0
0
Astăzi, cel care s-a lăsat descusut de noi în cadrul rubricii „Dincolo de aparenţe” este actorul, fostul senator de Argeș și fostul europarlamenta, Mircea Diaconu- fostul director al Teatrului „Nottara” din Bucureşti. Născut în zodia Capricornului, senatorul de Muscel ne-a arătat că perseverenţa şi tenacitatea te pot duce departe. Mai mult, ne-a demonstrat că poate fi în acelaşi timp şi un actor foarte bun dar şi un politician de renume. Disciplinat, loial, serios, practic, sârguincios şi corect Mircea Diaconu s-a orientat către succes având un puternic simţ al realităţii. Este un om pe care te poţi baza întotdeauna şi aşa cum îl descrie şi zodia și-a cheltuit energia metodic şi „s-a caţărat” încet spre ţelurile lui ambiţioase. Tatiana PETRESCU
1. Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dvs.?
„Au fost tare multe dar am să încerc să sintetizez. De exemplu, pot să spun că de fiecare dată când a venit primăvara în viaţa mea am fost extrem de emoţionant şi fericit. În copilărie, îmi amintesc că lângă casa noastră era un deluşor în mijlocul căruia era un cireş. În jurul tulpinii cireşului începea să vină primăvara şi începea să se golească prin jurul lui. Şi când pata aceea de iarbă începea să se întindă, o pândeam în fiecare dimineaţă pentru a vedea cu cât s-a mai golit. Eram atât de fericit, parcă zburam. Era absolut fantastic. Un alt moment a fost în 1977, când am fost anunţat că mi se va decerna premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut în Proză scurtă. În secunda următoare, m-a pocnit o durere de cap care m-a ţinut până când s-a şi întâmplat acest lucru. Am fost la Uniunea Scriitorilor şi eu din nefericire aveam un picior bandajat pentru că suferisem un accident. Stăteam toţi în picioare pentru că era „grad zero de protocol” şi mie mi-a venit rândul după Marin Preda şi atunci când m-au văzut în ce situaţie sunt s-au amuzat toţi cei prezenţi. Mă durea capul şi eram fericit. Îmi amintesc că chiar am semnat acel stat de plată după Marin Preda care luase premiul pentru Delirul.”
2. Dacă ar fi să vă uitaţi în oglindă care ar fi cele mai mari 3 dezamăgiri pe care le-aţi trăit?
„Prima a fost că nu am fost la fel de înalt ca tata. Am suferit tare mult. Tata avea 1,80 m era şarmant, galant, o minune de bărbat. El trebuia să fie actor, nu eu. O altă dezamăgire a venit din partea prietenilor. S-a întâmplat acest lucru de două ori în viaţă cu cei mai buni prieteni şi mi-am zis în clipa aceea : „Acest om pentru mine, nu mai există!” şi am şters din memorie tot ce era în legătură cu el. Profesional, m-a ferit Dumnezeu să am dezamăgiri.”
3. Ce părere aveţi despre faptul că presa scrisă este pe cale de dispariţie?
„Nu am nicio părere pentru că am învăţat că Pământul se învârte cu o viteză aşa de mare încât totul se modifică de la zi la zi. Şi atunci cum să mai mă mir? Nu am cum. Aşa şi cinematograful este lovit de televiziune iar presa scrisă este lovită de tehnologie care a ajuns un monstru pentru noi, oamenii.”
4. În viaţă se spune că trebuie să faci o casă, să plantezi un pom şi să faci un copil. Dumneavoastră ce aţi mai avea de făcut?
„Sunt absolut de acord cu lucrul ăsta. În Elveţia, există un obicei: atunci când se naşte un băiat, tatăl plantează un copac şi de acest lucru îţi dai seama uitându-te prin grădini. Revenind la noi este obligatoriu să faci ce au făcut părinţii tăi, bunicii tăi şi când spun asta nu mă refer la simpla tradiţie ci la mai mult, la datorie. Iar diferenţa dintre datorie şi tradiţie este că tradiţia repetă nişte gesturi iar datoria este obligaţia de a da mai departe viaţa, experienţa, mentalităţile, educaţia, te obligă să faci copii dar nu-i destul. La fel este şi cu pomul, nu-i de ajuns să-l plantezi, mai trebuie să-l şi uzi, să-l îngrijeşti. Referitor la casă, eu am o emoţie aparte pentru că atâta vreme, eu nu am avut casă pentru că aşa a fost viaţa mea. Atunci când am plecat de acasă la 14 ani, de la Vlădeşti şi am ajuns prin internate, am continuat din internat în internat şi am dormit pe patul altora, pe paturi pliante, prin hoteluri, prin trenuri până târziu, cred că am făcut vreo 20 de filme care mi-au dat posibilitatea să strâng nişte bani cu care să cumpăr un apartament pe care l-am vândut imediat, după 3 luni şi am cumpărat o casă în Bucureşti. Ei bine, din acea clipă m-am simţit un om împlinit.”
