Ministerul de Finanţe va aloca banii necesari pentru plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare de îndată ce va primi solicitarea de la Ministerul Sănătăţii. Plăţile vor putea fi făcute de luni.
Medicii, asistentele medicale şi registratorii din centrele de vaccinare ameninţau că de la 1 aprilie nu vor mai asigura continuitate în privința vaccinării, din cauză că nu au primit salariile pentru perioada lucrată. După ce scandalul a izbuncit la nivel naţional, premierul Florin Cîţu a afirmat că s-a întârziat nepermis de mult în această privinţă. Ministerul Sănătăţii a anunţat că plăţile se vor face de săptămâna viitoare. Potrivit Ordonanței de Urgență privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID 19, pentru activitatea prestată în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19, personalul medico-sanitar și registrator, cu excepția personalului delegat sau detașat, beneficiază de plată pentru timpul efectiv lucrat la un tarif orar diferențiat în baza contractului de prestări servicii, după cum urmează:
• a) 100 lei/oră pentru medici;
• b) 50 lei/oră pentru asistenți medicali;
• c) 25 lei/oră pentru registratori.