0
0
Fostul consilierul PNL, Iustinian Stănescu -fostul inginer şef din cadrul Exploatării Miniere Câmpulung este cel care astăzi, ne-a răspuns cu sinceritate la întrebările puse de noi în rubrica „Personalităţi în papuci”. O „Fecioară” născută într-o zi cu rezonanţe istorice până în 1989: 23 august, pe care nu şi-a sărbătorit-o însă, niciodată cu fast şi-a dorit de mic independenţa financiară chiar dacă familia sa avea destui bani să-l întreţină şi în timp ce alţi tineri de seama sa se distrau în vacanţele de vară, el muncea. Şi, a început mai întâi, cu munca uşoară: la curăţat de ceapă, a trecut apoi, la ceva mult mai complex dar şi interesant, în arheologie pentru ca în pragul majoratului, să treacă direct la munca în subteran. Această experienţă avea să-l formeze ca om şi să-i traseze practic drumul în viaţă pentru că atunci când a ieşit din şut, Iustinian Stănescu, s-a dus direct pe băncile Facultăţii de Mine din Petroşani.Reîntors ca proaspăt inginer în locul de unde a plecat, „fostul miner Stănescu” şi-a demonstrat în scurt timp faţa ortacilor calităţile profesionale reuşind ca în câţva ani, la doar 30 de ani, să preia primul post de conducere din cariera sa,cel de şef al sectorului Boteni şi după 8 ani, să ajungă în conducerea EMC, în funcţia de „Inginer şef-Producţie” un post cu foarte mari responsabilităţi întrucât avea în mâinile sale soarta a 3700 de ortaci.Din păcate, vremurile s-au tulburat, mineritul a început să dispară încetul cu încetul şi să devină o amintire. Cariera în minerit s-a terminat însă, brusc pentru Iustinian Stănescu exact ca şi cum a început, la doar 45 de ani, atunci când mai avea multe de spus şi nu din vina lui ci a celor mai „mari” care vor avea destul timp să regrete ceea ce au făcut. Consideră însă, că „huila nu şi-a spus încă ultimul cuvânt” şi că într-o zi, mineritul va redeveni ceea ce a fost.Coincidenţă sau nu, în 1996, atunci când a căpătat şi cea mai mare funcţie a sa acesta se înscrie în PNL alături de care a rămas până azi. Se consideră un om împlinit din toate punctele de vedere şi are doar un singur regret: faptul că nu a stat mai mult timp cu copii săi pentru că avea în permanenţă, probleme în …mină. Tatiana PETRESCU
Excursie cu ….bucluc
„Am fost un copil ascultător dar care îi plăcea să facă şi prostii.Toată copilăria mi-am petrecut-o la Câmpulung, la bunici.Îmi plăcea să mă duc pe dealuri.Prin clasa a IV-a, îmi amintesc că aveam un prieten din Bucureşti şi într-o zi, ne-am gândit să mergem la schit, la Ciocanu. Am plecat dimineaţa amândoi de acasă, cu mâncărică, ca pentru excursie dar pe drum, ne-a prins un potop, a venit viitura şi, ne-a luat şi mâncărica şi hainele pe care le aveam.Spre norocul nostru, am scăpat teferi dar nu am putut să ne întoarcem acasă decât a doua zi şi arătam ca vai mama noastră, doar chiloţii îi mai aveam pe noi, eram speriaţi şi „rupţi” de foame. Bunicii noştri s-au speriat şi evident, au anunţat Miliţia dar atunci când ne-au văzut acasă, s-au liniştit şi s-au bucurat că suntem în viaţă. Am scăpat amândoi, nepedepsiţi.”