5. Cu ce vă mândriţi cel mai mult?
” Cu copiii mei şi cu soţia mea. Mi s-a întâmplat un lucru ameţitor atunci când în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti s-a dezvelit un grup statuar: „Căruţa cu paiaţe” un grup care reprezintă personajele lui Caragiale prin actorii din multe generaţii care au jucat acele personaje. Nu o să mă credeţi dar sunt şi eu acolo, în bronz. Mă refer că sunt eu ca personaj nu ca Diaconu. Sunt Brânzovenescu pe care l-am jucat de foarte multe ori. Acest lucru mă face să mă simt mândru şi mă gândesc că nepoţica mea şi ceilalţi nepoţi care vor urma vor sta pe bancă şi se vor uita la bunicul. Şi acesta este un lucru cu care mă mândresc. ”
6. Ce vă enervează cel mai tare?
” Prostia şi nici nu se râde de ea. Este o boală a omenirii care prin multiplicare cel puţin în zilele noastre ne duce la zid şi ne face pe fiecare în parte şi pe toţi la un loc să ne ratăm existenţa. Pentru că dacă nu eşti fericit acum, dacă nu poţi să visezi şi să împlineşti acum când trăieşti, atunci când? Dacă cineva sau ceva se opune împlinirii tale în timpul vieţii tale este un lucru monstruos. Deci, prostia la români, astăzi, este un mare duşman pentru că suntem sub ocupaţia ei.”
7. Dacă ziua de mâine nu ar mai fi, ce aţi face astăzi?
” Mi-e teamă de ceea ce m-aţi întrebat şi vă spun şi de ce. Atunci când treci de o vârstă, există momente în care îţi pui această întrebare concret, nu virtual. Mi s-a întâmplat o dată lucrul acesta care a depins de o analiză care a fost bună dar care putea să nu fie. Atunci am constatat în mine ceva ce mă sperie dar am cântărit cu linişte acest lucru. Nu m-am speriat, nu m-am îngrozit şi problema pe care mi-am pus-o a fost cât se poate de reală. Aveam nişte proiecte şi am căutat concret soluţiile de anulare. Deci, practic, mi-am închis agenda.”
8. Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit? Dar cel mai trăsnit?
” Mi-e greu să vă răspund pentru că mă enervează cadourile. Cu excepţia unui pachet de ciorapi primit de la copii. Era ziua mea şi le-am zis să mă întrebe ce anume îmi trebuie să nu dea banii pe lucruri excepţionale pentru că nu mă interesează şi chiar mă enervează. Am sentimentul că cineva cheltuie din vina mea şi nu-mi place acest lucru. Prefer alt gen de demonstraţii de prietenie. Nu am avut parte de aşa ceva dar am fost de faţă când au primit alţii. Îmi amintesc că s-a râs mult timp pe această glumă. Cineva a venit la o onomastică cu un cadou. Gazda a desfăcut cutia şi a găsit o oală de noapte plină cu un lichid şi ceva solid care s-a dovedit a fi până la urmă bere şi un cârnat. Sărbătoritul a trebuit să bea şi să mănânce tot ce se afla în oală.”
9 Unde v-aţi petrecut cea mai frumoasă vacanţă?
” Cele mai frumoase au fost cele din timpul copilăriei mele. O alta a fost când am plecat cu soţia şi copiii în Turcia cu maşina. Am găsit un loc unde ne-am aşezat şi am stat două săptămâni. Localitatea se numea Kuciukuiu. Totul a fost minunat şi atunci când a trebuit să plecăm, copiii mei au început să plângă şi să strige: „Kuciukuiuuuuuu”. A rămas un reper pentru toată familia şi acum că s-a născut şi nepoţica noastră ar trebui să refacem acest traseu.”
