0
0
Vă aducem în prim planul rubricii „Dincolo de aparenţe” pe ultimul primar al Câmpulungului din epoca ceauşistă. Ion Ghizdavăţ căci despre el este vorba a plătit cu scaunul de primar imprudenţa de a ignora indicaţiile lui Ceauşescu dar mai ales ale Elenei tocmai atunci când oraşul pe care-l conducea era la un pas de a fi transformat în municipiu, când cele mai importante întreprinderi : ARO, C.F.S, C.L.C, E.M.C erau în floare fiind schimbat cu nici două luni până la evenimentele din 1989.Viaţa lui s-a schimbat la 180 de grade după Revoluţie dar spre disperarea duşmanilor săi, nu a clacat aşa cum probabil, sperau ei. Din contră, s-a reinventat dar nu pentru mult timp întrucât sănătatea nu i-a permis acest lucru.A ajuns iarăşi în rândul oamenilor din mijlocul cărora plecase şi pentru că niciodată nu a uitat să fie OM a fost primit cu braţele deschise, apreciat şi respectat. De-a lungul celor douăzeci şi ceva de ani a trăit „schimbarea ” cu amărăciunea unui om neputincios şi a învăţat să se adapteze acestei situaţii având nostalgia trecutului roşu şi glorios care i-a adus şi extaz dar şi agonie.Dincolo de aparenţe, Ion Ghizdavăţ este un om împlinit cu bune şi cu rele care a are o familie frumoasă şi care îşi mai doreşte doar sănătate pentru el şi familia sa şi un… nepot. Tatiana PETRESCU
Spuneţi-mi care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră?
Aş începe cu primirea tovarăşului Ceauşescu în cariera Aninoasa în anul 1982, apoi cea de-a doua primire pe care i-am făcut-o în calitate de primar al oraşului în anul 1987, chiar la două luni de la numire. la Uzina ARO, dar înaintea lor a fost momentul când a trebuit să plec la promovarea pentru funcţia de primar. Am plecat trei şi trebuia să ne întoarcem unul. Primul şi favorit aş putea spune era Mateescu-fostul secretar organizatoric, pe locul doi eram eu şi pe locul trei era unul din Piteşti.Noi, ăştia doi, am fost trecuţi pe listă pentru a nu se interpreta că nu ar fi o promovare corectă. De fapt, zarurile erau aruncate şi se ştia cine va trage lozul câştigător.Povestea acestei întâmplări este una haioasă aş putea spune ce a avut un final neaşteptat şi aş spune eu unul fericit pentru mine.Când am ajuns la Bucureşti, în cabinetul tovarăşului Emil Bobu, am fost strigat primul, lucru care nu ar fi trebuit să se întâmple, întrucât peste tot, cel care intra primul era Mateescu.Am fost ţinut mai mult decât pe cei doi cu care am venit, şi atunci când ne-am reunit afară, Mateescu mi-a spus: „Măi, pe tine te-a ţinut cel puţin douăzeci de minute pe când cu noi a terminat într-un minut.Ce te-au întrebat?”Le-am spus că m-a întrebat despre familie, despre EMC că doar eram secretarul de partid din acea perioadă, despre situaţia Uzinei ARO, despre mineri, etc.Ni s-a spus să mergem acasă pentru că vom fi anunţaţi de la Judeţ la cine s-a hotărât tovarăşul Ceauşescu.Au trecut câteva zile şi nu primisem niciun răspuns.Se discuta pe ascuns, se făceau paruiri care-l dădeau câştigător pe Mateescu.A venit şi ziua mult aşteptată şi în ziua când am fost numit primar, am primit un telefon de dimineaţă de la Zamfir-prim secretarul de la Piteşti care mi-a spus:” Măi, la 10.45, să fii îmbrăcat frumos, ras proaspăt şi să vii la partid şi să-ţi convoci membrii BOB de la EMC”. Îmi amintesc că Mateescu era foarte gătit şi sigur pe situaţie atunci când ne-am întâlnit la Primărie unde s-a ţinut şedinţa.A venit Zamfir care a anunţat că „s-a stabilit la conducerea superioară de partid de către tovarăşul Ceauşescu ca prim secretar să fie numit tovarăşul Ghizdavăţ.” În sală s-a făcut linişte. Apoi a continuat: „O să mergem în sala de şedinţă pentru a face formalităţile pentru că tovarăşul Oancea(fostul primar) este în întârziere, trebuie să ajungă la aeroport peste două ore ca să să plece la Arad.”
Atunci când aţi auzit rostit numele dumneavoastră ce aţi simţit?
Sincer să fiu, aveam parcă o presimţire că eu aş fi cel câştigător şi eram pregătit să mă angajez în faţa Plenarei că pot duce mandatul la capăt întrucât aveam experienţă şi putere de muncă de a continua ce a început Oancea şi predecesorii săi.
