Creatorul jocului „Animale din continente”, graficianul Ioan Nicolau,
A vrut să se facă medic dar o broască l-a făcut să renunțe

Cu ceva timp în urmă, am avut imensa bucurie de la mă reîntâlni cu graficianul Ion Nicolau, cel care a devenit cunoscut după crearea jocului „Animale din continente”, jocul care a bucurat copilăria a milioane de români.Timp de două ore, „maestrul copilăriei” ne-a relatat pe „repede- înainte” povestea câtorva jocuri dintre miile create pentru bucuria, educarea și dezvoltarea copiilor din țara noastră și odată cu povestea lui mi-am retrăit copilăria. În aceea zi, l-am descoperit altfel, pe nouagenarul Ion Nicolau căruia copilăria i s-a cuibărit în suflet și a refuzat să mai iasă pentru că numai așa se explică cum la această vârstă de 90 de ani, după o viață tumultuoasă, cu urcușuri și coborâșuri continuă să rămână încă un copil , cu sufletul curat și plin de dragoste care chiar dacă a fost lovit și umilit de sistemul comunist, a reușit, aproape zi de zi, timp de peste 60 de ani, prin natura profesiei să „dea” în mintea copiilor numai pentru a-i face pe alții mai fericiți și mai inleligenți. Spre surpinderea noastră, viața bărbatului cu suflet de copil nu a fost dintotdeauna numai lapte și miere. Până a deveni celebru, a traversat momente grele cărora le-a făcut față grație inteligenței native, bunătății și frumuseții sufletești dar și norocului, de ce să nu recunoaștem.Și, norocul lui, s-a numit jocul „Animale din continente”, cel care avea să-i schimbe radical destinul și care avea să-i pună pe cap laurii victoriei și a recunoașterii naționale și internaționle dar să-l și ambiționeze să se perefecționeze din zi în zi tot mai mult. Dar, nu numai acest joc avea să contribuie la cariera de vedetă de mai târziu a maestrului ci și un pariu pus cu niște colegi, ce avea să-i pună mintea la contribuție și să devină astfel promotorul jocului de copii fără zar care să-i facă pe copii să gândească și să nu se mai bazeze pe hazard. A fost provocarea vieții sale pe care a câștigat-o la scor mare și care a devenit mai apoi, țelul său în viață de care nu s-a dezis niciodată. Când a sosit la redacție, a venit însoțit de o geantă diplomat ce cântărea peste 10kg. Toată era plină cu cărți, cartoane, reviste. Era numai o mică parte din povestea fără de sfârșit a jocului pentru copii. Așa că l-am lăsat să-și deșerte desaga cu jocuri , povești și amintiri în cele două ore ale întâlnirii noastre. Ce ne-a povestit eroul principal al acestor povești nu ne-ar ajunge să umplem toate paginile ziarului, pentru că așa cum am spus mai sus, Ion Nicola, este o poveste fără de sfârșit.Pentru că timpul s-a scurs nemilos de repede, și povestea de-abia începuse, i-am smuls maestrului promisiunea unor alte întâlniri pentru a continua povestea copilăriei în care cu siguranță că vă veți regăsi toți.Tatiana PETRESCU

Povestea a început așa: „Am sufletul plin de nedreptățile care mi s-au făcut mie și familiei mele”
„Este uimitor momentul în care te întâlnești cu trenul albastru care vine o singură dată în viață și oprește într-o stație.Este foarte important să fii atunci în stație. Ei bine, eu am fost în stație, atunci când a venit trenul meu. În ultimul an de liceu, făceam disecții pe animale, pentru a învăța vasele de sânge.Eu vroiam să mă fac doctor.Atunci când profesorul Vera a secționat o broască vie pentru a ne arăta cum arată pe interior, am ieșit din clasă și am vomitat. Atunci mi-am zis că dacă asta trebuie să fac la Medicină, mai bine renunț și le desenez. După ce am fost dat afară de la Arhitectură, a trebuit să mă înscriu la o altă facultate, care ținea tot de Politehnică cea de Mașini și Unelte Agricole. Am sufletul plin de nedreptățile care i s-au făcut familiei mele.Am dat la Arte Plastice, am luat examenul dar nu puteam să mă întrețin. Am fost nevoit să fac orice ca să mă întrețin.Tatăl meu era închis, iar eu m-am „dat” pitit vreo 20-30 de ani pentru că studenții care nu mai erau în facultate, făceau armata la batalioanele unde era mai rău, ca să moară.Stând în chirie, mă mutam mereu pentru a mi se pierde urma.M-am despărțit până și de familie, nu mai știau de mine nici mama, nici soră-mea, pentru că eram deja dezertor.Trebuia să-mi găsesc ceva.Eu și familia mea am fost credincioși.Credem în Dumnezeu.Și, întotdeauna în momentul de mare cumpănă am fost ajutat de Dumnezeu.Într-o zi, mergând pe strada Brezoianu,m-am întâlnit cu un fost coleg de liceu care era redactor la Revista Mugurașul. Asta se întâmpla prin anii 1951. Mi-a cerut să-i desenez un titlu și mi-a spus că nu este pe gratis. Atunci în mintea mea s-a produs declicul, pentru că tot ce am desenat, am făcut-o pe gratis.Nu m-am gândit niciodată că pot să-mi valorific talentul.M-am dus imediat, i-am desenat ce mi-a cerut, i-a plăcut și de atunci a început povestea vieții mele. În scurt timp, mi se dă ca temă, să realizez o pagină de jocuri pentru copii.În timp ce lucram, aud pe colegii mei discutând că nu se pot face jocuri fără zar.Am ciulit urechile, am pus creionul jos, și m-am dus la ei și i-am întrebat : „de ce?”. Mi-au răspuns că nu ai cum să atragi, să ai o dinamică a jocului fără să folosești zarul. A fost pentru mine, cea mai mare provocare, să le demonstrez contrariul.Și, mi-am zis: „de ce, nu?”. Din momentul acela, o viață întreagă am creat jocuri de logică, fără zar. Am fost dușmanul zarului.Pentru că noi putem să-i învățăm pe copii de mici că nu poți să rezolvi ceva, să ajungi undeva, bazându-te doar pe hazard.Se spune că „omul este copil până când moare și în fiecare om se ascunde câte un copil”.
