0
0
Invitatul de azi al rubricii de Monden este fostul primar al comunei Lereşti,Gheorghe Tonghioiu cel care timp de 24 de ani, a cutreierat lumea în lung şi lat pentru a face cunoscută vestita maşină ARO construită la Câmpulung. Chiar dacă mama sa şi-ar fi dorit să se facă învăţător, Gheorghe Tonghioiu, a lăsat slovele pentru a descifra tainele autoturismului de teren pe care l-a slujit şi preţuit din 1967 până în 2003 la adevărata sa valoare. Nu a uitat niciodată de unde a plecat şi s-a întors cu plăcere acasă indiferent din ce colţ al lumii s-a aflat. Atunci când s-a întors din expediţia de 6 luni din Nepal, s-a căsătorit pe „repede-înainte” cu fata care i-a cucerit inima şi alături de care a trăit şi încă mai trăieşte o permanentă poveste de dragoste.Se consideră un om împllinit din toate punctele de vedere şi după ce a bifat funcțiile de viceprimar și primar al comunei natale, tot ce-şi mai doreşte este ca în continuare comuna Lerești, condusă acum de un bun gospodar, Marian Toader să se transforme din zi în zi, într-o comună europeană așa cum merită de altfel.Recunoaşte că Uzina ARO l-a transformat într-un mare diplomat şi că acest lucru l-a ajutat în Administraţie dar totodată, regretă acele timpuri.
– nu a fumat niciodată şi nici nu a fost tentat
-regretă că ARO nu mai există
-1993-2003-şef Protocol ARO
– când este obosit se uită la tv
-are 3 copii din „2 focuri”
-uzina a făcut din el un adevărat diplomat
-nu este superstiţios
-zodia:Racului
-mâncăruri preferate: toate
Tatiana PETRESCU
# La pescuit cu…..furculiţa
„Fiind singurul copil la părinţi, am fost un răsfăţat chiar dacă proveneam dintr-o familie modestă, tata fiind muncitor forestier iar mama casnică.Cu toate acestea, am fost un copil destul de cuminte, nu le-am creat probleme părinţilor şi am avut o copilărie fericită.Viaţa era mult mai simplă atunci şi lucrurile decurgeau altfel. Asemenea tuturor copiilor, făceam năzbâtii dar nu întreceam măsura niciodată:vara mergeam la scăldat pe Râul Târgului, am mers şi la furat de cireşe bineînţeles la vecinii că doar de la alţii erau mai gustoase.Îmi amintesc cu plăcere şi acum ce tehnică aplicam la pescuit pentru a prinde zglăvoace: ne descuţam şi intram în apă iar în spatele picioarelor puneam frunză de anine şi în faţă o bucată de geam pentru a putea vedea peştele pe care îl prindeam doar cu furculiţa.Tatăl meu era mai dur şi nu prea accepta să fac năzbâtii iar când săream calul o încasam, mă bătea cu cureaua.”
# Mare iubitor de maşini
„Părinţii mei nu mi-au impus niciodată nimic ci m-au lăsat să am propriile alegeri. Aşa s-a întâmpat şi când a trebuit să dau la liceu. Ca orice băiat, mi-au plăcut de mic maşinile eram pasionat de ele.Mama mă vroia învăţător dar eu nu eram făcut pentru treaba asta.Aşa că m-am înscris la Liceul Industrial. După absolvirea lui, am plecat în armată pe care am făcut-o la Câmpulung, la Vânători de Munte care de-abia se înfiinţase în locul Şcolii de şoferi.Am fost primul contigent care a făcut armata aproape de casă pentru că nu aveai voie să faci armata în acelaşi judeţ.”
