0
0
Invitatul de azi al rubricii de Monden este fostul profesorul de Limba şi Literatura Română, Decebal Rădulescu. Aparent un dur dar în realitate un sentimental, un om cu o inimă caldă care, timp de patru decenii, şi-a revărsat dragostea şi ştiinţa peste miile de elevi care i-au trecut prin mână şi care acum au ajuns oameni mari şi de la care primeşte zilnic recunoştinţa lor. În toţi aceşti ani, profesorul Decebal Rădulescu, şi-a împărţit timpul între poeţi, scriitori, dramaturgi şi lumea frumoasă din careul magic – sportul pe care l-a îndrăgit graţie maestrului Cristian Panaitescu – emblema boxului muscelean, dar pe care, din păcate, nu a putut să-l practice. Dar pentru că nu a putut sta departe de ring, profesorul Decebal, a ales să împartă dreptatea în ring, lucru pe care îl mai face uneori şi astăzi, şi-l face cu responsabilitate. Analizându-l însă, pe OMUL Decebal Rădulescu, lăsând la o parte duritatea aparentă, am descoperit un suflet curat, care îl are alături întotdeauna pe Dumnezeu, zgârcit uneori, dar nu avar, un prieten bun atunci când eşti pe aceeaşi lungime de undă cu el, dar şi un adversar redutabil în confruntările de idei, care şi-a trăit viaţa frumos, cu dezamăgiri dar şi cu împliniri, care nu şi-a pierdut încă simţul umorului şi care nu are niciun regret decât cel al anilor ce au zburat prea repede. Este un om împlinit şi nu-şi mai doreşte decât sănătate pentru el şi familia sa şi, poate, să călătorească mai mult, să vadă lumea. Pentru a afla mai multe despre el, vă invităm să lecturaţi interviul de mai jos, cu precizarea că nu veţi regreta. Tatiana PETRESCU
Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dumneavoastră? ( daţi-mi exemplu trei astfel de momente)
Dacă ar fi să le iau în ordine cronologică aş enumera:naşterea fiilor şi a nepoţilor mei, decesul părinţilor, întâlnirea cu foştii mei elevi, unul dintre ei, ca să dau doar un singur exemplu, prof.univ. în cadrul Facultăţii de Automobile din Brasov, atunci când ne-am revăzut, primul lucru pe care mi l-a spus a fost : „Sărut-mâna, dom’ profesor că m-aţi învăţat carte !”. Acesta a fost unul din momentele care m-au impresionat până la lacrimi.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneţi-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-aţi trăit până acum ?
O mare dezamăgire pentru mine a fost aflarea veştii că unii dintre foştii colegi de cancelarie au fost informatori ai Securităţii.O alta a fost că Decembrie 1989 n-a condus la aşteptările românilor. Niciodată nu mi-au plăcut oamenii pentru care interesul personal este mai presus decât promovarea valorilor.
Când aţi fost cel mai fericit ?
Părerea mea este că fericirea nu există, este o himeră.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Lipsa de sinceritate, faptul că una simt şi gândesc şi alta exprimă.
Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru ?
Cred că atitudinea…..
Ce ați preciat cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Simţul umorului, sinceritatea, loialitatea, profesionalismul
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero aţi face acelaşi lucru ?
Da, cu siguranţă. Profesia de dascăl este una frumoasă dacă o faci cu dăruire. Atunci când l-am cunoscut pe Constantin Noica, eram elev de liceu şi mă preocupa ceea ce o să fac în viaţă. La o asemenea întrebare acesta mi-a răspuns ” Că orice profesie sau meserie pe care o vei îmbrăţişa, important este s-o stăpâneşti cel mai bine, să cunoşti o limbă străină, de preferinţă, engleza”. În alte circumstanţe, eu aş fi acordat mai multă atenţie sportului.
Când v-a fost cel mai greu ?
Au fost multe momente în viaţa mea când viaţa nu a fost tocmai uşoară. Dar, cred că cel mai greu mi-a fost atunci când am fost departe de casă, singur printre străini.Atunci când este pus în situaţia de a alege, starea sufletească a omului este asemenea unei palete multicolore, multe din ele se întrepătrund.Este greu să le deosebeşti dar de multe ori eşti obligat să o faci.
Unde vă vedeţi peste 10 ani ?
Dumnezeu ştie. Dar dacă se mai îndură de mine sau poate uită, mi-aş dori să fiu sănătos, să nu aduc suferinţă nimănui şi, să nu fiu o povară pentru nimeni.
Daţi-mi exemplu de două calităţi şi două defecte ale dumneavoastră
La calităţi las pe cei din jurul meu să le descopere. La defecte aş trece comoditatea, sinceritatea pentru că spunând adevărul, supăr pe multă lume.Întrebaţi-o pe soţie.