Câte întâlnire faţă-n faţă aţi avut cu Ceauşescu? Cum era ca om, Ceauşescu?Cum se purta atunci când nu era înconjurat de acoliţii săi?
Cele de care v-am spus mai sus. Pot să vă spun că mie, niciodată, nu mi-a fost teamă de el dar nici de „tovarăşa” care era mai periculoasă. Am să vă relatez o întâmplare din cadrul vizitei lui Ceauşescu la Cariera Aninoasa, care m-a avantajat foarte mult în numirea mea de mai târziu ca primar. În acea zi, trebuia să-mi sosească cuvântarea pe care trebuia s-o ţin în faţa „tovarăşului” dar pentru că s-au încurcat lucrurile, nu am primit-o. A apărut prim secretarul judeţului, Sârbu, şi m-a întrebat dacă am primit cuvântarea. I-am spus că nu şi, a intrat în panică.I-am spus să stea liniştit că mă descurc şi fără ele. Şi am vorbit în faţa „tovarăşului” fără nicio emoţie şi aşa i-am câştigat simpatia. M-aţi întrebat cum era ca om. Era foarte cald, apropiat, şi poate că şi din această cauză nu am avut emoţii atunci când a trebuit să vorbesc.Şi „tovarăşa” a fost destul de drăguţă.
Dar cum vă înţelegeaţi cu Zamfir, pentru că era cunoscut ca fiind „al dracului”?
Da, Zamfir era foarte dificil ca om. M-am reîntâlnit cu el în Bucureşti după mulți ani de la Revoluție, în faţa BNR. Nu m-a mai recunoscut. I-am spus cine sunt şi mi-a zis să-i zic „tovarăşe”. I-am spus că s-au dus timpurile ălea. M-a întrebat despre Câmpulung şi ne-am despărţit.Am lucrat ca mai toţi, greu cu el.Te suna la miezul nopţii pentru a te întreba cine ştie ce-i trecea lui prin minte şi trebuia să-i răspunzi, să fii mereu pregătit.Şi cum el era odihnit întrucât el ziua dormea, noaptea nu ţinea cont de oră, i se părea ceva normal să fii treaz.
Dar atunci când trebuia să intervină pentru judeţul Argeş la Bucureşti o făcea că doar era un om influent ?
Nu prea, pentru că în vizita pe care a făcut-o „tovarăşul” la ARO, am avut posibilitatea să stau câteva minute de vorbă cu el fără securişti şi restul lumii. Atunci mi-a spus Ceauşescu că nu-i place cum arată Câmpulungul văzut de sus şi că doreşte de la mine să-i fac un plan de modernizare şi sistematizare al oraşului şi lumea nu a înţeles bine ceea ce se dorea.El vroia să dărâmăm centrul oraşului, Bulevardul Pardon, şi să facem numai blocuri.I-am spus că avem locuri pentru blocuri chiar şi în centru. Au venit foarte mulţi arhitecţi pentru a prospecta zona şi o ţineau una şi bună cu dărâmarea centrului oraşului. Le-am spus că nu pot accepta acest lucru pentru că sunt câmpulungean, aici m-am născut şi mă doare sufletul să fac aşa ceva oraşului meu faţă de alţii care nu au legătură cu Câmpulungul.De altfel, acest lucru mi s-a imputat atunci când am fost schimbat, pe nedrept zic eu.
Sub ce motiv aţi fost înlocuit în octombrie 1989?
Aşa cum v-am spus, mi s-a imputat că nu am făcut nimic pentru Câmpulung, lucru neadevărat. În acea perioadă, situaţia economică a oraşului era una înfloritoare pentru că exista ARO, EMC, CFS, CLC, CAP, agricultura. Trebuia să devenim municipiu pentru că întruneam condiţiile: populaţia ajunseseră la 46 000 de locuitori fără să se ia în calcul armata, elevii care făceau naveta, stagiarii.Producţia marfă trebuia să fie de minim 10 miliarde lei şi numai ARO avea 7 miliarde fără să mai punem celelalte întreprinderi din oraş.Din păcate, s-a realizat acest lucru după ce a venit la conducere noul regim capitalist.
Care au fost cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit?
Cea mai mare a fost schimbarea mea din postul de primar într-un moment în care totul mergea foarte bine şi aveam rezultate foarte bune.A fost dictată de Bobu şi „tovarăşa”. Eu unul, mă aşteptam să fiu promovat.O altă dezamăgire este că m-am ales cu sănătatea şubrezită din cauza stresului pe care l-am trăit, am căpătat afecţiuni ale inimii,psoriazis. Şi au mai fost şi altele mai mărunte dar care nu le-am dat importanţă.
Cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră după destituirea din funcţia de primar?