Baie de soare şi mult… nămol
” La Gară, pe vremea copilăriei mele exista un stăvilar, „La Vălimăreanu” şi acolo mergeam întotdeauna vara, să înotăm. Îmi amintesc şi acum de o fază când am plecat mai mulţi băieţi să înotăm, şi plăcerea cea mai mare era să sărim în apă de pe stăvilar în Râul Târgului.Numai că, din cauza secetei, apa scăzuse foarte mult. Era un amănunt foarte important dar pe care noi nu l-am luat în calcul, aşa că am sărit aşa cum făceam de obicei.Am intrat jumătate în nămol şi am reuşit să ies de acolo, cu mare greutate, ajutat de băieţi. Nu am păţit nimic, dar s-a râs mult pe această fază.”
Fotbal-Sergiu Cicu- rateuri şi mulţi… pumni
” Mi-a plăcut foarte mult sportul. Jucam mai tot timpul fotbal în grădina bisericii, unde nu aveam voie şi, se lăsa întotdeauna cu bătaie. Eram foarte bun prieten cu Sergiu Cicu şi ne luam la bătaie din „n” motive, fie că ratam unul dintre noi vreun „11 m”, fie că nu ne pasam unul celuilalt, cert este că indiferent de situaţie eram când eu, când el, cu buza spartă şi ochii vineţi.Erau bătăi de băieţi dar asta era numai atunci când jucam fotbal că în rest, eram prieteni.”
La furat de cireșe la …CAP
” Mergeam la furat de mere,de cireşe, la Godeni, unde era CAP-ul şi cum nu aveam la noi decât hainele de pe noi, scoteam tricourile, le înodam şi le umpleam cu cireşe. Atunci când ajungeam seara acasă, tricourile erau pătate şi bunica mereu mă certa pentru că nu mai putea să le scoată petele.”
Dau părul meu pentru o…bere!!
” Eram în anul V de liceu, pentru că pe vremea mea se făceau 5 ani, şi se purta părul lung. Era o mare mândrie să ai părul lung, şi numai noi, băieţii ştiam câte pătimeam pentru a „fii la modă”. Mai erau vreo două săptămâni până la încheiere anului şcolar şi într-o zi, am chiulit de la orele de practică mai mulţi băieţi din clasă şi am mers la o bere la un bar care se afla în spatele liceului nostru.Ne-a prins maistrul instructor,cel cu care făceam practica şi ne-a turnat la director.Drept pedeapsă, a trebuit să ne tundem zero şi astfel să mergem la banchetul de sfârşit de an, chilug. A fost cea mai naşpa pedeapsă pentru mine dar şi pentru colegii mei.”
Dragoste…prin corespondenţă
” Ne-am cunoscut întâmplător. Eu eram student şi venisem în vacanţă, la Câmpulung. Asta se întâmpla pe 8 septembrie 1980. Pe 15, eu trebuia să plec şi în acea zi, am ieşit în oraş cu un prieten care era vecin cu bunicii mei.Ne-am plimbat prin Grădina Publică şi ne-am întâlnit cu ea. Prietenul meu o cunoştea de la verişoara ei, ne-a făcut cunoştinţă şi ne-am împrietenit. Eu am plecat la Petroşani, la facultate, ea a rămas la Câmpulung şi atunci când nu ne vedeam, ne scriam.Prietenia noastră a durat vreo 6 ani, după care ne-am căsătorit.Am cerut-o în căsătorie atunci când ne aflam la ea acasă, foarte simplu: ” vrei să fii soţia mea?”, a acceptat, ne-am făcut actele apoi, mi-am anunţat şi părinţii.”
