Cel care a acceptat azi, să-l „luăm” la întrebări în cadrul rubricii permanente de Monden a fost binecunoscutul Ion Ciurea cel care timp de două decenii, a fost directorul BRD Câmpulung.Un Berbec ambiţios, care şi-a dorit din tot sufletul să-şi depăşească fraţii cu care s-a aflat într-o permenentă întrecere, Ion Ciurea, a avut parte de-a lungul vieţii şi de şuişuri şi de coborâşuri dar a ştiut să le depăşească cu bine. L-a ajutat faptul că a fost un om echilibrat, a muncit cinstit şi a ţinut cont întotdeauna de părinţii săi pe i-a venerat. De mic a jonglat cu matematica şi, şi-a dorit să devină contabil chiar dacă situaţia familială la acel moment nu i-a permis acest lucru şi l-a împins către o carieră în Învăţământ. Dascălul de mai târziu şi-a urmat visul şi după absolvirea ASE-ului devine ceea ce şi-a dorit. Preia frâiele unei bănci care era aproape falimentară, și vorbim de BRD Câmpulung şi timp de 20 de ani, munceşte pe brânci şi o aduce în topul celor mai bune bănci din judeţ. Drept mulţumire, primeşte „palma vieţii” sale căreia şi acum o simte pe obraz fiind demis de la conucere.A fost un lucru peste care încă nu a reuşit să treacă, chiar dacă după câțiva ani, a revenit la conducerea uneia dintre agenţiile acestei bănci. Întotdeauna s-a considerat un om modest şi a învăţat că în viaţă, trebuie să te bucuri de lucrurile simple. Chiar dacă i-au trecut prin mână miliarde de lei, nu a alergat niciodată după bani şi nici nu crede că ar putea deveni vreodată sclavul banilor. Se consideră un om împlinit şi tot ce-şi mai doreşte de la bunul Dumnezeu este doar… sănătate.
*Este un familist convins şi-i place să-şi petreacă timpul liber cu familia.
*Mâncăruri preferate: toate pentru că nu este un mofturos. Nu-i place să gătească.
*Consideră că este un stres să ai grija atâtor bani
*Este fericit să nu a luat „ţeapă” în 20 de ani de bancher sau altfel spus, că nu ar fi avut credite neperformante. Tatiana PETRESCU

O copilărie zbuciumată

” Niciodată nu am fost un copil tocilar dar, tot timpul m-am bazat pe inteligenţă.De regulă, am fost un copil zvăpăiat, ceva în genul lui Creangă.Dar, de mic, am muncit. Copilăria mea a fost una zbuciumată pentru că provin dintr-o familie de cinci copii, două fete şi trei băieţii, eu fiind cel mai mic.Părinţii noştri s-au sacrificat pentru ca noi să devenim oameni.Fratele cel mare este profesor de matematică, cel de-al doilea este economist iar eu pentru că am fost ultimul şi puterile financiare ale părinţilor noştri scăzuse a trebuit să dau la Liceul Pedagogic, urmând ca atunci când tatăl meu va ieşi la pensie să pot să-mi câştig singur pâinea.În 1975, am absovit liceul şi am ieşit învăţător fiind repartizat în judeţul Călăraşi unde am profesat până în 1982. Mi-a fost extrem de greu să stau departe de familie şi în fiecare an, mi-am făcut dosar pentru a veni acasă.M-am adaptat foarte greu zonei Bărăganului şi cred că această perioadă a fost cea mai grea pentru mine.Îmi doream din tot sufletul să mă întorc în zonă. Într-o zi, fratele meu mijlociu care era şef de catedră la ASE atunci când ne-am întâlnit toţi la o zi onomastică mi-a zis :” Băi, tu eşti mai prost decât noi, pune mâna pe carte şi învaţă.” În anul următor, m-am apucat de învăţat şi în 1982, am intrat la facultate.În 1986, am absolvit ASE-ul.”

Intimidarea adversarului

” Cea mai frumoasă năzbâtie de care mi-amintesc cu mare plăcere a fost atunci când împreună cu mai mulţi copii, am jucat fotbal pe un teren amenajat pe malul drept al Dâmboviţei ce se învecina cu terenul unei vecine de-a mea. Aşa cum se întâmplă la fotbal, mingea a sărit în grădina cu cartofi ai femeii iar aceasta ne-a luat mingea şi a băgat-o în sân pentru a fi sigură că nu putem să i-o luăm.Pentru că nu vroia sub niciun chip să ne-o înapoieze eu şi fratele meu ne-am apropiat de ea, eu am tras de iie în jos iar fratele meu s-a dus prin spatele ei şi a lovit mingea care i-a sărit din sân.Numai aşa am putut s-o recuperăm.”

