0
0
Sunt pe lume tot felul de colecționari, de la numismaţi, filateliști și colecționarii de picturi sau de cărți rare, până la cei care adună reviste sau surprizele din pachetele cu gumă de mestecat. Însă, Nicolae Mihăilă, inginer de profesie nu face parte din niciun dintre aceşti colecţionari şi asta pentru că el este primul şi deocamdată, singurul din Câmpulung şi din Argeş, s[ căruia i-a trecut prin cap să colecţioneze cutii de chibriuri, adică să devină filumenist. Şi dacă la început nu prea şi-a dat sema cu ce se „mănâncă” acest lucru, timpul i-a dat răgazul să realizeze că efortul său de-a lungul a peste 5 decenii nu a fost în zadar. Ba, mai mult, această pasiune s-a dovedit a fi în timp, una chiar costisitoare ce l-a determinat să scoată fără să clipească bani grei din buzunar în ciuda faptului că la începuturi, tocmai din cauza banilor a ales să strângă cutiile de chibriuri, considerând el că este un „moft” ieftin. Aunci când a descoperit că mai sunt şi alţi „ciudaţi” ca el în ţară şi în lume, a răsuflat oarecum uşurat şi întâlnirea cu actorul Silviu Stănculescu avea să-i şteargă gustul amar al ciudăţeniei pe care a simţit-o ani buni. Anii au trecut, şi colecţia sa a căpătat amploare şi valoare ajungând la cifra miilor, la fel şi ţările din care au fost aduse, 36 la număr. Despre colecție acesta ne-a declarat atunci că „pot să spun că, nu posed o colecție impresionantă, ea numărând peste 4.500 de piese, din cele trei categorii: cutii de chibrituri, etichete și fise, din peste 36 de țări”.Cam aceasta este pe scurt, povestea unicului filumenist din Argeş, cel puţin până acum. Ieri, acesta și-a văzut împlinit visul cu ochii când a avut loc lansarea albumului de colecţie filumenică „Un hobby cu flăcări”. Acum 7 ani, ziarul nostru a realizat un interviu cu domnia sa și așa am aflat mai multe despre cine este Nicolae Mihăilă. Tatiana PETRESCU
Cum de v-a venit ideea să strângeţi cutii de chibrituri?
– Aş începe cu începutul, adică cu momentul în care, prea tânăr fiind, cam prin şcoala generală cred, şi asta pentru că am avut ca şi model de colectionar, o rudă de-a mamei mele (sora cea mică), care colecţiona timbre şi poze cu artiştii vremurilor,şi vorbim de anii ’60. Atunci ce mi-am zis: „Ce ar fi dacă aş aduna( a se citi, a colecţiona) şi eu ceva, poate nu timbre, poate nu artişti?” O colecţie care,desigur, să coste mai puţini bani. Şi fără să mă îndemne cineva,cumva, m-am gândit să colecţionez cutii de chibrituri, despre care nu ştiam nimic. Era doar, lesne de adunat pentru căle cumpăram deseori, de la magazinul de pe „strada mare”, împreună cu ţigările pentru tata şi pentru unul dintre vecinii nostri, dar şi pentru aprins focul în sobă.
Ce anume v-a atras la aceste cutii de chibriuri?
