0
0
Când spunem că invitata rubricii din această săptămână este „Floarea de colț” a muzicii ușoare românești, vă dați seama imediat că e vorba de îndrăgita Ileana Șipoteanu. Cine o cunoaște de aproape îi știe calităție, dar cine o știe doar de la televizor o poate descoperi în rândurile de mai jos. Frumoasă, caldă, de o sinceritate uluitoare, interpreta se lasă pradă amintirilor dragi sufletului său și nu uită nicio clipă de unde a plecat. Despre familia sa vorbește cu lacrimi în ochi de atâta iubire și admirație. A plecat din splendoarea munților pentru a se stabili la malul mării, ducând cu ea dorul plaiurilor muscelene și al oamenilor dragi. Vedetă fără fițe și aroganțe, Ileana emană iubire, stai de vorbă cu un om care te încarcă cu energie, are un zâmbet fermecător și niște ochi jucăuși, o sclipire pe care ai mai văzut-o undeva și imediat îți dai seama că e privirea lui ”Șarpe” – Dan Șipoteanu. Cei doi, au moștenit șarmul integral al tatălui lor, un vestit vânător din Rucăr, Spirică Șipoteanu – un munte de om, fălos și frumos ca Iezerul, tare ca Piatra Craiului și vesel ca apa Argeșelului natal, dar și gingășia mamei lor, care este bunătatea și calmul întruchipat. Sunt doi artiști care fac cinste Muscelului, dar, mai presus, sunt doi Oameni după a căror prezență tânjești și de a căror prietenie ești mândru. Dacă ”Șipotenii” și-au dat cuvântul, apoi poți fii sigur că nicio catastrofă din lume nu-i poate întoarce, iar dacă vor să lupte pentru ceva, o fac până la sacrificiu. De fiecare dată în interesul celor din jur. Tatiana PETRESCU
Care au fost cele mai emotionante momente din viața dumneavoastră?
Viața mea a fost și este o emoție permanentă. Prin natura zodiei mele (Rac) sunt un om cu trăiri intense, cu emoții puternice uneori aproape de nestăpânit. Racii au o sensibilitate aparte și se spune că orice vorbă sau faptă o trec întâi prin suflet și pe urmă prin minte. În afara de cele clasice, prima zi de școală, prima dragoste sau primul copil, dacă stau și mă gândesc bine prima emoție, am trăit-o atunci când mi-a luat mama o pereche de pantofi negri de lac și am dormit cu ei câteva zile( ca nu cumva, să mi fure cineva), atât îmi erau de dragi. Cred că aveam 6-7 ani. Apoi, mi-aduc aminte de toate emoțiile pe care le-am parcurs în timpul școlii alături de colegii mei și mai ales, când intra în clasă dirigintele din gimnaziu, Nichi Vorovenci (prof. de geografie) și ne punea să arătăm cu spatele la hartă diverse regiuni ale țarii.( ha, ha ). Nu ne permiteam să greșim. Aș aminti și emoția puternică a primei mele apariții pe scenă, chiar în comuna mea natală, Rucăr când, din cauza lucrurilor frumoase care mi se întamplau, am uitat versurile și aproape că am leșinat. Așa eram de furioasă încât am crezut că nu voi mai urca niciodată pe o scenă și iată că soarta mi-a arătat drumul sinuos dar interesant al meseriei de ARTIST.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneți-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-ați trăit până acum ?
Din păcate, cu dezamăgirile te întâlnești la tot pasul. Dat fiind faptul că sunt un om optimist, cu o energie pozitivă și cu o disponibilitate extraordinară de a întelege că „asta-i viața” cu bune și rele, trec destul de ușor peste ele. Am spus și în alte interviuri și o să mă repet: dezamăgirea mea cea mai mare este că nu mi-am putut construi o carieră în muzica de operă. Dar, am avut lângă mine un om ( sotul meu ) care a terminat canto-operă, la Conservator cu nota 10 și nu sunt străină deloc de ceea ce se întâmplă în lumea spectacolelor și a cântareților de operă. Alte dezămagiri: „Prietenii” care se uită în ochii tăi și-ți spun că au făcut ceva pentru tine și descoperi că realitatea este alta, etc.
Când ați fost cea mai fericită?
