0
0
Cel care s-a „lăsat” luat la întrebări de ziarul nostru este binecunoscutul pictor muscelean, Nelu Constantin. De-a lungul celor 60 de ani de activitate artistică, Nelu Constantin, a trecut prin toate etapele creaţiei artistice fiind un amalgam cultural. A început cu muzica populară, a continuat cu cea uşoară, a trecut cu timpul, la spectacole de estradă, poezie şi s-a abandonat apoi, întrutotul picturii. Un om bun, întotdeauna un prieten de nădejde, corect, parolist şi disciplinat iată care ar fi doar câteva din atributelele care l-au caracterizat de-a lungul celor 8 decenii de existenţă. Are la activ, mii de tablouri pictate şi consideră că tabloul buniciii este cel mai reuşit. În urma discuţiei avute cu el am descoperit un om minunat, darnic şi iertător, talentat, un artist în adevăratul sens al cuvântului care trăieşte prin artă şi care se defineşte prin ea. Atunci când este supărat scrie poezie, epigrame, schiţe, eseuri sau retuşează tablouri în timp ce ascultă în surdină muzică. Şi-a format propria filozofie de viaţă pe care le-o insuflă tinerilor artişti care încearcă să-i calce pe urmă şi despre succesul pe care l-a gustat din plin, viaţa l-a învăţat să fie grijuliu cu el pentru că este imprevizibilă: „E bine să porţi haina succesului şi a laudei dar să te dezbraci de ea, să n-o porţi mereu că se rupe şi nu are cine să şi-o coasă”. Urăşte minciuna, făţărnicia, lenea şi crede în legea compensaţiei. Cam acesta ar fi pe scurt un portret al OMULUI Nelu Constantin, care contrar vremurilor pe care le-a trăit nu a uitat să fie OM care vede lumea în culori calde specifice unui boem, pentru că Nelu Constantin continuă să fie un boem al zilelor noastre. Tatiana PETRESCU
*Adept al picturii statice, peisajelor, compoziţiei
*Cel mai mare regret: că nu are studii superioare
*Este autodidact
*Pasiuni: pictura, poezia, cititul, poezia
*Colecţionează timbre, monede, vederi, insigne, scoici, cristale, discuri
*Mâncăruri preferate: nu este un mofturos, mănâncă orice
*Îşi doreşte să-i dea Dumnezeu sănătate şi ca oamenii să fie mai buni dar să dispară hoţia şi minciuna
*Nu a alergat banii şi în concluzie, nu le-a dus grija dar nici dorul
*Îşi ajută soţia în bucătărie
* Zodia:TAUR
*Album artă: „Artişti musceleni” şi iniţiatorul a14 tabere de creaţie şi participant la alte 4 tabere ale altor artişti plastici
*Consideră că în urma ta trebuie să laşi întotdeauna ceva pentru urmaşi
# Cu cărţile prin tufişuri
” Am fost un copil model, premiant. M-am născut în satul Băjeşti, comuna Bălileşti.Mi-a plăcut foarte mult să citesc şi pentru acest lucru trebuia să-i păcălesc pe părinţii mei care erau foarte credincioşi, tata era cântăreţ la biserică şi mergeau sistematic, la biserică. Duminica, atunci când ei mergeau la slujbă, pe mine mă trimiteau cu caii la păscut şi trebuia să-i păzesc pentru a nu intra în grădinile oamenilor. Pentru a fi atent la ei, nu-mi dădeau voie să citesc. Or, mie îmi plăcea la nebunie acest lucru aşa că sâmbătă seara, luam cărţi de acasă şi le duceam la grădină, unde le ascundeam pentru a le avea duminică.”
# Ori la CAP ori… tractorist
” Atunci când a trebuit să mă înscriu la liceu, pentru că eram talentat la pictură şi cântam foarte frumos am vrut să mă încriu la Liceul Pedagogic pentru a ieşi învăţător. Dar nu am făcut decât doi ani pentru că în acel timp, începuse „colectivizarea” şi cum părinţii mei nu au dorit acest lucru nu am fost acceptat acolo, fiind trimis la Şimleul Silvaniei la Şcoala de tractorişti. Evident că ai mei nu m-au lăsat să merg acolo şi, am rămas acasă. A trebuit să mă angajez la Stâlpeni la o fabrică, după aceea, m-am angajat la Socom Petrom unde se câştiga foarte bine şi apoi, am plecat în armată. Când am terminat armata, am plecat la Hunedoara pentru a urma cursurile Şcolii Tehnice, timp de doi ani.”
# O învăţătoare i-a schimbat destinul
” Talentul pentru pictură mi l-am descoperit în clasa a-V-a. La noi, în sat, se mutase lângă casa noastră o învăţătoare nouă. Într-o zi, m-am dus pe la ea şi am văzut nişte tablouri pictate cu panseluţe.Mi s-au părut foarte frumoase şi am întrebat-o cum anume se fac pentru că nu auzuisem de acuarele. Văzându-mă atât de curios, mi-a dat nişte tuburi de acuarelă şi mi-a spus să le flosesc dar să-i arăt şi i ce desenez. M-am dus acasă şi am început să desenez ce mi-a trecut prin minte.M-am dus cu ele la ea şi atunci când i le-am arătat a rămas plăcut surprinsă de talentul meu. Mi-a spus că trebuie să continuu pentru că am talent.Mult mai târziu, când deja eram consacrat, i-am dăruit un tablou şi ori de câte ori ne întâlnim ţine să-mi amintească că datorită ei am făcut pictură, lucru care-i adevărat şi-i mulţumesc de fiecare dată când am ocazia.”
