Fără îndoială, oricare dintre noi păstrăm dragă şi preţioasă amintirea unor dascăli care ne-au format în anii de şcoală, făcându-ne să prindem drag de materia lor dar mai ales, făcându-ne să devenim oameni buni, la fel ca ei, care ne-au motivat cu drag şi cu blândeţe, să ne autodepăşim. Vocaţie, misiune, dăruire şi răbdare sunt cu siguranţă cuvinte care se regăsesc în discursul oricărui dascăl pentru a-şi descrie profesia. Au în spate zeci de ani de experienţă în sistemul de învăţământ într-o perioadă în care statutul meseriei de profesor este când elogiat, când hulit.Cu toate acestea, toţi dascălii susţin la unison că pentru a face această meserie “ ca la carte “ e nevoie de PASIUNE. Vă propunem aşadar, să citiţi interviuri cu dascălii din şcolile Câmpulungului şi din comunele limitrofe realizate de ziarul nostru în cadrul unui demers de susţinere a meseriei de profesor. L-am denumit noi, simbolic : „Să ne cunoaştem şi să ne apreciem valorile”. Astăzi, cea care a acceptat provocarea noastră, este profesoara de Limba şi Literatura Română din cadrul Colegiului Naţional “Dinicu Golescu”, Maria CHIRTOACĂ.
Pe doamna profesoară, am ales-o pentru acest interviu nu din obligaţie, chiar dacă i-am fost elevă cu mulţi ani în urmă, ci pentru că aceasta este un model pentru cum trebuie să se comporte un profesor în relaţia profesor – elev, profesor – profesor, profesor – părinte, om – om, om – copil. Tatiana PETRESCU

Ce v-a determinat să deveniţi profesor de Limba şi Literatura Română?
Consider că profesia este nobilă şi frumoasă. Am ales-o pentru că, la rândul meu, i-am iubit  pe cei care m-au educat,începând de la învaţător până la universitari. Mama, de asemenea, mi-a orientat paşii  spre această frumoasă dăruire de sine,dar şi eu  am intuit că aici imi este locul.Elevă fiind,  îmi plăcea să-i ajut pe ceilalţi, în plus m-a îmboldit şi „zâna” poeziei.
Cum este să fii profesoară astăzi?Mai iubesc elevii limba română?
Azi mi se pare mai trist. Probabil că nu mai sunt nici eu aceeaşi, nici timpurile, nici elevii. Politica, tehnologia, viaţa, morală  însăşi, s-au schimbat .Pe piepturile unora dintre copii simt platoşa indiferenţei. Dar nici eu nu vreau să „depun” armele.
Ce vă place la această meserie şi de ce o iubiţi?
Îmi place totul. Şi relaţia cu elevii, care au încă sufletele pure, şi faptul că învăţ tot timpul, mediul ambiant, vacanţele, în care am linişte să scriu, contactul cu oamenii.

-Cât de greu sau cât de uşor v-a fost să ajungeţi la inima elevilor?
Depinde. Fiecare elev e o altă entitate şi, până n-o cunoşti, n-ai cum să-i ajungi la suflet .Cred că sinceritatea ne apropie foarte mult, de aceea le vorbesc mereu deschis şi recunosc când greşesc, pentru că şi eu sunt om.

Ce profesori de limba română aţi avut?
Mai mulţi. Şi pe toţi i-am iubit.Din păcate, nu-i mai întâlnesc decât în vis: Constantin  Burete, Petre Caplan, Alexandru Piru, de la care am învăţat şi frumoase lecţii de viaţă.

Cum ar trebui să fie profesorul ideal?
Dacă este ideal, bine-nţeles că nu se află decât în poveşti.Dacă e om, este ideal pentru frumuseţea sa spirituală,morală  şi profesională. Este blând şi aspru în acelaşi timp, modest şi demn, răbdător şi bine pregătit profesional.

Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, ce decizie aţi lua? Aţi alege să fiţi tot profesor de limba şi literatura română?
Cred că da, pentru că altceva nu ştiu să fac, sau nu aş face cu plăcere.Pentru asta am fost creată.

Care este rolul unui profesor de Limbă şi Literatură Romană pe lângă faptul de a preda cunoştinţe în materie?
Profesorul de limba română este, în primul rând, român şi trebuie să pătrundă astfel în mintea şi sufletul elevilor,să le amintească mereu că s-au născut şi au gângurit în acest grai şi că n-au voie să uite, oriunde ar pleca. Apoi,este şi pedagog, educă, oriunde s-ar afla şi oricând respiră.Îi învaţă frumosul, poezia,organizează activităţi educative.

Ce le-aţi sugera profesorilor de Limba şi Literatura Română din noua generaţie?
Nu le doresc decât să continue ce-am preluat şi noi de la profesorii noştri,  să modernizeze învăţământul  şi să nu renunţe la educaţie.

