0
0
Convinși că încă mai există acei profesori dedicați meseriei, acei dascăli ciopliți după caracterul ” Domnului Trandafir”, din copilăria lui Sadoveanu vă prezentăm pe unul dintre profesorii de limba română în varianta feminină a” Domnului Trandafir” care pentru mine personal, a însemnat și înseamnă mult, de la care am învățat ce înseamnă respectul, omenia, bunătatea și dragostea pentru lectură. Este unul dintre cei mai buni, iubiți și respectați profesori pe care îi are Câmpulungul ce a condus pe drumul performaței nenumărate generații de elevi, printre ei numărându-mă și eu. Se numește Maria Horhoianu și am invitat-o să răspundă la câteva întrebări tocmai pentru a arăta că dascălii nu fug de această meserie, nu caută averi, ci doresc să își urmeaze inima și își dau tot sufletul (și uneori și banii din buzunar) ca să iasă lecțiile așa cum trebuie și elevii să plece acasă cu ceva nou învățat în orele petrecute împreună la clasă. Am tras așadar “ cortina personalității” doamnei profesoare și am aflat lucruri noi despre un om simplu însă dedicat meseriei lui. Tatiana PETRESCU
– Aţi ales să slujiţi educaţia. Cum au fost începuturile?
Începuturile se pierd în “negura timpurilor, fiind pe la jumătatea anilor ‘ 60…Așa cum era pe atunci, la terminarea facultății, la un liceu teoretic în cadrul căruia funcționau și școala primară, și cea gimnazială, din localitatea Sadu(Bumbești –Jiu), județul Gorj. Acolo, împreună cu soțul meu, profesor de chimie, am funcționat 12 ani.Apoi, prin concurs, am ajuns la Liceul Industrial nr.1 din Câmpulung, de unde am și ieșit la pensie.
– Ce v-a determinat să deveniţi profesor de limba şi literatura română?
Alegerea profesiei a fost determinată de pasiunea pentru citit, manifestată din copilărie. Nu exista o zi fără lectură. Toți din familie citeam: mama, tata, fratele meu care a fost tot profesor de Limba și Literatura Română. Liceul ne oferea o bună pregătire, astfel încât un absolvent de atunci putea să dea examen la orice facultate și cu siguranță reușea. Toți colegii mei au fost admiși la facultatea aleasă.
-Ce vă place la această meserie şi de ce o iubiţi?
Mi-a plăcut mult meseria avută, mi-a plăcut relația cu adolescenții. Mi-a plăcut să explic. Chiar și acum am ore în care explic celor care mă solicită și o fac cu tragere de inimă. Mi-a plăcut să fiu la curent cu noutățile în specialitate. Cumpăr cărți și acum, împrospătând biblioteca personală care oricum, este bogată și variată.
-Cum ar trebui să fie „profesorul ideal?”
Este complicat să definești profesorul ideal. Profesorul este și el om, dar un om înzestrat de natură cu o seamă de calități absolut necesare pentru această profesie frumoasă și grea.Ca să fii profesor ideal, trebuie să câștigi încrederea și respectul elevilor prin competență.Trebuie să pui meseria de dascăl pe primul plan, să te dedici activității la catedră, fără a condiționa calitatea muncii tale, de câștigul material, acesta fiind întotdeauna subestimat.Se compensează această nedreptate perpetuă, dacă simți recunoștința și respectul elevilor, dacă foștii elevi te salută, se opresc și-ți vorbesc, dacă te felicită de sărbători, dacă te caută ca să-i ajuți în anumite probleme care depind de tine. Este semnul că te-ai apropiat de nivelul celui numit “ profesorul ideal“.
-Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, ce decizie aţi lua? Aţi alege să fiţi tot profesor de limba română?
Mărturisesc că dacă aș fi la început de drum, având 18 ani, aș alege aceeași profesie.Sau, poate, aș avea un gând și pentru matematică….Am fost “ realistă“ și mi-a plăcut matematica. Ciudat, nu?
-Dacă v-ar întreba un tânăr de ce să urmeze cariera de profesor, ce i-ați răspunde?
