Invitatul de azi al rubricii de Monden este fostul profesor de matematică și director al Liceului Teoretic „Dan Barbilian”, Ştefan Iliescu cel care a lăsat în urmă „ecuaţia de gradul I şi II pentru a rezolva ” ecuaţii cu mai multe necunoscute”. Născut în zodia Racului, profesorul de matematică a căpătat atâta experienţă în cei 48 de ani cât s-a aflat în spatele catedrei încât pentru puțin timp, a fost gata să experimenteze ceva nou : funcţia de manager. Deschis în permanenţă noului, „directorul” s-a dovedit a fi mai indulgent decât „profesorul” şi asta pentru că primul are nevoie de mai multe opţiuni pentru rezolvarea unei probleme.Dincolo de aparenţe, Ştefan Iliescu, ne-a dat posibilitatea să-i vedem o altă faţă, să-l vedem aşa cum este el cu bune şi rele un om deschis, care atunci când este supărat, se relaxează cântând la chitară, lucru pe care puţini îl ştiu, care detestă minciuna dar apreciază caracterul, seriozitatea, profesionalismul, sinceritatea. Nu a uitat nici prima beţie dar nici când a fumat prima ţigară când bunicul său i-a predat o lecţie de viaţă pe care nu a uitat-o niciodată, de unde tragem concluzia că Ştefan Iliescu nu a uitat să fie OM şi că zi de zi, caută să demonstreze acest lucru. Şi-a creat propriul Decalog pe care-l respectă cu sfinţenie şi de la care nu se abate niciodată. Tatiana PETRESCU

De ce profesor de matematică? Ce v-a atras la matematică?
De mic copil, am iubit matematica. M-am trezit pur şi simplu, că-mi place.Îmi amintesc şi acum că atunci când eram prin clasa a cincea, eu la masa mea de lucru făceam figuri geometrice pe nişte planşe foarte mari pe care mi le aducea tata. Nu mi-am explicat niciodată această atracţie către matematică.Poate că nu am avut grupuri de copiii cu care să-mi petrec timpul liber, tata a fost inginer agronom şi fiind şef de fermă stăteteamm 10 ani într-o localitate, 10 ani într-alta.Aşa că fiind mai mereu singur îmi petreceam timpul sculptând figuri geometrice. Au fost porniri pe care nu mi le pot explica nici acum.
Unde v-aţi născut?
Este cea mai grea întrebare: după bunicul sunt din Blaj. El a cumpărat pământ prin Costeşti-Vâlsăneşti, acolo a cunoscut-o pe bunica şi s-a născut tatăl meu. Eu sunt născut în Călineşti de Argeş, unde tata a fost şef de fermă iar mama învăţătoare.
Care a fost visul dumneavoastră de mic copil? Ce vă doreaţi să ajungeţi ?
Nu mi-am dorit să lucrez în învăţământ. Am terminat Liceul Brătianu, din Piteşti, la prima clasă specială de matematică din ţară.Îmi doream să devin inginer dar sub ce formă: eu în capul meu aveam un plan: să dau la Facultatea de Matematică, să fac doi ani pentru a mă perfecţiona, apoi să renunţ pentru a merge la Politehnică pentru a ieşi inginer.Din păcate, lucrurile nu au decurs aşa, pentru că au venit oportunităţile, tatăl meu a murit, aşa că am continuat acolo. Dar nu regret niciun moment alegerea făcută.
În afară de matematică, ce alte materii mai îndrăgeaţi?
Româna, Biologia
Când aţi fost cel mai fericit?
Când am luat la facultate, apoi când am obţinut postul pe care l-am dorit în Câmpulung, când m-am căsătorit, atunci când mi s-a născut fiica, când am devenit bunic.Am avut multe momente de fericire, ca orice om.
Cum aţi ajuns în Câmpulung?
Ştiam oraşul încă de când eram în facultate, când am jucat şi fotbal.Am avut un concurs pe Stadionul Municipal.După terminarea concursului am vizitat şi Liceul Real Uman cu Profil de Atletism.Am rămas uimit de dotarea pe care o avea: pista de alergări, sala de sport, bazinul, sauna, sala de forţă şi atunci m-am închinat la Dumnezeu şi m-am rugat să fie vreun post atunci când voi termina eu că aici o să vin.Aşa s-a întâmplat pentru că atunci când am cerut să vin la Câmpulung s-au mirat toţi colegii şi mai ales, profesorii mei m-au întrebat de ce fac această alegere când am alte opţiuni mult mai bune. Le-am răspuns să mă lase în pace pentru că ştiu eu ce fac şi că nu greşesc cu nimic.Am stat aici, doar doi ani dar am avut satisfacţii extraordinare, m-am înţeles foarte bine cu sportivii.
Care a fost parcursul carierei dumneavoastră şi cum aţi ajuns la Liceul Chimic?
Plecarea mea de la Liceul de Atletism a fost oarecum forţată şi asta pentru că după o vizită a tovarăşului în China a venit cu ideea măreaţă ca toate liceele să fie luate sub aripa unor întreprinderi. Cum acel liceu nu avea nicio şansă, am realizat că voi avea de suferit ca matematician dacă mai rămâneam la acest liceu pentru că începuse construcţia CFS-ului în subordinea căruia urma să intre.