Credeţi în legea compensaţiei?
Da, cu siguranţă. Am citit într-un horoscop că la cei născuţi în zodia Săgetătorului, orice bine se compensează cu un rău şi invers realizându-se astfel, un echilibru.
Atunci când sunteţi obosit, ce faceţi ca să ieşiţi din această stare?
Citesc sau mă plimb prin oraş.În aceste plimbări, descoper în fiecare zi, lucruri noi şi frumoase pe care realizez că până atunci nu le-am văzut. Este ceva care mă farmecă şi mă determină să repet gestul zilnic.
Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construieşti o casă, să faci un copil şi să sădeşti un pom. Dumneavoastră cam ce aţi mai avea de făcut pentru a fi împlinit ?
Nu doar în cele trei elemente constă împlinirea unui om. Adevărata împlinire este cea sufletească. Această stare este fluctuantă, uneori obiectivă. Eu cred că am făcut din toate şi pot spune că mă simt un om împlinit.
Sunteți un om darnic ? Dar iertător ?
Cred că trebuie să fac mai mult la acest capitol. Iert pe cei care recunosc că au greşit, îşi cer iertare şi se angajează că nu mai greşesc.După dreptate considerată „regina tuturor virtuţilor”, dărnicia şi iertarea sunt însuşiri care conduc la o stare de confort a sufletului, conduc la mântuire, ţinta tuturor creştinilor.
Dacă ar fi să vă caracterizaţi în câteva cuvinte ce aţi spune despre dumneavoastră: că sunteţi un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiţi?
Darwin afirma că „Obişnuinţa este o a doua natură”.Chiar dacă cei doi termeni nu sunt în raport de sinonimie totală cred că este imperios necesar să ne adaptăm prezentului. Recunosc că-mi este uşor să mă adaptez noului.Pentru aceia care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mine, nu sunt agreat, sunt incomod.Aceasta fiind una din sursele păcatelor mele cotidiene. Pentru că veni vorba de caracterizare îmi permit să vă relatez cum m-a caracterizat unul dintre colegii mei de facultate atunci când am fost numit ca director.”Contrar uneori aparenţelor este profund, sensibil şi fidel, cu o mare disponibilitate de a-i înţelege pe ceilalţi. Într-un cuvânt: un caracter”.
Povestiţi-ne cum v-aţi ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea ce v-aţi dorit mereu?
Profesia pe care mi-am ales-o prin obiectul numit Limba şi Literatura Română, cele două noţiuni: limbă-pragmatic şi literatură -sensibilitate împreună alcătuiesc complexitatea firii umane.Tatăl meu a fost învăţător şi, i-am urmat profesia.Dar dacă nu mi-aş fi ales această profesie cred că puteam să fiu un foarte bun ghid turistic. Îmi place să călătoresc, de altfel zodia mea este una căreia îi place mişcarea.
Tânjiţi după ceva?
Da, după o Românie interbelică, după un învăţământ ca pe vremea lui Spiru Haret. Educaţia să ocupe un loc major, inclusiv cea religioasă. Mircea Eliade afirma în Istoria Religiilor că „Un om civilizat este mai întâi, religios”.
O vorbă spune că ,, A fi om este lucru mare, a fi domn este o întâmplare.’’ Sunteţi de acord cu acest lucru ?
Da.Întotdeauna domnia am considerat că este trecătoare pe când omenia nu ar trebui să dispară niciodată de la niciunul dintre noi. Cel puţin aşa ar trebui să fie.
Cât de important este să ai ,,cei şapte ani de acasă ’’?
Esenţial. Sunt ,, lada de zestre’’ cu care copilul pleacă în lume dar este obligatoriu ca fiecare să umple această ladă pe parcursul vieţii cu tot ceea ce-i esenţial pentru formarea lui ca om.
Succesul determină şansa sau şansa determină succesul?
Succesul determină şansa. Şansa la rândul ei determină norocul, aş putea spune. Caragiale spunea că „Norocul este puţin iar lumea prea multă”. Aşa că este lesne de tras concluzia.
Oamenii puternici cred că destinul ţi-l faci singur. Credeţi în destin sau în voinţa proprie?
„Sit pro ratiune voluntas”-spune latinul. Adică voinţa înaintea raţiunii.Poate că soarta trebuie socotită ca o divinitate iar puterea zeilor mai prejos de soartă.Când este lovit de destin, omul îşi face prieteni din duşmani iar pe prieten îl huleşte şi loveşte, ia binele drept rău şi răul drept bine.
Mai aveţi prieteni din copilărie? Dar duşmani, oameni cu care nu vă înţelegeţi oricât aţi încerca ?
