Cea care a răspuns invitaţiei noastre de a-şi deschide sufletul în faţa noastră şi implicit, a dumneavoastră este fosta prima mare doamnă a oraşului, o femeie puternică cu un suflet de „24 de karate”, care de peste trei decenii, se află în slujba lui Mercur cu toate că şi-ar fi dorit să fie chimistă sau medic. A furat meserie de la tatăl ei şi învăţămintele sale a căutat să le transmită mai departe celor cu care a lucrat sau le-a fost şefă. Născută în zodia Peştelui, aşa cum era de aşteptat, este o femeie cu o sensibilitate dublată sau triplată de caracteristicile zodiei, darnică, iertătătoare, bună ca pâinea caldă, o prietenă de nădejde şi mai presus de toate, OM. Are o familie reuşită, un soţ iubitor şi un băiat pe care îl adoră. Este descrierea perfectă a femeii de succes, sintagmă pe care Daniela Ţăroiu, căci despre ea este vorba, şi-o însuşeşte cu mândrie. Recunoaşte că toate acestea au venit după ani de muncă şi seriozitate dar că a meritat efortul. Ce ar mai trebui să se ştie despre Daniela Ţăroiu în afară de faptul că este o femeie împlinită din toate punctele de vedere? Poate faptul că îi este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru ceea ce i-a dat dar şi că acesta i-a demonstrat că o iubeşte. Şi, cel mai bine a făcut-o pe 4 martie 1977 când i-a salvat viaţa atunci când a îndemnat-o să se suie în tren şi să vină acasă pentru a se întâlni cu cel care peste doi ani îi va deveni soţ. Aici trebuie să recunoaştem că un mic aport l-a avut chiar împricinatul, adică soţul care o rugase să vină acasă pentru a se întâlni cu el. Vă invităm s-o descoperiţi pe Daniela Ţăroiu aşa cum este „dincolo de aparenţe” pentru că este omul pe care ţi-l doreşti aproape. Tatiana PETRESCU
Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră?(Daţi-mi exemplu trei astfel de momente.)

Unul dintre cele mai importante momente a fost atunci când am terminat facultatea şi am fost repartizată în oraşul meu natal, un lucru pe care mi l-am dorit din tot sufletul şi care m-a bucurat grozav. Apoi, aş spune că a fost căsătoria pe care nu ai cum s-o uiţi pentru că a fost unul din momentele fericite din viaţa mea care continuă şi astăzi şi cred că l-aţi mai auzit deja la foarte multe persoane. Cel de-al treilea moment, a fost naşterea fiului nostru.Eu mi-am dorit foarte tare băiat, a fost să fie băiat şi în momentul acela mi-am spus: „asta mi-am dorit, asta am, sunt fericită!”. Toată lumea credea că vom mai face şi alţi copii, dar nu am vrut să mai împart dragostea cu absolut nimeni, pentru că mi-a fost de ajuns el de care sunt mândră şi îl ador.Avem o relaţie puternică şi specială, ne confensăm unul altuia, suntem prieteni şi asta mă bucură foarte tare. Am avut momente când relaţiile noastre se răciseră oarecum, dar atunci era perioada adolescenţei şi atunci se confensa foarte mult mamei mele şi evident toate informaţiile ajungeau la mine.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum?
Nu aş putea să spun că am avut foarte mari dezamăgiri însă, aş putea să trec la acest capitol, plecarea mea de la Societatea Indcom care avea profil comercial şi închirieri de spaţii, îmi plăcea ceea ce făceam, mă simţeam utilă dar a venit momentul în care patronul firmei a considerat că trebuie să predea afacerea copiilor.Poate că dacă eram pregătită nu aş fi luat-o ca pe o dezamăgire dar practic, am fost pusă în faţa faptului împlinit şi am zis că este ok, este momentul să mă desprind şi să mă ocup de afacerile de familie. Nu a fost un pas greşit ci unul înainte. Dar, am suferit pentru că am pus foarte mult suflet.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră ?
Minciuna, ipocrizia. Eu sunt un om foarte sincer şi cer reciprocitate, dacă mă simt minţită sau înşelată, asta nu este bine.
Ce apreciaţi cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Corectitudinea, loialitatea, sinceritatea
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero aţi face acelaşi lucru?
Categoric, da. Comerţul este viaţa mea. L-am moştenit de la tatăl meu care a lucrat 50 de ani în acest domeniu iar eu am început să lucrez din anul 1986 şi acum, tot acest lucru fac. Este o activitate pe care am făcut-o şi o fac cu drag. De la dumnealui am învăţat tot ce este bine şi rău în această meserie şi pot spune că am căpătat experienţă pentru a mă feri de lucrurile rele şi pot spune că sunt mândră de mine pentru ceea ce am realizat până acum.
Când v-a fost cel mai greu?