Nu am căutat niciodată să definesc fericirea sau oricare alt sentiment. Îl trăiești și atât. Sunt fericită în fiecare dimineață că sunt sănătoasă și ma pot ridica din pat. Sunt fericită când mă întâlnesc cu oamenii pe stradă și-mi spun că melodiile interpretate de mine sunt un „balsam” pentru sufletul lor. Sunt fericită că am o familie personală și una mai mare muzicală de care sunt mândră și pentru care am un respect deosebit. Sunt fericită pentru că……..etc. Și totuși, cea mai mare fericire rămâne însă MUZICA.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Nesimțirea și lipsa de educație atunci când trebuie să rezolvi probleme de fond. Țârăitul și vorbitul tare la telefon în timpul unei slujbe, a unui spectacol sau în mijloacele de transport. Fumatul și scuipatul pe stradă, muzica dată la maxim, părerile despre politică și oamenii politici la cozi interminabile la ceva ( nu se știe la ce…). Lipsa de atitudine a noastră, a tuturor.
Dacă ar fi să schimbați ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru ?
Din punct de vedere fizic , nimic. Din punct de vedere social, o și mai bună comunicare cu cei din jur, o mai mare consecvență și implicare în ceea ce privește meseria mea și o relație mai apropiată cu cei care mă iubesc.Totul pleacă de la ATITUDINE.
Ce apreciați cel mai mult la subalternii și colegii dumneavoastră?
Nu-mi plac functiile de conducere sau mai bine zis nu mi se potrivesc și ca atare, nu există subalterni. Relația mea cu colegii a fost și este( îmi place să cred) una cordială, niciodată minimalistă ba din contră, când am putut să fiu alături de ei am fost cu tot sufletul și le mulțumesc pentru că și ei mi-au oferit tot sprijinul moral de care am avut atâta nevoie. Profesionalismul, dragostea de meserie și colegii te fac întotdeauna mai bun, mai frumos, mai longeviv. Din păcate, nouă ni s-au tăiat aripile mult prea devreme și soarta ne-a trimis pe drumuri diferite atunci când în anul de grație 2004, cineva ( nu se știe exact cine) a hotărât să desființeze unul dintre cele mai populare teatre din țară și din lume, Teatrul FANTASIO. Noroc că existau rețelele de socializare unde postam din când în când, fotografii, amintiri și păreri despre activitatea noastră în teatru.
Dacă ar fi să o luați de la zero, a-ți face același lucru?
Este întrebarea care i se pune de fiecare dată, unui om și mai ales, unui artist. Răspunsul ar trebui să fie scurt DA sau NU. Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș face același lucru cu condiția să am mintea de acum, când cred că dețin toate mijloacele necesare construirii unei cariere de succes dar nu mă mai țin nervii. Într-un showbiz normal și sănătos poți fi un artist iubit și respectat fără a țese în jurul tău CULORI.
Când v-a fost cel mai greu?
Sunt momente grele în viață dar dacă ai un caracter puternic, te obișnuiești cu ele și nu le mai dai importanță. Cel mai greu, mi-a fost atunci când tatăl meu a plecat la ceruri. A fost prea devreme pentru amândoi.Asta este! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu treci prin cele grele, nici nu știi să le apreciezi pe-alea ușoare.
Unde vă vedeți peste 10 ani?
Ca loc, cine știe, poate într-unul mai puțin dureros și mai confortabil ca nivel în societate. Mă văd alături de Dumitrana, contemplându-i fiecare realizare. Ca artist, intr-un spatiu mai favorabil si mai respectabil meseriei noastre.
Dați-mi exemplu de două calități și două defecte de-ale dumneavoastră.
Mda… Prea puțin. La calități aș trece: tenacitate și optimism exacerbat iar la defecte: naivitate și încredere oarbă în oameni.
Credeti in legea compensatiei?
Da. Este un lucru benefic pentru echilibrul interior.Să primești înapoi ca răspuns al generozității tale, nu numai lucruri materiale ci și gesturi umane, ele fiind cele care contează până la urmă. Pentru mine este important să faci bine fără să știe nimeni. De-abia atunci te simți împlinit. Mie, mi-a oferit Dumnezeu ca răsplată, bogăție sufletească să pot oferi prin cântecele și versurile minunate pe care le am în repertoriu alinare altor suflete. În rest, totul e relativ.
Sunteți un om conservator sau modern, adaptat timpului în care trăiți?