Aș sfătui un tânăr să aleagă meseria de profesor, doar dacă aș fi sigură că este dotat intelectual, că are răbdare și iubește copiii. Dacă vrea câștig material, l-aș pune să reflecteze…
-Cum este să fi profesor astăzi? Mai iubesc copiii limba română?
Profesorul din ziua de azi se bucură de oportunități pe care noi nu le- am avut. Există școli cu dotări excepționale, există numeroase căi de informare, se dezvoltă învățământul privat. Există și un “ dar“. Educarea tinerei generații în condițiile actuale a devenit un process dificil, rezultatele obținându-se cu greu. Profesorul nu este ajutat de un regulament școlar, general, care să impună disciplină și ordine. Nu prea este reglementată ralația “catedră “- “bancă “ și uneori, relația profesor-elev a fost înțeleasă greșit. Mass-media concurează manualele și substituie lectura directă a operelor. Elevul pasionat de citit este o prezență rară. Cei mai mulți prefer să vizioneze un film cu scenariul inspirat de o opera literară, decât să citească opera.Limba română este iubită de elevii talentați, atrași de științele umaniste, de cei care au nevoie de ea pentru admiterea în învățământul superior, de cei care au deprins gustul cititului de mici, din familie sau din școala primară.
-Cât de greu sau cât de ușor este să ajungeți la inima lor?
La inima elevilor se ajunge greu.Ora de Limba și Literatura Română este într-o concurență acerbă cu diferitele mijloace de comunicare.Literatura,ca orice artă, se adresează sensibilității și atunci trebuie să fie studiate textele de valoare pe care programa să le prevadă, iar profesorul să înlesnească receptarea lor. Programa trebuie să fie flexibilă, să corespundă interesului și vârstei elevului.
-Cum i-aţi făcut pe copii să îndrăgească lectura şi să aibă grijă de cărţi?
La vremea mea, existau copii care îndrăgeau lectura de dragul profesorului care știa să-i stimuleze. Erau recomandate cărți potrivite cu vârsta elevului. Știindu-se că elevii “se opun” recomandărilor li se acordă și “dreptul” să citească ce vor. Discuțiile pe baza cărților citite (elevii exprimându-și liber opinia) erau o modalitate de stimulare a lecturii.Cred că și acum, se întâmplă la fel.
– Cum simţiţi acum, după o viaţă la catedră, că v-au şlefuit dascălii pe c are i-aţi avut?
După o viață la catedră, nu contenesc să mă gândesc la profesorii mei din liceu și facultate(unii nu mai sunt), nu contenesc să le fiu recunoscătoare pentru influența pe care au avut-o asupra mea, învățându-mă ce este exigența îmbinată cu înțelegere, ce este rigoarea și autoritatea profesională. Profesorii mei știau să ne domine prin erudiție și prin latura lor umană.
-V-ati gândit vreodată să renunţaţi la învăţământ, în favoarea unui alt domeniu care ar satisface aşteptările materiale şi profesionale?
Niciodată nu m-am gândit să-mi schimb profesia. Am pus pe primul plan satisfacțiile intelectuale, nu cele materiale. Am fost respectată pentru felul în care mi-am făcut meseria și acest lucru a însemnat mult pentru mine.
-De-a lungul anilor, v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteţi să ne daţi câteva nume cu care vă mândriţi că le- aţi fost profesor?
Da! Mă mândresc cu mulți dintre foștii elevi. Unii au îmbrățișat cariera mea: Sanda Bănățeanu(Voican), Florentina Bobișteanu(Dragomir), Steliana Vișoiu, Melania Moise și mulți alții. Altora le-am fost dirigintă. Au ajuns profesori de alte obiecte, arhitecți, jurnaliști ca tine, ingineri, economiști, medici, etc. Nu trec sub tăcere numele lor, dar mi-e teamă să nu omit pe unii care s-au apropiat de “ excelență“.
– La ora actuală, televizorul şi internetul câştigă teren în defavoarea c ărţilor? Cum pot câştiga profesorii lupta cu tehnologia?
Am mai vorbit despre asta…Da, televizorul și internetul au câștigat teren. Nu am la îndemână o rețetă pe care s-o aplice profesorul de română pentru a câștiga “lupta “cu tehnologia. Depinde de harul profesorului, de pasiunea cu care-și face orele, de competența sa, de mijloacele la care recurge. Nu este suficient să fii “tobă de carte” dacă nu știi cum s-o împărtășești celorlalți.
