0 0
Read Time:2 Minute, 39 Second

La Stoenești, cruzime fără margini!!!!
Cerbi împuşcaţi şi măcelăriţi pentru carne

La sfârșitul săptămânii trecute, o veste a avut darul să ne cutremure și să realizăm că noi, oamenii nu ne mai putem face bine, niciodată. Angajați ai AVPS GTS Leaota au descoperit un caz de braconaj pe Fondul Cinegetic 20 Stoenești. Doi cerbi au fost măcelăriţi de braconieri pentru carne. Autoritățile s-au mobilizat și în scurt timp, au identificat și confiscat autoturismul braconierilor cu urme de sânge în el. În acest sens, au demarat o anchetă ale cărei rezultate sunt așteptate cu sufletul la gură de toți iubitorii de animale. “Angajați ai AVPS GTS Păpușa Leaota au descoperit în data de 9 mai 2021, jurul orei 02.00 noaptea, un caz de braconaj revoltător pe fondul cinegetic 20 Stoenești. Doi cerbi au fost împușcați și măcelăriți de braconieri, pentru carne. Personalul fondului cinegetic a acționat imediat și a alertat autoritățile competente oferind toate informațiile observate în teren. În urma apelului la 112 și apoi la Serviciul Arme și Muniții al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, în partea a doua a nopții specialiștii serviciului au desfășurat primele cercetări. Din sursele avute, a fost identificat și ridicat vehiculul folosit de braconieri cu urme de sânge în el. În acest moment este în desfășurare o anchetă. În România, vânarea cerbului este interzisă fără o autorizație în prealabil. În plus, chiar în perioada aceasta vânarea cerbului este oricum interzisă”, transmit cei de la AVPS GTS Păpuşa Leaota. Perioada în care este permisă vânătoarea la cerb este de la 10 septembrie la 15 noiembrie pentru mascul de trofeu şi de la 1 septembrie-31 decembrie pentru mascul de selecţie. În ceea ce priveşte taxele imopuse de Asiciaţiie de Vânători şi Pescari Sportivi pentru vânarea unui cer porneşte de la 1000 de euro şi poate ajunge la 3.500 euro în funcţie de masa trofeului, care poate fi de la 3,5 kilograme până la 11,5 kilograme. Cum salariaţii AVPS GTS Păpuşa Leaota au sesizat organele de anchetă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Câmpulung s-au deplasat în zona respectivă pentru a stabili cu exactitate ce anume s-a întâmplat. În urma cercetărilor, poliţiştii musceleni au stabilit ce anume s-a petrecut pe Muntele Roşu.
A fost depistată maşina braconierilor!
“În cursul nopții de 08 spre 09 mai a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin 112, de către reprezentanți ai Asociației de Vânătoare Păpușa-Leaota, cu privire la faptul că, pe Muntele Roșu, din Masivul Leaota-Papușa, ar fi găsit resturile a doi cerbi, iar anterior ar fi observat un autoturism în zona respectivă.
La locul indicat s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor preliminare efectuate, a fost identificat autoturismul indicat de apelant. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar verificările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impugn”, transmit poliţiştii musceleni.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %