0
0
COLECŢIONARI DE POVESTE!!!!!!
L-am dovedit!!!!!
Fostul politician George Bălan are pasiuni ascunse!!!!
Este un vânător iscusit, dar şi un pasionat numismat şi filatelist
Numismaţii sunt o categorie de colecționari formată, în totalitate, din intelectuali, oameni cu o solidă cultură generală și cu ample cunoștiințe în domeniul istoriei. Și mai ales cu o condiție materială considerabilă. Asta pentru că obiectele colecționate de ei sunt scumpe, rare și cu o vechime aproape egală cu a istoriei însăși. Ei nu sunt neapărat bancheri sau finanțiști, dar au o plăcere imensă să se uite la banii lor. Este un hobby de modă veche, la prima vedere care le dezvăluie o lume fabuloasă odată cu fiecare ban achiziţionat cu trudă şi trăiesc senzaţii incredibile cu fiecare exemplar pe care îl obţin. În Câmpulung, printre mulţi alţi numismaţi locali l-am descoperit pe fostul politician George Bălan despre care aveam să aflăm că în afară de profesia sa actuală cea de profesor universitar la Universitatea din Sibiu şi cea de politician are foarte multe pasiuni ascunse cu care îşi ocupă timpul liber cum ar fi : numismatica, filatelia şi vânătoarea. De la vârsta de 14 ani când bunicul lui i-a făcut cadou un pumn de…bani insuflându-i totodată dragostea pentru istorie, George Bălan, conştiincios cum îl ştim a pus ban peste ban. N-a contat din ce valută și nici dacă banii mai erau în circulație. Nu i-a dus la bancă, dar nici la ciorap nu i-a ținut. Acum se laudă cu o colecție numismatică şi de filatelie impresionantă. Tatiana PETRESCU
Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru numismatică şi la ce vârstă?
– Pasiunea mi-a insuflat-o bunicul meu când la împlinirea vârstei de 14 ani mi-a făcut cadou câteva monede vechi. El a fost învăţător, inspector şcolar, veteran din Primul Război Mondial cu care stăteam de vorbă printre altele pe teme de istorie. De la dumnealui am aflat multe lucruri interesante legate de Istoria României, lucruri despre care nu am mai auzit sau citit undeva nici măcar în cărţile de istorie. Făcând o paranteză pe această temă observ de mulţi ani că noi, prin persoanele îndreptăţite nu vrem să promovăm valorile culturale ale poporului nostru.
Care este povestea celei mai valoroase monede?
– Aveam o colegă care trebuia să se întâlnească cu un băiat pe care mama ei nu-l agrea şi ca s-o ajut, veneam s-o iau de acasă ca şi cum ieşeam împreună. Într-o zi, când am venit s-o iau de acasă, mama ei pregătea ciupercile.Ea încă nu era gata şi a trebuit s-o aştept. Atunci mama ei m-a invitat să stau cu ea în bucătărie ca să mai stăm de vorbă. Din vorbă în vorbă, am văzut că lua ciuperca şi o tăia cu ceva mic. Am întrebat-o ce face şi mi-a spus că încearcă ciupercile pentru a nu fi otrăvitoare.Evident că am întrebat-o ce are în mână şi mi-a spus că are o monedă de argint . Mi-a arătat-o şi atunci când m-am uitat la ea, mi-am dat seama că este una foarte veche şi valoroasă. Atunci i-am zis: „Nu mi-o daţi mie şi vă aduc alta în schimb?”.”Cum să nu!” a răspuns ea pentru că „chiar mă chinuiam cu ea, fiind prea mică”. Şi, i-am adus tot o monedă din argint dar mult mai mare. Am identificat-o cu ajutorul unui catalog ca fiind din timpul Republicii Romane şi este cea mai veche monedă din colecţie. Asta-i povestea acestei monede. O altă monedă valoroasă este din 1941 atunci când Antonescu a ordonat: „Români, treceţi Prutul!” şi s-a emis moneda de 250 de lei dar în două variante: una care avea scris pe cantul monedei: „Nimic fără Dumnezeu!” şi alta dar care a fost emisă într- o serie mică şi pe cantul căreia scria: „Totul pentru ţară!” . Ei, această monedă era evaluată prin 1970-1972 la vreo 2000 de mărci.
Care-i povestea ei?
Această monedă am găsit-o în monedele pe care mi le-a dat bunicul meu care aşa cum am spus mai spus mi-a insuflat această dragoste pentru istorie, practic. El mi-a dat un….pumn de bani şi printre aceste monede se afla şi această monedă. Pe moment, nu mi-am dat seama cât este de valoroasă dar de la un profesor universitar cu care mai stăteam de vorbă şi cu care consultam cataloguri. El mi-a spus :” Vezi că aceste monede de 250 lei din două emisiuni, cea scurtă de vreo 2000 de monede sunt foarte valoroase”. Apoi, în timp, m-am apucat să strâng după catalog numai monede româneşti. Am mai făcut rost însă sau mi-au picat în mână şi altele străine(austroungare, turceşti, egiptene). Am de asemenea, bancnote cu specimen de semnătură de la Monetăria Naţională din 1945.Mai deţin bancnote foarte frumos gravate din timpul imperiului ţarist.
