
Crucile de piatră din Câmpulung sunt considerate adevărate monumente şi valoarea lor istorică este foarte mare şi cu toate acestea, multe dintre ele se află într-o stare de degradare avansată din cauza nepăsării autorităţilor locale dar şi a lipsei banilor cu ajutorul cărora ar fi putut conservate.
Din această cauză, văzându-şi neputinţa, la sfârşitul anului 2019, Primăria Câmpulung, s-a hotărât ca cele 16 cruci inventariate de instituţia aflată în subordinea primarului Liviu Ţâroiu să le treacă în administrarea Muzeului Câmpulung.
Potrivit declarației directorului Muzeului, Alexandru Oprea de la acel moment, acesta a subliniat faptul că instituaţia pe care o conduce nu are fonduri pentru conservarea acestora iar despre restaurarea lor nici atât.
Și, un prim pas făcut imediat de managerul Alexandru Oprea a fost obţinerea de fonduri pentru un studiu de expertiză el fiind de altfel, doar unul dintre demersurile care trebuie să fie făcute pentru punerea în valoare a celor 16 cruci votive inventariate şi declarate monument istoric de către Primăria Câmpulung din cele 37 existente pe domeniul public.
Cum nimeni nu bănuia că lucrurile vor căpăta altă turnură, întrucât urma un an electoral, cei doi, Țăroiu și Oprea, s-au arătat oarecum optimiști că vor face față acestei provocări majore care cădea acum pe umerii ambilor pentru că primul, promisese că se va ocupa de finanțare iar al doilea, să se îngrijească și să gândească ce va face cu „darul” pus în poală la sfârșitul acelui an.
Faptul că Primăria Câmpulung nu avea și nu are nici la acest moment, un serviciu specializat de patrimoniu, adică nu are oameni care să știe ce să facă cu aceste monumente, a fost recunoscut de edilul Țăroiu și tocmai acesta a fost motivul pentru care acesta s-a „spălat” pe mâini și l-a rugat pe managerul Oprea să le ia sub aripa sa, fiind convins că el va știi ce să facă pe mai departe
Realizând pericolul în care se află, Oprea, l-a avertizat pe Țăroiu că ţinând cont de faptul că toate aceste cruci sunt într-o stare de degradare avansată, altele sunt prăbuşite, sunt supuse factorului uman ori vandalizate, din veniturile proprii ale Muzeului nu are posibilitatea să facă nici conservare activă, nici restaurare.
Și, numai în condiţia în care Consiliul Local îl sprijină financiar, atunci lucrurile se pot schimba şi poate avea astfel grijă de ele şi să deruleze un proiect foarte frumos.
Primul pas constând în efectuarea unei expertize de specialitate fiind şi „monumente istorice din piatră”.
În 2020, Primăria Câmpulung s-a angajat să aloce bani din bugetul local pentru realizarea acesteia, urmând ca mai apoi, să se înceapă igienizarea, restaurarea și conservarea crucilor pe rând, în funcție de banii alocați.
„Pesimistul de serviciu”, managerul Oprea a declarat la acel moment un lucru ce s-a adeverit în timp și o să vedeți și de ce:
” Sunt convins că din moment ce eu le-am luat în administrare, toată lumea să spună că nu am făcut nimic şi nu va mai zice nimic de Primărie.
Prima metaforă care mi-a trecut în cap atunci când domnul primar mi-a comunicat că îmi dă în administrare acestor cruci a fost că „am primit un măr otrăvit”, adică ţi se dă un măr frumos ca aspect dar pe interior, este putred. Să sperăm că nu va fi cazul”.
Din păcate, ne aflăm în 2025, și situația este aceeași. Actualul primar, Elena Lasconi nu a alocat niciun ban în toți acești 5 ani de când este la Primăria Câmpulung pentru ca managerul Oprea să gândească un proiect în acest sens.
A durut-o la moțul de la bască, ea s-a axat doar pe spectacole grandioase în care a aruncat cu banii ca la …lăutari și la întocmirea de SF-uri, PT-uri, hârtii, multe hârtii pentru multele proiecte europene cu care ne-a amețit în cei cinci ani!
Istoria Câmpulungului să-și aștepte rândul!
În acest an, și dacă ar vrea, nu ar putea să dea niciun șfant, pentru că bugetul Primăriei este mic și negru ca și viitorul Câmpulungului!
Ar mai fi de precizat faptul că, pe teritoriul Câmpulungului, sunt mult mai multe cruci de piatră decât cele 17 inventariate de Primărie şi ele riscă să rămână aşa pentru că Muzeul nu poate restaura ceva ce nu-i aparţine. Tatiana PETRESCU
Average Rating