Atunci când mi-au decedat părinţii.Mi-am iubit părinţii foarte mult.Nu am fost despărţită de ei decât atunci când am fost la facultate.Restul anilor le-am fost în preajmă şi ne-am iubit reciproc. Am avut sprijin din partea lor şi pot să vă spun că pe mama am adorat-o.Mi-a fost mereu aproape şi m-a învăţat tot ceea ce este bine şi rău, întotdeauna a ştiut să-mi conducă paşii spre lucruri bune. De la tatăl meu am învăţat tot ceea ce este legat de profesie şi pot spune că golurile pe care ei mi le-au lăsat prin plecarea lor, nu vor putea fi umplute cu nimic.Sunt împlinită sufleteşte, am o familie frumoasă, sunt bunică, am un copil minunat, un soţ pe care-l ador şi pe care-l iubesc şi chiar am avut şi avem o căsnicie frumoasă dar ceea ce este legat de părinţii mei, ceea ce au lăsat în urma lor nu poate fi egalat cu nimic.
Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte de-ale dumneavoastră
Sunt sinceră, darnică, de multe ori naivă, nu pot să stau la o parte atunci când cineva îmi cere ajutorul. Acestea pot fi trecute în ambele părţi.
Credeţi în legea compensaţiei? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Au fost momente în viaţă când nu mi-a fost bine dar foarte curând au venit şi lucrurile bune şi au compensat ceea ce pierdusem. De asemenea cred în zicala” Întotdeauna roata se învârteşte” şi pe lumea asta nimic nu rămâne neplătit, pentru că Dumnezeu are mereu grijă să dea la fiecare după faptele sale.
Atunci când sunteţi obosită ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Îmi place foarte mult să citesc şi o să vă surprindă dar îmi place foarte mult să citesc lectură legată de medicină, de medicina naturistă, cărţi, reviste, ziare.Atunci când mă simt obosită, mă relaxez răsfoind prin toate acestea.
Am văzut că sunteţi darnică dar iertătoare sunteţi?
Da, nu pun la suflet şi nici nu ţin ranchiună. Mă supăr de moment dar acum depinde şi de gravitatea faptei. Că dacă chiar mă marchează atunci se mai schimbă lucrurile.
Dacă ar fi să vă caracterizaţi în câteva cuvinte ce aţi spune despre dvs.: că sunteţi un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiţi?
Încerc să mă adaptez zilelor noastre, merg spre modernism dar păstrez şi ceva din conservatorism, pentru că nu am cum.Îmi place să fiu în trand.
Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea v-aţi dorit mereu?
Mi-a plăcut foarte tare Chimia şi intenţionam să fac Facultatea de Inginerie Chimică. Întâmplarea a făcut ca atunci când eram în clasa aXI-a, să am probleme destul de grave cu un rinichi şi un semestru din acest an l-am petrecut la Spitalul Fundeni şi un semestru din clasa aXII-a la fel.Pe timpul verii, a fost necesar să fac o operaţie de amigdale pentru că infecţia de la rinichi se transferase de la amigdale. Medicul Proca care m-a tratat mi-a spus că nu se mai poate să dau la Chimie şi că trebuie să mă reorientez.Mi-a spus să mă gândesc să fac Medicina.Greşeala pe care dumnealui a făcut-o a fost că m-a dus în sala de disecţii.A fost prea mult pentru mine.Atunci m-am trezit că nu prea mai ştiam ce vroiam de fapt.Totuşi, în anul când eu am terminat clasa aXII-a, dorinţa mea a fost să dau examen la Inginerie Chimică.Nu a fost să fie, am picat undeva la două sutimi. Poate că aşa a vrut Dumnezeu, a fost un semn.Nu am fost dezamăgită pentru că m-am gândit că poate nu a fost momentul ca eu să fac Ingineria Chimică.Am stat un an acasă, m-am pregătit şi am dat la ASE unde proba de examen a fost tot Chimia. M-am dus spre partea de Merceologie şi nu am niciun regret, mă simt împlinită pentru că-mi place ceea ce faci.

 Tânjiţi după ceva?
Cui nu-i este dor de copilărie, adolescenţă când nu aveai nicio grijă.Pot spune că am avut o copilărie fericită atât eu cât şi fratele meu care este mai mare cu 5 ani decât mine şi cu care m-am înţeles foarte bine. De altfel, el m-a ajutat foarte mult atunci când am ajuns în Bucureşti, unde el era deja inginer.Eu eram o cheltuitoare şi am să vă povestesc o întâmplare legată de acest hobby al meu: cumpărăturile.Când m-am dus la facultate, părinţii meu mi-au dat un CEC cu o sumă rezonabilă care ar fi trebuit să-mi ajungă o perioadă mai îndelungată.Nu a fost să fie aşa. La o săptămână de când am ajuns în Bucureşti am ajuns la Magazinul Eva. Îmi plăceau foarte mult bluzele ….care erau la modă în acea vreme. Imaginaţi-vă că mi-am luat absolut toate culorile şi la o săptămână le-am telefonat părinţilor şi le-am spus că am terminat banii.Le-am spus că mi-am înnoit garderoba care nu corespundea cerinţelor de Bucureşti.
 O vorbă spune că „A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de acord cu acest lucru?
Eu cred că în viaţa de zi cu zi trebuie să fii om pentru că chestia cu „domnia” este efemeră.
 Cât de important este să ai „cei 7 ani de acasă?”