Povestiţi-ne prima amintire ca dascăl.Cum aţi trăit acest lucru şi cum a rămas în memoria dumneavoastră?
Am o poveste foarte frumoasî. După ce am luat repartiţia la Liceul Sportiv, toată vara aceea m-am dus pe la liceu, m-am împrietenit cu sportivii fără să le spun că voi fi viitorul lor profesor. Jucam fotbal cu ei, făceam glume, mă duceam în oraş la un suc şi în tot acest timp evident că-mi povesteau cum îi păcălesc ei pe profesori, cum îi poreclesc, care profesor este mai bun, care mai sever, aşa încât ajunsesem să-mi cunosc viitorii colegi din descrierea lor.Atunci când a început şcoala, pe 15 septembrie, eu eram îmbrăcat la costum şi atunci când m-a prezentat directorul s-a auzit un „Ahhhhhhhhhhhhhhhh” prelung şi plin de regret.Au realizat că sunt descoperiţi în faţa mea dar în scurt timp, şi-au dat seama că sunt corect şi totul a fost foarte bine.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
Îmi place să-i iau pe oameni aşa cum sunt cu bune şi cu rele. De exemplu, metaforic vorbind, aici în liceul, suntem ca o trupă de teatru. Ştiu fiecăruia ce rol să-i dau pentru a face treabă bună.Sunt ca un regizor şi dacă ştiu să-i dau rolul potrivit pot scoate de la fiecare maximum.Îi iubesc şi-i respect aşa cum sunt chiar dacă uneori mai greşesc. Sunt capabil să-i iert pentru că ţin foarte mult la imaginea acestui liceu.Şi ca să vă răspund la întrebare mă deranjează lipsa de educaţie.
Ce ați apreciat cel mai mult la subalternii şi colegii dumneavoastră?
Caracterul, pregătirea profesională, aspectul fizic care contează foarte mult în marketing.
Dacă ar fi s-o luaţi de la zero, aţi face acelaşi lucru?
V-am spus că am fost mânat de forţe divine către matematică. Nu ştiu de ce-mi place matematica pentru că nu mi-a povestit nimeni de ea. Am avut probabil norocul, să am în Gimnaziu, nişte profesori extraordinari. Îmi amintesc de un profesor de matematică comic.Făcea la oră tot felul de glume şi râdea de cei care nu ştiau rezolvarea problemelor. De ruşine, pentru a nu-i cădea victimă, mă pregăteam zi de zi, ca să pot astfel, să mă distrez la oră. La fel, la Limba Română, îmi amintesc de profesoara noastră, era o preoteasă care săraca era numai în alergătură între clădirile şcolii pentru că nu vroia să întârzie la oră.De la dânsa am învăţat gramatică multă, literatură.
Dacă ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră care ar fi acel lucru?
Probabil că sunt multe de schimbat şi aş face acest lucru experimental.Dar, în general să ştiţi că deşi sunt în zodia Racului nu am dat înapoi.Ştiţi unde mă dau înapoi? Unde este vorbă de o bătălie pentru „ciolan”, o femeie sau mai ştiu eu ce. Refuz lupta. Intru numai atunci când ştiu că merită şi când sunt sigur că voi câştiga.
Este greu să fii lider?
Dacă nu ai stofă, da.Sunt foarte mulţi bine pregătiţi profesional care pe linie de management dau chix. Şi există şi reciproca, adică profesori slab pregătiţi profesional dar care pot fi foarte buni manageri, care au idei. Şi mă uit la elevi încă din clasa a IX-a , unii nu excelează la matematică, română, chimie, fizică dar au ceva în ei. Vin la mine şi îmi propun să facem diferite lucruri.Adică au acea sclipire. Cei care sunt sclipitori la matematică, română, fizică cu siguranţă vor lucra la o firmă şi vor fi conduşi de unul dintr-ăsta.
Unde vă vedeţi peste 10 ani?
La pensie, dacă îmi ajută Dumnezeu să o apuc..De multe ori, atunci când mi-e mai greu, mă închin la Dumnezeu că nu m-am născut în timpul războiului, în timpul foametei sau mai ştiu eu când şi unde.
Consideraţi că era mai bine până în 1989 sau e mai bine acum?
Binele ăsta este relativ.Atunci mă raportam la ceva, acum mă raportez la cu totul altceva.Atunci aveam linişte, într-adevăr, aveam bani dar nu aveam ce face cu ei. Mă duceam la mare şi puteam să-mi iau o maşină în rate.Acum, au crescut pretenţiile.Din moment ce nu mai suntem plafonaţi, evident că-mi doresc mai mult.Vreau să mă evidenţiez dacă mă duce capul mai mult.
Care ar fi cea mai mare dorinţă a dumneavoastră care încă nu s-a îndeplinit?
