Cel care ne-a răspuns invitaţiei rubricii”Dincolo de aparenţe” a fost nimeni altul decât binecunoscutul interpret de muzică populară, simbolul Muscelului, Gavril Prunoiu.
Pe rapsodul popular Gavril Prunoiu îl ştie o ţară întreagă de mai bine de 7 decenii de când se află în slujba cântecului popular. Hâtru, mereu cu o glumă pe buze, preocupat, acid când dă peste oameni cu „mintea odihnită”, săritor la nevoie cu un sfat. Cam aşa îl ştiu toţi cei care au avut ocazia să intre în contact cu binecunoscutul rapsod al Muscelului. Ani la rând, a cutreierat ţara în lung şi lat alături de cunoscuţi artişti şi interpreţi ai cântecului popular. A fost, este şi va rămâne cu siguranţă, un mare interpret al cântului popular fără de care nu ar putea exista, a înfiinţat şi a condus numeroase grupuri care au devenit emblematice atât în Muscel cât şi în ţară. A câştigat primul lui premiu, Premiul I, la cel mai mare concurs „Cântarea României”. Ştie toate cătunele din judeţul Argeş unde se mai găseşte un costum popular autentic, unde se mai cântă o melodie veche de când lumea, unde se joacă un dans vechi. A rămas însă la marea lui dragoste: cântecul popular, pe care l-a dus la perfecţiune. A cutreierat lumea, a uimit Europa cu măiestria glasului său şi frumuseţea cântecelor populare muscelene, a tradiţiilor şi a folclorului nealterat încă de invazia modernismului. Ansamblurile „Brâul ” din Boteni dar şi “ Doruri Muscelene” din Văcarea la înfiinţarea cărora a contribuit decisiv, au devenit peste ani, emblema Muscelului. A concertat cu cei mai mari artişti ai genului din întreaga ţară, dar cel mai drag i-a fost de Maria Lătăreţu pe care atât el cât şi familia sa au divinizat-o. “Un artist desăvârşit, un om extraordinar, cu un talent neegalat până astazi”, ne declară ori de cate ori aducem vorba de ea. De ani buni, şlefuieşte cu migală, cu dragoste, cu profesionalismul omului care stăpâneşte ca nimeni altul arta cântului popular noi talente din scaunul de profesor. De multe ori, greutăţile l-au învins, însă a renăscut de fiecare dată, cu gândul şi inima la Dumnezeu către care îşi îndreaptă zilnic, privirea şi ruga.
Tatiana PETRESCU

1.Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dvs.?
Au fost foarte multe de-a lungul vieţii mele de artist.Şi, aş începe cu prima mea mare emoţie care a fost atunci când am intrat la Liceul „Dinu Lipatti” din Bucureşti.A fost un concurs foarte greu pentru că au fost 30 de inşi pe 2 locuri.După selecţie, am mai rămas doar 3 care au şi intrat. Atunci când m-am văzut printre ei, am trăit o satisfacţie imensă dar şi o bucurie.A urmat apoi, intrarea la Conservator, pentru că să fii student acolo era un mare lucru. Am fost primul om din Boteni care a ajuns acolo. În 1964, am avut iar mari emoţii când am cântat pentru prima dată la Radio şi mi-am văzut visul cu ochii. De mic copil îmi doream să cânt ca Maria Lătăreţu.Bineînţeles că o mare emoţie a fost şi căsătoria, naşterea celor doi copii. Apoi, viaţa de artist este o permanenţă emoţie.Eu am constatat de-a lungul anilor că întotdeauna cântecul le rezolvă pe toate.Aşa că voi avea emoţii mereu.
2. Spuneţi-ne care au fost cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit de-a lungul vieţii?
Dezamăgiri? Nu am niciuna.Tot ce am făcut, a fost prin muncă şi sacrificiu şi nu-mi pare rău că am îmbrăţişat arta, muzica populară pentru că folclorul îţi dă o mare satisfacţie dacă ştii să-l cauți, să-l cercetezi, să-l simţi. Eu l-am simţit cu toată fiinţa mea, ca pe ceva foarte apropiat, ca făcând parte din mine.
3. Când aţi fost cel mai fericit?
Bună întrebare. Fericit sunt că exist şi pentru acest lucru mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu. Îmi place foarte mult natura şi mă simt bine în mijlocul ei şi de-asta stau foarte mult timp, la Câmpulung, la Boteni. Apoi, foarte fericit am fost când s-au născut cei doi copii ai mei, când am avut rezultate în meseria mea, când s-au născut nepoţii şi că sunt sănătos. Sunt fericit când descopăr un cântec bun pe care după ce-l trec prin sufletul meu şi-l redau publicului realizez că place.
4.Ce vă enervează cel mai mult la semenii din jurul dvs.?
Mă deranjează gălăgia şi comportamentul tinerilor din ziua de azi, oamenii care nu-şi văd de treaba lor, faptul că de ani buni, Cultura a ajuns o „Cenuşăreasă”, a fost dată la o parte, minciuna, ipocrizia, lipsa de credinţă.
5.Ce apreciaţi la subalternii dvs.?
Corectitudinea, punctualitatea, credinţa în Dumnezeu.
6.Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit şi la care ţineţi foarte mult?
