0 0
Read Time:12 Minute, 25 Second

Vicepreşedintele PSD Câmpulung, Nicolae Dumitrescu despre posibilitatea renaşterii PSD -ului local: „Din punctul meu de vedere, Organizaţia Municipală Câmpulung, are capacitatea de a se regenera dacă va scapa de „codoşelile” celor doi distrugători, decent, în linişte, fără ceartă, cu atuurile la vedere, pe masă „

Cu fostul consilier local şi vicepreşedinte al PSD Câmpulung, Nicolae Dumitrescu, nu ai cum să te plictiseşti. Adorat dar şi hulit deopotrivă, acesta rămâne cu siguranţă „portavocea” PSD-ului atât la bine cât şi la greu, situaţie în care se află acum, Organizaţia Municipală Câmpulung. Este omul care spune lucrurilor pe nume, căruia nu-i plac compromisurile şi care a fost singurul care l-a „tras” de urechi pe fostul edil Ţâroiu atunci când acestuia i se părea că ia decizii incorecte dar şi singurul care i-a luat apărarea atunci când opozanţii PNL îi „săreau la gât” iar Ţâroiu rămânea fără argumente. Atunci, Dumitrescu a fost bun pentru că-i păzea spatele dar când a fost vorba să-l treacă pe lista de consilieri pentru mandatul 2020-2024, nu a mai fost bun. Era prea acid, prea băgăcios, greu de corupt şi mai ales, greu de digerat de către alţi lideri marcanţi ai partidului care după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, nu i-a mai interesat de proştii care i-au propulsat în politică şi au dat bir cu fugiţii la primul eşec. Ţâroiu s-a „lepădat” de Dumitrescu şi asta a fost marea lui greşeală. Văzând indignarea pe care o are vizavi de soarta PSD-lui care este în „moarte clinică”, suntem siguri că Nicolae Dumitrescu chiar este unul dintre cei cărora chiar le pasă ce se întâmplă cu partidul în care activează şi pe care vrea să-l readucă pe linia de plutire. Dar, să nu credeţi că doar despre PSD-ul local am vorbit. Am făcut o incursiune în politica mare, am vorbit despre lupta din PNL pentru preşedinţia partidului, despre coaliţia toxică PNL-USR-UDMR care distruge încet şi sigur România, despre primăriţa noastră, Elena Lăsconi şi despre surpriza pe care i-o rezervă acesteia, despre câte şi mai câte şi asta pentru că Nicolae Dumitrescu este un personaj spumos, inteligent, oferă declaraţii incendiare pentru noi, cei din presă, este un om asumat şi poate din această cauză are libertatea de a spune ce gândeşte fără să aibă emoţii.Este conştient că acest lucru supără pe toată lumea dar nu-şi doreşte să se schimbe pentru nimeni, şi-i dăm dreptate. Nu merită nimeni acest sacrificiu, mai ales, în politică. Mai jos, vă redăm un interviu interesant, cu un om interesant a cărui gură adevăr grăieşte. Tatiana PETRESCU

 

 

1. Văzând lupta politică din interiorul PNL dintre Cîțu și Orban care credeți că va ieși învingător și va fi președintele PNL la nivel național?

– Deşi calculele îl dădeau drept mare favorit pe Cîţu, evenimentele din ultima vreme nu prea mai duc către acest deznodământ. Şansa lui Cîţu este că are pixul cu bani la el în mână, altfel este o nulitate absolută, plecând de la faptul că nu are studii potrivit ultimelor verificări, apoi nu are carismă, este urâţel şi bâlbâit, dovedeşte un caracter infect şi nu în ultimul rând, faptele lui din trecut îl dau ca un golănaş veleitarist, sigur în slujba unor servicii româneşti dar şi străine. Cum poate fi un astfel de personaj urmaşul Brătienilor? E o ruşine pentru PNL! Şi în general, pentru români, că o astfel de nulitate poate determina viaţa noastră. Privind din alt punct de vedere al partidelor adverse, acestora le convine să aibă PNL un astfel de lider, pentru că în scurt timp, PNL, nu va mai conta în lupta politică.
Pe de altă parte, Orban, care este totuşi un politician redutabil, este expirat, compromis cu atâtea minciuni şi decizii incorecte. Nu mai are credibilitate. Mă aştept să apară un candidat adevărat pentru PNL, mai este timp. Ceea ce mi se pare inexplicabil, este modul lamentabil în care liberalii tradiţionali, adevăraţi, s-au lăsat prăduiţi de hoarda băseştilor! Efectiv, sunt sufocaţi, anulaţi de către „PDLeprele” venite prin fuziune! Totul acum este sub controlul acestora care împreună cu Băsescu au nenorocit ţara. Concluzia mea este că totuşi, Orban , un liberal totuşi adevărat, ar fi mai indicat să devină preşedinte al PNL pentru ca acest partid de tradiţie să nu cadă în derizoriul notoriu al partidului băseştilor.

