Ieri dimineață, pe raza comunei Berevoești a avut loc un accident de circulație care s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat dar și cu însemnate pagube materiale. Conducătorul unui autocamion cu remorcă în vârstă de 43 de ani, din comuna Cicănești se deplasa dinspre Curtea de Argeș spre Câmpulung. Când se afla pe raza comunei Berevoești, din cauza carosabilului umed , remorca autotrenului a derapat și a lovit un Logan aflat în regim taxi care venea din sens opus care circula regulamentar și la volanul căruia se afla un bărbat de 59 de ani din Câmpulung. În urma impactului, Loganul, a fost proiectat într-un gard din metal de pe marginea drumului iar șoferul a rămas blocat în autoturism. Un participant la trafic a sunat la 112 pentru a cere ajutor și în scurt timp, la fața locului, au sosit pompierii câmpulungeni cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare. Imediat s-a trecut la extragerea conducătorului auto din Logan și mai apoi, acesta a fost predat celor de pe Ambulanță care l-au transportat la Spitalul Municipal pentru îngrijiri medicale.Victima prezenta multiple fracturi dar era conștient așa că salvatorii au putut coopera cu el. La fața locului au sosit și polițiștii câmpulumngeni de la Biroul Rutier care au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele accidentul precum și vinovații și au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă conducătorului autotrenului.