Inginerul Nicolae Mihăilă singurul colecţionar din Argeş de cutii de chibrituri: ” Tot timpul am crezut că sunt singurul „ciudat” român „

Sunt pe lume tot felul de colecționari, de la numismaţi, filateliști și colecționarii de picturi sau de cărți rare, până la cei care adună reviste sau surprizele din pachetele cu gumă de mestecat.Însă,Nicolae Mihăilă inginer de profesie nu face parte din niciun dintre aceşti colecţionari şi asta pentru că el este primul şi deocamdată, singurul din Câmpulung şi din Argeş căruia i-a trecut prin cap să colecţioneze cutii de chibriuri, adică este filumenist. Şi dacă la început nu prea şi-a dat sema cu ce se mănâncă acest lucru, timpul i-a dat răgazul să realizeze că efortul său de-a lungul a peste 5 decenii nu a fost în zadar. Ba, mai mult, această pasiune s-a dovedit a fi în timp, una chiar costisitoare ce l-a determinat să scoată fără să clipească bani grei din buzunar în ciuda faptului că la începutur,i tocmai din cauza banilor a ales să strângă cutiile de chibriuri, considerând el că este un „moft” ieftin. Atunci când a descoperit că mai sunt şi alţi „ciudaţi” ca el în ţară şi în lume a răsuflat oarecum uşurat şi întâlnirea cu actorul Silviu Stănculescu avea să-i şteargă gustul amar al ciudăţeniei pe care a simţit-o ani buni.Anii au trecut, şi colecţia sa a căpătat amploare şi valoare ajungând la cifra miilor, la fel şi ţările din care au fost aduse, 36 la număr. Cam aceasta este pe scurt, povestea unicului filumenist din Argeş, cel puţin până acum. Tatiana PETRESCU

Cum de v-a venit ideea să strângeţi cutii de chibrituri?
– Aş începe cu începutul, adică cu momentul în care, prea tânăr fiind, cam prin școala generală, clasa a cincea cred şi pentru că am avut ca şi model de colecţionar, o rudă de-a mamei mele (sora cea mică), care colecţiona timbre şi poze cu artiştii vremurilor, şi vorbim de anii ’60. Atunci mi-am zis: „Ce ar fi dacă aş aduna ( a se citi, a colecţiona) şi eu ceva, poate nu timbre, poate nu artişti, o colecţie care, desigur, să coste mai puţini  bani?”  Şi fără să mă îndemne cineva, cumva, m-am gândit să colecţionez cutii de chibrituri, despre care nu ştiam pe atunci, mai nimic. Era doar, lesne de adunat pentru că le cumpăram deseori, de la magazinul de pe „strada mare”, împreună cu ţigările pentru tata şi pentru unul dintre vecinii noştri, dar şi pentru aprins focul în sobă.

Ce anume v-a atras la aceste cutii de chibrituri?  

-Am constatat că, unele dintre cutiile de chibrituri aveau diferite reprezentări grafice, care din punct de vedere estetic, şi nu numai, m-au atras. Atunci nu ştiam că, arta grafică şi desenul vor fi a doua mea pasiune.Doamna vânzătoare de la „Tutungerie” mă ajuta mereu cu „modelele” noi apărute. Desigur că, noua mea pasiune nu a stat mult timp neştiută, şi asta pentru că am făcut-o cunoscută şi altora.Întâi, surorii mamei mele ( cea care colecţiona timbre, care era o tânără liceană ), şi care tare s-a mai bucurat când i-am spus, fiind şi curioasă în acelaşi timp, să vadă ce am adunat eu în cutiile alea de carton, în care se ambalau napolitane. Mai mult, pe strada noastră erau mulţi copii, şi de acum toţi îmi strângeau cutii care mai de care şi, în scurt timp, am înjghebat o mică colecţie.Cred că făcusem câteva sute de cutii de chibrituri diferite. Şi, lucrurile cu pasiunea de filumenist au evoluat dar, poate ceva mai încet odată cu liceul pentru că, în paralel, am colecţionat şi timbre, după ce buna mea rudă mi-a donat toate timbrele pe care le-a strâns.

Cum s-au dezvoltat în timp aceste pasiuni?

