1
0
Invitată de azi la rubrica “Dincolo de aparențe” este o doamnă extrem de sensibilă, un suflet de mamă, care timp de patru decenii și-a împărțit iubirea la mii de copiii pe care i-a avut în grijă. Este vorba de fostul director al Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilități Câmpulung, Mariana Dragomir, care timp de 20 de ani a condus și a coordonat activitatea acestei instituții cu rezultate remarcabile. În tot acest timp, doamna director, nu a ezitat în fața nici unui efort atunci când a fost vorba să îmbunătățească viața copiilor cu probleme. A fost alături de ei, le-a oferit necondiționat sprijin, căldură și înțelegere și mai ales, dragostea de mamă. Știe foarte bine ce înseamnă boala, suferința și ce dramă este să pierzi pe cineva drag. A suferit enorm la dispariția soțului, un binecunoscut și respectat antrenor de lupte, maestrul emerit Ion Dragomir însă a găsit puterea de a merge mai departe, ”sprijinindu-se” pe marea dragoste pentru copiii săi, dar și pentru cei pe care-i avea în grijă. Multiplele însărcinări nu au îndepărtat-o de nou și, azi, spune cu mândrie că s-a menținut în … vremurile moderne, invitându-vă să-i vizitați profilul pe facebook. Veți descoperi un om bun ca pâinea caldă, o doamnă remarcabilă dar și o bunică minunată care nu are niciun regret, poate doar cel al trecerii anilor și care nu privește în urmă cu mânie. Este o femeie foarte sensibilă, cu frică de Dumnezeu pentru care cuvântul OMENIE continuă să-i fie carte de căpătâi. Cu dragostea pentru semenii din jur dar și cu lecția omeniei predată zi de zi celor doi copii de acasă, Mariana Dragomir se consideră un om împlinit din toate punctele de vedere. Tatiana PETRESCU
Care au fost cele mai emoţionante trei momente din viaţa dumneavoastră?
Momente emoționante sunt multe, dar să aleg trei dintre ele: când s-au născut copiii mei: Diana și Alexandru; când am participat la absolvirea facultății de către fiica mea și atunci când am primit, din partea Consiliului Județean Argeș, Diploma de excelență și placheta pentru activitatea desfășurată de întregul personal al instituției pe care l-am condus.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum?
Nu regret nimic, nu am dezamăgiri și, în general, nu îmi place să dau timpul înapoi. Eventual, mi-ar fi plăcut ca, la un moment dat, să fi putut să opresc timpul în loc.
Când aţi fost cea mai fericită?
Pot să spun că, în viața mea, multe au fost momente fericite. De exemplu, momentul în care m-am căsătorit, precedat de alți 20 de ani plini de momente extrem de fericite… Apoi momentul în care s-au născut nepoții mei, dar și zâmbetul copiilor mei și faptul că îi văd pe ei fericiti. Da, sunt cea mai fericită când ei sunt fericiți.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Lipsa de educație și bun simț.
Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru?
Consider că ceea ce este cu adevărat important în viață este să fii mulțumit de tine însuți, în primul rând. De aceea, nu pot afirma ca aș schimba ceva la mine. Poate, totuși, vârsta.
Ce apreciaţi cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Pe lângă profesionalismul de care dau dovadă, apreciez foarte mult dăruirea, pasiunea și devotamentul fiecărui coleg și munca de echipă, pe care ei o desfășoară.
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero a-ţi face acelaşi lucru?
Cu siguranță, fără nici o ezitare, da.
Când v-a fost cel mai greu?
Când a decedat soțul meu.
Unde vă vedeţi peste 10 ani?
Lângă copiii și nepoții mei. Sper! (n.r. aici ar fi fost nevoie să vedeți lumina și căldura din ochii doamnei Mariana. Nici o mie de vorbe nu ar putea spune, ce-a spus o simgură privire)
Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte ale dumneavoastră.
Răbdarea și dragostea față de oameni ar fi două din calitățile mele principale. Consider că cel mai mare defect al meu este că am prea mare încredere în cei din jur.
Credeţi în legea compensaţiei? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Cred că atunci când Dumnezeu îți închide ușă, sigur îți va deschide o fereastră.
Atunci când sunteţi obosită ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Citesc, mă plimb sau vizionez un film, o comedie.
Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construieşti o casă, să faci un copil şi să sădeşti un pom. Dumneavoastră cam ce aţi mai avea de făcut pentru a fi împlinit?
Mă consider un om împlinit la vârsta mea, dar bineînțeles că îmi doresc în continuare să îmi pot ajuta copiii să-și îndeplinească dorințele.
Sunteţi un om darnic? Dar iertător?
Ooooo, da!! Sunt foarte darnică. Iertatoare… Am iertat oamenii care mi-au făcut mult rău pentru că nu sunt eu în măsură să judec faptele oamenilor. Altcineva o va face, la timpul potrivit.
Dacă ar fi să vă caracterizaţi în câteva cuvinte ce a-ţi spune despre dumneavoastră: că sunteţi conservatoare sau modernă, adaptată timpului în care trăiţi?
După vârstă, s-ar crede că sunt un om conservator, dar nu este deloc așa. M-am adaptat foarte ușor timpului actual, mai ales ca în colectivul pe care îl conduc este mult tineret. Sunt uimită de cât de repede se dezvoltă tehnologia și îmi place să învăț pe cât posibil. Am și pagină de facebook. (n.r. râde încântată).
Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea v-aţi dorit mereu?
Mi-am dorit să lucrez cu copiii, de aceea m-am înscris la un liceu pedagogic. Am primit repartiție (așa era atunci…) la Casa de copii preșcolari, unde am rămas timp de 38 de ani.
Tânjiţi după ceva?
În momentul de față, singurele lucruri pe care mi le doresc este să fiu sănătoasă și liniștită.
O vorbă spune că “A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de
acord cu acest lucru?
Toate vorbele din bătrâni sunt pline de înțelepciune, deci, da. Sunt de acord cu acest lucru. Și sunt destule exemple în jurul nostru de „domni” ajunși chiar din întâmplare.
Cât de important este să ai “cei 7 ani de acasă”?
”Cei 7 ani de-acasă” marchează, practic, tot restul dezvoltării tale ca om: personalitate și educație.
Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Dacă ți se oferă șansa să faci ceva ce îți dorești cu adevărat, ai și succes. În aceeași măsură, însă, dacă ai succes într-un anumit domeniu, probabil ți se va oferi și șansa să excelezi în acel domeniu.
Oamenii puternici cred că destinul ţi-l faci singur. Credeţi în destin sau în voinţa proprie?
Cred în destin, în ceea ce îți este menit de la Dumnezeu. Oamenii puternici uită probabil că au devenit puternici pentru că așa a fost destinul lor.
Mai aveţi prieteni din copilărie? Dar duşmani, oameni cu care nu vă înţelegeţi oricât a-ţi încerca?
Da, am avut o prietenă din copilărie cu care m-am înțeles foarte bine, Cristiana, care din păcate, a murit și a lucrat la un alt Centru de Plasament din Câmpulung. Dușmani, deși consider că este un cuvânt cam dur, cred că da, orice om are și dușmani, dar eu sunt o fire maleabilă și mă înțeleg bine cu cei din jurul meu.
Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Să fie mai realiști, să promită lucruri pe care le pot îndeplini.
Cu cine sunteţi în concurenţă?
Cu timpul și cu mine însămi. Încerc mereu să mă autodepășesc.
V-aţi pierdut vreodată încredrea în prieteni?
Da, am avut prieteni care m-au dezamăgit la un moment dat, dar nu mi-am pierdut încrederea in ei, pentru că probabil au avut și ei motivele lor. Timpul mi-a demonstrat apoi că am avut dreptate să nu-mi pierd încrederea în ei.
Care au fost şi sunt lucrurile esenţiale din viaţa dumneavoastră?
Credința în Dumnezeu și educația.
Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din ţara noastră?
Lipsa de omenie a celor care dețin puterea, uită prea repede de unde au plecat și se cred veșnici în scaunul puterii.
Care era lucrul care vă plăcea să-l faceţi în copilărie?
Hmm, cam îndepărtată copilăria mea! Cel mai mult îmi plăcea să merg în vacanțe la bunici, la Văleni Dâmbovița. Era atmosfera de basm descrisă de Sadoveanu în ”Dumbrava minunată”. Superb!
Povestiţi-ne o întâmplare haioasă din copilărie care s-a lăsat cu bătaie.
Poate nu vă vine să credeți, dar nu m-a bătut nimeni niciodată. Întâmplare haioasă….Hmm… eram un copil foarte cuminte și chiar nu-mi amintesc. Probabil au fost și întâmplări haioase, dar acum, nu-mi vine niciuna în minte… nu știu.
Ce este dominant în viaţa dumneavoastră: munca sau familia?
Cele două sunt împletite. Fără muncă nu aș putea avea grijă de familia mea. Iar familia este un sprijin în munca mea.
A fost vreun moment când viaţa dumneavoastră putea să se schimbe radical?
Da, în clasa a IV-a, când, în urma unui examen destul de dur, am intrat la Liceul de Coregrafie din București. Dacă aș fi rezistat până la absolvirea lui, probabil aș fi fost balerină, dar, după cum spuneam, destinul meu, hotărât de Sus, a fost cel pe care l-am urmat.
Dacă ar fi să mulţumiţi cuiva pentru ceea ce sunteţi astăzi, cine ar fi?
În primul rând, lui Dumnezeu și apoi mamei mele.
Vă plac banii, alergaţi după ei?
Dacă v-aș spune că nu imi plac, m-ați crede? Da, îmi plac, pentru că nu poți să trăiești fără ei. De alergat după ei nu prea am unde, pentru că îmi plac doar banii câștigați prin muncă cinstită.
Vă place să staţi în bucătărie? Ce mâncăruri vă place să gătiţi?
Aș fi ipocrită să spun că acum îmi face o deosebită plăcere să mai stau în bucătărie să gătesc. Dar … trebuie. În tinerețe, mi-a plăcut foarte mult să gătesc și cred că eram talentată în acest sens. În general, gătesc mâncăruri tradiționale românești, dar mai și inventez câteodată, mai ales prăjituri.
Care ar fi cea mai mare dorinţă a dumneavoastră care nu s-a îndeplinit încă?
Tot ce mi-am dorit s-a îndeplinit mai devreme sau mai târziu. Poate una din dorințele neîndeplinite încă, ar fi o călătorie la Mormântul Sfânt, la Ierusalim. Dar mai este timp.