# „Construiți-vă singuri jocuri”-o carte de succes într-un tiraj de 250.000 de exemplare
Făcând aceste jocuri în revistă, am fost angajat instructor la Palatul Pionierilor acum, Palatul Cotroceni. Acolo mi s-a dat posibilitatea să dau viață diferitelor jocuri pe care le-am creat.Toată viața mea, mi-a plăcut să fiu perfecționist. Sunt Geamăn, am foarte multă imaginație și…papagal. O parte din jocurile pe care le-am inventat acolo, le-am făcut mai târziu, după câțiva ani, în prima carte care se cheamă: „Construiți-vă singuri jocuri”. În această carte sunt o parte din jocurile create de mine, în număr de 10. Fiecare joc a fost ilustrat de mine. Cu editarea acestei cărți, pentru prima oară am cerut drepturi de autor pentru a stopa furtul intelectual. Primele imagini ale cărții te învață cum să-ți faci desenele, cum să le mărești sau să le micșorezi. A apărut în 250 000 de exemplare prima ediție.
#Cum păcălea cenzura comunistă
În perioada comunistă nici jocurile pentru copii nu scăpau de cenzură. Ioan Nicolau îşi aminteşte cum verificau funcţionarii dacă respectă ordinele de la partid: „Printre jocuri am făcut unul care se chema Jocul proverbelor. Și acel joc conţinea 84 de proverbe. Secretara era foarte îndoctrinată şi a început să citească proverbele. Sigur a dat de proverbul „Peştele de la cap se împute”. Zice nu… asta îl scoatem… Și eu, cu o voce ispăşită: Dar de ce nu merge? Păi la copii să folosim cuvântul se împute! Bine, spunem de la cap miroase urât, nu îl scoatem cu miros cu tot. Toată lumea începuse să mustăcească!”, povestește Ioan Nicolau.
După 3 luni, am editat a doua ediție, cea cu Proverbe, care conținea prin ilustrații 84 de proverbe pe care trebuiau să le învețe copiii. Acesta era tipul de carte-joc.Toate cărțile din colecție au un text care se adresează în primul rând, părinților. Am creat un joc care-i învață pe copii, tabla înmulțirii. Altul îi învață tipurile de pești și cum credeți că am făcut? Pentru exemplificare, la Palatul Pionierilor, am construit un cub mare din sticlă pe care l-am umplut cu apă. Am confecționat din carton toate speciile de pește, pe care i-am vopsit cu vopsea în ulei pentru a rezista în apă.Pentru a-i putea ține în apă, am băgat în ei puțin plumb. Fiecare specie, avea un punctaj și copiii trebuiau să pescuiască pentru a obține cifra 36, nici mai mult, nici mai puțin.Și trebuia să socotești în permanență și să gândești ce tip de pește este mai avantajos și te duce la cifra 36 mai repede.(poza)
# Jocul naval probat pe campioni la șah
„Jocul naval este asemănător ca tip de gândire cu șahul.Până să apară pe piață, l-am controlat și au jucat niște campioni de șah. Am prins un campionat de șah la București, la Palatul Pionierilor. Când am aflat, am luat jocul și m-am dus acolo pentru a le cere părerea.Eu întotdeauna vroiam să fiu controlat, în sensul că mă interesa și părerea celor din afară, să mă asigur că nu greșesc. La Jocul Naval era o masă de dimensiune de 3 pe 2 m, cu marginile de lemn, iar pe deasupra era un geam colorat, albastru dar cu onduleuri, în stilul geamului mat care imita valurile apei.Vapoarele erau făcute la scară. Jocul a fost un succes. Vreau să vă spun că noi, cei maturi, de-abia așteptam să plece copii, pentru că să avem loc să ne jucăm noi. Pentru avea o motivație, jucam pe bere. Este un joc de logică, de socoteli. Jocul acesta a fost premiat la un concurs de jocuri al Palatelor Copiilor din CAER care se ținea la Leningrad.România a ocupat locul I”.
# Jocul Alfabet eliminat de pe piață
În „Jocul Alfabet”, i-am învățat pe copii literele alfabetului, altele decât cele pe care le știau ei. Nu le-am spus că învățăm altele pentru că dacă-i spui unui copil hai să învățăm alte litere, o să arunce cartea de nu se vede. Îi spui: „hai să ne jucăm” și devine dintr-o dată receptiv.Uitați-vă cum arată jocul ăsta.Prin copertă am creat un filtru în care se vede că antilopa fuge.Editura care mi-a cumpărat jocul mi-a dat un avans de 200 de dolari, iar restul banilor urma să-l primesc prin vânzare.Nu l-au scos pe piața românescă.Au venit cu exemplarele de la lansare și mi-au spus că nu merge.Cred că l-au vândut în străinătate.