La mâncat cireşe pe săturate

” O altă amintire frumoasă o am legată de cireşe. Este vorba tot de bătrâna asta care avea un cireş inimă de porumbel. Ei bine, cireşul se apleca exact pe acoperişul casei ei şi pentru că în permanenţă copiii veneau şi furau cireşe, ea dormea pe prispă pentru a-l păzi. Eu m-am urcat pe acoperişul casei şi am început să mănânc cireşe fără să-mi pese de ea. După ce m-am săturat şi mi-am făcut plinul pentru că mi-am umplut buzunarele şi un pulover am început apoi, să arunc cu cireşe în biata femeie.S-a trezit baba şi a făcut scandal şi bineînţeles că a aflat tata care mi-a luat apărarea în mai toate copilăriile mele şi ale fraţilor mei însă nu şi atunci când era vorba de carte. Aici nu admitea să greşim iar atunci când se întâmpla acest lucru eram aspru pedepsiţi.De obicei, tata mânca la prânz acasă întrucât locuiam aproape de serviciul lui, la Fabrica de cherestea din Stoeneşti.Şi se întâlnea cu profesorii care-i spuneau tot ce făceam noi. Când ajungea acasă, se oprea la zarzăr, lua o nuia şi ştiam ce ne aşteaptă.”

Dragoste vs sărăcie

” Atunci când eram în anul III de liceu, m-am îndrăgostit de o tipă mai mică decât mine cu doi ani.Prietenia noastă a durat până ce au am plecat în armată şi a fost una frumoasă. Din păcate, depărtarea dar şi faptul că eu eram mai sărac decât ea au făcut ca relaţia noastră să se răcească.”

Revelion de neuitat

” Pe soţia am cunoscut-o la Revelionul din 1980. Atunci, noi făceam Revelionul la şcoală, într-o sală de clasă, cu un casetofon sau magnetofon, fiecare aducea câte ceva de acasă: mâncare, dulciuri, băutură şi petreceam până spre dimineaţă. Deja, de Paşte, stabilisem şi nunta. Nu aş fi crezut niciodată că eu o să mă căsătoresc cu ea. Ne-am apropiat foarte mult şi ne-am dat seama că putem fi împreună şi că putem face lucruri frumoase.Şi, iată că nu ne-am înşelat suntem de aproape 4 decenii împreună, avem o fiică şi suntem fericiţi şi împliniţi. Atât eu cât şi soţia mea am ţinut foarte mult cont de părerea părinţilor noştri.Lăsând la o parte faptul că noi stabilisem că ne vom căsători, evident că i-am anunţat şi pe părinţi şi a trebuit să mergem în peţit aşa cum se obişnuia.Însă, dacă părinţii noştri nu ar fi fost de acord, cu siguranţă că acest lucru nu s-ar fi întâmplat.”

Decât contabil, mai bine învăţător

” Eu eram foarte bun la matematică şi mi-aş fi dorit să mă fac contabil. Exista un liceu economic la Rm. Vâlcea şi în familia noastră a avut loc un consiliu de familie iar tata împreună cu fraţii mei mai mari s-au sfătuit şi au optat pentru Liceul Pedagogic.Eu mi-aş fi dorit altceva dar părerea mea nu conta prea mult. Au ales să ies învăţător, am dat examen şi am intrat fără probleme. Referitor la acest capitol îmi amintesc că eu fiind foarte bun la matematică nu prea aveam nevoie de pregătire, dar părinţii au zis că nu ar strica să fac câteva ore. Aşa că m-am dus la profesorul Toteanu care avea grupe de elevi mai mari decât mine. Ei bine eu cum „jonglam” cu matematica le făceam probleme şi exerciţile lor fără nicio greutate. Atunci când a văzut domnul profesor cum stă treaba mi-a spus să nu mai vin că nu are niciun rost.”

Adio, şcoală!

” Cariera mea în Învăţământ, nu era tocmai ce îmi doream şi asta pentru că acolo, în Bărăgan, din cauza sărăciei oamenii nu prea dădeau importanţa cuvenită şcolii. Am avut un adevărat şoc să văd la cârciumă părinţi şi copii bând cot la cot. Mi-a plăcut meseria şi chiar am făcut-o cu pasiune. Mi-a fost foarte greu atunci pentru că eu am fost şi sunt şi acum, foarte legat de zona noastră. Atunci când trebuia să plec de acasă şi să merg acolo parcă pica cerul pe mine. M-aş fi dus oriunde în altă parte, dar nu acolo. Şi, am mai avut o perioadă foarte grea în 2005, când am fost schimbat de la conducerea BRD. A fost cel mai mare şoc pentru mine care muncisem din răsputeri şi reuşisem să aduc unitatea mea în top şi să fie cea mai bună pe 3 judeţe. L-am traversat foarte greu şi mai sunt şi astăzi marcat. În 1996, când am fost numit director, banca se afla sub zero ca profit şi urma să fie desfiinţată. „