2. Credeți că în acest sens, implicarea lui Iohannis va fi hotărâtoare și va înclina balanța către Cîțu după cum se vorbește pe la colțuri?

– Nu cred că Johannis, care are propriile sale mari probleme de imagine datorită atitudinilor sale antiromâneşti, ar putea influenţa alegerea preşedintelui PNL. Doar dacă Serviciile care l-au fixat şi pe el şi pe Cîţu , deci este clar ca joacă această horă împreună, l-ar putea obliga să se implice major în înclinarea balanţei către Câţu.

3.Să fie oare acesta „dansul lebedei” pentru Orban căruia i se pregătește o ieșire pe ușa din spate a politicii?

– Nici vorbă! Orban este unul dintre cei mai redutabili oameni politici. Şi dacă va câştiga Cîţu, el va aduna în jurul său liberali „pur-sânge” cu care va revigora partidul, momentan, acaparat de către „pedelepre”.

4. Care este părerea dumneavoastră despre coaliția PNL-USR-UDMR? Se va rupe până la urmă, dând astfel o șansă PSD -ului să revină la „butoane”?

– Această coaliţie nu are cum să se destructureze pentru că toţi sunt interesaţi de aceleaşi targeturi: jefuirea României. Doar dacă românii se vor trezi şi-i vor mătura prin forţa străzii ar putea să dispară. PSD a crescut în sondaje fără să facă nimic. Lideri de valoare ( şi mă refer la cei ce sunt în faţă acum) nu au, încă nu au dat socoteala oamenilor pentru nemerniciile din ultimii ani, mai ales măsurile Dragnea-Dăncila, dar vor guvernare, culmea, cu premier al lor!!! Care premier ? Singura soluţie ar fi revenirea lui Ponta şi, atunci da, au premier.Şi ca să răspund la întrebare: nu , PSD, nu este acum capabil să guverneze!!!! Şi ca să o facă, trebuie să recunoască greşelile trecutului, dar mai ales, că nu vor mai repeta abuzurile de furături baroniale ca în trecut, îşi vor subordona intereselor către cetăţeni.

5. Este pregătit PSD să facă pact cu PNL-ul pentru a-i scoate de la guvernare pe USR-iști? Vă întreb acest lucru, pentru că am văzut că până acum, Ciolacu, doar a „mimat” că-și dorește acest lucru, a tot amenințat că PSD își va strânge rândurile pentru a intra la guvernare dar până acum nu s-a văzut nimic.

– Nici într-un caz nu mai trebuie să existe pact de guvernare cu PNL. Stânga-i stânga, dreapta-i dreapta! Să se termine odata cu combinaţiile împotriva naturii! S-a văzut că nu merge! Ciolacu este un nevinovat, fără forţă-n el, fără carismă, împins în faţă de cei care au dorit ca PSD să nu le pună probleme!

6. După cum știți, bucureștenii din sectorul 1, trăiesc un coșmar din cauza primăriței usr-iste Clotilde Armand care iată, a reușit să-și bată joc de ei, cei care și-au dorit schimbarea și ….apa caldă, dacă ne referim la primarul general, Nicușor Dan. Uitându-ne în oglindă, noi, câmpulungenii, trăim același film prost pus în scenă de același scenarist. Care credeți că este soluția salvatoare atât pentru bucureșteni cât și pentru câmpulungeni? S-a tot vorbit de strângerea de semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand și, în București, PSD, s-a pus pe muncă. Există vreo șansă?

