0
0
Invitatul rubricii „Dincolo de aparenţe” din această săptămână este binecunoscutul actor şi balerin Thury Ştefan cel care şi-a mutat de ceva ani „locuinţa de vară” ca de altfel „de toate anotimpurile” la Câmpulung unde spune el, şi-a găsit liniştea. Norocul sau pur şi simplu întâmplarea, a făcut să realizăm acest interviu cu chiar două zile înainte ca artistul să împlinească 78 de ani. Ne-am dat întâlnire la atelierul său unde l-am descoperit pe maestrul Thury în plină efervescenţă creatoare alături de un bun prieten şi un grup de copii care doresc să-i calce pe urme. Am descoperit un cu totul Thury Ştefan din zâmbetul căruia emana bunătate care apoi se transpunea lin, odată cu unealta pe care o mânuia parcă pe foaia de cupru la care lucra. L-am văzut transfigurat, concentrat de parcă ţi-era frică să şi respiri ca să nu-i strici inspiraţia dar şi precizia. Metaloplastia este noua pasiune a artistului şi aşa cum avea să declare a dat-o cu plăcere pe balet. Am aşteptat până şi-a terminat figura asupra căreia se concentrase atâtea minute fără să scoată un cuvânt şi atunci când a pus unealta jos, tăcerea a luat sfârşit. Maestrul s-a lăsat „luat” la întrebări şi ceea ce a ieşit aflaţi mai jos.
Tatiana PETRESCU
Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa dvs.?
Este o întrebare foarte grea pentru că în viaţa mea au fost foarte multe astfel de momente.Un prim moment aş putea spune că a fost atunci când am terminat Şcoala de balet.Apoi, când m-am căsătorit prima , a doua şi a treia oară. Atunci când s-au născut copiii şi legat de profesia mea, cred că toate rolurile mele au fost nişte trăiri emoţionante, pentru că nu cred să fie artist care să nu aibă emoţii atunci când se află pe scenă sau în faţa spectatorilor.
Spuneţi-ne care au fost cele mai mari dezamăgiri pe care le-aţi trăit?
Prima mea căsătorie a fost una dintre dezamăgiri, pentru că a fost un fiasco total.O altă dezamăgire am trăit-o atunci când am lucrat în Italia şi unde am crezut că se face artă. Eram convins că italienii sunt sensibili, apreciază arta că doar titanii picturii acolo au fost.Ei bine, am descoperit că nu prea gustă arta deloc.Am avut expoziţii la Milano unde este spuma culturii şi am rămas dezamăgit, pentru că italienii nu prea s-au înghesuit să vină.Dar eu stau liniştit pentru că lucrările mele în cupru vor dăinui peste ani şi atunci eu nu am voie să greşesc.
Care a fost visul dvs. de mic copil?
Atunci când eram copil vroiam să mă fac artist de cinema şi cam pe jumătate s-a îndeplinit dar dragostea mare a fost baletul clasic pe care l-am descoperit datorită mătuşii mele din Timişoara care a fost prim solistă de operă. Ea a fost cea care m-a luat şi mi-a zis într-o zi:” Băi, tu eşti singurul dintre nepoţii mei care nu ştii ce vrei!” şi, m-a dus la Operă.Mai întâi, m-a dus la sala de balet, unde erau balerinele în fustiţe scurte. Când le-am văzut, am fost tare încântat şi mi-am zis: „Hopa, aici îmi place!”. Acolo am văzut cum se desfăşoară studiile de balet, pentru că eu habar nu aveam ce înseamnă balet şi am început să fac figuraţie şi încet, încet am început să îndrăgesc scena.La 18 ani, am plecat la Cluj şi am dat examen la Şcoala de balet. Am luat din prima.A urmat repartiţia la Teatrul Tănase unde doream să merg pentru a face music-hall deşi, eram pregătit pentru operă, balet clasic.
Ce vă enervează cel mai mult la cei din jurul dvs.?
Sincer, nu mă mai deranjează nimic, pentru că eu m-am închis într-o cupolă de sticlă, unde imi văd de treaba mea şi nu observ ce se întâmplă în jurul meu, de fapt, nu mă interesează.
Dacă ar fi s-o luaţi de la început, aţi face acelaşi lucru?