-Atunci, am constatat că, aceste cutii de chibrituri aveau diferite reprezentări grafice, care din punct de vedere estetic, şi nu numai, m-au atras. Atunci nu ştiam că arta grafică şi desenul vor fi a doua mea pasiune. Doamna vânzătoare de la „Tutungerie” mă ajuta mereu cu „modelele” noi apărute. Desigur că, noua mea pasiune nu a stat mult timp neştiută, şi asta pentru că am făcut-o cunoscută şi altora, întâi, surorii mamei mele ( cea care colecţiona timbre, care era o tânără liceană )şi care tare s-a bucurat când i-am spus, şi curioasă în acelaşi timp, să vadă ce am adunat eu în cutiile alea de carton în care se ambalau napolitane. Pe strada noastră erau mulţi copii, şi de acum, toţi îmi strângeau cutii care mai de care, şi în scurt timp, am înjghebat o mică colecţie, cred că făcusem câteva sute de cutii de chibrituri diferite. Ba, erau cei mai mari decât mine care fumau şi atunci când vedeam vreo cutie pe care nu o aveam, le-o ceream. La început, mă întrebau ce fac cu ea şi după ce le-am spus, mi le dădeau dar trebuia să le dau în schimb alta, aşa că eu eram mereu pregătit cu câte o cutie pe care o mai aveam. Şi uite aşa, azi aşa, mâine aşa, am reuşit să strâng câteva sute. După aceea, mătuşa mea s-a uitat la ele zicându-mi: „Ia să văd băi, ce faci tu?”. Eu tot ce strânsesem, le pusesem într-o cutie mare de carton luată de la mama de la magazin pentru că era vânzătoare la Alimentara şi îmi aducea nişte cutii în care ţinea napolitanele. Când m-am făcut mai mare, în liceu, ştia toată lumea de acest hobby al meu. Toţi profesorii mei aflaseră şi mă întrebau mereu ce am mai strâns. Ba, m-am pricopsit şi cu porecla de „Chibrit” care a rămas în timp. Îmi amintesc că „Baiazid”-fostul director general de la Uzina ARO, Nicolescu şi-a aminti de pasiunea mea. Ultima dată când m-am întâlnit cu el, m-a întrebat şi ca să mă enerveze, m-a întrebat : „Ce faci măi, Chibrit?”. Eu i-am spus: „Şefu’, reţineţi: nu mă cheamă Chibrit, ci Nicolae Mihăilă”. „Ştiu măi, lasă. Dai o cafea?”. Şi el când pleca în străinătate îmi aduce mereu chibrituri. Acum, dacă mă uit la fiecare cutie, îmi aduc aminte cine mi-a dat-o. Fiecare are o poveste.
Care este cel mai mare regret al dumneavoastră legat de această pasiune?
– Prin anii ’80, mai exact la 1982, l-am cunoscut pe actorul Silviu Stănculescu, prin intermediul unui prieten bucureştean. Acesta avea o colecţie de filumenie, care după spusele sale număra( dacă îmi aduc bine aminte cca 1500 de piese ). Am schimbat niste opinii despre această pasiune, despre colecţie şi cam atât. Mă gândeam atunci că, el avea o colecţie cam de aceeaşi mărime cu a mea, dacă nu mai mică, şi că merita văzută. Dar spre neşansa mea, nu am reuşit să o văd, iar la această oră nu ştiu cui aparţine.
Când v-aţi expus în public pentru prima dată colecţia?
-În anul 1985, am făcut la Câmpulung, prima expunere a colecţiei mele de cutii de chibrituri, odată cu jubileul a o sută de ani de la înfiinţare a Întreprinderii ARO, întreprinderea în care lucram deja de la absolvirea facultăţii, şi unde am rămas până la nefericita privatizare aşa zis strategică. Tot cu această ocazie, un redactor al cotidianul naţional „România Liberă”, a publicat un material despre pasiunea mea, catalogată ca fiind inedită. Am mai fost prezent, şi după anii ’90, la încă o expoziţie de grup cu alţi colecţionari, eveniment organizat tot la Câmpulung, de către Clubul Colecţionarilor Musceleni, astăzi când vorbim re-înfiinţat. Cu această ocazie au fost expuse diverse colecţii de filatelie, numismatică, flori de mină, alte obiecte de colecţie, însă filumenia a fost prezenta şi de această dată numai de către mine.
Când aţi descoperit că nu sunteţi singurul „ciudat”?
Odată cu vizita domnului Zamfir Pop, prin anii ’90, la mine acasa, am aflat că, de fapt, colecţionarii de filumenie sunt mult mai mulţi decât îmi inchipuiam, şi pot să spun că acest lucru m-a bucurat. Amintesc faptul că domnul Zamfir Pop este unul dintre cei care a animat gruparea filumeniştilor din România, având iniţiativa de a înfiinţa o Uniune Naţională a Filumeniştilor după modelul filateliştilor şi numismaţilor dar adevărata persoană care a animat şi mai mult activitatea din ultimul deceniu este doamna Dorothea Momir din Timişoara, a cărei activitate de catalogare- evidenţiere prezentă în mediu on-line este remarcabilă. De fapt, în jurul domniei sale gravitează astăzi această grupare de colecţionari filumenişti. Pentru curiosi vă dau link-ul – site-ul principal : HYPERLINK „http://www.modoro.ro” http://www.modoro.ro Astăzi, constat cu plăcută surprindere că există la nivel național o adevărată grupare, și aceasta datorită unor persoane ca Dorothea Momir din Timișoara . Atunci când eram în facultate, am mers la Clubul filateliştilor şi acolo, într-o revistă de filatelie străină mi-a arătat un coleg de facultate că mai există colecţionari de cutii de chibrituri. Într-o zi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt ceva!”. Şi, mi-a arătat adresa unui filumenist care era şi numismat şi filatelist din Cehia. Atunci am exclamat: „Băi, uită-te că mai e un nebun ca mine!”.
