Astăzi îl avem ca invitat în cadrul rubricii de Monden pe Cristian Badea – fostul inginer şef al societăţii CARBONIFERA SA – am putea spune „luminiţa de la capătul tunelului” în ceea ce a privit mineritul muscelean pentru că de ce să n-o recunoaştem, până la închiderea totală a minelor din Muscel, el a fost ultima speranţă a ortacilor în a mai câştiga o pâine neagră pentru familiilor lor scormonind în adâncurile pământului aşa cum au fost învăţaţi ani la rândul. Chiar dacă era înnebunit după maşini, tătăl său care era un „brand” în lumea ortacilor a ştiut să-i insufle dragostea pentru adâncuri şi prima vizită în subteran, a fost una care avea să-i schimbe iremediabil destinul. A ales să urmeze cariera în minerit ştiind foarte bine ce va însemna acest lucru pentru că nu-i uşor să trăieşti în umbra tatălui. Ajuns inginer, Cristian Badea, a trebuit să schimbe mentalitatea oamenilor care-l priveau ca „băiatul inginerului Badea” şi acest lucru nu a fost uşor pentru că „umbra tatălui” era mare şi puternic întipărită în mintea tuturor ortacilor. A trebuit să muncească pe brânci pentru a le dovedi valoarea şi calitatea sa de om şi iată că a reuşit şi acum, toți îl cunosc drept inginerul Cristian Badea şi este mulţumit de această titulatură.
Munca în subteran l-a cucerit în totalitatea şi i-a dat cele mai multe satisfacţii fapt pentru care nu a regretat niciodată drumul ales, chiar dacă a fost deseori greu. Se simte un om împlinit pentru că are o familie reuşită pe care o iubeşte, o fiică şi o soţie pe care le adoră şi tot ce-şi mai doreşte este doar sănătate pentru el și familia lui. Tatiana PETRESCU

Instructor auto la nici 9 ani

” Am stat la bunici până la vârsta de 5 ani şi am fost un băiat cuminte. Îmi amintesc că bunicii mei erau încântaţi de mine. Pe parcurs, însă m-am mai schimbat. Am avut o copilărie fericită şi acest lucru este foarte important pentru formarea unui om. Pozne am mai făcut ca orice copil, dar părinţii nu mă băteau ci mă pedepseau şi acest lucru era mai greu pentru mine. Ştiam să conduc maşina din clasa a doua şi atunci când tata era la serviciu, îmi luam colegii, ne suiam în maşină şi-i învăţam să conducă dar, cum nu se pricepeau, evident, că mai loveam maşina pe ici pe colo. Evident că se lăsa cu pedepse mai dure care nu au reuşit să-mi şteargă pasiunea pentru maşini.”

Şuturi în fund pentru cireşe

„Cred că nu există copil care să nu fi mers la furat de cireşe. În perioada copilăriei mele cum eu locuiam în buricul târgului, pe locul unde se află acum BIG-ul exista un cămin şi avea în curte foarte mulţi cireşi. Împreună cu mai mulţi băieţi ne duceam să furăm cireşe de acolo. Paznicul de acolo, care mai trăieşte încă şi locuieşte lângă mine ne prindea mereu şi ne lua la şuturi.Ehe, câte şuturi în fund mi-am luat de la el!!! Dar, în asta consta frumuseţea. În rest, mai fugeam de acasă şi mergeam la fotbal sau la gârlă, dar erau lucruri minore pe care le făcea orice băiat de seama mea.”

Iubire pătimaşă pentru o colegă

” Atunci când eram în clasa a zecea, m-am îndrăgostit de o colegă de-a mea.Nu eram în aceeaşi clasă, dar ne cunoşteam prin prisma părinţilor care lucrau împreună. Ne-am apropiat într-o excursie făcută la Nucşoara. Prin clasa a IX-a, culmea ironiei, ne confundam.Cum părinţii noştri se cunoşteam foarte bine, nu ştiu cum se făcea că aflau cam tot ce făceam noi la şcoală. Atunci, ea mă bănuia pe mine că le spun părinţilor desprea ea şi invers. Dar în scurt timp, s-a elucidat misterul. Prietenia noastră a durat câţiva ani buni, după care relaţiile s-au cam răcit pentru că eu am plecat la Petroşani iar ea la Iaşi.”