Aveţi în colecţie monede şi de aur?
-Nu, am numai de argint şi să vă spun şi de ce: înainte de 1989 cu aceste monede de aur era o problemă. Eu fac numismatică din 1970 iar din 1974 sunt membru al Societăţii de Numismatică din România. Am fost obligat ca să copiez toate monedele de argint pe care le deţineam şi le-am dus la Banca Naţională ca să fie înregistrate. Atunci puteam să fac rost la preţuri foarte mici de aceste monede de aur, dar am ezitat că era prea complicat.
Cum aţi reuşit să strângeţi atâtea monede şi bancnote?
-Păi, o parte le am de la bunicul iar pe majoritatea am făcut schimburi cu alţi colecţionari din ţară sau le-am primit de la prieteni, rude.
Care a fost cea mai mare sumă pe care aţi dat-o pentru o monedă?
-Nu am plătit sume mari de bani pentru că v-am spus că la începuturi era altă practică, se făceau schimburi, deci pot spune că am dat sume mici.
Să înţelegem că pasiunea dumneavoastră nu este costisitoare?
-Acum, depinde. Dacă îţi lipsesc anumite monede şi sunt scumpe trebuie să le cumperi şi suma este foarte mare deja dacă nu-i cunoşti.
Este uşor să fii colecţionar de monede?
-Nu, nici pe departe. De exemplu, la începuturi, eu locuiam la Petroşani şi pentru a le înregistra a trebuit să merg la Deva. Pe atunci se făceau copii pentru ambele feţe ale monedei pe hârtie, cu creionul. Şi dacă înstrăinai vreo monedă de-a ta, trebuia să anunţi cui i-ai dat-o, de unde este. Dar, este o pasiune frumoasă din care înveţi foarte multe şi mai ales, istorie. Din Catalogul Monedelor Româneşti cred că deţin circa 70% din ce se află acolo.
Câte monede aveţi la ora actuală în colecţie?
– Aproape 500 de bucăţi dar nu am mai făcut de mult niciun schimb pentru că nu prea am mai avut timp să mă ocup.
Ce alte pasiuni mai aveţi în afară de numismatică?
-Mai sunt filatelist şi vânător.
Povestiţi-ne cum a început pasiunea pentru filatelie
– Atunci când m-am mutat în Câmpulung în 1980, mă duceam des la Poştă pentru a vorbi la telefon cu părinţii.Şi, doamna de la centrala telefonică avea la vânzare vederi, felicitări, plicuri cu timbre româneşti.M-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr un plic cu timbre şi am luat unul.Şi apoi, de câte ori mergeam acolo, cumpăram plicuri cu timbre dar după un timp, acea doamnă văzând că am luat în serios această pasiune, mi-a spus că are foarte multe timbre pe care le-a strâns pentru fiul ei care din păcate nu a fost atras de ele. Aşa că i-am cumpărat toată colecţia din 1970 până în 1980 şi ceva nu-mi mai amintesc. Erau câteva clasoare dar am mai primit iarăşi vreo câteva clasoare de la naşul meu.
Care sunt cele mai valoroase timbre pe care le deţineţi?
– Am unele din anul 1930-1932 pe diferite teme şi sunt aşa cum v-am spus de la naşul meu. Este important ca fiecare om să aibă o pasiune pentru că după părerea mea acest lucru te ajută să performezi în profesia ta, să te dezvolţi. Dacă stai concentrat numai pe muncă, apare la un moment dat un blocaj şi având o pasiune, te relaxezi.
Vorbiţi-ne despre vânătoare. De la cine aţi luat microbul?
-De la bunicul din partea tatălui care a fost pădurar dar prima mea participare la o vânătoare ca hăitaş a fost cu mult mai târziu şi socrul meu m-a luat. Asta era prin 1984.
Povestiţi-ne cum a fost prima vânătoare?
– Îmi amintesc că am fost în zona Mihăeşti şi cum eram la început nu ştiam să recunosc nici urmele, nici sunetele animalelor în timp ce ne deplasam prin pădure am auzit un sunet strident. Am întrebat pe cei prezenţi ce anume se întâmplă. Era un ţap care ca orice animal care atunci când simte un pericol emite un sunet de avertizare.Atunci nu am vânat nimic pentru că doar asistam. După ce mi-am cumpărat armă primul meu trofeu a fost un iepure.
Întâmplări haioase aţi avut la vânătoare?
-Am multe întâmplări interesante. Am plecat de exemplu cu un amic la vânătoare şi l-am aşezat într-un loc foarte bun. Cum era invitatul meu aşa cum se procedează i-am dat locul cel mai bun iar eu am mers mai departe, în alt loc. La un moment dat, am auzit câinii lătrând şi apoi, foşnind ceva şi mi-am zis : „Gata, e clar că vânatul a luat-o pe la el!”, dar nu am auzit nicio bubuitură.”Băi, zic. Ce s-o fi întâmplat?” Şi am luat-o către el. M-am dus la locul unde ştiam că-l lăsasem dar nu mai era. La un moment dat, l-am auzit străgându-mă: „Băi, George, aici sunt!” Când m-am uitat era cocoţat într-un copac.Se speriase de un mistreţ.