Da, fără discuţie, pentru că asta-i menirea mea.Acum sunt foarte îndrăgostit de ceea ce fac.O fac cu mare plăcere. În fiecare dimineaţă începând cu ora 6.00 şi până la 12.00 eu vin la atelier şi lucrez şi pentru acest lucru, trebuie să-i mulţumesc din suflet doamnei Dana Popescu care mi-a dat această încăpere unde eu mi-am creat un atelier de lucru şi acest lucru durează de peste 8 ani.
De fapt, eu lucrez zi de zi la ele, pentru că azi fac ceva la unul, apoi mâine fac la altul şi aşa până ce le termin. Cel mai repede termin lucrări mai mici, normal care nu necesită muncă multă şi-mi ies în vrero două ore.
Cum arată o zi perfectă pentru dvs.?
Păi,fiecare zi începe la mine la ora 6.00 dimineaţa când ajung la atelier indiferent de vreme.După ce termin aici, înainte de a mă întoarce acasă, mă plimb pe Bulevard.De-aia şi primarul Călin Andrei mi-a dat un autograf în care mi-a scris: „Pentru prinţul Bulevardului Pardon”. Apoi, mă dus acasă, unde o ajut pe nevastă-mea la bucătărie dacă are nevoie, fac un duş, mănânc, apoi dorm 2 ore după care spre seară, cu prietenii mei din bloc joc table la scara blocului.Pentru mine, asta-i o zi perfectă acum.
Unde v-aţi petrecut cea mai frumoasă vacanţă?
Eu nu am avut niciodată vacanţă pentru că asta-i viaţa de artist.Am avut mereu spectacole, filmări, televiziuni, filmări, deplasări,turnee,etc Vă pot spune însă care a fost cel mai frumos turneu: cel din Las Vegas.
Atunci când sunteţi supărat ce vă place să faceţi?
Să desenez, să scriu versuri care mă liniştesc.
În afară de România, de Câmpulung, unde v-ar plăcea să trăiţi?
Numai în Câmpulung pentru că am văzut aproape toată lumea.Şigur că există ţări în care mi-ar plăcea să trăiesc dar nu mult pentru că tot în Câmpulung m-aş întoarce pentru că aici mă trage aţa.
Ce vă place la Câmpulung, de sunteţi aşa atras de el?
Aici, soţia este principalul vinovat pentru că ea este de aici, eu fiind timişorean. Când am cunoscut-o pe ea, nu ştiam mai nimic de Câmpulung, decât că aici se fabricau maşinile ARO. De fapt, prima mea maşină am cumpărat-o de la ARO, a fost un ARO 1310 din prima serie, şi-mi amintesc că am venit la Câmpulung împreună cu Alexandru Arşinel. Acolo, l-am cunoscut pe unul dintre directori, Şandru se numea, şi acum ţin minte pentru că bietul om ne-a spus: „Nu luaţi acum, pentru că vă fac un ARO cu motor de Renault” şi ne-a făcut la amândoi, şi mie şi lui Arşinel ARO cu motor de Renault.
Vă amintiţi când aţi fost cel mai fericit?
Păi v-am spus, când s-au născut copiii mei. Am fost în culmea fericirii. Acum, ei sunt în Italia şi ţinem legătura mai mult telefonic. Ei nu au venit niciodată în Câmpulung pentru că ei sunt din cea de-a doua căsătorie. Am şi 4 nepoţi.
Care au fost cei mai mulţi bani câştigaţi de dvs.?
Cred că au venit în urma contractului din America, din Las Vegas.Atunci, în 1971, luam 175 de dolari/zi şi ţin minte că mi-am cumpărat un Mercedes pe care l-am vândut la scurt timp lui Nicu Ceauşescu cu care eram foarte bun prieten, din cauza colegilor mei care nu mai vroiau să vorbească cu mine.
Cum l-aţi cunoscut pe Nicu Ceauşescu şi cum era el ca om, ce impresie v-a lăsat?
Tot prin prisma profesiei mele. Venea să mă vadă la Barul Melody, la Continental iar vara pe litoral. Nu am profitat niciodată de această relaţie, pentru a-i cere vreun favor, nu am avut nevoie.Nicu a fost un om extraordinar, păcat de el că s-a stins.S-au spus multe lucruri despre el dar foarte puţine erau adevărate. Până nu cunoşti un om, nu stai lângă el nu poţi spune ceva de el rău, doar aşa că ai auzit tu de la alţii. Sunt simple poveşti. Nicu a fost un om minunat, un om bun cu rele şi cu bune.
