0
0
Invitatul de azi al rubricii de Monden este Ion Ancu, un bărbat din comuna Rucăr care, de-a lungul vieții sale, a reușit să se facă cunoscut consătenilor prin talentul deosebit în domeniul sculpturii în miniatură. Dar nu numai acest talent am putea spune că l-a făcut cunoscut, ci și faptul că până în Revoluție, timp de 8 ani, a ocupat scaunul de primar al comunei Dâmbovicioara, pe care l-a pierdut din cauza Securității, care îi construise soției un dosar beton de… distrugere din culpă. Faptul că a ajuns la vârsta senectucții, denotă că Ion Ancu a primit cu stoicism loviturile vieții. Și să nu credeți că au fost puține! Spre mândria lui, greutățile nu au reușit să-l încovoaie, ci, din contră, să-l întărească și să facă din el un om falnic, un luptător cu un suflet de copil, cu un deosebit respect pentru muncă și cinste, care, de altfel, i-au fost și balsam de-a lungul vieții. Atunci când durerea și nedreptatea îl acaparau, și-a pus toată speranța în doi prieteni care nu l-au trădat niciodată: lemnul și dalta. În mâna lui, lemnul a căpătat valențe și dimensiuni numai de el înțelese, miniaturi care aveau în spate povești mărețe. Se poate spune că viața bătrânului a fost un paradox sau o stranie coincidență și asta pentru că lemnul i-a îndrumat primii pași în viață și tot el i-a fost alături până în ultima zi a vieții sale. Am cunoscut cu mulți ani în urmă, un om minunat, vivace, care merită să fie respectat și apreciat pentru tot ceea ce el a reușit să fie într-o societate care își reneagă zi de zi, valorile. Sunt oameni cărora trebuie să le mulțumim că există și pe care să ni-i dorim aproape, pentru că avem ce învăța de la ei și Ion Ancu este unul dintre cei care merită respectul și atenția noastră. Tatiana PETRESCU
-Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră? (Daţi-mi exemplu 3 astfel de momente.)
În viață am avut suficiente momente emoționante atât de bucurie, cât și de tristețe. Primul moment emoționant a fost în anul 1946, atunci când am luat examenul pentru absolvirea celor 7 clase primare. A urmat, apoi, momentul când am fost admis la Școala Militară de Ofițeri, în anul 1952, și cel de-al treilea moment emoționant a fost atunci când băiatul meu a intrat la facultate.
– Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum?
Prima mare dezamăgire trăită de mine a fost în anul 1954, când, după doi ani și jumătate de școală, m-am îmbolnăvit fiind declarat inapt pentru Școala Militară și am fost nevoit să fac trei ani de armată. A urmat momentul când soția mea a fost condamnată pe motiv că a produs distrugere din culpă la Cooperativa de Consum din sat. Din acest motiv, mai târziu, am avut de suferit, pentru
că am fost dat afară din serviciu.
-Când aţi fost cel mai fericit?
De foarte multe ori am fost fericit. Se spune că momentele de fericire sunt de scurtă durată. Dacă ar fi s-o fac într-o ordine cronologică, aș enumera atunci când m-am căsătorit, când mi s-au născut copiii, când am căsătorit fata, când am devenit bunic și, mai recent, când nepoatele au intrat la facultate.
-Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Aroganța, lăcomia, lipsa de respect, vulgaritatea la tineret, care, astăzi, se ocupă mai mult de distracție și mai puțin de muncă. Mă mai deranjează faptul că unele posturi de televiziune care, în loc să promoveze omenia, cinstea, dreptatea, comportamentul civilizat promovează tot felul de aspecte imorale, agresiunea etc.
-Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru?
Trebuie să recunosc că, la început, nefiind destul de informat, m-am urnit cam greu în viață, nu am reușit să fructific șansele apărute. Apoi, cu timpul, am prins curaj, m-am calificat, mi-am continuat studiile, m-am angajat la Intreprinderea Forestieră, la început, ca muncitor, apoi, ca funcționar. Analizându-mă acum, cred că mi-aș fi dorit să fi fost mai încrezător în mine.
– Ce ați apreciat cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Din fericire, peste tot am avut parte de colegi, subalterni și șefi foarte omenoși, bine pregătiți, disciplinați, respectuoși, cu mult bun simț. Ca șef, am fost exigent cu subordonații, dar nu dur, am căutat să-i înțeleg și, pe cât posibil, să-i ajut. Între noi a fost mereu comunicare, respect, unitate
și un comportament civilizat. Am apreciat mereu cinstea, fidelitatea, respectul cuvântului dat, dăruirea, profesionalismul.
-Dacă ar fi s-o luaţi de la zero, aţi face acelaşi lucru?
Dată fiind vârsta înaintată pe care o am, am avut suficient timp să învăț de la viață atât din bune, cât și din rele, să mă edific asupra unor probleme mai complicate și să învăț din greșeli. Nu aș putea spune că aș face același lucru, pentru că ar însemna că nu am învățat nimic din viață, dar, cu siguranță, aș urma aceeași profesie. Oricum, pot spune că nu am niciun regret, că nu-mi pare rău de absolut nimic ce am făcut până acum.
-Când v-a fost cel mai greu?