-Am ajuns la facultate în Brasov şi mi-am căutat semeni în pasiuni. Am frecventat „Clubul Filatelist” braşovean până când am realizat că banii pe care îi aveam de acasă se cam duceau pe timbre, iar de alţi filumenişti nici nu putea fi vorba. Până când într-o zi, un coleg, tot filatelist, şi încă unul mare, mi-a arătat într-o revistă străină dar de filatelie, că undeva se menţiona adresa unui filumenist-ceh şi numismat pe deasupra, care dorea să corespondeze cu diverşi colecţionari români. Atunci am exclamat: „Băi, uită-te că mai e un nebun ca mine!” şi mi-am zis că, nu ar fi rău să mă apuc să corespondez cu diverşi colecţionari din străinătate, dacă în ţară nu găsesc pe nimeni. Şi asta am făcut. Am purtat ceva timp, o corespondenţă cu diverşi colecţionari filumenisti, până când neica miliţeanu’ de proximitate m-a atenţionat să îmi bag minţile în cap, ca şi cum ele trebăluiau pe afară, pe undeva. Zis şi făcut, pentru că se îngroşase gluma, iar elanul de colecţionar, a fost retezat pentru ca mai apoi să-mi rechiziţioneze o parte din ceea ce primisem prin corespondenţă. Aşadar, am avut de- a face cu „riscurile meseriei”. Mai târziu, dar nu prea, m-am dedicat exclusiv colecționării de cutii de chibrituri, mi-am vândut timbrele, şi mi-am făcut noi cunoscuţi în ale filumeniei. În acest timp, mulţi colegi din facultate m-au ajutat să adun diferite cutii de chibrituri, din ţară şi străinătate, şi să-mi completez colecţia. Nu am reuşit, însă, să aflu de prea multe persoane care să se ocupe cu acest domeniu, şi aşa cum poate vă puteţi da seama acest lucru m-a cam pus pe gânduri. Poate numai faptul că, în străinătate existau cluburi şi asociaţii pe acest domeniu, m-a determinat să continuu să colecţionez. Ce a urmat după perioada facultăţii, pot să spun că am fost mai puţin activ cu această pasiune intrând într-o perioadă mai calmă, ocupându-mă mai mult cu noua mea pasiune, arta plastică. Am în vedere aici faptul că, tot timpul, am crezut că sunt singurul „ciudat” român. Am realizat cu mult mai mai târziu că nu e aşa, că mai sunt şi alte persoane care au pasiunea de filumensit.

Când aţi descoperit că nu sunteţi singurul „ciudat”?

-Odată cu vizita domnului Zamfir Pop, prin anii ’90, la mine acasa, am aflat că, de fapt, colecţionarii de filumenie sunt mult mai mulţi decât îmi inchipuiam, şi pot să spun că acest lucru m-a bucurat. Amintesc faptul că domnul Zamfir Pop este unul dintre cei care a animat gruparea filumeniştilor din România, având iniţiativa de a înfiinţa o Uniune Naţională a Filumeniştilor după modelul filateliştilor şi numismaţilor dar adevărata persoană care a animat şi mai mult activitatea din ultimul deceniu este doamna Dorotea Momir din Timişoara, a cărei activitate de catalogare evidenţiere prezentă în mediu on-line este remarcabilă. De fapt, în jurul domniei sale gravitează astăzi această grupare de colecţionari filumenişti.

Care este cel mai mare regret al dumneavoastră legat de această pasiune?

– Prin anii ’80, mai exact la 1982, l-am cunoscut pe actorul Silviu Stănculescu, prin intermediul unui prieten bucureştean. Acesta avea o colecţie de filumenie, care după spusele sale număra( dacă îmi aduc bine aminte cca 1500 de piese ). Am schimbat niste opinii despre această pasiune, despre colecţie şi cam atât. Mă gândeam atunci că, el avea o colecţie cam de aceeaşi mărime cu a mea, dacă nu mai mică, şi că merita văzută. Dar spre neşansa mea, nu am reuşit să o văd, iar la această oră nu ştiu cui aparţine.

Când v-aţi expus în public pentru prima dată colecţia?

-În anul 1985, am făcut la Câmpulung, prima expunere a colecţiei mele de cutii de chibrituri, odată cu jubileul a o sută de ani de la înfiinţare a Întreprinderii ARO, întreprinderea în care lucram deja de la absolvirea facultăţii, şi unde am rămas până la nefericita privatizare aşa zis strategică. Tot cu această ocazie, un redactor al cotidianul naţional „România Liberă”, a publicat un material despre pasiunea mea, catalogatăa ca fiind inedită. Am mai fost prezent, şi după anii ’90, la încă o expoziţie de grup cu alţi colecţionari, eveniment organizat tot la Câmpulung de către Clubul Colecţionarilor Musceleni, astăzi când vorbim re-înfiinţat. Cu această ocazie au fost expuse diverse colecţii de filatelie, numismatică, flori de mină, alte obiecte de colecţie, însă filumenia a fost prezenta şi de această dată numai de către mine.