Tentat să-şi aleagă meseria tatălui cu o vizită în subteran

„Cum tatăl meu avea o carieră în minerit, eu nu-mi doream acest lucru, nu că nu mi-ar fi plăcut.Cum pasiunea mea era autoturismul, prima mea opţiune la facultate a fost A.R iar a doua, Geologie pentru că iubeam foarte mult muntele.Tatăl meu evident că insista să-l urmez în carieră şi pentru a mă convinge îmi tot dădea exemplu pe sora mea care terminase facultatea până să mă înscriu eu la Căi Ferate-Drumuri-Poduri şi a prins post la EMC. Îmi explica faptul că-i mai bine să fi aproape de casă şi aşa m-a convins să dau la Petroşani. Atunci când eram în liceu, tata m-a luat cu el în mină să-mi arate frumuseţea ei. Eram curios să văd ce găsesc acolo şi nu mi-a fost deloc teamă să cobor în adâncuri. De fapt, mina în fiecare zi, îţi oferă ceva nou, te pune la încercare.A fost lucrul care m-a atras şi încă mă atrage pentru că am făcut din profesia mea o pasiune care nu se va stinge curând.”

S-au iubit 3 ani şi apoi, s-au căsătorit

” Eu şi soţia mea am fost colegi de liceu, ea fiind cu un an mai mare decât mine. Însă, am reuşit să ne împrietenim atunci când eram în anul doi la facultate, după ce relaţia mea cu Norica se răciseră. Ne-am cunoscut prin prisma unei vecine de-a mea de la bloc, cu care ea era colegă. Am fost prieteni cam trei ani şi ne-am căsătorit atunci când am terminat eu faculatatea, pe 13 aprilie. Nu a fost nimic regizat, totul a venit de la sine şi nici nu am urmat tradiţia cu peţitul.”

Meserie la foc…..automat

” De când am terminat facultatea, am mers doar pe această linie a mineritului. Nici nu mi-am dorit să fac altceva. Îndrăgisem meseria de la tatăl meu pe care-l admiram pentru modul cum vedea lucrurile chiar dacă uneori, ne mai contraziceam. Munca în subteran nu este uşoară dar este foarte frumoasă. Şi faptul că după ce am terminat facultatea, în 1991, am intrat imediat în „pâine” a fost un lucru bun pentru mine, chiar dacă la acel moment, nu prea îmi convenea acest aspect. După cum bine ştiţi, la vremea aceea, tatăl meu era inginer şef la Exploatarea Minieră şi, nu a stat pe gânduri atunci când a trebuit să mă pună la muncă. M-a trimis la sectorul „Aninoasa”, unde am lucrat pe schimburi, în timp ce alţi colegi de-ai mei, învârteau câte-o hârtie printr-un birou, stăteau la căldurică şi începeau programul la 7.00, pe când eu, trebuia să mă trezesc la 4.00 dimineaţa. Mi-a prins bine acest lucru dar atunci nu prea vedeam cu ochi buni ceea ce-mi făcuse tata.La Aninoasa, am stat doi ani, până în 1993, când s-a închis sectorul şi m-au mutat la Godeni. Am stat şi acolo doi ani după care m-au transferat la Pescăreasa şi apoi, la Poienari unde am fost numit şef de sector din 1995 până în 2003, când am fost numit inginer şef. A fost sectorul cu cel mai mare număr de mineri care avea şi cea mai mare producţie de cărbuni şi chiar mi-a plăcut să-l conduc.”

Mina-o pacoste dar …dulce

” Am trecut prin foarte multe perioade grele. Se ştie că munca în subteran este foarte riscantă dar pot spune că le-am depăşit cu bine. Am avut norocul dacă pot spune aşa să nu am niciun accident de muncă mortal la niciuna din minele la care am fost . Este un lucru extraordinar.În 2005, am avut totuşi un accident mortal, s-a electrocutat un miner, la Boteni.Un moment de criză pe care l-am depăşit zic eu cu bine a fost atunci când s-a plecat cu ultima Ordonanţă, la sfârşitul lui 2006, când toată lumea trebuia să părăsească sistemul şi eu eram hotărât să continui activitatea. Problema era că nu puteam să-i angajez imediat pe cei care au plecat pentru că-şi pierdeau drepturile de Ordonanţă. Mai mult, îmi doream să mai ţin şi un sector, cel de la Jugur, unde în 2006, am avut un mare necaz acolo, un foc în subteran. M-am confruntat cu o situaţie dificilă pe care am depăşit-o încet, încet şi cred că atunci a fost cel mai greu pentru mine. Însă, experienţa căpătată de-a lungul anilor, mi-a folosit foarte mult.”

13 cu ghinion

” Încă din liceu am avut o problemă cu cifra 13, pentru că mai toate notele mele proaste le luam în acea zi de 13. Cu timpul, am observat că această cifră se ţinea de capul meu şi-mi făcea necazuri şi la maşină care mi se strica chiar pe 13.La serviciu, ţineam cont de ziua de 13 şi eram atent. Îmi era frică de acea zi în fiecare lună. Însă, cu timpul, uşor, uşor mi-a trecut această obsesie cu 13 care soţiei mele îi poartă noroc.Drept dovadă, m-am căsătorit pe data de 13 şi totul a fost ok”