Read Time:33 Second
În urma unor acțiuni, polițiștii de la Brigada Rutieră din cadrul Poliției Municipale Câmpulung au depistat în trafic zilele trecute un bărbat de 71 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Prins cu mâța în sac, bătrânul nici nu a vrut să audă de propunerea făcută de polițiști și anume să meargă la Spitalul Municipal pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Așa că s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și pe deasupra, a rămas și pieton pentru că i-a fost suspendat permisul pentru 3 luni.