La câte exemplare se ridică colecţia dumneavoastră?
– Am strâns de-a lungul anilor peste 4 500 de cartoane din peste 35 de ţări asta înseamnă, cutii, etichete şi fişa care este practic, cutia desfăşurată special făcută pentru colecţionari.
Care este cea mai valoroasă piesă a colecţiei dvs?
– Din păcate, ea nu se mai află în posesia mea. Preşedintele Grupării Filumeniştilor din România a veni la mine acasă, mi-a evaluat colecţia şi mi-a subtilizat-o ca să mă exprim aşa şi de atunci sunt la cuţite cu el.Atunci mi-a zis: „Uite, eu îţi iau câteva cutii pentru că merg la o expoziţie în Germania.Şi expun şi câteva cutii de-ale tale, câte vrei să-mi dai”. S-a mai uitat printre ele şi a „ochit-o” pe asta care era foare veche, de prin anii 1930 şi mi-a cerut-o. I-am zis: „Bine, dar să mi-o returnaţi!”. Eu atunci, nu am ştiut că este aşa de valoroasă dar am aflat ulterior de la singura persoană care a făcut un site şi care a făcut o catalogare de la primele apariţii de cutii de chibrituri până în ziua de azi. Este o muncă titanică pe care a făcut-o această doamnă care se numeşte Dorothea Momir. În colecţia mea,am cartonaşele vechi de prin anii 1940-1960 dar sunt colecţionari care au piese de prin 1900. Eu până în 1990, am stat în espectativă până a venit acest preşedinte la mine care mi-a propus să fiu membru fondator al Grupării.
Care colecţie vă este cea mai dragă?
-Sunt multe . Am din Japonia una foarte frumoasă, la fel, din China din acelea stereo care-şi schimbă imaginea.Mai am din Rusia, unele foarte frumoase. Am în colecţie, primele serii „Cosmos” care arată ca nişte timbre. Mai am din Franţa, Belgia care-mi plac foarte mult, şi sunt printre singurii deţinători din România. Am şi exemplare unicat. Gândiţi-vă că există la noi, în România, un tânăr care are o colecţie de 60 000 de exemplare iar preşedintele Grupării Filumenişilor care este din Turda are peste 100 000 de piese.
Unde le depozitaţi, unde le ţineţi ?
– La început, le ţineam stivuite în vitrine, bibliotecă, erau la vedere. Dar am constatat că expuse la lumină şi praf, se deteriorează.Aşa că le-am conservat în casete închise ermetic .
Care ar fi preţul unei astfel de serii?
-De exemplu, o cutie care are o serie de 30 de bucăţi costă pe piaţa liberă între 500-1500 lei. De la Olimpiada de la Moscova, din 1980 costă undeva la 2500 lei.
Care au fost cei mai mulţi bani care i-aţi dat pentru această pasiune a dvs?
-Acum câțiva ani, am cumpărat la pachet (vreo 600 de exemplare) pentru o colecţie și am dat circa 2300-2400 lei dar din acestea doar vreo 40 sunt valoroase restul sunt maculatură.
Aţi vândut, aţi făcut şi bani din această pasiune?
-Nu am de gând să vând momentan pentru că nu poţi să vinzi decât dubluri. Nemaifiind fabrici de chibrituri decât mici producători pentru marketing care nu mai scot serii, este greu să mai faci rost de o cutie de chibrituri şi asta pentru că acum, la modă sunt brichetele. De aceea nici nu le vând pentru că, cu timpul, acestea vor căpăta o valoare şi mai mare. Sunt foarte puţini colecţionari pentru că acum ne cunoaştem care au poate o colecţie ştirbită. Colecţia depinde de emisie. De exemplu, cele cu grafica legată de publicitatea la hoteluri, moteluri de dinainte de 1980 care sunt în număr de 15-16 bucăţi. Deci, dacă ai toată seria aceasta din anii 1968-1970-1973 valorează acum circa 2000 de euro. Deocamdată sunt la stadiul de cumpărător pentru că îmi doresc să conving pe toţi filumeniştii din România să facem un muzeu.
Dumneavoastră v-aţi asigurat această colecţie aşa cum obişnuiesc colecţionarii?
-Am asigurare de bunuri casnice dar nu este menţionată colecţia.
Soţia ce zice de pasiunea dvs, mai ales atunci când daţi bani din casă?
-Ce să zică? Sunt banii mei, eu îi fac Eu nu o întreb pe ea de ce are o sută de poşete şi nu ştiu câte perechi de pantofi.
Mai sunt musceleni care sunt filumenişti?
Nu cred că există nici în Argeş, sau poate nu s-au deconspirat. Pot spune că până acum, sunt singurul nu din Câmpulung, ci din Argeş care are o astfel de pasiune.