Dată fiind situația grea din familie, copil fiind, a trebuit să merg să muncesc împreună cu tata la pădure. Fără experiență, pot spune că atunci mi-a fost foarte greu să mă descurc cu munca la pădure. Greu mi-a mai fost atunci când a trebuit să schimb condițiile din Școala de Ofițeri cu cea de la Trupă, dar cel mai greu mi-a fost atunci când am fost dat afară de la Primărie și din funcția de primar și am fost nevoit să mă angajez ca mecanic la Șantierul Hidrotehnic Pecineagu și, apoi,
când mi-a murit soția.
-Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte ale dumneavoastră.
Sunt întreprinzător, inventiv și meticulos, îmi place lucrul bine făcut, sunt cinstit și drept. Ca defecte aș trece faptul că sunt pripit, nerăbdător, nu accept critici și mereu caut să dau drept la replică.
– Atunci când sunteţi obosit, ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Când mă simt obosit îmi place să mă plimb prin natură, mă uit la televizor, citesc sau mai meșteresc ceva prin curte.
-Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construieşti o casă, să faci un copil şi să sădeşti un pom. Dumneavoastră vă considerați împlinit?
Pot să mă consider un om împlinit din toate punctele de vedere. Am construit o casă, am doi copii și trei nepoți și am sădit și destui copaci.
-Sunteţi un tip darnic? Dar iertător?
În limita posibilităților mele caut să ajut oamenii aflați în nevoi. Dacă sunt iertător? De multe ori, mă las păgubaș, nu răspund la provocări, nu iau în seamă toate vorbele pentru a nu mă încărca cu energie negativă.
-Dacă ar fi să vă caracterizaţi în câteva cuvinte, ce aţi spune despre dumneavoastră: că sunteţi un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiţi?
Caut să depășesc conservatorismul care este, desigur, bun și să trec la modernism pentru a mă adapta acestuia, pentru a fi în pas cu societatea.
-Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea v-aţi dorit mereu?
În urmă cu 60-70 de ani nu era vorba de profesie. Singura activitate în zona noastră era munca forestieră. În sat, majoritatea bărbaților munceau la pădure. Atunci nu se punea problema calificării. Un muncitor executa toate operațiunile care țineau de munca la pădure. Până în armată, am lucrat ca muncitor necalificat la Întreprinderea Forestieră. După satisfacerea stagiului militar, m-am calificat, întâi, ca fasonator mecanic, apoi, ca mecanic utilaje construcții. La 15
octombrie 1964, am fost încadrat ca funcționar la Întreprinderea Forestieră Rucăr, iar după
12 ani, la Primăria Dâmbovicioara, până în 1984 când am fost dat afară, fiind nevoit s-o iau de la început, ca mecanic la Șantierul Hidrotehnic Pecineagu, de unde m-am pensionat în 1990.
-Tânjiţi după ceva?
Da, după un trai mai bun al familiei mele, după dreptate, omenie, sinceritate și respect, lucruri care rar le mai vezi la semenii noștri.
-O vorbă spune că “A fi om e lucru mare,a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de acord
cu acest lucru?
Da, sunt de acord cu acest lucru, numai că în ziua de azi se găsesc tot mai puțini OAMENI și tot mai mulți DOMNI, din păcate, pentru ei, vremelnic.
-Cât de important este să ai “cei 7 ani de acasă”?
Pentru mine au contat foarte mult cei 7 ani de acasă. Părinții mei m-au educat în spiritul dreptății, cinstei, onoarei și al demnității, a respectului față de cel de lângă tine și de
munca sa, s-au ocupat de mine pentru a deveni un om demn pentru societate. Toate acestea m-au ajutat în tot ceea ce am întreprins de-a lungul vieții.
-Care era lucrul care vă plăcea să-l faceţi în copilărie?
În copilărie îmi plăcea să meșteresc tot felul de jucării sau obiecte în miniatură: căruțe, sănii, schiuri, război de țesut, căsuțe etc.
-Oamenii puternici cred că destinul ţi-l faci singur. Credeţi în destin sau în voinţa proprie?
Dintotdeauna, oamenii puternici nu și-au putut crea singuri destinul, dacă nu au avut în spate pe cineva. Voința este principalul factor care, coroborat cu rodnicia, vrednicia, vocația, profesionalismul, conștiința și disciplina, duce la performanță.
-Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Încă nu s-a găsit un antidot pentru politicieni, pentru schimbarea mentalității sau al comportamentului lor. Ei se caracterizează prin promisiuni, dezinformare și minciuni. Se
dușmănesc între ei doar la televizor, se contrazic și, apoi, se întâlnesc la o cafea sau
la o … bere. Cred că ar trebui să-și schimbe caracterul.
-Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din ţara noastră?
Sunt un om în vârstă și nu mă pot acomoda cu politica din țara noastră. Nu mă pot împăca cu gândul că s-a distrus tot ceea ce a construit poporul cu multă muncă și sacrificii. Fără nicio logică s-au trântit la pământ fabrici, uzine, combinate, s-au închis întreprinderi și au lăsat muritori de foame milioane de oameni care au trebuit să plece în străinătate, la sclavie. Au nenorocit familii, au făcut să crească numărul analfabeților, a furturilor, tâlhăriilor. Într-un cuvânt, au făcut
HAOS și DEZASTRU.
