Cel care a acceptat invitaţia noastră de a „umbla” la cutia cu amintiri din cadrul rubricii de Monden este astăzi, binecunoscutul inspector ITM Bombonel Enache, cel care de peste 3 decenii, a avut grijă să ne protejeze pe linie de protecţia muncii şi să ne „tragă” de urechi atunci când mai uitam să punem pe cap casca de protecţie sau nu aveam echipamentul de protecţie necesar asupra noastră. Pentru cei care-l cunosc şi-l apreciază, Bombonel Enache, reprezintă portrerul omului ambiţios, care a ştiut întodeauna ce vrea, un profesionist desăvârşit care a făcut din profesia sa un crez, un prieten de cursă lungă care „miroase” de la o poştă a …. OM şi care nu a uitat niciodată de unde a plecat, lucru rar întâlnit în zilele noatre. Pentru că trebuie să recunoaşte, el a rămas şi continuă să rămână un om scris cu litere mari. Dorinţa arzătoare de a se face profesor de sport s-a transformat fără vrerea lui în ceva ce nu şi-ar fi dorit niciodată: inginer minier chiar dacă se trăgea dintr-o familie de mineri. Ambiţia l-a determinat să înveţe pe rupte şi să muncească la fel pentru a nu-şi dezamăgi părinţii dar în special pe el, astfel încât în scurt timp, a devenit un „miner de nota 10”. I-au plăcut provocările şi întotdeauna finalul a fost unul fericit. A trecut prin toate etapele din minerit în dorinţa de a ajunge mare şef şi a ajuns exact ce şi-a dorit. A trebuit cu timpul, să predea ştafeta(care fusese proba sa favorită în sport) fiului său care, spre mândria lui, l-a urmat în carieră. Viaţa a fost darnică cu Bombonel Enache: i-a dat o soţie frumoasă şi înţelegătoare, doi copii minunaţi şi acum trăieşte cel mai frumos sentiment: acela de a fi bunic. Atunci când a venit timpul bilanţului, proaspătul pensionar, a tras linie şi a adunat. Ce i-a dat sub linie, l-a convins cu siguranţă că viaţa în subteran dar mai ales, la suprafaţă, i-a adus mai multe bucurii şi doar un singur regret: că nu a reuşit să-şi urmeze visul.Nu-şi mai doreşte decât să fie sănătos şi să vadă lumea.
* Îşi doreşte să vadă multe ţări străine
* Îl relaxează: familia, micile treburi gospodăreşti, muzica bună fie ea uşoară sau populară
* Banii nu mai sunt o prioritate, ei au fost un strict necesar
* Dacă ar fi s-o ia de la capăt, ar face acelaşi lucru
* Îl deranjează ipocrizia, minciuna, duplicitatea şi trădarea
* Zodia: Capricorn
* Regrete: faptul că nu a făcut ce şi-a dorit ci ceea ce a avut posibilitatea la acel timp
* 29 ani a fost miner salvator
Tatiana PETRESCU

# O copilărie fericită şi lipsită de griji

” Sunt un copil care s-a născut la ţară, în comuna Poienarii de Muscel şi a copilărit acolo şi care, ca orice copil nu avea în vedere nici să fie cuminte dar nici să fie prea ascultător. Am avut o copilărie fericită şi lipsită de griji pentru că părinţii noştri au avut grijă ca noi să nu ducem lipsă de nimic.Cu trecerea anilor, m-am apropiat din ce în ce mai mult de carte dar şi de sport, pentru că începând cu clasa a VI-a, am participat la concursuri sportive judeţene lucru care a făcut ca imediat după terminarea şcolii generale, să fiu admis la Liceul Naţional cu Program de Atletism din Câmpulung, la profil Real, într-o clasă unde eram doar 11 elevi.
Având în vedere că diferenţa de vârstă dintre mine şi fratele meu este de 3 ani, eu fiind cel mai mare au mai exista neînţelegeri între noi dar care nu se finalizau cu bătaie. Cele mai dese certuri le aveam pe terenul de fotbal şi cam atât. Evident că făceam şi noi năzdrăvenii şi-i mai supăram pe părinţi care drept pedeapsă, nu ne mai lăsau la joacă. Îmi amintesc că vara, în loc să-i ajut la muncile câmpului, fugeam de acasă şi, toată ziua mă bălăceam într-un pârâu care trecea pe lângă casa noastră, după care mergeam la pescuit sau jucam fotbal pe un teren în care ne confecţionam singuri porţile din mesteceni pe care îi tăiam din pădurea din apropiere. Ironia era că seara, un vecin ne lua porţile iar a doua zi, noi trebuia să muncim să tăiem altele şi aşa se întâmpla mai mereu. Cel mai fericit era vecinul care nu mai trebuia să meargă la pădure pentru că îi aduceam noi lemne de-a gata.”