Da, mai am prieteni din copilărie. Se spune că prietenia este o floare rară. Adevăratele prietenii sunt veşnice. Îmi amintesc de prietenia dintre Goethe şi Schiller. La moartea lui Goethe, Schiller afirma ” Odată cu Goethe, s-a înmormântat şi jumătate din trupul meu”. De duşmani, nimeni nu duce lipsă sau altfel spus: „Duşmanii sunt cât nisipul mării”. Chiar şi cei care-mi zâmbesc.
Care credeţi că este cel mai important lucru care trebuie schimbat la politicienii de azi ?
Eu nu fac politică, dar cred că în politică trebuie să calci precum balerinele, pe poance, adică să-ţi faci treaba fără să deranjezi.Politicienii din ziua de azi umblă în bocanci, tropăie şi deranjează nu numai ţara dar şi U.E şi peste Ocean.Urmăriţi spusele lui Dan Puric, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara şi veţi vedea că tot ce am construit pentru a intra în U.E şi NATO, acum, se clatină.
Cu cine sunteţi în concurenţă ?
Întotdeauna am fost cu mine însumi.
V-aţi pierdut vreodată încrederea în prieteni ?
N-am avut niciodată încredere decât în Dumnezeu şi apoi, în familie.
Ce vă face fericit? Dar nefericit?
Sunt fericit când cel de lângă mine este bine.Mă doare şi mă întristează suferinţa celor din jur.
Care au fost şi sunt lucrurile esenţiale din viața dumneavoastră?
Familia şi profesia.
Care ar fi definiţia dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuala în politica din ţara noastră ?
BRAMBUREALĂ. Subscriu ideilor minţilor luminate ale contemporanilor Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu, Patapievici, Djuvara,unul dintre ei chiar nominalizat pentru premiul Nobel.
Care era lucrul care vă plăcea să-l faceţi în copilărie?
Să stau alături de bunica când torcea şi să-i ascult poveştile fermecate.
Ce a fost dominant în viața dumneavoastră:munca sau familia?
Acum, familia.
A fost vreun moment când destinul dumneavoastră putea să ia altă turnură ?
Da, şi acest lucru s-a întâmplat atunci când eram elev de liceu prin anii ’56- ‘ 57.În acea perioadă, am fost trimişi la muncă patriotică, la sădit puieţi prin localităţile limitrofe. Transportul elevilor se făcea cu camionul cu care se transportau lemne. La înapoiere, unul din obloanele camionului s-a rupt şi, mulţi dintre cei care se aflau în el au căzut pe stradă precum cartofii. Câţiva s-au accidentat foarte grav, printre care şi eu.Întrucât am suferit puternice lovituri la cap, medicii de specialitate de la spitalele din Bucureşti mi-au interzis efortul de orice fel, inclusiv cel intelectual. În acel an trebuia să dau Bacalaureatul, apoi, urma examenul de admitere la facultate. Am riscat şi am continuat să studiez, am dat toate examenele pe care le-am luat dar nu cu rezultatele dorite.Atunci cu siguranţă că viaţa mea se putea schimba radical.
Dacă ar fi să-i mulţumiţi cuiva pentru ceea ce sunteti astăzi, cui ar trebui ?
Bunului Dumnezeu, părinţilor mei şi soţiei mele…. Silvia !
Dacă ar fi să adresaţi cuiva o întrebare care ar fi şi cui?
Nu am înţeles niciodată de ce se foloseşte sintagma atunci când este vorba de numele oraşului nostru de Câmpulung Argeş şi nu Câmpulung Muscel? Consider că este de datoria diriguitorilor târgului nostru să intervină prompt şi rapid pentru a impune şi păstra denumirea corectă a urbei noastre. Localitatea noastră este străbătută de apele Râului Târgului nu de cele ale Argeşului care izvorăsc din masivul Făgăraş şi care nu trec pe la noi.În DEX găsiţi explicaţia oficială a noţiunii Muscel. Se pot purta discuţii prelungite pe marginea cuvintelor Câmpulung şi Muscel sau Argeş. Însă, rezultatul final şi corect, consacrat este indiscutabil unul singur: Câmpulung Muscel pe care toţi câmpulungenii, muscelenii trebuie să şi-l însuşească şi să-l folosescă. După port, obiceiuri, tradiţii, cultură şi altele eu mă simt DOAR MUSCELEAN şi nu argeşean. Preotul Gheorghe Răuţescu din Dragoslavele al cărui bust se află Biserica Sf. Nicolae din centrul oraşului nostru nu şi-a intitulat Monografia Câmpulung Argeş, ci Câmpulung Muscel.”