Aveţi vreun loc preferat în Câmpulung?
Peste tot.Bine,de 8 ani, locul preferat este atelierul de aici.
Care ar fi cea mai mare dorinţă a dvs. care nu vi s-a îndeplinit încă?
Nu-mi mai doresc nimic altceva decât sănătate pentru că asta-i averea cea mai mare. Degeaba stai pe un munte de bani şi nu eşti sănătos.
Tânjiţi după ceva?
Da, mi-e dor de mama care a murit în 1980, de bunica, de unchii mei care s-au dus şi ei. Îmi mai este dor din când în când şi de viaţa frumoasă pe care am avut-o, dar acum am altă scenă a vieţii, mult mai liniştită, pentru că 50 de ani am fost foarte agitat.
Vă consideraţi un om împlinit?
Pot spune că sunt un om aproape împlinit pentru că mai am foarte multe de făcut.
Cum v-aţi descoperit talentul pentru metaloplastie?
Văzând cum lucrează altul şi mi-a plăcut ideea. Asta se întâmpla acum 45 de ani. Am lăsat totul la stadiul de hobby. Atunci când aveam timp, mă apucam şi lucram câte ceva dar nu la modul cum îl fac acum.Şi, acum chiar am timp, numai pentru aşa ceva.
Se poate trăi din aşa ceva?
Eu nu am nevoie să trăiesc din ea, o fac din plăcere. De exemplu,sunt foarte mulţi prieteni de-ai mei care vor să aibă pe perete o lucrare cu semnătura mea.
Şi, costă mult un Thury Ştefan?
Depinde de cine cumpără.
Credeţi în Dumnezeu?
Cum să nu.Fără suportul lui nu se poate trăi. Este singurul lucru care ne mai ţine în viaţă.
Vă e dor de Bucureşti?
Nu, nu-mi mai place agitaţia. Am stat destul 50 de ani. Acum,acasă pentru mine înseamnă Câmpulungul, liniştea lui.
„Este grea dar şi frumoasă viaţa de artist!”. Cât adevăr există în aceste vorbe?
Este grea, dacă o faci cu pasiune şi dăruire. Dacă devii cunoscut, nu ai voie să greşeşti. În fiecare seară, eu aveam emoţii ca la primul spectacol. Celebritatea este foarte grea şi cere multe sacrificii pe care nu oricine este dispus să le facă. Dau un exemplu: atunci când m-am mutat în Câmpulung, vecinii mei care sunt oameni simpli, m-au acceptat foarte greu. Credeau că am fumuri de vedetă şi am venit să mi le afişez aici. Chiar unul dintre ei care era beat într-o zi, m-a şi înjurat. A doua zi însă, a venit şi, şi-a cerut scuze. Atunci când m-au cunoscut mai bine, s-au legat şi prietenii. Eu toată viaţa am fost un modest şi aşa voi rămâne pentru că aşa este felul meu.Am moştenit-o pe mama.
Vă mai aduceţi aminte când aţi fumat prima dată?
Cum să nu.Aveam vreo 10 ani şi i-am furat din ţigările mamei. Fuma Naţionale.Evident că eram curios ca orice copil, mai ales că văzusem în filme. M-a prins mama dar nu m-a certat şi nici nu m-a bătut. M-a pus să fumez încă vreo 3-4 ţigări, una după alta până mi s-a făcut rău.Mă punea să trag în piept şi am leşinat. Asta mi-a fost lecţia pentru că nu am mai fumat.
De la cine vi se trage talentul?
De la mama. De la ea am învăţat să fiu modest, să las loc de bună ziua pe oriunde voi merge.Şi asta am făcut. Vă dau un exemplu: dacă merg oriunde în Bucureşti, la vreun restaurant, patronii nu mă lasă să plătesc consumaţia, pentru că atunci când eu eram cineva, ei erau picoli şi mă serveau.Şi nu au uitat acest lucru. Din păcate, astăzi, adevăraţii artişti nu prea se mai văd. Acum, vedete sunt fetele siliconate care apar peste noapte.Nu se mai pune preţ pe calitate.
Care consideraţi că a fost cel mai frumos rol al dvs.?
„Visul lui Charlie Chaplin” chiar dacă în inimile tuturor am rămas cu rolul din „Nea Mărin Miliardar” şi „Veronica”.
