0
0
Pictorul Alexandru Marinescu este cel care a acceptat invitaţia de a se arăta cititorilor noştri dincolo de aparenţe. A fost o provocare pe care a acceptat-o cu bucuria omului artist care nu are nimic de ascuns şi care reuşeşte să filtreze prin operele sale întreaga sa trăire. Aşa cum era normal, am descoperit un om blând, sensibil, sobru, aşa cum îi stă bine unui pictor de icoane şi troiţe, cu frică de Dumnezeu, care are propria filozofie de viaţă. Privindu-l în profunzime, am putea
spune că artistul Marinescu se simte un neadaptat al zilelor noastre, pe care-l deranjează nesimţirea, lenea, impertinenţa, nepăsarea tinerilor de azi. Dar, pe toate acestea le uită complet
atunci când îngerii şi sfinţii îl ademenesc să-i picteze aşa cum numai el o poate face. Tatiana PETRESCU
– Care au fost cele mai emoţionante momente din viața dumneavoastră? Daţi-mi trei exemple.
Viaţa, trăirea cotidiană oferă omului multe momente emoţionante care îl marchează şi îi dă dragostea de viaţă şi puterea de a merge mai departe. Şi aceste momente ar fi: căsătoria mea, naşterea fiului meu şi reuşita acestuia în viaţă.
– Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum?
Făcând parte dintr-o societate, viaţa îţi oferă de-a lungul timpului, multe încercări,şocuri aşteptate sau nu, “pe nepusă masă”. Omul este supus legilor universului. Moartea, despărţirea de cei dragi care ţi-au dat viaţă pot să fie momentele peste care poţi trece cu greu. Dar şi moartea îşi are rostul ei. Există în firea omului şi nimeni nu scapă de ea. Important este să mori frumos şi să te plângă şi alţii, nu numai familia. Dezamăgirile mele se leagă de obrăznicie, impertinenţă, lipsă de respect şi de bun simţ.
-Când aţi fost cel mai fericit?
Probabil, când eram copil. Copilăria este, într-adevăr, “vârsta de aur”, de care ne aducem toţi aminte cu plăcere. Şi asta pentru că nu avem nicio grijă şi nici nu ştim ceea ce înseamnă societatea şi cât de dură poate fi ea.
-Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
“În noi, totul e spoială, totu-i luciu fără bază”, spunea Mihai Eminescu. Mă dezamăgeşte faptul că educaţia lasă mult de dorit la unele persoane. Parcă nu se mai iau măsuri aplicate în mod conştient şi sistematic în vederea formării omului, a dezvoltării însuşirilor sale intelectuale, morale şi fizice pentru un anumit scop. Impertinenţa, nepăsarea, ura, lipsa de implicare nu trec prin sitele raţiunii, se cred atotştiutori şi nu au învăţat decât “la gât, cravata cum se leagă nodul”.
-Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră care ar fi acel lucru?
Întotdeauna există o schimbare, odată cu evoluţia sau involuţia omenirii. Partea proastă este că au atracţie şi impact asupra unora numai lucrurile proaste. De aceea mi-am propus să nu mai am
încredere în unii oameni, să-mi reevaluez criteriile şi să ridic ştacheta asupra valorilor.
-Ce apreciaţi cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Nu am subalterni. Eu am prieteni şi cunoştinţe mai mult în lumea artistică, unde toţi au o altă construcţie, sunt croiţi după un alt calapod. Sunt mai frumoşi sufleteşte, mai oneşti. Toţi iubesc natura şi oamenii aşa cum sunt şi contribuie pe cât pot la educaţia estetică a acestora.
-Dacă ar fi s-o luaţi de la zero, aţi face acelaşi lucru?
M-aş face pictor fără să mai stau pe gânduri.
-Când v-a fost cel mai greu?
Întreaga viaţă a omului este supusă imprevizibilului, în orice clipă poate surveni o schimbare, un eveniment neaşteptat sau o situaţie căreia este nevoit să-i facă faţă cu calm şi stăpânire de sine. Cu verticalitate, onestitate şi cu ajutorul lui Dumnezeu nu ai cum să nu treci, aşteptând bucuria de a doua zi, care, precis, va fi mult mai luminoasă.
-Unde vă vedeţi peste zece ani?
S-ar putea să împlinesc nişte ani pe care să îi serbez. S-ar putea să mai fiu doar în conştiinţa sau în amintirea unora care au în casa lor un tablou sub semnătura mea sau o icoană lucrată de
mine, la care să se închine.
-Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte de-ale dumneavoastră
La calităţi aş trece iubirea. Ofer dragoste necondiţionat tuturor. Pentru că iubirea este forţa capabilă să ridice sufletul omului până la suprema perfecţiune. La defecte aş trece faptul că sunt un tip atipic, pretenţios şi uneori dezamăgit de maniera abordată de unii dintre semenii noştri.
-Credeţi în legea compensaţiei? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Da. Eu cred că, dacă faci bine,Dumnezeu te răsplăteşte la fel. La fel dacă faci rău. Niciun om nu trebuie să fie lipsit de Dumnezeu, pentru că el este în tot şi în
toate.