Am primit foarte multe cadouri care au valoare sentimentală dar cel mai aproape de suflet sunt două vaze pe care le-a cumpărat soţia mea de la mare, în 1964 până să ne căsătorim. Una a oprit-o ea iar pe cealaltă mi-a dat-o mie.Au fost un fel de simbol pentru noi. Le avem şi acum şi ţinem foarte mult la ele. Mai am nişte pahare primite de la mama, de la Boteni, inscripţionate cu Regele Mihai.La fel, mai am o icoană pe care am primit-o de la tatăl unei eleve de-a mea, care are o vechime de 200 de ani cu 3 îngeri.Mai am un cadou frumos primit de la Gheorghe Zamfir: o pianină.
7.Cum arată o zi perfectă pentru dvs.?
Este perfectă dacă mă trezesc sănătos şi dacă toate lucrurile îmi merg bine şi la şcoală dar şi acasă.Dacă sunt indispus în vreo zi, ascult muzică şi imediat ies din această stare.De exemplu, îmi place să ascult Vivaldi care pentru familia noastră are o semnificaţie aparte pentru că fiecare dintre noi este născut într-un anotimp.Eu sunt în primăvara, soţia este în vară, primul băiat este în toamnă şi cel mic, în iarnă.Nevastă-mea făcea câte un tort pe care-l denumea după cum era anotimpul: tortul primăverii, verii, toamnei şi iernii.Şi ca să fie frumos, ascultam de fiecare dată Anotimpurile de Vivaldi în timp ce serveam masa. Acum numărul torturilor s-au mărit pentru că avem şi doi nepoţi. Dar le-am cumpărat la toţi câte un CD cu Vivaldi ca atunci când nu voi mai fi eu , ei să continue tradiţia.
8.Sunteţi un om superstiţios?
Nu, pentru că eu cred în Dumnezeu. Chiar şi aşa, am observat că atunci când îmi iese cineva în faţă cu o găleată goală pentru mine este o zi ratată, pentru că nu-mi iese nimic bine.Nu mă deranjează pisica neagră, preotul, nici cifra 13 care mie, mi-a purtat noroc pentru că pe 13, am câştigat un concurs foarte mare şi am intrat la Filarmonică.
9.Mai ţineţi minte câte sacrificii aţi făcut pentru folclor?
Am făcut foarte multe dar pentru că mi-a plăcut nici nu le-am simţit.Le-am dat la o parte pentru că asta-i viaţa mea. Nu aş putea trăi fără cântecul popular şi nici fără şcoala de muzică.
10. Când sunteţi supărat ce faceţi?
Mă gândesc la Dumnezeu care nu te lasă nicodată.Spre norocul meu, rar am avut necazuri poate şi pentru faptul că sunt o fire veselă şi necazul a cam fugit de mine.
11.În afară de România, unde v-ar plăcea să trăiţi?
În Muscel.V-am spus că am fost în multe ţări dar nicăieri nu este ca acasă.
12.Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, aţi face acelaşi lucru?
Fără discuţii cu toate că tata a vrut să fiu preot.Nu am putut să fac acest lucru pentru că nu puteam să las deoparte cântecul popular. L-am apreciat foarte mult pe primarul dumneavoastră, Călin Andrei pentru că este un om de cultură şi un iubitor de cultură.
Spun acest lucru pentru că în colaborare cu Mărioara Murărescu a adus numai oameni valoroşi ai folclorului cât timp a fost primar.Îl felicit din toată inima că a ştiut să facă spectacol.
13.Spuneţi-ne povestea costumului popular pe care-l purtaţi cu atâta mândrie
Costumul este format din pantalon, cămaşă, vestă specific zonei din Mihăeşti de unde vine grupul condus de Liviu Iana. La Boteni, costumul cuprinde, cioareci,chimir,cămaşă, vestă şi costumaţia este specifică zonei Sibiului pentru că un sfert din sat sunt veniţi de aici.Eu sunt neam de poienărean. Bunicii mei au fugit din Poiana Sibiului şi au venit aici.Eu am ţinut să port cojocul pentru că mă reprezintă.Nu cred că o să mă despart de el.
14. Care este cea mai mare dorinţă a dvs. care nu vi s-a îndeplinit încă?
Aşa cum v-am spus şi în interviul anterior, îmi doresc să iau carnetul de conducere. Din păcate, nu am timpul suficient pentru a învăţa dar am ambiţia să-l iau şi asta se va întâmpla poate, în scurt timp.
15. Cum vă culegeţi textele cântecelor?
Foarte multe le-am cules pe timpul navetei mele către Bucureşti, pentru că am întâlnit mulţi oameni care mi-au dat diferite texte sau m-au trimis către diferite persoane. Aşa am întâlnit-o pe Anica din Jugur, care mi-a dat cele mai frumoase cântece.
16. Care este primul lucru pe care îl faceţi atunci când ajungeţi la casa părintească din Boteni?
Mă duc în grădină să văd pomii pe care i-am sădit cu mâna mea.Îi mângâi.Îmi place să-i urmăresc, să-i văd cum cresc.Am sădit tot felul de pomi: meri, peri, pruni, în special vărateci care-mi plac foarte mult.Apoi, mă duc şi mă bag cu picioarele în Argeşel care este mai cald decât Râul Târgului.La Boteni, nu mă plictisesc niciodată şi oricât aş muncii toată ziua, seara nu simt nimic.Timpul trece altfel şi-mi încarc bateriile pentru atunci când va trebui să mă întorc la agitaţia din Bucureşti.Am viţă de vie de care mă ocup foarte mult.