Aveţi trofee?
-Am câteva dar nu sunt medaliate . Atunci când am împuşcat un căprior, i-am luat capul şi l-am dus la cineva care se pricepea şi l-am pus pe perete.Am vânat: căprioare, iepuri, cerbi, mistreţi şi cocoşi de munte. Pe cei din urmă, i-am împuşcat prin 2002, atunci când eram primar la invitaţia unui alt primar din Câmpulung Moldovenesc şi el mare vânător. Îmi amintesc că m-a sunat într-o după amiază şi m-a întrebat dacă vreau să vin la un …cocoş de munte. I-am răspuns că da. I-am spus lui nevastă-mea: „Vezi că plec la Câmpulung Moldovenesc să împusc un cocoş de munte” , m-am suit în maşină şi am plecat.Şi să vă povestesc ce-am păţit. Am ajuns la locul cu pricina şi-mi spune amicul: „Uite, aici, vin de obicei cocoşii”. Se vedeau excrementele. Aşteptăm noi până se luminează de ziuă şi ce să vezi?De obicei, apare întâi găinuşa şi apoi, cocoşul. Am aşteptat cât am aşteptat şi nimic. Cum s-a luminat de ziuă, a trebuit să plecăm că oricum nu mai veneau. Ne-am zis: „Asta este!”. Amicul ăsta al meu era tare supărat şi l-a certat pe bietul paznic de vânătoare.Omul nu era vinovat cu nimic.Îi tot spunea că m-a adus pe mine de la sute de kilometri degeaba. Din vorbă în vorbă am aflat că secretul este nu unde sunt excrementele ci unde dorm. Pentru că găinuşa se întâlneşte cu cocoşul într-un loc şi el doarme în altă parte. Aşa că a trebuit să mergem vreo 40km până am ajuns într-o poiană. Amicul mi-a zis: „Acum , vedeţi unde vă aşezaţi. Ori că staţi cu faţa, ori cu spatele, sigur aici vin şi dorm!” şi nu puteai să faci prea mult zgomot.Era un brad doborât şi m-am aşezat acolo, cu puşca între picioare şi am aşteptat. Atunci când începuse să se însereze am auzit: Fâl! Fâl! Fâl! în spatele meu. Zic: „Aoleu, ce mă să fac?”, că nu puteam să mă mişc. Au fost vreo trei cocoşi dar degeaba. Deja mă consolasem. Când îmi pierdusem orice speranţă apare unul chiar în faţa mea. Nu puteam să mă mişc şi mă uitam la el şi mă rugam în gândul meu să se îndepărteze puţin. Am mai stat puţin şi am văzut că se pregăteşte să zboare, s-a aşezat pe creanga altui brad şi am tras. Ce bucuros era bietul primar că am reuşit să împusc ceva, că nu am făcut drumul degeaba. Vreau să mai spun că a fost primul exemplar pe care l-am împăiat dar şi ultimul pentru că nu a fost făcut bine şi după o perioadă a început să-i cadă penele. Acesta era un cocoş de munte foarte frumos. Legat de această pasiune vă pot spune că o mare bucurie pentru mine este faptul că şi fiul meu este atras de ea. De fapt, l-am luat cu mine încă de când era mic cred că avea vreo 9 ani pentru a vedea dacă-i place. A înţeles şi de câte ori mergeam la vînătoare îl luam cu mine şi aşa încet, încet, a prins drag. I-am luat şi lui armă dar i-am spus că o va primi atunci când îşi va lua permisul de port armă.
De obicei, după vânătoare vine momentul cel mai frumos cu pregătirea vânatului, cu poveştile şi glumele făcute. Povestiţi-ne un astfel de moment.
– Am fost la o vânătoare de mistreţi în Haţeg şi venise tot un invitat al organizatorilor din Cluj, un medic veterinar. L-au aşezat în locul cel mai bun. A început vânătoarea şi pe lângă el au trecut 8 mistreţi şi el nu a nimerit niciunul. Avea o armă semiautomată cu 8 cartuşe. A trecut momentul şi s-a împuşcat un alt mistreţ în altă parte.Evident că omul nostru a fost tare cătrănit pe toată perioada vânătorii. Ne-am adunat apoi, la o cabană şi eu m-am dus la cabanier şi i-am cerut o foaie de hârtie şi un pix şi am scris pe ea aşa: ” Asociaţia de Protecţia Animalelor îl numeşte preşedinte al Asociaţiei pe….. pentru merite deosebite în ocrotirea animalelor ” . Atunci când cheful era în toi şi chipurile totul fusese uitat le spun colegilor că am de făcut un anunţ. Toţi au făcut linişte şi evident că se întrebau ce urmează.Şi încep eu să citesc de pe foaie: „Asociaţia……” după care i-am înmânat-o. Au început toţi să râdă iar el a promis că o va pune în ramă.
