0
0
Paul Petrescu, directorul ALOFM Câmpulung: ” Când deţii o funcţie, dacă îţi faci foarte mulţi prieteni, cu siguranţă vor încerca să beneficieze de acest avantaj, aşa că mi-am zis că este mai bine să am mai multe cunoştinţe”
Este născut în zodia Peştelui şi este cel care, de circa patru decenii, ne-a dat de muncă tuturor celor care am apelat la el, prin natura serviciului, desigur. Este posesorul unui bun simţ de multe ori ieşit din tipare, mereu săritor şi mereu pus pe muncă. Cum am mai spus într-un interviu realizat cu câțiva ani în urmă, este tipul care are în buzunar “pastilele pentru poftă de muncă”, pe care le administrează zi de zi, doritorilor, după caz şi nevoi.
Este un om foarte calm şi liniştit aşa cum se autodefineşte, căruia îi place deopotrivă atât Beethoven cât şi Qeen, pentru care respectul faţă de cel de lângă el a fost şi va fi întotdeauna literă de lege. Chiar dacă i-a plăcut la nebunie istoria şi părinţii i-au băgau pe gât pianul el şi-ar fi dorit să iasă dascăl, dar a realizat foarte repede că la acea vreme ca şi acum, nu se poate trăi dintr-un salariu modest aşa că, s-a orientat foarte repede către economie şi a urmat ASE-ul cu ajutorul căruia a pus mâna pe cuţitul cu care a împărţit „pâinea” muscelenilor zi de zi, lucru pe care l-a făcut şi-l face încă cu plăcere. Credem că cele mai multe mulţumiri trebuie să i le aducă comunitatea de rromi din Muscel alături de care el a fost în permanenţă şi pe care a sprijinit-o şi ajutat-o să iasă la lumină. Şi dacă acum, rromii sunt poate un pic mai civilizaţi şi ceea ce este cel mai important: muncesc, acest lucru se datorează în principal lui. Este un om împlinit alături de soţia sa şi cei doi fii ai lor şi nu-şi doreşte altceva mai mult decât sănătate şi mai mult bun simţ din partea concitadinilor. Ne garantează că întotdeauna va fi un umăr pe care să te poţi sprijini la nevoie şi că niciodată nu va abdica de la principiile care i-au călăuzit viaţa. Dacă nu aţi ghicit până acum cine este invitatul nostru din această zi la rubrica “Dincolo de
aparenţe”, deși ne îndoim, vă spunem noi: Paul Petrescu – directorul ALOFM Câmpulung.
În linii mari, peste ani și ani, el va rămâne pentru musceleni tot „şeful” indiferent cine va ocupa acest post de conducere şi asta pentru că el este și va fi de fapt, „emblema” acestei agenţii locale. Tatiana PETRESCU
# Un copil cuminte, cuminte….
” Am fost un copil cuminte, cu mici excepţii, mici năzbâtii ale copilăriei.Îmi aduc aminte că în locul unde se află acum, Liceul Dan Barbilian, era un parc în care se găseau 3 nuci imenşi.De fapt, era un loc de trecere în grădinile unor oameni între strada Serei şi Bld. Ion Mihalache.Am avut parte de o învăţătoare care era vecină cu noi şi ţin minte că într-o zi, am plecat mai devreme de la şcoală mai multi prieteni şi colegi de-ai mei şi, ne-am dus la scuturat de nuci unde ne-a prins învăţătoarea „zburătăcind” nucii. Au urmat observaţiile în faţa întregii clase şi apoi, a părinţilor.Spre „norocul” meu am avut ca vecini patru dintre profesori şi băiatul meu mereu mă întreba cum de am rezistat. Îi răspundeam simplu: eram cuminte.În afară de aceste mici experienţe cu nucile nu am mai avut altele pentru că restul fructelor le aveam în grădina casei şi nu mai aveam nevoie să merg la furat.”
# Frica este ruşinoasă dar e sănătoasă!
” Cu fraţii m-am înţeles bine dar ne mai şi ciondăneam, că era normal.Fiind prea cuminte, nu mă băteam cu ei şi nici nu mâncam bătaie pentru că de mic am învăţat un lucru important în viaţă şi anume că ” Frica chiar dacă-i ruşinoasă, e sănătoasă” şi atunci când se încingeau lucrurile, fugeam şi scăpam. Dintre părinţi, tatăl era mai aspru, dar nu era de o asprime din aceea rea şi ţin minte atunci când îl supăram indiferent care dintre noi, ne dădea drept pedeapsă să facem mai multe exerciţii la matematică decât aveam ca temă. Dar, fiind luat cu munca, după câteva zile uita şi nu ne mai controla şi bineînţeles că nu le făceam niciodată. Acestea au fost genul de pedepse care se dădeau la noi în casă. În schimb, mama era de-o bunătate rară, ca orice mamă, ne acoperea întotdeauna în faţa tatei atunci când mai făceam prostii.”