Foarte important, aş putea spune, esenţial.Te loveşti în permanenţă de ceea ce ai învăţat în copilărie iar eu chiar vreau să spun că am învăţat în copilărie.Am fost educată să ştiu ceea ce este bine sau rău, să am respect, să fiu corectă, să apreciez munca celor de lângă mine şi ceea ce sete foarte important să nu uit niciodată să fiu OM.
 Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Eu aş zice că numai munca determină succesul. Nu neg că ar exista şi şansa pe care o are fiecare dintre noi.
 Oamenii puternici cred că destinul ţi-l faci singur. Credeţi în destin sau în voinţa proprie?
În forţa proprie
 Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Mentalitatea. Ar trebui să fie corecţi, cinstiţi şi să nu uite de cei care i-au ales.
Cu cine sunteţi în concurenţă?
Cu mine însămi. Sunt foarte aspră cu mine şi vreau zilnic din ce în ce mai mult de la mine pentru că-mi doresc să fac cât mai mult.
 Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră care ar fi acel lucru?
Nu cred că aş dori să schimb ceva pentru că mă simt bine în pielea mea.Sunt împăcată cu mine.Poate că ar trebui să fiu puţin mai „rea” şi să pot răspunde cu aceeaşi monedă dar prefer să mă ascund în carapace.
Ce vă face fericită? Dar nefericită?
În primul rând, comportamentul băiatului meu, felul lui de a fi, de a se comporta în societate. Înseamnă că nu am trăit degeaba şi mai ales, nu am investit prost.
Legat de nefericire vă pot spune că nu am avut astfel de momente, nu mă simt nefericită, poate nemulţumită atunci când nu mi-am atins eu obiectivul.Îi mulţumesc bunului Dumnezeu pentru ceea ce mi-a dat. Şi legat de acest lucru aş vrea să vă povestesc o întâmplare din care a reieşit că Dumnezeu chiar mă iubeşte. Eu şi Liviu ne-am apropiat mai mult după cutremurul din 1977 şi pot spune că telefonul lui mi-a salvat viaţa.Noi ne ştiam dinainte, el făcea facultatea la Timişoara iar eu la Bucureşti.Ne văzusem în vara anului 1976 şi menţineam o oarecare legătură şi doar atât.În vinerea până în 4 martie, Liviu mi-a dat telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim la Câmpulung.I-am spus că nu ştiu dacă am să pot, dar el a insistat.Eu locuiam la momentul acela în Căminul Cihovschi. Am plecat în ziua cutremurului cu trenul de ora 17.00 din Bucureşti, am ajuns pe la ora 21.00 în Câmpulung. Am văzut că nu mă aşteaptă nimeni la gară, aşa că am luat autobuzul şi am ajuns acasă, la staţia unde trebuia să cobor. Nici aici nu am găsit pe nimeni dar în schimb am găsit multă agitaţie.Toţi erau sub efectul cutremurului pe care eu nu-l simţisem deloc pe tren.Liviu nu ajunseseră, era pe drum. După aceea am aflat ceea ce se întâmplase şi din ce am scăpat. Practic, Liviu mi-a salvat viaţa, pentru că dacă rămâneam în Bucureşti probabil că aş fi murit şi eu alături de colegele mele de cămin care nu a mai putut fi locuit.Nu ştiu ce aş fi făcut dacă rămâneam în Bucureşti.
Povestiţi-ne o întâmplare haioasă din copilărie care s-a lăsat cu bătaie
Nu am luat nici măcar o palmă de la părinţi.Dar am să vă povestesc o întâmplare legată de furtul de dude care îmi plăceau şi îmi mai plac şi acum foarte mult. Noi nu aveam duzi dar în schimb o vecină avea unul foarte mare.Zi de zi ne suiam în el şi mâncam dude. Uneori, stăpâna ne lăsa în pace, alteori nu ne accepta, aşa că trebuia să ne strecurăm pe furiş pentru a ajunge la dudele mult dorite. Găsisem şi un loc mai ferit, ne suiam pe un acoperiş care ne ferea oarecum de ochii femeii. Într-o zi, ne-am dus la dude, ne-a prins femeia, ne-a certat, ne-abodogănit dar noi ne-am văzut mai departe de mâncat. La un moment, a trebuit să sărim în curtea unei alte vecine pentru a scăpa de ea. Bineînţeles că ne-a spus părinţilor care ne-au certat.
 Care era lucrul care vă plăcea să-l faceţi în copilărie?
Îmi plăcea să am grijă de flori şi acest lucru s-a transformat într-o pasiune. Mi-a părut rău că nu am făcut cursuri de design interior. Îmi plac toate florile şi în special aranjamentele cu flori de primăvară.
Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din ţara noastră?
O, Doamne. Chiar nici nu ştiu ce să spun. Multă mărşăvie şi lipsă de respect vizavi de semeni.
Mâncare preferată: sarmalele, varza sub orice formă, crudă, dulce, acră, mare amatoare de dulciuri
Zodia : Peşti
Hobby: cititul, shopping, petreceri de familie şi de grup
I-ar fi plăcut să facă Medicina, are înclinaţie în a ajuta oamenii, regretă că nu a făcut-o