# Din Nepal direct la altar
„Nu mai reţin cine a fost prima fată de care m-am îndrăgostit. Atunci distracţiile erau foarte limitate,singura opţiune fiind cinematograful,cofetăriile sau ceaiurile dansante.De fapt, pot să spun că au fost doar simpatii aşa cum se obişnuieşte în adolescenţă.Am avut prietenii cu fetele pentru perioade lungi pentru că sunt statornic de felul meu.Îmi amintesc de o prietenie care a durat vreo 3 ani dar care s-a terminat atunci când eu a trebuit să plec în armată. Pe soţia mea am cunoscut-o când eu deja lucram la ARO, la secţia de Finisări.Fusesem trimis în străinătate şi am venit într-un concediu acasă. Ea era încă elevă la Liceul Industrial şi făcea practică în uzină,aşa cum se obişnuia.Chiar dacă eram în concediu, venisem la uzină pentru a pregăti un lot de maşini şi atunci când am văzut-o mi-a atras atenţia.Era o fată frumoasă şi liniştită care-şi vedea de treaba ei.Nu prea am avut timp mult de discuţii şi întâlniri pentru că eu trebuia să plec în Grecia cu lotul de maşini pe care-l pregătisem aşa că mai mult am corespondat prin scrisori.Timp de 3 ani, am fost prieteni şi ne-am căsătorit după ce ea a terminat liceul.Ne-am căsătorit pe 7 ianuarie 1970 după ce am venit dintr-o expediţie din Nepal.”
# La cules de plante medicinale
„Am foarte multe amintiri din ţările pe care le-am vizitat pentru că fiecare ţară are specificul ei.Eu trebuia să prezint maşinile clienţilor.Au fost timpuri frumoase.Toată echipa din care făceam parte trebuia să aibă rezultate foarte bune din cauza directorului Naghi care era foarte serios atunci când era vorba de meserie. Nu admitea să faci de râs firma de la care veneai.De fapt, ţi-era jenă ţie să nu-ţi faci treaba bine. Atunci când am fost în Nepal pentru 6 luni într-o expediţie cu scop ecologic în descoperirea de plante medicinale din fauna locală Afganistan şi Nepal. Ei au închiriat de la noi 2 maşini pe care le-am şi testat. Am fost împreună cu inginerul Cojocaru prin Bulgaria-Turcia- Nepal- Afganistan- India- Kabul- Kandahar am traversat deşertul Kandahar. Existau indigeni care culegeau plante medicinale pe care specialiştii George Bujor şi Ion Ciulei le-au folosit pentru fabricarea medicamentelor.S-au descoperit 16 plante în Afganistan şi 24 în Nepal.”
#Destin schimbat de străinătate şi…..Primărie
„Destinul meu s-a schimbat radical atunci când am fost angajat la ARO.Am lucrat peste hotare 24 de ani cu întrerupere şi recunosc că am avut multe satisfacţii iar acum sunt nostalgic după acele timpuri.Prima ieşire în străinătate a fost în Cehoslovacia.Din primii bani câştigaţi în străinătate am cumpărat un magnetofon Tesla din Cehosloacia. Am căutat ca din fiecare ţară să rămân cu un suvenir care să-mi amintească peste ani de acele timpuri.Era greu să stai departe de casă atât timp dar trecând peste acest inconvenient exista beneficiul material şi mai ales faptul că erai apreciat altfel.Un alt moment a fost în 2004, când am ieşit viceprimar dar şi în 2008 când am ieşit primar.”
# Amintiri din …străinătate
„Atunci când a trebuit să zbor pentru prima dată cu avionul cineva ne-a recomandat să bem wishky. Aşa că am urmat sfatul.
Când am ajuns în Peking am făcut escală, s-a schimbat echipajul dar noi habar nu am avut. Aici trebuia să coborâm dar cum eram ameţiţi ne-a trezit stewardesa care ne-a spus că am ajuns la destinaţie.
O altă amintire haioasă o am din China unde România a avut o expoziţie formată din toată economia ţării cu tot felul de exponate. În Karaci, am făcut escală 35 de minute după care ne-am întors la avion.Am văzut că tot veneau pakistanezii şi ne numărau şi se tot agitau. Puţin mai târziu am înţeles care era treaba: nu le ieşeau oamenii din delegaţia noastră lipsea unul care se dusese la toaletă şi rămăsese blocat în ea pentru că nu trăsese apa iar uşa nu s-a deschis.A făcut el zgomot dar până l-au auzit ăia a trecut ceva timp. Când a fost eliberat şi când a ajuns în avion şi a început să povestească a fost spectacol.”
