de serviciu” sunt cei de la ISC ori PNL care sunt „cel mai mare rău”, președintele PNL Câmpulung, Norris Măgeanu s-a hotărât să combată toate minciunile Elenei Lasconi și după „bubele” găsite și scoase la iveală cu actele pe masă la Bulevardul Pardon, trecem la proiectul de modernizarea iluminatului stradal unde ISC-ul a găsit alte „hibe” ascunse cu grijă de oamenii Elenei Lasconi.
Și cine mai crede încă în „minunile” Elenei Lasconi făcute peste noapte este rugat să se „lumineze” citind declarația făcută de Norris Măgeanu în cadrul conferinței de presă de la sfârșitul săptămânii trecute și dacă nici acum când o să vedeți scris negru pe alb dovada prostiei și a neputinței ei nu vi se „aprinde” beculețul, înseamnă că totu-i pierdut. Noi ne facem datoria să vă informăm corect, ca de fiecare dată. Tataina PETRESCU
Norris Măgeanu: „Iluminatul public am crezut că va fi primul proiect pe care Primăria îl va termina în acest mandat. L-am dat toți finalizat încă de la finalul anului trecut, pentru că lămpile se instalase, părea că totul este în regulă. Ei, bine, nu se întâmplă așa nici în cazul ăsta și o să dau un pic timpul înapoi.
Exact acum doi ani, am văzut un reportaj de la o televiziune locală și asta se întâmpla pe 18 martie 2022, când doamna primar ieșea într-o conferință de presă alături de reprezentantul firmei care a câștigat contractul și anunța că totul este în regulă, că s-au demarat lucrările și că în câteva luni, patru parcă a spus ea, proiectul va fi finalizat.
Reprezentantul firmei a fost puțin mai circumspect și a spus că probabil, maxim 7 luni va dura execuția proiectului.
Însă, la finalul anului 2022, nu a fost gata, s-a cerut prelungirea termenului până la finalul anului 2023, a trecut și acest an și proiectul nu a fost finalizat. În aceste condiții, când credeți că a fost solicitat ISC -ului să vină la Câmpulung pentru a se face recepția lucrării?
O să fiți surprinși sau nu, au fost anunțați pe 28 februarie 2024, cu o zi înainte de data limită în care acest proiect ar fi trebuit predat, avizat, semnat și predat către Ministerul Dezvoltării.
Din nefericire, cei de la ISC au găsit lucruri nefuncționale, și în mare vă pot spune că n u s-a piutut face verificarea sistemului de telegestiune a lămpilor care este cel mai important lucru din acest proiect, au fost găsite lămpi montate pe raza comunei Schitu Golești, dar au mai fost găsite lămpi care sunt pe terenuri private, în curțile unor oameni și deci nu puteau să facă parte din aceast proiect.
Așa s-a ajuns în situația extrem de gravă în care suntem acum și anume, să pierdem circa 6,5 milioane lei, bani deja plătiți și care ar fi trebuit să fie suportați din fonduri europene.și să-i plătim din bugetul local”, a declarat acesta.
Aveți mai jos neregulile găsite de ISC