Mai întâi, arheolog şi apoi, miner
” Chiar dacă situaţia financiară a familiei mele era una bună, mie mi-a plăcut întotdeauna să muncesc pentru a avea banii mei. În fiecare vacanţă de vară, atunci când eram în liceu, mă angajam indiferent unde. Am lucrat şi la un depozit de legume-fructe dar şi ca arheolog la Mânăstirea Negru Vodă.În 1976,eram în anul III, la liceu, la aproape 18 ani, mi-am zis să mă angajez la mină. Printr-o cunoştinţă am reuşit să mă angajez la mina Coteşti.Am avut şansa să lucrez cu nişte oameni deosebiţi care mi-au insuflat dragostea pentru minerit.Am coborât în mină şi am lucrat la vagonetar, eram omul care încărca vagonetul cu cărbune şi practic am făcut tot ce se făcea în mină.Lucram pe 3 schimburi, exact ca un miner. În prima lună, am câştigat 3700 lei bani pe care ambii mei părinţi nu-i câştigau la un loc. Îmi amintesc că tot salariul îl luasem în bancnote de 50 lei care de-abia ieşiseră şi atunci când am ajuns acasă, am înşirat toţi bani pe o masă mare. Cu ei, am plecat la mare, la Costineşti unde am stat timp de o lună şi unde nu am reuşit să-i cheltui. Dar, aveam bătături în palme şi nu conta.Eram mândru de ceea ce realizasem.”
Cariera în minerit a venit de la sine
” După terminarea liceului, am ales să fac „Institutul de Mine Petroşani-Facultatea de mine” lucru care a venit de la sine şi nu numai din cauze financiare care era un aspect de luat în seamă ci pentru ceea ce învăţasem eu de la cei cu care lucrasem că înseamnă mineritul.Am învăţat că atunci când cobori în mină, nu mai eşti şef sau miner. Acolo, toţi sunt egali şi mai ales, solidari.Or, acest lucru m-a impresionat foarte mult şi a înclinat balanţa pentru a alege acestă meserie, care este foarte frumoasă.Mineritul te învaţă să-l respecţi pe cel de lângă tine şi mai ales, să-l preţuieşti.După terminarea facultăţii am fost repartizat în 1984, la Întreprinderea Minieră Câmpulung, sector Poienari. În 1990, am fost numit şef serviciu Producţie, în 1992-şef sector Poienari iar în 1996, am fost numit Inginer şef Producţie având în subordine 3 700 de angajaţi până în 2003.În 2004, am fost trimis în şomaj după care m-am pensionat.”
A stat la „şuetă” cu moartea de multe ori
” Munca în adâncuri presupune foarte multe riscuri şi primejdii.Inevitabil orice miner odată intrat în mină îşi riscă viaţa. De aceea am subliniat că în mină, ortacii sunt egali pentru că acolo viaţa ta depinde de a celui de lângă tine şi solidaritatea este cuvântul cheie. Asemenea multor ortaci am văzut moartea cu ochii de foarte multe ori. Odată, în timp ce eram student, făceam practică, la Livezeni şi munceam la abataje.S-a dărâmat un stâlp pe mine, nu am avut experienţa necesară de a evita acest lucru, am rămas cu stâlpul pe mine şi deasupra mea cu 3 metri de cărbune.Am avut noroc că nu am fost strivit. Mi-am luat papară de la şeful de echipă, şi după ce m-au eliberat mi-am văzut de treabă în continuare.Atunci când am fost şeful Staţiei de Salvare am trecut prin nenumărate momente, mult mai dramatice, din care am reuşit să scap.Acum, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot mineritul l-aş alege dar mi-aş impune în alt mod punctul de vedere.”
Un singur regret
„Regretul cel mai mare al meu este că am petrecut foarte puţin timp cu familia.Copiii mei au crescut fără mine, pentru că eu eram în mină. Meritul cel mai mare în creşterea şi educarea celor doi copii ai noştri a revenit soţiei, şi-i mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru ei şi mine. Eu nu am fost la nicio şedinţă la Ioana şi doar la una singură, la Ştefan. Ţin minte că am reuşit să ajung la o singură serbare a Ioanei, care a făcut pian şi m-a rugat mult de tot să vin atunci şi atât. Plecam toţi în concediu şi din cauza problemelor de la serviciu, îi lăsam acolo şi mă întorceam la muncă sau îi urcam în maşină , eu rămâneam la mină şi ei plecau singuri.”