Cum simţiţi acum, după o viaţă la catedră, că v-au şlefuit dascălii pe care i-aţi avut?
Prin muncă, prin sfaturi, prin exemplul personal.

Cum i-aţi făcut pe copii să îndrăgească lectura şi să aibă grijă de cărţi?

Nu poţi fi tuturor plăcut, dar am încercat să  mă apropii de fiecare prin poezie, prin activităţi culturale, dar, în primul rând, prin lecţiile pe care le-am dorit speciale, artistice.Dacă am simţit  că se plictisesc, am schimbat metoda şi resursele.

V-ati gândit vreodată să renunţaţi la învăţământ, în favoarea unui alt domeniu care ar satisface aşteptările materiale şi profesionale?

Niciodată nu mi-am propus să plec de la catedră .Mi s-au oferit de două ori în carieră alte oportunităţi,dar numai aici ştiam că îmi găsesc liniştea sufletească.

Când e greu, cum depăşiţi situaţiile dificile? Mă refer la elevi recalcitranţi, lipsiţi de respect…?
Poate că la început, mă întristez. Apoi analizez în linişte situaţia şi aleg varianta cea mai  potrivită  pentru a ajunge la numitorul comun, care este esenţial.

De-a lungul anilor, v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le-aţi fost profesor?
Mă bucur pentru succese şi mă mândresc cu toţi elevii mei. Cred că i-aş jigni dacă aş aminti  doar  câţiva şi câteva meserii, atâta vreme cât toate sunt în slujba omului şi a lui Dumnezeu.

La ora actuală, televizorul şi internetul câştigă teren în defavoarea cărţilor? Cum pot câştiga profesorii lupta cu tehnologia?
Nu lupt cu internetul pentru că aş lupta cu viitorul şi cu progresul. Încerc doar să le explic elevilor că orice exces este pedepsit de zei şi că totul trebuie făcut cu inteligenţă şi cu măsură. Deci, atâta timp cât internetul îi ajută în dobândirea unor cunoştinşe de limba română, ne împăcăm. Dacă nu ţin cont de sfatul meu, suportă consecinţele

Dacă aţi fi ministru al Educaţiei ce aţi face pentru a îmbunătăţi sistemul de învăţământ actual?

Ipotetic vorbind, ca ministru al Educaţiei, mi-aş lua câteva ore, să fiu mereu la curent cu situaţia reală, ori m-aş înconjura de specialişti. Oricum, n-aş desfiinţa şcoli.Probabil că depindem de străinătate, dar eu aş ţine cont de realităţile noastre, de structura noastră sufletească, de tradiţiile învăţământului românesc, pentru că altfel arătăm ca nişte fanfaroni care împrumută decât forma fără fond, cum spunea la vremea sa, şi Titu Maiorescu.

Vă consideraţi un profesor „altfel”?

Toţi suntem „altfel”. Fiecare profesor are stilul său, metoda sa, bagajul său de cunoştinţe. Uneori sunt altfel şi cu mine însămi, pentru că dispoziţia mi se poate schimba în funcţie de starea de sănătate, de autorul sau lecţia predată, de atitudinea copiilor,de modul în care înţeleg o lecţie etc. Dacă am fi mereu la fel, lecţiile s-ar dovedi monotone.Aş putea să vorbesc la nesfâşit despre aceasta.

-Cum a-ţi defini Excelenţa în educaţie?

Excelenţa în educaţie este egală cu educatorul ideal. Dacă  aleşii noştri, la aceasta, ar mai adăuga şi nişte condiţii de viaţă şi de muncă  excelente,  ar fi ca în rai.

Nu aţi regretat niciodată că aţi ales această profesie?

Nu ţin minte. Poate, în vreo clipă de rătăcire financiară, pentru că sunteţi la curent cu posibilităţile noastre.Dar, mi-am ales singură drumul şi steaua mea încă străluceşte frumos deasupra vieţii prozaice.Aurul ei valorează mai mult decât mizeria morală.

Aveţi capacitatea de a vedea „în capăt începutul”, adică în orice sfârşit un început?

Sper. Altfel cum aş putea să rezist?  Mă apropii de sfârşitul carierei, dar asta nu înseamnă că voi depune armele.Voi face educaţie câte zile îmi va dărui Dumnezeu. Pentru mine, la capătul fiecărui sfârşit stă un început de poezie.

Sunteţi profesor de română. Caracterizaţi dascălul ideal al tuturor timpurilor prin trei verbe/ adjective/ substantive sau orice alte părţi de vorbire – trei să fie!

Învaţă, educă, iubeşte!

Aţi simţit, de-a lungul carierei, că este apreciată profesia de dascăl?

Uneori am simţit respect pentru această profesie, alteori desconsideraţie, în funcţie de de situaţie. Consider că profesia mea este aproape de Dumnezeu, după Medicină, de exemplu, care îmi pare de-a dreptul divină, dacă cei aleşi în slujba sa îşi fac datoria.Toate meseriile, de fapt, sunt sau ar trebui să fie un imn adus Creatorului. Să răspund direct ? Nu, nu mi se pare că această minunată profesie  este respectată şi iubită aşa cum merită!