Da, viaţa mea s-a schimbat la 180 de grade.Imediat mi s-a găsit loc de muncă la EMC ca economist de gradul I, la Investiţii, şi cu o leafă echivalentă cu cea pe care o avuseserăm ca primar.Eu am lucrat aici 11 ani şi am fost secretarul lor de partid şi preşedintele COM, exista un cumul de funcţii ca primar cu prim secretar.De altfel, pot spune că îmi găseam şi în altă parte să lucrez dar am preferat EMC.M-am înţeles bine cu cei de aici şi am fost primit la fel de bine.După schimbarea mea pot spune că m-am simţit uşurat, că am scăpat de o povară deşi,aşa cum v-am spus mi-a părut foarte rău că am plecat.La scurt timp,la o jumătate de an după 1990, din cauza afecţiunilor am fost nevoit să mă pensionez pe caz de boală.
Mai ţineţi minte data când aţi fost destituit?
Da, a fost pe 26-27 octombrie 1989.Am fost înlocuit cu cineva din Piteşti, Ionel Dicu se numea, un economist al judeţului, un profesionist.
Vă amintiţi când v-a fost cel mai greu atunci când aţi fost primar?
Situaţiile grele mă incitau pentru că mă puneau la încercare şi aproape că nici nu mai simţeam greul. Am avut un colectiv deosebit cu care am conlucrat foarte bine şi am avut rezultate pe măsură.Eram pe baricade în permanenţă, fie sâmbătă, fie duminică, zi sau noapte.
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero şi vi s-ar propune să fiţi din nou primar a-ţi mai accepta?
Nu, în condiţiile ăstea. Nu sunt omul care să dea înapoi,şi vă pot spune că am mai primit propuneri chiar după Revoluţie dar am refuzat. Am vrut însă să mai încerc o dată şi m-am dus la Primărie pentru a-mi depune actele şi m-am întâlnit cu Buta care şi el vroia să candideze.Mi-a spus că puteam să depun dosarul în acea zi până la ora 24.00. Mie îmi mai trebuia să fac nişte copii pentru că m-am dus cu doar două exemplare şi-mi trebuiau patru. În noaptea aia nu am avut unde să fac aceste copii şi am renunţat.
Care a fost cea mai mare dorinţă a dumneavoastră care nu s-a îndeplinit pe timpul mandatului ?
Faptul că nu am reuşit să transform Câmpulungul în municipiu.
Dacă aţi fi nevoit să porniţi acum de la zero într-o meserie ce aţi alege să faceţi?
Păi, pe cea care am învăţat-o, cea de economist chiar dacă pasiunea vieţii mele au fost şi vor rămâne maşinile.
Vă place să staţi în bucătărie, să gătiţi?
Da, o ajut pe soţia mea la curăţat de cartofi, morcovi, tăiat zarzavat şi ştiu să fac orice mâncare.
După Revoluţie, văzând cum decurg lucrurile v-aţi făcut vreun plan pentru viitor?
Parcă aveam o presimţire că lucrurile nu vor mai fi la fel şi că societatea este nedereaptă. Odată cu „dărâmarea” mea mi-am pierdut încredrea în oameni şi în acel nou sistem şi am încercat să mă detaşez.
Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră care ar fi acel lucru?
În comportament? Am şi eu slăbiciunile mele, ca orice om. Mi-aş dori să nu mai fumez aşa de mult.
Atunci când sunteţi obosit, ce vă relaxează?
Atunci când sunt obosit mă duc să mă plimb prin oraş, în special prin Grădina Merci, pe Bulevard chiar dacă uneori mă ia nostalgia.
Sunteţi un om darnic?
De obicei, da. Am avut norocul să am o soţie miloasă care are grijă să dea celor sărmani ori de câte ori aceştia vin la noi să ceară.Din puţinul pe care-l avem nu ne dăm înapoi, în a da şi celor aflaţi în nevoi.
Mai vin oamenii la dumneavoastră pentru a vă mulţumi că i-aţi ajutat cândva?
Da, să ştiţi că unii oameni nu uită să fie recunoscători cuiva care i-a ajutat la nevoie. Cu bucurie, constat că încă mai vin pe la mine şi-mi mai lasă mici atenţii, şi-mi mulţumesc că i-am ajutat.
Spuneţi-ne două calităţi şi două defecte ale dumneavoastră?
Mă enervez foarte repede şi cred că nici nu mai este nevoie să mai caut altul pentru că au alţii grijă să-mi găsească defectele.Calităţile trebuie descoperite de alţii.
Cum v-aţi cunoscut soţia?
Eram prieten foarte bun cu fratele ei şi aşa am cunocut-o într-o vizită făcută la ei acasă.Mi-am dorit o soţie cu care să mă pot înţelege şi cu care să fac casă bună. Ea a fost cea care mi-a dat garanţia că nu mă înşel.Avem împreună doi băieţi pe care ni i-am dorit foarte mult.