M-am născut într-un loc binecuvântat de Dumnezeu ( Rucăr-Argeș) la jumătatea distanței dintre Pitești și Brașov. Iubesc tradițiile și obiceiurile acestui popor cât și încăpățânarea lui de a nu renunța la nimic din ce ține de trecut. Aici încă se păstrează minunatele obiceiuri de iarnă. Sunt o împătimită a sportului în aer liber ( ski, patinaj, badminton, urcări pe munte) toate moștenite de la tata, un om care mi-a insuflat dragostea pentru natură, pădure, animale, plante și flori de munte. M-aș adapta timpului actual, poate dacă vom învăța să ne respectăm valorile și trecutul „O țară fără trecut nu are nici-un viitor”. Prin natura zodiei sunt o fire conservatoare, cu o sensibilitate specific artiștilor, dar trebuie să ținem pasul și cu moda în limitele bunului simț. Schimbările de look, de imagine sau a stilului muzical pentru a fi în pas cu timpul actual mă obosesc.
Cum v-ați ales profesia? A fost o oportunitate sau ceea ce v-ați dorit mereu?
Într-adevăr a fost un prilej favorabil la acea vreme. Aveam o experiență de numai 3-4 ani, cântând pe la diferite festivaluri interjudețene și mai târziu cu trupa „Valahia” din Pitești, și deși eram familiarizată cu scena totuși, nu credeam că voi îmbrățișa această carieră. Ușile mi se deschideau prea repede, oamenii erau foarte încrezători în mine și mă sfătuiau ce să fac, și într-un final, am ajuns să cant pe scena unui teatru profesionist „Al. Davila”, teatru care m-a consacrat și mi-a dat prilejul să-l cunosc pe viitorul meu soț Dumitru Lupu care era compozitor și dirijorul orchestrei de concert. Aveam 18 ani. De-aici încolo, se contura dorința de a face această meserie.
Tânjitț după ceva?
Liniște, pace, relații interumane adevărate, recunoaștere a valorii și a dreptății.
„A fi Om e lucru mare, a fi Domn e o întâmplare”? Sunteți de acord cu asta?
Acest proverb se potrivește mai mult decât oricând zilelor noastre. Oameni suntem atunci când contribuim la ajutorarea celor din jur, fără ecou, și domni suntem când dorim să fim remarcați, apreciați și recunoscuți, cu orice preț. De multe ori poate, nici nu merităm asta dar….dă bine!
Cât de important este să ai cei 7 ani de-acasă?
Când ți-e rușine să faci o faptă rea, când îți aștepți rândul la ceva sau pentru ceva, când ți-e teamă să minți, să furi sau să jignești, și nu în ultimul rând când ai credința în Dumnezeu înseamnă că ai o educație aleasă moștenită de la părinții care au stat alături de tine și ți-au insuflat dragostea pentru bine și frumos. Șapte ani de-acasă = poziție bună în societate. Sau cel puțin așa ar trebui să fie. Nimeni nu este perfect!
Credeți în destin sau în voința proprie?
Destin este un cuvânt care-mi place. Prin voința proprie poți să arăți destinului calea cea dreaptă dar nu trebuie să fie mai presus decât voința supranaturală care hotărăște soarta omului. Este o vorbă: „Dumnezeu știe ce face!”
Ce este dominant în viața dumneavoastră?Munca sau familia?
Se completează foarte bine. Munca are un rol important pentru că viața ta de familie să fie frumoasă și să aibă un parcurs normal. Iar familia pentru mine este mai presus de orice!
Care era lucrul care vă plăcea în copilărie?
Am avut norocul unei copilării minunate. Mi-aduc aminte cu drag și nostalgie de merele văratice din grădina mătușii, de gogoșile cu mere făcute de mama, de vacanțele petrecute la bunica din partea tatei( Hârtiești), de dudul mare și frumos din curtea ei, de claca la depășunat porumb, de cântecele cântate pe banca din fața casei, de bătăițele pe care le încasam de la tata când nu eram cuminte dar și de gingașia mamei cu care mă apăra de fiecare dată. Joaca cu frații mei. prietenii din copilărie și adolescență și multe altele sunt amintiri pe care le porți în suflet toată viața și dincolo de ea. Dar lucrul care îmi plăcea cu adevărat era să fac parada modei cu rochiile și pantofii mamei și să fac injecții la păpuși.
UN GÂND BUN PENTRU VOI
Doresc cititorilor publicației „Actualitatea Musceleană” un 2021 cu bucurii, sănătate și cu speranța că ne îndreptăm spre o lume mai bună. Cu drag,Ileana Șipoteanu