# Profesorul Gheorghe Hagi i-a netezit drumul spre pictură
” După terminarea armatei, eram foarte dornic să învăţ cât mai multe şi m-am înscris la Cercul de Radiofonie.Ce am învăţat acolo, mi-a prins foarte bine în viaţă.Acolo l-am întâlnit pe nepotul lui Corneliu Baba, Ion Baba, care era la Cercul de Pictură. Dar, până să ajung aici, cel care mi-a dezvăluit tainele picturii a fost profesorul meu de desen de la liceu, Gheorghe Hagi. La Hunedoara, Ion Baba, m-a specializat în portret pentru că el era un mare portretist în cărbune.”
# Concert în cireşul vecinului
” Un vecin avea o grădină cu cireşi mari şi frumoşi. Într-o zi, când m-am dus cu caii la păscut, am sărit gardul şi m-am urcat în unul dintre ei pentru a mânca cireşe. Cum îmi plăcea foarte mult să cânt, am uitat că eram la furat şi am început să cânt. Mâncam cireşe şi cântam fără să-mi pese de ceva. Stăpânul evident că m-a auzit şi a venit după mine. Nu l-am văzut pentru că eram preocupat cu cântatul şi mâncatul. Îmi amintesc doar că am îngheţat când i-am auzit vocea de jos şi pentru a scăpa de el am sărit din cireş direct peste gard în partea cealaltă a drumului. Cum nu a putut să mă prindă, a început să arunce cu ulucile de la gard după mine, dar degeaba că am fugit ca săgeata. Am scăpat nepedepsit pentru că nu m-a spus părinţilor şi evident nici eu nu am suflat o vorbă despre trăsnaia mea.”
# Cu fundul gol prin sat, ziua în amiaza mare
” Într-o vară, pe timpul războiului, împreună cu un văr de-al meu, am găsit o cheie care era a unei camere unde noi, copiii, nu aveam voie să intrăm. Nici nu ştiam ce este acolo, aşa că, specific copiilor curiozitatea nu ne-a dat pace şi am descuiat uşa camerei secrete pentru a vedea ce se află acolo. Era un fel de cămară în care părinţii mei ţineau ţuica. Fiind singuri acasă, ne-am cinstit până ne-am făcut mangă. Am ieşit din casă şi am luat copaia în care mama spăla rufe şi cum era cald afară, ne-am dezbrăcat şi am început să ne bălăcim în copaie. A venit mama acasă şi când a văzut cum eram, a pus mâna pe urzici şi ne-a bătut. Pentru a scăpa, am fugit în pielea goală spre gârlă amândoi şi ne-am mai întors acasă spre înserat.Mi-am luat papara, evident.”
# Ghici ghicitoarea mea?
” Nu am fost adeptul dragostei devastatoare.Am fost un om raţional toată viaţa şi tinereţea şi-a spus cuvântul. Am avut mai multe relaţii de scurtă sau lungă durată dar au fost ponderate. Mi-au plăcut femeile şi le-am respectat toată viaţa. Pe soţia mea am cunoscut-o la un bal, la Apa Sărată.Învăţa atunci la Liceul Chimic.Eu lucram la ARO şi plecasem la spectacol la Vâlcea. La întoarcere, ne-am oprit la bal. Am invitat-o la dans şi prima mea întrebare a fost: „Dacă ştii cum mă cheamă, îţi dau salariul meu pe o lună!”.Evident că nu a ştiut. Ne-am împrietenit şi după 6 luni, ne-am căsătorit. Din păcate, mama nu a fost de acord cu această căsătorie pentru că-şi dorea să iau o fată din sat, lucru cu care eu nu eram de acord. Aşa că m-am certat cu ea şi i-am spus că nu mă interesează părerea ei, sunt om matur, îmi câştig singur existenţa şi nu are niciun drept să se bage peste mine. Ne-am căsătorit şi avem doi copii reuşiţi. Ne-am înţeles foarte bine şi ne-am completat reciproc.”
# Tentaţii profesionale şi probleme cu … Securitatea
” Atunci când am plecat de la Hunedoara, destinul meu putea să fie altul.Am fost trimis la o specilaizare în Germania pentru ca la întoarcere urma să fiu pus să conduc nişte secţii din care se furaseră foarte mult.De la început, nu mi-a mirosit a bine şi am refuzat să plec.Temerile mele au fost confirmate şi de un bun prieten din armată, Traian Sechei care m-a avertizat ceea ce mi se pregăteşte. Dacă acceptam, acum poate că eram cu cazier şi toată viaţa mea era distrusă. O altă situaţie a fost până în Revoluţie, când din cauza textelor de la brigada artistică am fost luat în vizor de domnii Motrun şi Bucşoiu.Mai mult, într-o dimineaţă, când am coborât în staţia de autobuz de la Turn am găsit pe gardul verde un petec de hîrtie. Cum era întuneric nu am văzut ce scrie pe el, aşa că l-am luat şi l-am băgat în buzunar. Când am ajuns la uzină, l-am citit în faţa colegilor mei, explicându-le de unde îl am.Era un manifest din partea FSN Braşov cu îndemnul:”Români, deşteptaţi-vă!”.După 3 ore, am fost vizitat de Motrun.M-au pus să dau declaraţii, au făcut expertiză grafologică. Nu mi-a fost frică pentru că nu eu îl scrisesem. Mi s-a spus să dau un nume pentru a scăpa. Ştiam cine mă turnase dar nu l-am spus.”