– Nu intru-n amănunte pentru că în curând, voi reveni cu explicaţii privind înfiinţarea unei asociaţii locale care să adune semnături pentru referendumul de demitere a primăriţei foto. Şi asta pentru că, PSD Câmpulung, nu doreşte acest lucru. Eu sunt încă, vicepresedinte al Organizaţiei Municipale dar acţiunea va fi în nume propriu. Dacă ei nu vor!!!
În ambele cazuri puse în întrebare, soluţia este una singură : aceste specimene cocoţate unde nu merită prin fraudă şi minciună trebuie să plece urgent!!!!
În cazul primariţei noastre preocupată doar de butaforie, de fotografii şi declaraţii prosteşti, uneori grobiane şi care a dovedit clar în cele 10 luni pline de mandat : CĂ NU ŞTIE , NU POATE ŞI NICI NU VREA SĂ SE IMPLICE!, vrea doar avantaje nemeritate pentru ea şi pentru camarila ei, la fel de incapabilă şi perversă. Până deunăzi, aveam îndoieli şi ceva speranţe de revenire, dar când am văzut-o la un eveniment important, cred că la o omagiere a eroilor, când ofiâerul ce o însoţea, ca un bun creştin, şi-a facut semnul crucii cu pioşenie, iar ea, dând dovadă de apartenenţă totală la grupul neomarxist, duşman al lui Dumnezeu, nu a schiţat niciun gest, mi-am zis : „Cucoană, tu nu ai ce căuta la Muscel! Or fi ei muscelenii mai răi de gură dar sunt buni creştini!”. Culmea e că, momârlanii din care se trage cucoana, sunt buni creştini, ştiu bine asta! Cum o fi ieşit de acolo acest specimen, nu-mi dau seama??! ! Pun asta pe educaţia precară pe care şi-a însuşit-o!

7. La ședința extraordinară de Consiliu Local de luna trecută, s-a văzut pentru prima dată, o alianță a PSD-ului cu PNL împotriva primăriței Lăsconi. Surpriza a fost mare atât pentru noi cât și pentru ea care nu mai înțelegea ce se întâmplă cu aliații săi. Și, aici, vorbim de toți consilierii PNL care nu au fost de acord cu două proiecte supuse spre aprobare de Lăsconi. După părerea noastră a fost un prim semnal că această „alianță de conjunctură” scârțâie și există riscul unei rupturi? Credeți că va fi posibil acest lucru? Și dacă da, care vor fi repercursiunile pentru doamna Lăsconi?

– Nu vă mai luaţi după aparenţe, după gesturi fără substanţă! Sunt vulnerabili şi interesaţi, le e teamă să sară la bătaie cu administraţia primăriţei foto.

8. Lăsând la o parte toate aceastea, să trecem la un subiect de actualitate care a făcut Câmpulungul iarăși celebru luna trecută, în toată țara prin „vrăjile” primăriței Lăsconi privind achiziția serviciilor de organizare evenimente scoasă pe SICAP pe data de 15 iulie care s-a finalizat cu anularea ei și implicit, amânarea Zilelor Municipiului Câmpulung. Cineva i-a stricat planurile doamnei primar care avea în plan „sifonarea” a nu mai puțin de 639.625 lei fără TVA. După un comunicat searbăd de amânarea a Zilelor Municipilului Câmpulung, la câteva zile, primărița, a transmis presei, un altul la fel de sec cu niște scuze penibile. Care este părerea dumneavoastră în legătură cu acest subiect atât de fierbinte?

– Aşteptaţi-vă la orice din partea acestui personaj lipsit de valoare, care habar nu are ce se întâmplă aici unde a ajuns primar din ignoranţă şi din ură acumulată de câmpulungeni împotriva celui care a condus cinci ani Primăria ca pe SRL-ul personal.

9. De curând, fostul primar Liviu Țâroiu a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, lucru care a dus automat, la pierderea mandatului de consilier local. Cum considerați că a fost primită această lovitură de PSD Câmpulung care după pierderea fotolilului de primar a dispărut practic din panoplia politică locală? Care sunt șansele de revigorare ale lui și pe cine vedeți dumneavoastră în stare să facă acest lucru?