Mai colecţionaţi şi altceva: tibre, şerveţele, monede sau mai ştiu eu ce?
– Da, am fost la un moment dat şi filatelist. Mătuşa mea după ce a terminat liceul, a plecat la Ploieşti unde s-a căsătorit după vreo doi ani şi toată colecţia ei de timbre mi-a lăsat-o mie. Aşa că am mers în paralel cu filatelia şi cu filumenia.
La câte exemplare se ridică colecţia dvs ?
Am strâns de-a lungul anilor peste 4 500 de cartoane din peste 36 de ţări asta înseamnă, cutii, etichete şi fişa care este practic, cutia desfăşurată special făcută pentru colecţionari.
Care este cea mai valoroasă piesă a colecţiei dvs?
– Din păcate, ea nu se mai află în posesia mea. Preşedintele Grupării Filumeniştilor din România a venit la mine acasă, mi-a evaluat colecţia şi mi-a subtilizat-o ca să mă exprim aşa şi de atunci sunt la cuţite cu el. Atunci mi-a zis: „Uite, eu îţi iau câteva cutii pentru că merg la o expoziţie în Germania.Şi expun şi câteva cutii de-ale tale, câte vrei să-mi dai”. S-a mai uitat printre ele şi a „ochit-o” pe asta care era foare veche, de prin anii 1930 şi mi-a cerut-o. I-am zis: „Bine, dar să mi-o returnaţi!”. Eu atunci, nu am ştiut că este aşa de valoroasă dar am aflat ulterior de la singura persoană care a făcut un site şi care a făcut o catalogare de la primele apariţii de cutii de chibrituri până în ziua de azi. Este o muncă titanică pe care a făcut-o această doamnă care se numeşte Dorothea Momir. În colecţia mea, am cartonaşele vechi de prin anii 1940-1960 dar sunt colecţionari care au piese de prin 1900. Eu până în 1990, am stat în espectativă până a venit acest preşedinte la mine care mi-a propus să fiu membru fondator al Grupării.
Cum s-au dezvoltat în timp aceste pasiuni?
Îmi amintesc că un joc de băieţi din perioada de dinainte de 1990 era cel cu cartoanaşe de chibrituri. Aţi jucat şi dvs acest joc? Și lucrurile cu pasiunea de filumenist au evoluat dar, poate ceva mai încet odată cu liceul pentru că, în paralel, am colecționat și timbre, după ce buna mea rudă mi-a donat toate timbrele pe care le-a strâns, devenită ântre timp, absolventă de liceu, matură și pe deasupra, măritată. Am ajuns la facultate ( Brașov ) și mi-am căutat semeni în pasiuni. Am frecventat Clubul filatelist brașovean, până când am realizat că, lunar, banii pe care îi aveam de acasă, se cam duceau pe timbre, iar de alți filumeniști nici nu putea fi vorba.
Până când într-o zi, un coleg, tot filatelist, și încă unul mare, mi-a arătat într-o revistă străină, dar de filatelie, că undeva, se menționa adresa unui filumenist-ceh și numismat pe deasupra, care dorea să corespondeze cu diversi colecționari români.
Atunci, mi-am zis că, nu ar fi rău să mă apuc să corespondez cu diverși colecționari din străinatate, dacă în țară nu găsesc pe nimeni. Și asta am făcut, am purtat ceva timp o corespondență cu diverși colecționari filumeniști, până când neica „milițianu’ de proximitate” m-a atenționat să îmi bag mințile în cap, ca și cum ele trebăluiau pe afară, pe undeva. Zis și facut, pentru că se îngroșase gluma, iar elanul de colecționar, a fost retezat, ca apoi să-mi rechiziționeze o parte din ceea ce primisem prin corespondență. Asadar, am avut de a face cu riscurile meseriei. Mai târziu, dar nu prea, m-am dedicat exclusiv colectționării de cutii de chibrituri, mi-am vândut timbrele, și mi-am făcut noi cunoscuți în ale filumeniei.