10. Când sunteţi supărat ce faceţi?
” Ce face un om supărat: mă încrunt şi fug din ceea ce m-a supărat. Vorba mea este:
” Dacă m-aţi supărat, plec acasă!”
11. În afară de România unde aţi alege să trăiţi?
” O să râdeţi, mi-am pus probleme din acestea. Am trăit nişte vremuri şi am fost pus în nişte situaţii în care a trebuit să aleg. În afară de România, tot în România dar în munţi, undeva unde este natură. Aş pleca undeva, pe Valea Bratiei în sus să nu văd oameni poate, câte un pădurar din joi în Paşte şi m-aş descurca perfect.”
12. Cum arată o zi perfectă pentru dvs.?
” În multe feluri pentru că sunt zile perfecte profesional, sunt zile perfecte când vin acasă la Săftica unde mă întâlnesc cu copiii mei, ginerele meu, nepoţica mea şi stăm toţi la masă. Sunt zile când sunt cu soţia mea şi ne simţim tare bine indiferent unde ne aflăm pentru că ne înţelegem aşa de bine după 40 de ani de căsătorie şi bem cafeaua cu aceeaşi plăcere ca în prima zi.”
13. Dacă ar fi să vă alegeţi un alt drum în viaţă ce aţi alege?
„Păi nu eu l-am ales, el m-a ales pe mine şi continuu să cred că soarta este mai deşteaptă decât noi. Dacă ar fi fost să aleg aş fi fost probabil, profesor de fizică-chimie. Însă, niciodată nu m-am împăcat cu lumea mea şi mi-aş fi dorit să fiu altceva de exemplu, artist plastic sau scriitor. Am vândut mai multe tablouri decât Van Gogh în viaţă: şase pe când el a vândut doar patru. Mereu mi-am dorit să fac lucruri pentru care să răspunzi tu şi să fii vinovat doar tu de neîmplinirile tale. Îmi pare rău că nu am avut destulă tărie s-o „rup” cu actoria şi să mă dedic scrisului.”
14. Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dvs. ce aţi schimba?
” M-am obişnuit cu toate şi nu mai vreau să schimb nimic. Mi-ar plăcea să semăn cu mama până la capăt. Pentru că este atât de împăcată şi liniştită, atât de înţeleaptă faţă de toată nebunia lumii.”
15. Unde vă vedeţi peste 10 ani?
” Mi-aţi pus o întrebare infernală pentru că teoretic, mă văd pe prispă, scriind cărţi şi în realitate, totul este posibil. Până la urmă eu m-am supus sorţii şi m-am lăsat în braţele ei. Dar, privind cariera mea politică mi-am dat seama că ar fi o laşitate din partea mea să renunţ pentru că am un simţ a datoriei pe care mi l-a insuflat bunicul şi tata. Dar, zece ani este mult.”
16. Puteţi să povestiţi o farsă pe care v-au făcut-o colegii ?
„Era o perioadă în care făceam cu mare bucurie farse dar mai facem şi acum. Îmi amintesc de o farsă pe care mi-au făcut-o colegii atunci când jucam în Elisabeta I, nu murise Caragiu. El juca bancherul evreu Lazarus care dădea bani pentru războiul dintre Elisabeta I şi Filip al II-lea al Spaniei pe care-l jucam eu. Eu mă duceam la el ca să-mi dea bani. Aveam o scenă în care eram foarte nervos şi agitat. Eram îmbrăcat în pantaloni scurţi şi bufanţi şi băgasem pe dedesubt o sticlă plină de votcă extraplată dar în care era apă, bineînţeles şi trebuia să beau din ea, de fapt făceam o gargară rapidă. Ei bine, Caragiu l-a pus pe recuziter să-mi pună votcă în locul apei.. În acea perioadă eu nu puneam gura pe băutură. Cum nu ştiam ce mă paşte, mi-am jucat rolul aşa cum trebuia. Atunci când mi-a intrat votca pe nas, ochi, gât am început să plâng. Nu am mai putut să scot o vorbă şi am ieşit din scenă.”
17. Care a fost motto-ul dvs. în viaţă?
„ Nu m-am ghidat după ceva anume dar pot să spun că la un moment dat am pus în practică un motto al lui Ion Barbu: „ Să fim precum ne-am împăca!”