– Îmi pare sincer rău pentru condamnarea lui Ţâroiu, dar şi-a făcut-o cu mâna lui. Este urmarea unui lung şir de abuzuri de tot felul săvârşite în timpul mandatului său. Nu l-am înţeles de ce a mai mers consilier?! Dar dacă tot a făcut-o, mă aşteptam să fie „vârful de lance” al unei opoziţii înverşunate. NIMIC ! Asta spune multe, mai ales despre un blat cu primăriţa zero, pe fondul unei vulnerabilităţi teribile din cauza mandatului abuziv şi vizibil bântuit de incorectitudini procedurale şi nu numai în ceea ce priveşte investiţiile, şi nu numai!!!
Partea proastă este că el împreună cu Marin , pe care eu îl consider mai vinovat decât el, au nenorocit Organizaţia. Câtă nesimţire să ai în tine ca după ce pierzi alegerile lamentabil, să nu demisionezi din funcţiile de conducere? Ei speră că natural, PSD, va creşte, iar ei rămânând în frunte, lumea va uita şi vor reveni la butoane. Daca organizaţia este de acord, n-au decât! Eu nu voi mai calca în sediu până ce nu vor demisiona din funcţii, nu din partid. În partid să rămână şi să muncească pentru a drege ce au stricat.De ce şi-au bătut joc?! Marin tot timpul a ştiut ce face Ţâroiu, până şi de băutură! Mie, personal, mi-a recunoscut : „Ştiu băi, dar nu am ce să-i fac”! Dar …. dacă lua măsuri, era scos de la porţie! Că doar nu crede cineva că degeaba îi susţinea prostiile. Ei erau preocupaţi să meargă la conducerea de la Piteşti să mă blameze că sunt deviaţionist în partid, când îi săream la gâlci lui Ţâroiu. De parcă partidul erau ei doi. Curios că „Piteştiul” ( îmi place mult exprimarea asta) niciodată nu a fost curios să afle şi punctul meu de vedere! Pentru că tot „Piteştiul” ştia foarte bine în mai-iunie 2020, că Ţâroiu nu are nicio şansă să câştige, ceea ce şi eu le-am spus în şedinţă, la Câmpulung, celor doi. Dar trufia şi încăpăţânarea lui Marin au primat la Organizaţia Judeţeană. Din punctul meu de vedere, Organizaţia Municipală Câmpulung are capacitatea de a se regenera dacă va scapa de codoşelile celor doi distrugători, decent , în linişte, fără ceartă , cu atuurile la vedere, pe masă. Până acum, ăştia nu s-au ţinut decât de carote, începând cu eliminarea lui Bălan. Şi pentru că mi-aţi cerut punctual, cred că în momentul de faţă, Organizaţia Judeţeană trebuie să se implice, mai întâi să cureţe organizaţia de puşlamale, apoi să încerce să-l cpnvingă pe Adi Verde să se întoarcă, să-i ofere ceea ce Marin nu a vrut, minţindu-l doi ani, pentru că el ar fi în opinia mea noul lider necesar. Pot fi şi alţii, dar nu de valoarea lui!

10. Cum vedeți acum, de pe margine, viața politică locală și vă întreb acest lucru deoarece ați fost „portavocea” PSD -ului pe tot parcursul mandatelor de consilier local și faptul că acum nu mai sunteți activ așa cum erați odată v-a pus oarecum în umbră? Aveți de gând să vă reactivați și să faceți ceva pentru reorganizarea PSD -ului local?

– Nu mă interesează ce fac alte partide decât în măsura în care sunt la conducere şi fac rău, aşa cum fac cei de acum. Eu m-am retras doar pentru motivele pe care le-am spus mai înainte, şi anume că nu suport să fie condusă organizaţia tot de către cei care au distrus-o. Dacă se va interveni şi va fi nevoie şi de ajutorul meu, oricând pot să-l ofer. Eu cu lideri compromişi, asociaţi ai Serviciilor, nu mai pot continua! Sunt încă multe de spus, dar … eu nu rog nimic, pe nimeni!

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %