0 0
Read Time:2 Minute, 10 Second

De Sfântul Ilie, un bărbat de 45 de ani din satul Jugur, comuna Poienarii de Muscel cunoscut cu antecedente penale și  un pierde vară, și-a zis că dacă tot este sărbătoare nu ar fi rău să se distreze și el un pic. Individul certat cu legea, pe numele lui Virgil Constantin Stroe  nu a ales să se distreze așa cum au făcut-o mii de câmpulungeni întrucât era sărbătoarea Câmpulungului, mâncând un mic și servind o bere ci într-un mod cu totul diferit, acostând o fetiță de 8 ani pe care a văzut-o singură stând în fața Casei de Cultură a Sindicatelor.

După ce a studiat-o îndelung și s-a asigurat că nu era însoțită, individul s-a apropiat de ea pentru a o atrage în jocul lui murdar  care tocmai încolțise în mintea sa bolnavă. Pentru început, bărbatul i-a oferit micuței 3 lei dar cum fetița l-a refuzat, acesta a luat-o în brațe și a sărutat-o pe obraz apoi, a început s-o pipăie în zona intimă.

Întreaga scenă s-a desfășurat cu puțin după ora prânzului  în plin centru al Câmpulungului care era ttranzitat de mulți cetățeni și, spre norocul micuței, a fost observată la timp de o patrulă a jandarmilor care a intervenit cu promptitudine și a pus capăt unui deznodământ care i-ar fi fost fatal micuței plecată singură de acasă pentru a se bucura de spectacolul trupei HAI HUI.

” În ziua de 20 iulie 2024, jandarmii din cadrul Detașamentului 7 de Jandarmi care excecutau activități de prevenire și combatere a fenomenelor antisociale, au depistat pe o stradă din municipiul Câmpulung, un bărbat de circa 45 de ani, care comitea gesturi nefirești față de o minoră.

Din primele verificări, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea infracțiunii de agresiune sexuală față de un minor, prevăzută și pedepsită în art. 219 CP.  În urma celor observate, jandarmii au sesizat imediat organele de urmărire penală competente, predându-le făptuitorul pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, au fost sesizați și reprezentanți DGASPC Argeș. Jandarmeria Argeș reafirmă angajamentul său ferm de a proteja cetățenii și de a preveni și descoperi faptele antisociale, acționând cu fermitate în situațiile care implică persoanele vulnerabile”, se arată în comunicatul remis de IJJ Argeș.

Agresorul, Virgil Constantin Stroe, a fost predat polițiștilor câmpulungeni, cazul fiind preluat de Biroul Investigații Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecptoria Câmpulung. Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, dar cum prezintă un pericol, judecătorul a decis ca el să rămână în arest preventiv timp de 30 de zile.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %