0
0
Gheorghe Oancea, ajuns la vârsta de 88 de ani, are multe de povestit mai ales că este unul dintre câmpulungenii cu un CV impresionant în care are trecuţi 24 de ani ca primar în două epoci cu totul diferite.
Născut la data de 30 ianuarie 1933, în Câmpulung, Gheorghe Oancea, a absolvit Şcoala Profesională în anul 1950, an în care a fost încadrat ca simplu meseriaş la, pe atunci, Uzina ARO, în scurt timp ajungând şef de atelier. Între anii 1968 – 1980, a deţinut funcţia de primar al comunei Cetăţeni, după care s-a întors la Câmpulung pe postul de preşedinte al Sindicatelor, pentru ca din 1982 şi până în 1987 să deţină funcţia de prim secretar al Câmpulungului, iar din 1987 până în data de 01 aprilie 1990 să ocupe funcţia de prim –secretar al Aradului. Între timp şi-a definitivat şi studiile universitare, obţinând o diplomă de economist ca absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. După Revoluţie, între anii 1992 – 1996 a condus pentru a doua oară Câmpulungul, ca primar independent. În 1996, Constantin Nicolescu, pe atunci prefect, i-a propus funcţia de subprefect, însă mutările şi schimbările politice l-au determinat să renunţe la politică şi la funcţiile publice, retrăgându-se la viaţa de pensionar. La ora actuală, Gheorghe Oancea spune cu zâmbetul pe buze că dacă ar fi să o ia de la început ar face acelaşi lucru şi că cea mai mare realizare a vieţii sale sunt familia, soţia, cei doi copii şi un nepoţel.
Pentru prima dată de la ieşirea din viaţa publică, fostul primar Gheorghe Oancea, devenit şi Cetăţean de Onoare al municipiului în 2013, a fost de acord cu un interviu în care a dezvăluit şi o parte din cele trăite la o distanţă de numai 50 de km de centrul Revoluţiei din decembrie 1989. Tatiana PETRESCU
Pentru iubitorii de statistici, vă reamintim că la Câmpulung, până în 1989:
– se construiau 1000 de apartamente /an; -populația: peste 50 000 de locuitori; -salariu primar-5200 lei/lună; -director ARO-5400 lei/lună.
Domnule Oancea, când şi cum a început cariera dumneavoastră politică?
Am lucrat la ARO 15 ani, ca şef de atelier. Prin anul 1965, m-au scos din producţie şi mi-au propus să mearg la Partid. În 1950, am intrat la ARO ca lăcătuş mecanic. După o perioadă foarte scurtă, am devenit şef de brigadă, apoi şef de echipă. Am avansat foarte repede la şef de atelier şi apoi, m-au scos din producţie. Propunerea a venit din partea Comitetului Orăşenesc de Partid şi am avut 6 luni de gândire pentru a accepta. La început, m-au pus să răspund de Industrie, după care am fost trimis la Bucureşti, să fac Școala de partid, după care am revenit la Câmpulung, unde am mai lucrat câteva luni. Mai apoi, m-au trimis întâi, la Judeţ, unde m-au pus să răspund de fostul judeţ Muscel.
# Primul pas în drumul lung al unei cariere de succes: comuna Cetățeni
În 1968, la împărţirea administrativ teritorială am fost rugat de primul secretar al judeţului să preiau cele două funcții: pe linie de partid şi de stat în comuna Cetăţeni, care pe atunci era o localitate industrial – agrară. I-am spus că nu aş pleca, pentru că trebuie să mă mut cu familia acolo, dar el, mi-a spus că membrii de partid trebuie să fie disciplinaţi şi a trebuit să accept. Pot spune că mi-am lăsat amprenta acolo, sunt foarte multe de povestit cu tot ceea ce am făcut pentru acea localitate, de la racordarea la apă, până la construirea podului peste Dâmboviţa, a şcolii, a dispensarului sau a Casei de naşteri. Am stat primar acolo 12 ani, a fost foarte mult de muncă.
CURENTUL ELECTRIC
Prima mare problemă de care m-am ocupat a fost electrificarea pentru că nu exista lumină electrică decât în centrul comunei. Bani nu erau foarte mulți.Aveam un primar prieten la Coșești și în acea perioadă el tăia o pădure de stejari.Am vorbit cu el să mă ajute, i-am spus că nu prea am bani, să-mi dea niște stâlpi,trimit eu oameni să-i taie dar l-am rugat să-mi ia un preț mai mic. Le-am explicat oamenilor din comună că trebuie să iasă la muncă pentru a face această lucrare și m-au înțeles, că doar era pentru ei. Și, uite așa am făcut rețeaua de electrificare pe vreo 15km.Nu a fost ușoară treaba.
APA
Apoi, pentru că nu exista apă curentă, le-am propus să facem o gospodărire a apei. M-am zbătut serios pentru acest lucru.Am fost pe la Pitești, am luat conducte și pompe de la ei fără bani și am rezolvat și problema apei dar au mai rămas câteva case în Cetățeni Deal.
PODURI
Apoi, în Lăicăi, la hotar cu Malu cu Flori, era un pod din lemn care nu mai prezenta garanție. Am făcut altul din beton care este și acum. Mai aveam un pod la Cetățeni care traversa Dâmbovița care se rupsese la inundațiile din 1975. Am mers la Județ, și mi-au promis că-l vor face ei, și așa au făcut. Am avut o adunare generală la care a venit directorul general al Apelor Argeș. Seara, am stat și noi la un pahar. La un moment dat îi spun directorului: „Tovarășe director, avem un pod pe Dâmbovița de făcut dar nu avem bani. Ajutați-ne dumneavoastră să-l facem!” A doua zi, ne ducem să-l vadă și-mi zice: „Bine, căutăm să-l prindem în plan!”. Peste câteva săptămâni, mă anunță că s-a aprobat să construiască ei podul.Dar, ne-au pus o condiție: să-l transferăm lor, la Filatură. Am vorbit cu Județul, și s-a aprobat.
GRĂDINIȚE ȘI ȘCOLI
Nu existau grădinițe și școli.Exista o școală în Cetățeni, care mai avea puțin și se dărâma pe copii.Atunci am chemat toți meseriașii din comună și le-am spus că trebuie să construim școli și grădinițe dar că trebuie să ieșim toți la muncă. Au fost de acord și ne-am pus pe muncă.Am ridicat o Grădiniță în centrul comunei, o alta la Lăicăi peste Râul Dâmbovița.
DISPENSAR ȘI CASĂ DE NAȘTERI
Nu aveau Dispensar și Casă de nașteri.Le-am construit și pe acestea, tot cu oamenii.Au fost niște oameni extraordinari.
1976-comuna Cetățeni a fost propusă să devină oraș alături de Domnești, Rucăr, Stoenești.
Când aţi revenit la Câmpulung?
În noiembrie 1979, când m-au pus preşedintele Sindicatelor pe oraş până în 1982, luna martie. În acest timp, au venit de la Bucureşti să-mi spună că am făcut treabă bună pe unde am mai fost şi că s-au gândit să mă ia de la Sindicate şi să mă treacă iar la Partid pentru a prelua funcţia de prim secretar în Câmpulung. Mi s-a spus atunci că va fi o listă pe care vor fi trecuţi trei şi se va vedea cine va ieşi. Au fost alegeri şi eu am ieşit cu aproape 90% din voturi.
Când am ajuns la Câmpulung, m-am dus să vedem cum stau lucrurile. Iată care au fost printre primele probleme rezolvate de mine aici: În acea perioadă, ziua și noaptea, apa se dădea după un anumit program.Aveam în Vișoi, o gospodărie mică ce nu era capabilă să facă față, pentru că se dezvoltase ARO, CFS-ul, EMC-ul, CLC-ul. Atunci m-am gândit să facem o altă gospodărire de apă. Am vorbit cu ministrul Apelor și al Energie Electrice să facem un baraj și o uzină electrică și-i lămuresc să ne ajute. Ne-am gândit noi atunci să facem un baraj care în caz de cutremur să nu se rupă. Am zis să-l facem de pământ.Și din aceste motive, pe Grui, a fost luat pământul fertil până am dat de argilă. După ce am terminat barajul, am început construcția uzinei electrice. În 1989, noi consumam 450 l/apă/sec.și am calculat ca această uzină să reziste 100 de ani și am ajuns la un consum de 1500l/sec. Acum, pentru că nu mai avem industrie, nu mai consumăm mai mult de 250/l/ apă/sec. Apa noastră ajunge pentru încă alte 5 municipii precum Câmpulungul.Vreau să vă spun, că noi avem apă pură din munte.Am terminat această investiție în 1996 după ce am venit de la Arad și am fost ales iarăși primar. Mai mult, începusem să înlocuim o parte din conductele de apă care erau de fier cu unele moderne din material plastic de înaltă densitate pentru că cele vechi erau colmatate. Apoi, am zis să aducem conducte de o capacitate mai mare pentru ca presiunea apei să nu se micșoreze.
GAZE-1987
După ce am rezolvat problema apei, oamenii au venit cu propuneri să introducem și noi, gaze pentru că Magistrala trece pe la noi.Am zis că este o treabă bună și m-am dus pe la ministere pentru aprobări să ne legăm de conductă.Se făcea o comisie guvernamentală care aproba acest lucru.M-am dus acolo cu proiectantul și ministrul Petrolul mi-a spus: „Dar, tovarășul prim secretar, de ce nu v-ați legat atunci când v-a trecut conducta Magistrală pe acolo?”. I-am răspuns că nu eram eu pe atunci prim secretar aici și nu știu care a fost situația. Dar acum, vrem să facem acest lucru, mai ales că orașul nostru a fost prima capitală a Țării Rămânești.Și, ne-a aprobat. Am început investiția cu cartierul Vișoi, chiar dacă mulți vroiau să începem cu Centru.
SPITALUL MUNICIPAL-1985
Clădirea spitalului era cam insalubră, așa că am început construcția unuia nou.Totul s-a făcut cu muncă voluntară și în 1985, am reușit să-l dăm în funcțiune după 4 ani de muncă.
MAUSOLEUL MATEIAȘ-1985
În 1977, la cutremur, s-a zdruncinat puțin Mausoleul, pereții lui se crăpaseră și a trebuit să-l refacem.Proiectantul ne-a spus că trebuie să scoatem mai întâi, tencuiala veche, pentru ca mai apoi, să facem alta.L-am îmbrăcat cu marmură, jos, unde este sarcofagul.Ușa era din tablă, am înlocuit-o cu una din bronz. Am făcut două camere de muzeu, basorelieful, scările. Parcarea am făcut-o mai mare.Nu existau toalete și am făcut unele moderne. Dar, toate acestea au fost făcute cu sprijinul fiecărei intreprinderi, pentru că fiecare a ajutat cu ceva.
Sediu nou la BANCA COMERCIALĂ
Prin 1983, stâlpii electrici din Câmpulung erau din lemn.Am vorbit cu directorul de la IREA Pitești, l-am invitat pe la mine și l-am rugat să ne ajute să schimbăm stâlpii electrici. Vreau să vă spun că în 10 ani, am reușit să înlocuiesc peste 60 km din stâlpii electrici din lemn cu unii din beton. După ce am venit de la Arad, prin 1993, s-a câștigat clădirea Băncii Comerciale, cea care se afla peste drum de Muzeu. A venit la mine Țărlescu, care era directorul băncii să se plângă că nu au sediu.I-am spus că avem un teren chiar în centru, dar care este mai mic și singura soluție este să vorbim cu domnul Iacomin să ne mai dea o parte din terenul lui ca să putem face sediu și parcare.I-am spus să-l invite pe președintele Băncii Centrale Comerciale la noi, spune-i care-i treaba, că sunt de acord să dau terenul iar el să dea banii să facă alt sediu. A venit, unul Nițu, care era vicepreședintele băncii, care era de loc din Țițești. Un băiat deosebit.I-am spus cum stau lucrurile, a mers la București, au discutat, au găsit soluție și s-au apucat de muncă și au finalizat repede lucrarea.
CLĂDIREA POȘTEI
Acolo, era foarte urâtă clădirea. Și, am vorbit cu ministrul Telecomunicațiilor să dezvoltăm Poșta.Acesta a fost de acord și urma să facă acest lucru în 3 orașe: Câmpulung, Bacău și nu-mi mai amintesc al treilea oraș.Petre Aurel care era directorul pe Regiune al Romtelecomului m-a informat că trebuie să vorbesc repede cu ministrul Telecomunicațiilor pentru că nu au bani și din cele trei orașe, doar unul va beneficia de investiție. Când am auzit așa ceva, i-am telefonat ministrului și i-am spus cine sunt și l-am invitat la Câmpulung să vadă orașul și clădirea Poștei.A acceptat invitația mea și într-o zi am fost anunțat că vine la Câmpulung. L-am primit, i-am arătat orașul, Poșta și i-am spus că este musai s-o facă pe a noastră, pentru că este o fost capitală și așa ar fi normal. L-am convins, și așa s-a construit actuala clădire a Poștei.
CLĂDIREA MUZEULUI ERA PRIMĂRIE ȘI INVERS
Pe timpul când era Bivol primar, unde este acum Primăria era Muzeul iar Primăria se afla în clădirea Muzeului.Când a venit Ceaușescu în vizită, l-a întrebat de ce ține Muzeul în centrul orașului.În Piață ar trebui să vă întâlniți cu lumea, să aveți spațiu.Cum să fie Primăria acolo? Faceți rocada. Și, s-a făcut!
Însă, cum atunci nu aveai voie să stai mai mult de cinci ani într-o funcție de conducere în 1987, prin ianuarie, a venit din nou cineva de la Bucureşti şi mi-a spus că nu am voie să stau la Câmpulung şi că trebuie să plec în altă parte. Eu nu prea vroiam să plec. Aici, aveam familia, casa, aveam totul. Dar, mi-a spus că au nevoie de mine şi că asta-i situaţia. Întrebând unde am să ajung mi s-a spus că la Harghita sau Arad. Pe atunci, întotdeauna se avea în vedere ca în localităţile hotar să pună oameni din Muntenia. Aşa am ajuns să conduc Aradul din 1987 până la 01 aprilie 1990.
Cu alte cuvinte, schimbarea regimului comunist v-a prins la circa 50 de kilometri de Timişoara. Cum au fost acele zile?
Aşa este. M-am dus la Arad, unde m-am apucat serios de treabă. Îmi aduc aminte că în 1988, a fost o vizită a lui Ceauşescu acolo. S-a întâlnit cu Karoly Grosz ( n. red. secretarul general al Partidului Socialist al Muncitorilor din Ungaria). Se simţise că Ceauşescu se certase cu Gorbaciov şi nu-l mai agrea. Îi atrăsese pe unguri şi pe francezi de partea lui. Ungurilor le promisese că, odată cu tulburarea apelor în tot sistemul comunist îi va ajuta să cucerească Ardealul. Şi atunci Ceauşescu, care nu era un prost, l-a chemat pe Grosz la Arad ca să vadă cam ce dă din el. După aceea, s-a făcut o aplicaţie în zona către graniţa cu Ungaria pentru a fi pregătiţi în caz că ungurii ar încerca să vină peste noi. Ceauşescu îl considera pe pastorul Laszlo Tokes spion al ungurilor şi de aceea hotărâse să-l mute din Timişoara. S-a vorbit cu şeful lui de la Oradea, care a fost de acord cu mutarea lui. Şi apoi, la Tokes, au fost trimişi oameni care să-i spună să plece. Tokes nu a vrut. El deja îi anunţase pe unguri că vor să-l scoată din Timişoara şi atunci s-a dat şi o hotărâre judecătorească ca să-l poată scoate. Miliţia de atunci, l-a anunţat că în ziua de 17 decembrie, ora 10.00, să fie pregătit să plece din oraş.