# Stimulat să muncească cu o minge de fotbal

„Amintiri frumoase mai am de când mă trimiteau părinţii cu vacile pe izlaz, unde ne întâlneam cu foarte mulţi copii. Luaţi cu joaca, de multe ori, am pierdut vacile care fugeau şi ajungeau până în Schitu Goleşti unde intrau la CAP în porumb şi făceau jaf.
De la părinţii mei am învăţat metoda stimulării care au aplicat-o pe mine. Pentru că ştiau că-mi place fotbalul pentru a mă determina să-i ajut în gospodărie mi-au promis că-mi cumpără o minge de fotbal. Îmi amintesc că tatăl meu s-a dus special la Piteşti şi a cumpărat mingea care atunci era un lucru foarte mare. Aşa m-a impulsionat în a muncii şi acest principiu l-am aplicat şi eu mai târziu, copiilor mei şi a dat roade”

# Proba de ştafetă era favorită

” Părinţii mei nu mi-au impus niciodată nimic, iar atunci când a trebuit să mă înscriu la liceu, a fost dorinţa mea să merg la Liceul Sportiv. Au văzut că deşi nu aveam pregătirea necesară unui atlet, eu făceam faţă cu brio la concursurile de atletism care erau organizate la nivel de comună. Atunci cei de la Liceul Sportiv, mi-au propus să vin acolo, iar eu am acceptat bucuros. Am făcut atletism şi cel mai bine, m-am descurcat la ştafetă 4×60 m.p, 4×100 m.p şi probe combinate.”

# A coborât în mină pentru a-şi cumpăra un magnetofon
” Cum tatăl meu fusese miner şi ştiam ce înseamnă acest lucru nu prea mă încânta mina. Numai că atunci când eram prin clasa a X-a, am convenit cu părinţii ca să mă angajez la mină pentru a câştiga nişte bani să-mi cumpăr un magnetofon Tesla. Atunci am fost angajat pe o perioadă de 3 luni ca manipulant la un transportor cu bandă. Atunci am intrat pentru prima dat în subteran cu cei din conducerea întreprinderii miniere. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut acolo şi nici nu-mi doream să ajung acolo vreodată.”