Am fost un noroc, pentru că mi-a dat Dumnezeu cam tot ce mi-am dorit.Am o gospodărie care este un „colţ de rai”, o casă frumoasă pe care am reuşit s-o modernizez, am un copil reuşit,o nepoată. Nu cred că mi-aş mai dori ceva, poate doar sănătate.
Atunci când sunteţi supărat ce faceţi ca să ieşiţi din starea asta?
Ştiu să cânt la chitară, îmi place tenisul de câmp, fotbalul, am mulţi prieteni care mă ajută să-mi ies din starea de disconfort.
Care este povestea chitarei?
Atunci când eram în clasa a şasea, mi-au făcut-o cadou părinţii mei.M-am îndrăgostit de ea, nu am făcut meditaţii pentru a învăţa să cânt.Am zdrăngănit la ea până am învăţat singur.M-a ajutat şi faptul că am ureche muzicală şi voce.De atunci, nu m-am mai despărţit de ea.
Vă aduceţi aminte când aţi fumat prima dată?
Eram în clasa a patra când am furat prima ţigară de la bunicul care venise în vizită la noi. Avea o tabacheră metalică şi a lăsat-o pe masă.Am zărit-o şi am luat din ea o ţigară Carpaţi şi m-am dus la fermă, la Merişani, direct între clăi şi am fumat-o la „foc automat”. Nici nu i-am simţit gustul.Bineînţeles că bunicul a văzut că-i lipseşte ţigara şi m-a luat cu tactică pedagogică greu de imaginat.M-a invitat la o plimbare prin parc. Cum mă ştiam cu musca pe căciulă, m-am înroşit din cap până-n picioare.Pe drum, mi-a povestit cum s-a apucat el de fumat, cum stătea în tranşee în noroi până la genunchi şi cum erau nevoiţi să fumeze pe timp de noapte pentru a se încălzi şi că regretă enorm că s-a apucat de fumat şi că nu s-ar mai apuca în viaţa lui de aşa ceva.Apoi, îmi zice: „Dar dacă vrei neapărat nepoate să vezi cum este, ia o ţigară şi vezi. Îţi las tabachera pe masă.” Eu i-am răspuns: „Nu bunicule, vai de mine, nu-mi trebuie mie aşa ceva. „A fost o lecţie de viaţă pe care nu am s-o uit nicodată. Atunci am fumat pentru prima şi ultima oară.Faptul că mi-a lăsat ţigările la discreţie, nu mai m-a tentat.
Dar de prima beţie vă mai amintiţi?
Cum să nu. Cred că eram pe clasa a noua şi m-am dus cu prietenii într-un sat vecin unde era un brad. Se căsătorea o colegă de-a noastră mai mare, sora unui coleg de-am meu şi ne-am zis să mergem şi noi să ne distrăm. Când am ajuns, unul dintre colegii noştri a ieşit la poartă cu o carafă de ţuică proaspătă pe care o făcuse taică-său în dimineaţa aia.Am băut din ea. Noi eram veniţi şi de pe drum, obosiţi şi ne era sete. Am băut, dar nu mult. Cert este că la un moment dat am văzut că m-am ameţit, începuse să se învârtă pământul cu mine şi mi se înmuiaseră picioarele.Le-am spus colegilor că nu mă simt bine şi i-am rugat să mă ducă acasă.Bineânţeles că au aflat părinţii de păţania mea dar nu mi-au zis nimic pentru că au realizat că am greşit. Noi aveam acasă foarte multă băutură dar ei ştiau că nu beau ca înecatul, ba mai mult, aveam cheia de la magazia cu băutură la mine dar niciodată nu am fost tentat să dau iama în ea.Ai mei mă obligau să beau un pahar de vin la masă, pentru poftă de mâncare.
Vă amintiţi când v-aţi îndrăgostit prima dată?
Oho, în clasa a patra, a şasea, şi aşa mai departe. În clasa a patra, m-am îndrăgostit de fata bucătăresei de la fermă. Era o unguroaică, frumoasă, isteaţă, mi se părea mie că este mai vorbăreaţă, mai elevată, elegantă, mirosea frumos.
Dacă ar fi să mulţumiţi cuiva pentru ceea ce sunteţi astăzi cine ar fi acela?
În primul rând lui Dumnezeu, apoi părinţilor şi prietenilor.
Când v-a fost cel mai greu?
Atunci când a murit tata.Eram în anul doi la facultate şi-mi amintesc că-mi lăsasem nişte restanţe, nu am avut timp să mă pregătesc şi mi-a fost foarte greu. Mi-am revenit dar am trecut printr-o situaţie dificilă. Mama care era învăţătoare îţi lăsase serviciul atunci când trăia tata pentru a ne creşte pe noi, cei trei copii.După ce a murit el, ea a trebuit să se angajeze dar nu a mai putut să fie învăţătoare şi a fost nevoită să încerce fel de fel de slujbe pentru a ne putea întreţine.
Vă plac banii?
Nu am alergat după ei niciodată. Mi-am dorit să trăiesc decent şi am făcut tot posibilul să-i am dar pe căi cinstite, prin munca mea. Dar, ca să alerg după ei, să devin sclavul lor, nu.Adevărul este că au venit şi relativ uşor.