-Atunci când sunteţi obosit ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Pictez şi iar pictez.
-Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construieşti o casă,să faci un copil şi să sădeşti un pom.Dumneavoastră cam ce aţi mai avea defăcut pentru a fi împlinit?
Da, pot spune că sunt un om împlinit.Am făcut din toate câte ceva. Mă mulţumesc cu ce am construit şi voi mai construi încât familia mea să fie fericită.
-Sunteţi un om darnic? Dar iertător?
Sunt un om cu frica lui Dumnezeu, fac milostenii şi sunt iertător cu oamenii care sper să mai aibă un dram de bun simţ şi respect.
-Dacă ar fi să vă caracterizaţi în câteva cuvinte, ce aţi spune despre dumneavoastră: că sunteţi un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiţi?
Mă consider un om conservator, ca toţi oamenii de “şcoală veche” cărora li s-a inoculat respect pentru valorile naţionale,cultură, artă, meşteşug, port naţional,arhitectură ţărănească, care, treptat,treptat dispar, fără să se pună altceva în locul lor. Mă gândesc cu tristeţe la faptul că
nu mai are cine să mai coasă o iie şi cine să mai construiască o biserică din bârne. Pictura îmi oferă prilejul de a fi liber. Dar o libertate care nu mă poate abate de la un plan care este numai al meu. Şi, da, pot spune că sunt şi un pic modern, dar şi un pic nonconformist, nu până la strident încât să fii centrul de atenţie şi să fii arătat cu degetul. Decenţa şi bunul gust trebuie să primeze.
-Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea v-aţi dorit mereu?
Dumnezeu mi-a dat har, talent, care a trebuit cultivat, cizelat, şlefuit. Nu am ales eu. Mi-a fost dat acest lucru. Dacă nu ai chemare, nu poţi fi pictor.
-Tânjiţi după ceva?
Da, după anii copilăriei când mergeam cu vitele la păscut şi nu-mi trebuia nimic. Mă mulţumeam că ajungeam acasă cu vitele sătule şi ugerele pline de lapte.
O vorbă spune că “A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteţi de acord cu acest lucru?
După părerea mea, partea proastă este că numai din întâmplare mai poţi întâlni oameni în adevăratul sens al cuvântului. Personalitatea umană este extrem de variată şi nu există un grad identic de cultură. Eu văd un fel de degradare umană. Trec cu vederea, mă fac că nu-l văd, dar
totul până la un punct.
-Cât de important este să ai “cei 7 ani de acasă”?
Educaţia primară contează foarte mult. Un liceu, o facultate mai poţi recupera. Dar nu şi cei 7 ani de acasă. Cea mai bună educaţie este cea pe care o aplică părinţii uniţi într-o căsnicie fericită, echilibraţi din punct de vedere psiho-fizic şi hotărâți să crească un copil normal dezvoltat din toate
punctele de vedere.
-Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Părerea mea este că munca determină succesul.
-Oamenii puternici cred că destinul ţi-l faci singur. Credeţi în destin sau în voinţa proprie?
Sunt de acord. Cu alte cuvinte, “cum îţi aşterni, aşa dormi”.
-Mai aveţi prieteni din copilărie? Dar duşmani, oameni cu care nu vă înţelegeţi oricât aţi încerca?
Da, foarte mulţi. Ştiţi adaptarea proverbului: “Cine nu are duşmani, să-şi …cumpere”. Pentru bunul mers al vieţii tale este bine ca pe duşmani să-i ţii aproape.
-Care credeţi că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
Limbajul, cinismul, agresivitatea, obrăznicia, minciuna, nedreptatea. Dar mă opresc aici, pentru că subiectul mă încălzeşte.
-Cu cine sunteţi în concurenţă?
Cu mine însumi.
-V-aţi pierdut vreodată încredrea în prieteni?
Da, dar, normal, un adult trebuie să ştie care este fondul său temperamental, să-şi poată supraveghea reacţiile, comportamentul, să se cunoască pe sine însuşi mai bine decât îl cunosc apropiaţii.
-Care au fost şi sunt lucrurile esenţiale din viaţa dumneavoastră?
Munca la şevalet, icoane, troiţe şi toate preocupările mele.
-Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din ţara noastră?
O luptă a limbajului “fără perdea”, deşănţat, de maidan, fără cultură politică.
-Care era lucrul care vă plăcea să-l faceţi în copilărie?
Să desenez îngeraşi şi sfinţi după nişte ceasloave vechi ale bunicului. Să ascult dogmele ducative şi preceptele de morală biblică ale acestuia.
– Povestiţi-ne o întâmplare haioasă din copilărie care s-a lăsat cu bătaie.
Nu am ce povesti, pentru că nu-mi amintesc să fi luat vreo palmă de la cineva.Nu m-am bătut cu nimeni în copilărie.Singura care mă mai atingea era mama şi asta o făcea numai când nu-mi rezolvam sarcinile.
– Ce este dominant în viaţa dumneavoastră: munca sau familia?
Şi una şi alta, ambele au aceeaşi prioritate.