– Dacă aţi fi ministru al Educaţiei ce aţi face pentru a îmbunătăţi sistemul de învăţământ actual?
Dacă m-ar întreba ministrul Educației, aș putea spune câteva lucruri pe care el, oricum, le știe. Ar trebui să nu mai rămână la nivelul “intenții”, următoarele lucruri: actualizarea și descongestionarea programelor școlare, regândirea r elației profesor-elev pe baza unui regulament foarte clar, reînființarea unor școli vocaționale, respectarea statutului cadrelor didactice, recompensarea materială a acestora în funcție de efortul depus, etc. Meseria nobilă de profesor trebuie să fie recunoscută.
– Vă consideraţi un profesor „altfel”?
Sunt un profesor obișnuit, asemenea celor din generația mea.Ce avem noi în plus? Poate un mai mare simț al răspunderii.
– Cum aţi defini „Excelenţa” în educaţie?
Excelența în educație se obține prin rezultate.Pentru acest lucru trebuie să ai cu cine…
– Nu aţi regretat niciodată că aţi ales această profesie?
Nu!Profesia mea m-a ajutat atât sprirtual, cât și material. Da, am avut multe bucurii aduse de profesie.
– Mereu există un schimb benefic între elevi şi dascăl… Ce aţi învăţat de la elevii dumneavoastră?
Recunosc, există un schimb benefic între elevi și dascăli. Elevii au învățat de la noi, dar și noi de la ei.Cunoscându-i, am admirat la ei sensibilitatea, voința, puterea de muncă, rezistența, entuziasmul. Am trait viața proprie și am trait- o și pe a lor. Am fost astfel mai bogată sufletește și am rezistat mai bine în fața unor dezamăgiri.
– Ce i-aţi spune celui mai iubit profesor al dumneavoastră, dacă l- aţi revedea?
Mă tem să nedreptățesc memoria vreunuia dintre profesorii mei.Gândul mă duce la domnul Haralambie Pâslaru,profesor de Limba și Literatura Română, polyglot, erudit, umanist recunoscut, care ne-a învățat carte, dar care ne-a dat și alte învățături sufletești, într-o epocă în care trebuia să ai curaj să faci acest lucru. Era un om persecutat de regim, dar care a reușit să reziste doar prin cultura pe care o dovedea. Acum i-aș mulțumi cu respect și i-aș spune că-i datorez în mare măsură orientarea spre filologie.
– Ce credeţi că înseamnă a avea talent, ca profesor?
Talentul de profesor este un lucru valoros și necesar. El se dezvoltă treptat, manifestându-se de timpuriu.Poate fi descoperit la copilul care se joacă “de-a educatoarea “ sau “ de-a învățătorul“, la elevul care-i explică bine colegului lecția neînțeleasă, la viitorul absolvent de liceu care „dă meditații unor elevi mai mici”. Calea spre cariera de profesor se conturează.Viitorul profesor talentat acumulează cunoștințe, cercetează, este generos împărțind roadele muncii sale cu sine și cu ceilalți, este orientat și disciplinat, riguros și visător.Trebuie să fie călăuzit de un ideal.Dacă ai asemenea trăsături, te poți numi profesor talentat. Așa cred.
– Care credeţi că este rolul profesorului în formarea elevilor și în ce măsură credeţi că acest rol se reflectă în societatea românească actuală? Se poate vorbi de o scădere a autorități profesorului sau de o decădere a imaginii sale?
Ar trebui ca rolul profesorului de astăzi să fie cel dintotdeauna : să formeze oameni în adevăratul sens al cuvântului.
Prin el, elevul dobândește cunoștințe, învață cum să le dobândească singur, se educă, se disciplinează, se îmbogățește spiritual.Scăderea autorității unui profesor s-a manifestat întotdeauna și acum, dacă ajunge să fie “ depășit“. Profesorul necompetent, indulgent peste măsură, limitat, neglijent cu sine și cu elevii, lipsit de har, nedrept(și aș mai putea adăuga) își pierde autoritatea, își strică definitiv imaginea. Acest profesor nu prea se mai poate reabilita și viața lui în școală devine foarte grea. Nu trebuie să uităm că au existat mereu profesori buni și profesori slabi.