# Prima iubire, undeva în …ceaţă
” Nu-mi amintesc când m-am îndrăgostit prima dată, cred că atunci când eram adolescent.Nu prea am trăit iubiri din ăstea pătimaşe pentru că am fost un liniştit. Pe soţia mea am cunoscut-o până în 1989, când am invitat-o la un spectacol de operetă. O ştiam ca persoană şi am invitat-o pur şi simplu la spectacol, mi-am zis de ce nu? şi a acceptat. Ne-am împrietenit şi, după 2 ani şi jumătate ne-am căsătorit.Ţin minte că am cerut-o în căsătorie pe când ne plimbam prin Parcul Ştefănescu. I-am zis vorbele magice şi, asta a fost tot. Pe vremea aia, îmi amintesc că am făcut un efort considerabil de a face rost de verighete pentru că la noi nu prea exista posibilitatea. Am fixat data, pe 21 aprilie 1985, era atunci ultima zi posibilă când se puteau încheia căsătorii din acea lună, pentru a putea fi liber pe 1 mai, să putem face masa.”
# Mai bine economist decat profesor
” Pasiunea mea a fost istoria şi trebuia să urmez ca să ies profesor, dar mi-am dat seama că nu prea este rentabil să fii profesor, aşa că am dat la ASE şi am ieşit economist.Se pare că nu am greşit pentru că am facut ceea ce mi-a plăcut chiar cu mare plăcere. Părinţii mei nu s-au băgat şi m-au lăsat să aleg singur. Acelaşi lucru l-am făcut şi eu cu copii mei cărora nu le-am impus niciodată nimic. Eu le-am explicat ce trebuie să facă şi, i-am lăsat să aleagă pentru a nu a avea mai târziu, regrete.”
# Pianul, o mare pasiune
” In copilărie, am făcut 8 ani de pian. A fost singurul lucru pe care mi l-au impus părinţii mei. Până în 1989, indiferent unde mergeam cu soţia mea cumpăram discuri cu muzică simfonică şi cărţi din Colecţia Arta.Cred că am peste 200 de discuri şi astfel de cărţi. Aveam pian acasă şi cel mic a studiat şi el pianul cu mătuşa sa iar acum, încearcă să înveţe singur,chitara clasică.La noi acasă se asculta foarte mult Qeen şi Beethoven. Alte pasiuni: călătoriile, drumeţiile. Atunci când eram în liceu, am făcut marcaje turistice în toată zona Muscelului.”
# Îl enervează nesimţirea şi ipocrizia
” Nu am fost niciodată superstiţios şi nu am crezut nici în pisica neagră, nici în marţi-13. Mie, 13 mi-a purtat noroc pentru că mi-am cumpărat maşina într-o zi de marţi,13. Nu am avut nicio belea cu ea. Fiecare este liber să creadă în ce vrea el. Cel mai mult, mă enervează la cei din jurul meu nesimţirea, minciuna, ipocrizia. Am observat că, cu cât ai mai mult bun simţ cu atât societatea te tratează cu „spatele”.Nu sunt un om perfect şi recunosc acest lucru, am limitele mele pe care mi le cunosc dar asta nu înseamnă că am uitat ce este respectul si că nu respect orice persoană.”
# Coincidenţă sau destin?
” Cel mai de preţ lucru pentru mine este familia şi mi se pare normal să fie aşa.Atunci când mă supără cineva nu reacţionez, ţin în mine. Sunt un PEŞTE foarte calm şi liniştit şi, culmea am aceeaşi zi de naştere cu soţia mea: 9 martie, cu diferenţă de 2 ani.”
# Cel mai fericit a fost când i s-au născut cei doi băieţi
„Am avut multe momente de fericire, dar cred că printre ele se numără naşterea celor doi fii ai mei pe care mi i-am dorit foarte mult să fie băieţi dintr-o motivaţie simplă: pentru că se pot realiza mult mai uşor în viaţă şi nu trebuie să facă compromisuri ca fetele.
# Funcția l-a învățat un lucru important: să se ferească de prieteni de comjunctură
” Când deţii o funcţie, dacă îţi faci foarte mulţi prieteni, cu siguranţă vor încerca să beneficieze de acest avantaj, aşa că mi-am zis că este mai bine să am mai multe cunoştinţe”
# Spuneţi-mi două calităţi şi două defecte ale dumneavoastră
„A, nu, este prea mult. Am prostul obicei de a mă ţine de cuvânt, deci sunt parolist.
Apoi, sunt punctual. Un defect ar fi că am prea multă încredere în oameni.”
# Când aţi fost protagonistul unei întâmplări în urma căreia aţi ieşit “cocoloşit”?
„Am avut două astfel de momente: unul a fost în 2004, când, în urma apariţiei unei
legi, cei care trebuiau să ne spună ce aveam de făcut nu au făcut-o şi am ieşit pe
locul doi, și al doilea moment, în urmă cu oarece timp, când am fost trădat de nişte
oameni în care am investit foarte multă încredere. Este deranjant să constaţi că
tocmai ei te-au lovit.”