Dar, reversul medaliei, aș spune că, multi colegii din facultate m-au ajutat să adun diferite cutii de chibrituri, din țară și străinătate, și să-mi completez colecția. Nu am reușit, însă, să aflu de prea multe persoane care să se ocupe cu acest domeniu, și așa cum poate vă puteți da seama, m-a pus pe gânduri. Poate numai faptul că, în străinătate existau cluburi și asociații pe acest domeniu, m-a determinat să continuu să colectionez. Ce a urmat după perioada facultății, pot să spun că am fost mai puțin activ cu această pasiune intrând într-o perioadă mai calmă, ocupându-mă mai mult cu noua mea pasiune, arta plastică. Am in vedere aici faptul că, tot timpul, am crezut că sunt singurul „ciudat” român. . Am realizat cu mult mai mai târziu că nu e aşa, că mai sunt şi alte persoane care au pasiunea de filumensit.
Care colecţie vă este cea mai dragă?
-Sunt multe . Am din Japonia una foarte frumoasă, la fel, din China din acelea stereo care-şi schimbă imaginea. Mai am din Rusia, unele foarte frumoase. Am în colecţie, primele serii „Cosmos” care arată ca nişte timbre. Mai am din Franţa, Belgia care-mi plac foarte mult, şi sunt printre singurii deţinători din România. Am şi exemplare unicat. Gândiţi-vă că există la noi, în România, un tânăr care are o colecţie de 60 000 de exemplare iar preşedintele Grupării Filumenişilor care este din Turda are peste 100 000 de piese.
Unde le depozitaţi, unde le ţineţi ?
– La început, le ţineam stivuite în vitrine, bibliotecă, erau la vedere. Dar am constatat că expuse la lumină şi praf, se deteriorează. Aşa că le-am conservat în casete închise ermetic .
Care ar fi preţul unei astfel de serii?
-De exemplu, o cutie care are o serie de 30 de bucăţi costă pe piaţa liberă între 500-1500 lei. De la Olimpiada de la Moscova, din 1980 costă undeva la 2500 lei.
Care au fost cei mai mulţi bani care i-aţi dat pentru această pasiune a dumneavoastră?
În 2016, am cumpărat la pachet (vreo 600 de exemplare) pentru o colecţie 2300-2400 lei dar din acestea doar vreo 40 sunt valoroase restul sunt maculatură.
Aţi vândut, aţi făcut şi bani din această pasiune?
-Nu am de gând să vând momentan, pentru că nu poţi să vinzi decât dubluri. Nemaifiind fabrici de chibrituri decât mici producători pentru marketing care nu mai scot serii, este greu să mai faci rost de o cutie de chibrituri şi asta penru că acum la modă sunt brichetele. De aceea nici nu le vând pentru că, cu timpul, acestea vor căpăta o valoare şi mai mare. Sunt foarte puţini colecţionari pentru că acum ne cunoaştem care au poate o colecţie ştirbită. Colecţia depinde de emisie. De exemplu, cele cu grafica legată de publicitatea la hoteluri, moteluri de dinainte de 1980 care sunt în număr de 15-16 bucăţi. Deci, dacă ai toată seria aceasta din anii 1968-1970-1973 valorează acum circa 2000 de euro. Deocamdată, sunt la stadiul de cumpărător pentru că îmi doresc să conving pe toţi filumeniştii din România să facem un muzeu.
-Dumneavoastră v-aţi asigurat această colecţie aşa cum o fac colecţionarii?
-Am asigurare de bunuri casnice dar nu este menţionată colecţia.
Soţia ce zice de pasiunea dumneavoastră, mai ales atunci când daţi bani din casă?
-Ce să zică? Sunt banii mei, eu îi fac Eu nu o întreb pe ea de ce are o sută de poşete şi nu ştiu câte perechi de pantofi.
Mai sunt musceleni care sunt filumenişti?
Nu cred că există nici în Argeş, sau poate nu s-a deconspirat. Pot spune că până acum, sunt singurul nu din Câmpulung, ci din Argeş care are o astfel de pasiune.