-Cum caracterizaţi generaţia actuală, cum îi vedeţi pe adolescenţii de astăzi, comparativ cu generaţia dvs.?
Adolescenții de astăzi? Mă gândesc la poezia lui Nichita Stănescu, “ Adolescenți pe mare“ și aș reproduce primele două versuri:
” Această mare e acoperită de adolescenți care învață mersul pe valuri în picioare “. Nimeni nu ar putea spune mai bine ca marele poet cum sunt adolescenții, în general. Astăzi, diferențierile sociale își pun amprenta pe modul de a gândi și de a se manifesta al adolescenților.Sunt multe tentații, se ajung la derapaje morale greu de controlat și de recuperate. Pe vremea mea, maturizarea se petrecea mai de timpuriu.Bacalaureatul se numea „Examen de maturitate” și era absolvit de tineri de 17 ani, unii ajungând “în câmpul muncii.” Mi-aduc aminte însă, că în liceu, am avut colegi care se supuneau greu restricțiilor de atunci.Întotdeauna oamenii au fost diferiți, nu putem vorbi tranșant de oamenii de ieri și de azi.
– Deseori vorbim cu profesionistul, dar mai puţin cu omul care dă valoare profesiei. Cine este omul Maria Horhoianu?
Cine sunt eu?Acum sunt un om în vârstă, simplu, profesor pensionar(încă mă socotesc dascăl), mama cu doi copii realizați, bunică a patru nepoți, având preocupări de tot felul. Prin profesia mea, m-am făcut cunoscută și apreciată de elevii mei, de părinții acestora, de colegii lângă care am muncit câteva zeci de ani.M-am bucurat de respect și din partea consătenilor mei pe care-I văd cel puțin o data pe săptămână.Am avut o viață frumoasă, împlinită până la un punct.Am depășit momentul și acum mă simt înconjurată cu dragoste și respect de familia lărgită, astfel că trec prin viață cu optimism.Trăsătura pe care o cred definitorie este loialitatea față de cei dragi.Fără să fiu melodramatică mărturisesc că am scris undeva “ pentru posteritate“ că nimeni nu-i va iubi pe membrii familiei mele cât îi iubesc eu. Ăsta chiar este orgoliu!
-O carieră didactică oferă mai multe satisfacții sau mai multe dezamăgiri?
În mod normal, o carieră didactică oferă multe satisfacții, pentru că valorile spiritual sunt foarte importante.Nu se poate spune că nu au fost dezamăgiri.
-Dacă nu aţi fi fost profesor, ce meserie v-ar fi plăcut să practicaţi ?
Poate aș fi ales Medicina.
– Dacă ar fi să ne uităm pe statistici, putem observa că în ultimii ani, rezultatele elevilor la final de ciclu de învăţământ (Testare Naţională, Bacalaureat) sunt destul de slabe. Care ar putea fi eventualele cauze? Ce putem face?
Rezultatele (notele)obținute în urma Testărilor Naționale, sunt destul de apropiate de realitate.În cazul examenelor, exigența sporită nu poate face decât bine.Elevii au capacitatea intelectuală diferită. Interesul pentru carte este diferit. Rezultatele nu pot fi uniforme.Mă gândesc că ar trebui stimulat interesul pentru învățătură, prin conștientizarea de către elevi a unor perspective ce pot fi atinse doar prin efort intelectual. Când și unde vor apărea aceste perspective? Nu prea știu…Oricum, trebuie să ne intereseze calitatea învățământului, evaluarea corectă și exigentă, nicidecum rezultatele “fără acoperire”.
– Revenind la rezultate, foarte mult voci din sistemul de învăţământ românesc pun lipsa performanţei pe seama a tot felul de probleme – de la infrastructura şcolară la salarii mici. Sunteţi de acord?
Da, există astfel de voci și au dreptate lor. Sunt tentată să vorbesc despre condițiile grele în care au lucrat dascăli ai trecutului, despre școlile improvizate, aflate dincolo de civilizație, etc. Trăim într-o epocă nouă. Învățământul trebuie modernizat, profesorii trebuie remunerați pe măsură. Cred însă că apostolatul a rămas o trăsătură ce-l definește pe dascăl.Ce-ar fi să ne amintim de acest lucru?
-Aţi schimba ceva în privinţa programei şcolare dacă ar trebui să decideţi asupra acesteia?
Da, aș schimba…Supraaglomerarea elevilor prin numărul de obiecte obligatorii și prin programele acestora este o cauză a îndepărtării elevului de învățătură.(Vacanțele nu pot fi timp de recreere pentru elevi, din cauza materiei stufoase pe care o pun la punct, atunci.)
-Prin ce vă cucereşte şi acum această profesie?
Profesia de dascăl te cucerește prin noblețea ei. Nu este nimic mai util și mai frumos pentru societate, decât să pregătești tânăra generație pentru viitor. În plus, prezența tinerilor te menține și pe tine tânăr, mai ales, spiritual. Mărturisesc acum că am nostalgia recreațiilor zgomotoase , pline de viață. Am nostalgia serbărilor și concursurilor artistice.N-am uitat nimic…
-Ce consideraţi că a fost benefic pentru formarea copiilor în învăţământul românesc de până în 1989 şi ar putea fi în continuare util?
Foarte multe lucruri au fost benefice.De exemplu, pot afirma că sporirea numărului de școli profesionale este absolut necesară pentru deprinderea unor meserii de către elevii cu abilități speciale.De asemenea ar fi necesară revenirea la un regulament de comportare exigent și clar, prin care să fie limitate”libertățile“ rău înțelese, etc.
-Aţi fost fericit ca dascăl? Credeţi că acum e mai dificil să fii profesor decât altădată?
Da, am fost fericită! M-am bucurat de respectul și dragostea multora dintre elevii mei.Am fost apreciată de colegi, m-am putut lăuda cu rezultate bune la clasă, cu elevi olimpici care s-au realizat frumos pe plan professional. Am trecut cu success prin perfecționări, inspecții, grade. Acum cred că este mai dificil să fii profesor.Sunt alte timpuri, traversăm o perioadă neclară care nu se mai sfârșește; democrația noastră nu este consolidată; anumite valori au fost răsturnate.Asistăm la o goană după bunuri materiale la care un profesor nu spoate spera.Învățământul încă nu este pe baze solide, bugetul nu permite, etc.
-Dvs. cum eraţi ca elev de liceu? Cum vă petreceaţi timpul liber, ce materii vă plăceau?
Anii de liceu au avut farmecul lor. Atunci ne-am format ca oameni, datorită profesorilor nostri. N-au fost numai învățătură și strictețe, ne-am și distrat mergând la cinematograf, teatru, în excursii și drumeții, participând la”reuniuni tovărășești “ și serbări. Citeam mult, învățam conștiincios, respectam școala și pe oamenii ei. Mi-au plăcut multe obiecte, dar în mod deosebit, mi-au plăcut româna și matematica. Recunosc, îmi plăceau notele mari.
-Învăţământul se află în una dintre cele mai nefaste perioade de după 1989. Dincolo de vidul de autoritate din sistem, de deteriorarea progresivă, dar continuă, a actului educaţional, la care se adaugă degradarea imaginii în societate a dascălului, asistăm de bună vreme la un blocaj al şcolii româneşti, la o reformă fără formă şi conţinut. Ţinând cont de toate acestea, trebuie să credem totuşi că învăţământul merge într-o direcţie bună?
Ai spus tu clar posibilele deficiențe ale învățământului actual…Cu toate acestea, eu cred că învățământul merge…Deficiențele sunt contacarate de oamenii devotați școlii, obișnuiți să se dedice, pasionați și vizionari.Există astfel de oameni. Sunt optimistă. Reforma se va înfăptui până la urmă, dascălul își va câștiga prestanța.
-Ce calităţi profesionale credeţi că s-au rătăcit în timpurile de azi?
Nu vreau să-mi supăr colegii mai tineri, pe unii îi cunosc foarte bine și îi apreciez mult.Dar se întâmplă ca prin unele școli să dispară disciplina muncii și dăruirea pentru profesie.Sunt cazuri când profesori cu o temeinică pregătire profesională nu-și îndeplinesc datoria la clasă, pierzând timpul în discuții sterile, fără legătură cu obiectul.(Cred că elevii nu mint.)Mi se pare că acești profesori se menajează și nu este bine pentru prestigiul lor.
-Care sunt cele mai frumoase amintiri şi cele mai mari dezamăgiri din cariera dumneavoastră?
Am multe amintiri frumoase: lecțiile înseși, serbările de sfârșit de an cu premii în cărți, activitățile culturale ale elevilor și ale profesorilor, excursiile, cafeaua din recreația mare și chiar inspecțiile care ne atestau valoarea. Nu mi-a plăcut niciodată comportarea discreționară a vreunui director sau a vreunui activist de partid care vedea în munca profesorului o continuă”plimbare “ cu catalogul sub braț de la cancelarie la clasă și invers. Am dezavuat discriminarea nemembrilor de partid și modul aleatoriu în care făceau uneori premierile.De asemenea, a fost nedrept să fii încărcat cu multe ore suplimentare și să nu fii plătit. Sunt multe de spus…
-Ce aţi preluat din personalitatea fiecăruia dintre profesorii preferaţi?
Am avut profesori preferați de la care am preluat exigența, corectitudinea, respectul față de sine și de ceilalți, dragostea pentru copii și pentru profesie, capacitatea de a-mi recunoaște greșelile și multe alte lucruri.
-Cum vedeți relaţia ideală dintre elev şi profesor?
Ar putea fi o relație ideală între elev și profesor în cazul în care este bazată pe respect reciproc.Exigența nu trebuie să dispară, dar nici să întreacă măsura. Între elev și profesor trebuie să se manifeste spiritul de echipă.
-Meseria de profesor se sfârşeşte la un moment dat, eventual odată cu pensionarea?
Nu, nu se sfârșește până la moarte.Meseria de profesor este o emblemă pentru cel care o practică, este un act de eroism (și nu spun vorbe mari) înfăptuit și de foștii profesori și de cei actuali. După ce m-am pensionat, am mai avut activitate vreo opt ani. Aș putea spune că și acum sunt profesoară, pentru că practic meseria, ajutându-i pe cei care au nevoie de mine.
-Sunteţi profesor de română. Caracterizaţi dascălul ideal al tuturor timpurilor prin trei verbe/ adjective/ substantive sau orice alte părţi de vorbire – trei să fie!
Când caracterizez dascălul ideal, am în vedere competența științifică, tactul pedagogic, dragostea pentru copii.
-Cu ce sentimente aţi privit momentul pensionării?
Momentul pensionării mi-a displăcut. S-a petrecut la o vârstă când mă simțeam încă în forță.Așa erau legile.Față de bărbați, noi ne simțeam discriminate.Am avut noroc pentru că, așa cum am mai spus, am mai lucrat un timp în școlile care m-au agreat.Astfel, pensionarea n-a însemnat ceva abrupt, ci o acceptare calmă a situației.
-Prin ce vă mai cuceresc copiii, chiar după atâţia ani de profesorat?
După mulțimea anilor de profesorat, copiii mă cuceresc și acum. Cei mai mulți te dezarmează prin sinceritate, entuziasm și spirit ludic, specific vârstei. Îi privesc cu încredere, le urmăresc comportarea(deformație profesională), îi ajut când am ocazia.Trec sub tăcere nemulțumirile pe care le am când văd copii nerespectuoși, neglijați de părinți și școală, aflați departe de educație.
-De ce s-ar putea spune despre a fi profesor că este o „poveste fără sfârşit”?
Frumos zis că a fi profesor este “o poveste fără sfârșit!“.Această profesie te marchează pe viață. Ești recunoscut în societate după ținută, după eleganța în comportare, după disponibilitatea cu care îți oferi ajutorul atunci când cineva are nevoie de el.Faci acest lucru în mod firesc, pentru că a devenit un reflex.Experiența unui profesor este un bun colectiv.
-Ce vă deranjează pe dumneavoastră, ca profesor la elevii din ziua de astăzi?
Astăzi ca și ieri sunt elevi și …elevi.Nu pot generaliza.Există, din păcate, elevi inadaptați la regimul școlar, derutați de tentații facile, rebeli fără un motiv anume.Norocul este că nu sunt mulți și că elita școlărească există.