Mereu există un schimb benefic între elevi şi dascăl… Ce a-ţi învăţat de la elevii dumneavoastră?

Întotdeauna am avut de învâţat de la elevii mei. Omul trebuie să înveţe mereu şi din tot ce-l înconjoară. Regret că nu-mi ajunge viaţa să învăţ cât mi-aş dori şi că voi muri tot neştiutoare.Am învăţat de la cei mai în vârstă, dar şi de la colegii mai tineri şi, nu în ultimul rând, de la elevii mei. De la ei, am luat mereu efervescenţa tinereţii, bucuria vieţii, o parte din imaturitatea care te face să crezi că poţi zbura spre stele, lecţii de internet, cărţi pe care le-au găsit, sau le-au citit înaintea mea, cântece  etc. Mereu le spun elevilor mei că nu e ruşine să nu ştii, ruşinos este să nu întrebi despre ce ai putea să cunoşti. Şi îi îndemn să înveţe de la toate, ca în poeziile lui Kipling, ori Tagore.

Care este, în opinia dumneavoastră, disciplina fără de care școala nu e școală?

E  greu de răspuns.Şcoala trebuie să fie un tot, un univers de înţelepciune. Dacă ar fi după umila mea părere, obiectelor ce se predau le-aş adăuga îndeletnicirile practice : gătit, cusut, construit, reparat,  bunele maniere, tot ce i-ar pregăti pentru viaţă. Iar copilul, ori părintele, ar putea alege, în funcţie de capacitate, aptitudine, talent şi celelalte.
Prin absurd şi prin excludere, aş ajunge la concluzia că,  fără dirigenţie, care azi e marginalizată, n-ar  putea exista şcoală.

Ce i-aţi spune celui mai iubit profesor al dumneavoastră, dacă l-aţi revedea?

Ce-aş dori să mi se spună şi mie:  să mă ierte şi să ştie că nu-i  voi uita, pentru că iubirea rămâne mereu cu noi, pe un tărâm, sau pe celălalt.

Ce credeţi că înseamnă a avea talent, ca profesor?

A-ţi iubi meseria, a-ţi vedea în orice copil semenul, a respecta fiinţa înaintea căreia te afli, a-ţi râde ochii atunci când o înveţi.A iubi şi a fi iubit, a fi stăpân pe meseria ta.Şi multe altele asemenea…

Care credeţi că este rolul profesorului în formarea elevilor și în ce măsură credeţi că acest rol se reflectă în societatea românească actuală? Se poate vorbi de o scădere a autorități profesorului sau de o decădere a imaginii sale?

Totdeauna se reflectă, în bine, sau în rău.Oricât s-ar denigra învăţământul, rolul lui este prezent pe scena vieţii şi masca lui poartă, din păcate, şi tarele societăţii. Dacă sistemul este corupt, învăţământul, care ar trebui să fie icoană de înţelepciune şi corectitudine,  se molipseşte.Profesorul este şi el un actant şi se adaptează societăţii. Inadaptaţii suferă, se grăbesc să iasă de pe scenă, ori sunt frumoşii nebuni de care sistemul profită şi-i lasă să se bată cu morile de vânt.

Aţi fost fericită ca dascăl? Credeţi că acum e mai dificil să fii profesor decât altădată?

Ca şi în viaţă, şi la şcoală, există momente de fericire. Ele sunt raportate, de obicei, la rezultatele elevilor. Când îi vezi sus, sus de tot, în fruntea clasamentului, eşti fericit alături de ei.

Cum caracterizaţi generaţia actuală, cum îi vedeţi pe adolescenţii de astăzi, comparativ cu generaţia dvs.?

Este altfel şi mereu aceeaşi. Tinerii sunt  diferiţi, cu aspiraţii diferite, cu grad de educaţie diferit. Majoritatea sunt mai practici decât noi şi mai puţin sentimentali. Poate că e mai bine pentru ei. Par  mai degajaţi, mai puţin încorsetaţi în legi de morală. Tot ce-mi doresc este să nu depăşească măsura. Viaţa însăşi e alta, internetul şi mijloacele media au uneori asupra lor o influenţă mai puternică decât cea a şcolii,  iar părinţii aşteaptă totul de la educator. Uită că ei trebuie să rămână principalii actanţi ai educaţiei.

Deseori vorbim cu profesionistul, dar mai puţin cu omul care dă valoare profesiei. Cine este omul Maria Chirtoacă?

Crede, în primul rând în Dumnezeu, deşi nu s-a purtat mereu corect faţă de  El. Apoi, trăieşte şi respiră prin poezie. Are o slăbiciune bolnavă pentru călătorii, iubeşte arta şi este o familistă convinsă.