# De la Facultatea de Sport la…. Facultatea de mine Petroșani

” Atunci când a trebuit să mă înscriu la facultate, nu am visat niciodată că o să ajung inginer minier. Eu îmi doream să ajung profesor de sport şi atunci când eram în clasa a XII-a fiind într-un cantonament, mi-am fisurat degetul arătător de la mâna dreaptă. Ghinionul a fost că în scurt timp, trebuia să dau proba sportivă pentru Facultatea de Sport şi eu îmi alesesem handbalul. Cum aveam probleme la mâna dreaptă nu am mai putut să ţin mingea şi am pierdut proba şi, implicit înscrierea la facultate. Problema cea mai gravă a fost că nici nu am ştiut ce am pentru că atunci nu prea se făceau radiografii, aşa că a trebuit să stau cu mâna imobilizată în gips timp de o lună şi jumătate. Ca să nu pierd anul, m-am gândit să dau la o altă facultate. Cum eu învăţasem la Real şi stăpâneam bine Fizica şi Matematica dar şi provenind dintr-o familie de mineri, am convenit că ar fi cel mai nimerit să dau la Petroşani. M-am înscris la „Ingineri electromecanici” dar o cunoştinţă de-a lui tata m-a transferat la „Mineri” fără ca eu să ştiu. Am dat examen şi după ce s-au afişat rezultatele, am constatat cu bucurie că nu luasem pentru că eu mă gândeam tot la sport. Ceva mai târziu, mi-a spus un coleg de cameră că am luat şi sunt al şaptelea. M-am dus iarăşi să mă uit pe listă, am văzut că nu sunt, l-am înjurat pe coleg pentru ca mai apoi, acesta să-mi spună să mă uit la „Mineri”. Am vrut să renunţ, dar mi s-a promis că voi avea posibilitatea să mă schimb dacă voi avea medie mare la terminarea anului întâi. Am crezut acest lucru şi m-am pus pe învăţat, aşa că am încheiat anul întâi, cu media 10. Bineînţeles că nu s-a întâmplat aşa şi am rămas în continuare acolo.”

# Baraolt-Câmpulung-Alunu-Cuceşti-Breneşti-Câmpulung = inspector ITM

” După terminarea facultăţii, primul post pe care l-am primit prin repartiţie dar şi cel mai aproape de casă a fost la Căpeni-Baraolt unde am stat doar 2 luni. Apoi, am venit prin transfer, la Câmpulung şi primul sector unde am lucrat a fost cel din Poienari care chiar dacă era lângă casă nu m-a avantajat aşa că am cerut să fiu mai departe de casă şi să lucrez cu nişte oameni pe care nu-i cunoşteam direct pentru a mă putea implica în activitate. Aşa am ajuns la Pescăreasa unde ca inginer stagiar am primit ca primă sarcină să urmăresc o galerie cu armare specială. Chiar dacă nu-mi plăcea ceea ce făceam, cu timpul am început să îndrăgesc meseria pentru că mă implicam foarte mult. După o jumătate de an, am fost transferat la serviciul „Programare” unde în scurt timp, datorită rezultatelor avute mi s-a propus ca pentru un an şi ceva să merg să preiau o carieră rudimentară de la Alunu şi o mină în comuna Oteşani, la Cuceşti şi să le aduc la standard. Am primit toată documentaţia necesară şi le-am reconstruit de la zero. După ce am terminat, am revenit la Câmpulung şi mi s-a propus să preiau o lucrare foarte îndrăzneaţă: executarea puţului de 408 m de la mina Valea Îndărăt lucru care însemna preluarea ei din prima fază. A fost foarte greu dar şi foarte frumos. Apoi, am revenit la mina Pescăreasa care avusese o avarie şi am fost promovat ca şef de sector. Pentru că în tot acest timp, nu am avut niciun accident mortal, la un control făcut de ITM Bucureşti la nivel de Minister al Muncii mi s-a propus în 1985, să trec la Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş unde am fost numit inspector ITM cu birou permanent la EMC.”

# Prima dragoste nu a fost să fie dar a doua, da

” M-am îndrăgostit pentru prima dată în facultate de o colegă, dar nu a fost să fie pentru că lucrurile au mers în altă direcţie. Fiind implicat în foarte multe activităţi studenţeşti culturale nu aveam timp liber la dispoziţie.Apoi, fiecare îşi dorea altceva şi atunci fiecare şi-a văzut de treaba lui. La Petroşani, prin anul II, am fost cooptat în echipa de rugby. Aşa cum se obişnuia după meciurile susţinute în ţară ni se dădea voie să mai rămânem acasă pentru câteva zile. La o reuniune de familie, am cunoscut-o pe Lili, actuala mea soţie, am ţinut legătura şi ne-am împrietenit. După 2 ani, ne-am căsătorit atunci când ea nici nu se aştepta. Nu a fost nimic regizat. Totul s-a întâmplat pe 15 august 1974 când am încheiat căsătoria şi iată, suntem împreună şi astăzi, avem doi copii frumoşi de care suntem mândri, ba suntem şi bunici. „