Asta se întâmpla cu două zile înainte de a vorbi el cu toţi reformaţii, pentru că era preot reformat, să vină acolo să-l susţină şi tot atunci au fost anunţaţi şi ungurii. În ziua anunţată, când s-a dus Miliţia la el, la ora 10.00, toată curtea bisericii şi toată strada erau pline de lume. Aşa a început scandalul. Pentru a-l susţine pe Tokes au venit foarte multe maşini din Ungaria, Rusia şi Franţa, pentru că s-a anunţat că o să fie probleme. Toţi cei care se adunaseră acolo au început să facă scandal, să vandalizeze magazinele din zonă şi chiar s-a tras cu arma. Până s-au mobilizat ai noştri, străinii au început să atace unitatea militară de acolo. Ştiu că s-au cerut întăriri, l-au informat pe Ceauşescu, iar seara, pe la ora 19.00, a fost teleconferinţă cu Ceauşescu, care i-a certat pe cei din Timişoara că au permis străinilor să tragă cu arma şi să atace o unitatea militară fără ca ei să riposteze. Noi, la Arad, fusesem anunţaţi şi stăteam pe poziţii. Atunci au intrat ai noştri şi au făcut ordine. Tot ce ştiu este că, cei 40 de oameni care au fost împuşcaţi la Timişoara şi au fost arşi în Bucureşti au fost străini. Şi pe noi, ne ţineau la curent cei de la Timişoara, nu am fost acolo să ştiu exact ce s-a întâmplat. Pe 17 decembrie, pe la ora 12.00, după ce au intervenit ai noştri, ne-au anunţat cei de la Timişoara dacă putem, a doua zi, pe 18 decembrie, să le dăm nişte tâmplari şi geamgii, pentru a repara tot ce fusese distrus de străini şi să le dăm şi vreo zece tone de pâine. Totul s-a terminat atunci. Eu, la Arad nu am avut probleme.
Aţi fost una dintre persoanele care l-a întâlnit de mai multe ori pe Ceauşescu faţă în faţă. Cum era el?
Am avut astfel de întâlniri şi la Câmpulung, dar şi la Arad. Pot spune că era un om deosebit. Vă spun că un patriot ca Ceauşescu nu mai întâlnim noi! Îi mergea mintea. Vă aduceţi aminte cu ruşii, când i-a scos afară din ţară? Vă amintiţi invazia Cehoslovaciei? Am observat că parcă nu mai ţinem la ţara asta. Tot ce s-a făcut în ţară prin munca noastră, în ultimii 30 de ani, totul a fost distrus. Unii s-au făcut miliardari peste noapte, în timp ce alţii mor de foame.
La un moment dat aţi renunţat la viaţa politică. De ce?
Am renunţat la a mai face politică pentru că mi-am dat seama că ceea ce se face acum nu este o politică bună. Toţi politicienii se gândesc numai la afaceri. Eu am fost crescut şi educat să fiu corect, disciplinat, să muncesc pentru oameni. Mi-a plăcut să dorm liniştit, să nu aud că cineva spune că mi-a dat ceva. Niciodată nu am permis aşa ceva, să-mi dea ceva că am rezolvat o treabă. De aceea am fost pus acolo, să le rezolv problemele. După o viaţă de muncă, am o pensie decentă, de 1600 lei pe lună, şi prefer să mă relaxez în grădina mea de zarzavat de la Mărcuş, unde mă simt cel mai bine.
